De ce cred c-ar trebui legalizată marijuana

Am mai scris că nu-i înțeleg pe cei care fumează iarbă, a fost un adevărat festival de comentarii la share-ul pe care l-am dat postării pe facebook. Eh, vin cu noutăți – și cu câteva gânduri despre legalizare.

Am dat o fugă până la srilankezi, după bere, și fix în fața casei unde se vinde iarbă oprise o mașină de poliție. Doi băieți în uniformă, unul mai masiv decât celălalt. Cioc-cioc, foarte casual, ca și când ar fi fost niște clienți obișnuiți. A săltat inima-n mine de bucurie.

Când m-am întors, luau datele unui gagiu fumat muci, probabil unul dintre dealerii de-acolo și, între timp, mai apăruse un polițist. Îmi închipui că, zilele următoare, dacă nu chiar în seara asta, urmează o percheziție serioasă. Acu’, o să mă-ntrebați de ce m-am bucurat. Eh, uite de ce:

  • eu locuiesc în centrul “satului”, pe malul gârlei. În spatele blocului meu e un părculeț de copii, iar apoi sunt niște străduțe paralele. Pe colțul uneia, e casa unde se vând chestii (bănui că nu doar iarbă)
  • din cauza băieților de-acolo, e plin de puștime care fumează… fix la mine-n curtea blocului sau sub geamul meu. Ăștia ca ăștia, dar se umple și de bețivi care fix acolo-și găsesc să bage un joint. Ba mai mult, ocazional, mai văd d-ăștia cu biluțe
  • în timpul zilei, uneori și vreo oră-două după ce se întunecă, în părculețul ăla sunt copii – de multe ori, cu mame. Fix în părculeț își găsesc puștanii să se oprească să fumeze – după ce se întunecă bine, vin în curtea blocului. De regulă, combină cu alcool și, uneori, iese cu scandal

De ce aș prefera să se legalizeze marijuana – momentan, tolerată în UK?

  • vânzare în cadru organizat, fix ca în cazul tutunului la pungă. Te duci la magazin, îți cumperi unul-două-cinci grame, te duci acasă și n-ai decât să te faci muci
  • un beneficiu ar fi în faptul că se colectează taxe, dar partea legată de bani mă lasă rece. Pentru mine, e mai important că nu se mai vinde la colțul străzii mele
  • n-aș incrimina consumul și nici posesia (bine, asta dacă nu umbli cu 50g după tine, că e clar că vinzi), ci comercializarea fără licență

Am mai zis-o de enșpe ori, n-am o problemă cu iarba în general – deși nu-mi place nici gustul nici mirosul; n-are sens să mă dau virgin, că nu e ca și când n-aș fi încercat -, ci cu modul de distribuție și cu publicul către care se distribuie. Ideal ar fi ca la țigări și alcool: ai 18/21 ani?, bine, primești. Nu? La revedere.

Apropo de tolerarea ei în UK, motivul pentru care polițiștii ăia au bătut la ușă – că am prins o frântură de conversație – nu e că vindeau iarbă. Poliția dă ture pe la mine prin zonă de jumate de an deja (s-a plâns administratorul complexului rezidențial că locuitorii au reclamat că e plin de drogați și bețivi prin jur), e aproape imposibil pentru cei care patrulează să nu se fi prins, la cât de des băteau oamenii la ușa ăluia, că vinde.

Dimpotrivă, i-au explicat că s-au plâns vecinii, că perturbă liniștea. Or, de fapt, cam asta e marea problemă cu dealerii de genul ăsta: n-ai decât să vinzi liniștit câtă vreme 1. nu e scandal la ușa ta (și s-a întâmplat de vreo două ori cu clienți beți) și 2. clienții tăi nu-i deranjează pe ceilalți din jur (precum pe vecinii mei de blocuri).

Până la urmă, nu e vorba neapărat de coerciție, cât mai degrabă de bun simț. Uneori, bunul simț se predă cu forța.