Libertatea presei în viziunea Antena 3

Băieţii de la Antena 3 ştiu că nimeni n-ar fi ieşit în stradă pentru Dan Voiculescu. Au fost conştienţi încă de la început. Şi Voiculescu la fel. De altfel, toţi ştiau că Felix va ajunge în puşcărie. Ba chiar au făcut scenarii, anticipînd că va fi cazul să pună de-o nouă campanie împotriva lui Băsescu.

badea-gadea-voiculescu-ursu

În aparenţă, socotelile par simple, dar mişcările de zilele acestea au fost, probabil, gîndite multă vreme. “Plimbarea pentru libertate” de ieri e o manipulare josnică. A început chiar în ziua sentinţei, în momentul în care Antena 3 a aplicat pe ecran timbrul “Post confiscat.” Evident, nimeni n-a confiscat nimic. Mă rog, anteniştii au confiscat bunul simţ, dar asta e partea a doua.

În condiţiile în care nimeni n-ar fi ieşit pentru Voiculescu, au dat-o rapid pe aia cu libertatea presei. Premeditată, căci nu îmi imaginez că ar fi găsit atît de repede ideea salvatoare. Doar că orice om întreg la minte poate realiza fractura logică din soluţia lor de avarie. “Libertatea presei” e marota cu care Antena 3 defilează de ani de zile. Iar prostimea – şi mai ales pensionarii pe care i-aţi văzut pe stradă – pune botul la o mizerie ieftină precum aceasta.

Dacă presa n-ar fi fost liberă, Antena 3 era închisă de ani de zile. Mihai Gîdea, Mircea Badea, Ciuvică, Dana Grecu, Alessandra Stoicescu, Radu Tudor, Adrian Ursu, mai nou şi Bogdan Chireac, toţi ar fi şomat, iar unii dintre ei, dacă justiţia ar fi funcţionat corect pînă la capăt, probabil că ar fi fost prin pîrnaie, pe lîngă şeful lor, sau cel puţin cu conturile mai goale, ca urmare a unor procese pentru defăimare, calomnie, instigare la violenţă etc.

Însă nimeni nu s-a atins de ei. În afară de nişte amenzi de la CNA şi de nişte procese cu cei pe care au vomitat tot rahatul pe care l-au mîncat în prealabil, n-au păţit nimic. Acum, o ţin langa pe aia cu “libertatea presei.” Că Băsescu îi închide, le bagă pumnul în gură, îi confiscă, îi lasă fără sediu.

Timp de ani de zile, anteniştii au fost liberi să înjure pe post, să producă lături peste lături, să scuipe în toate părţile. Unde lipseşte libertatea presei? Au scuipat peste tot ce-a însemnat presă care a încercat să fie obiectivă. Au turnat tone de gunoi. I-au numit pe toţi băsişti. Presa băsistă, subjugată. Au mers pe ideea de polarizare a publicului. Au împărţit România în băsişti şi antibăsişti. N-a mai existat nici măcar un om inteligent, capabil să gîndească pentru el. Erai ori alb, ori negru.

Dacă vorbeam de libertatea presei pe bune, de pumnul în gura lui Gîdea şi compania, vorbeam cel puţin de ridicarea licenţei de emisie. Vorbeam, poate, de confiscarea echipamentelor. De mascaţi care-i dădeau pumni în gură lui Badea. De Radu Tudor bătut la ieşirea de pe uşa casei, aşa cum erau bătuţi jurnaliştii pe vremea lui Adrian Năstase. Vorbeam de vreun linşaj pe bune. Însă linşajul a fost doar mediatic şi a fost efectuat sistematic împotriva a tot ce a dorit Voiculescu.

Iată ce declara, săptămîna trecută, eroul, justiţiarul, salvatorul adevăratei prese independente, ce luptă cu sistemul, anume Dan Voiculescu:

Mi-am asumat un război, am dus un război cu demnitate, la demnitate şi la onoare nu o să renunţ niciodată. (…) Era simplu să le spun celor de la Antena 3 să-l lase în pace pe Băsescu, dar nu am vrut să renunţ la luptă. (declaraţie de presă dată la prezentarea la poliţie)

Evident, era simplu să le spună să-l lase în pace. În schimb, le-a spus să toace cît de mult pot, să calce peste cadavre, să rupă. Cel puţin aşa reiese din demnitatea şi onoarea la care Felix nu va renunţa niciodată.

Am îndrăznit să nu cenzurez în nici un fel libertatea presei şi exerciţiul liber al profesiei nobile de jurnalist. (de pe blogul lui Voiculescu)

Asta se poate vedea clar, n-a cenzurat nici o urmă de zoaie aruncată de lătrăii lui. Nici măcar nu le-a bătut obrazul vreodată. A cenzurat însă bunul simţ. A încercat să cenzureze orice alţi jurnalişti care n-au fost ai trustului. Evident, nu direct, ci prin intermediul unora ca Mircea Badea, care scuipa foc pe gură la adresa tuturor celor ce aveau tupeul să scrie pe bune.

Da, Antena 3 e aici. E aici din cauza celor care nu realizează că sînt manipulaţi, din cauza advertiserilor care nu se uită la cît de mult gunoi se varsă, ci la nişte cifre, din cauza celor care cedează şantajului mediatic practicat de trustul Intact, din cauza tuturor celor care nu sancţionează lipsa bunului simţ.

Ştiţi unde e problema libertăţii presei la Antena 3?

Problema e că niciunul dintre guriştii pe care-i vedeţi pe sticlă nu va mai avea libertatea de a scuipa în halul ăsta la nici o altă televiziune. Nimeni nu-i va mai angaja. Pentru că, în toate celelalte televiziuni, chiar dacă, pe alocuri, nu prea pare, încă mai e cenzurată lipsa bunului simţ.

Antena 3 nu se va închide. Vor continua s-o ţină în acelaşi ritm. Vor continua să urle că Băsescu îi vrea închişi, că de aia a fost băgat Voiculescu la pîrnaie. Vor continua să urle despre libertatea presei şi vor continua să înjure restul presei. Un rezumat al mentalităţii lor a fost scris de Grigore Alexandrescu, cel cu fabulele, acum 172 de ani. Îl puteţi citi aici.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

8 comentarii

  1. Eu n-as miza ca pe atacantii Antenei 3 n-o sa-i mai angajeze nimeni.

    Sa angajezi un antenist nu inseamna sa angajezi un jurnalist ci sa iti cumperi o arma pentru care n-ai nevoie de permis si cu care poti sa tragi, de la adapostul libertatii de exprimare.

    Nu e tare? ;)

  2. Buna ziua,
    Total de acord. Eu sa fiu in locul unor patroni de presa, nu as angaja un antenist (si nu vorbesc aici de operatori sau alti slujbasi de pe acolo, care nu au nici o legatura cu mizeriile, ci de smecherii bine platiti sa arunce cu mizerie) sub nici o forma. Cand cineva se complace in a ajunge sa faca ceea ce fac ei in platou, ar fi bine sa stie ca nu va mai putea sa se angajeze nicaieri. In felul acesta s-a mai curata presa din Romania.
    Toate cele bune.

  3. Ar trebui penalizate sever televiziunile care nu fac altceva decat sa aduca si mai mult haos in mintea oamenilor slabi. Chiar nu reusesc sa inteleg cum astfel de “jurnalisti” instiga fatis la protest, fara niciun fel de repercursiuni legale, folosind ca instrument de dezinformare televiziunea.

    Si in tot acest timp organele competente care pot preveni situatiile de conflict spontan, ridica din umeri neputincioase.

  4. ce se intamplat acolo e bine descris aici: http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/ponta-protejeaza-brutele-spalate-pe-creier-de-catre-antena-lui-felix/

    antenele manipuleaza puternic orgoliul telespectatorilor sai. orgoliul ‘mie da, tie nu’. Întrebarea e când va pocni o astfel de buba care deocamdata se umfla.

  5. Băieţii de la Antena 3 ştiu că nimeni n-ar fi ieşit în stradă pentru Dan Voiculescu, şi, cu toate astea, au ieşit.

    Sau, ceea ce e de neînţeles, nişte săraci au ieşit în stradă pentru a-l apăra pe un miliardar îmbogăţit din furtişaguri de la stat.

    • @Nautilus: n-au ieşit pentru el, au ieşit anti-Băsescu. Mă rog, or fi o mînă de cîteva zeci de spălaţi pe creier care-i apără averea lui Voiculescu, dar ceilalţi au cu Băsescu ceva de împărţit.

  6. Nautilus, când e vorba de multimi de oameni nu toti gândesc la fel (ca tine). pentru unii pensionari Voiculescu era un om bun care le vindea mancare mai ieftin la aprozarul din cartier. Ca a devalizat o tara intreaga cu sute de milioane nu conteaza, e mogulul bun care se gandeste la noi iar basescu e dictatorul rau care a aruncat tara in criza. Pentru multi oameni iubirea trece prin stomac si a avut grija varanul sa-si cumpere iubire. De fapt stilul lui de afaceri e sa-si faca datornici dependenti material de el.
    Cum scria in kamikaze, smecherii din antene nu au facut demonstratie legala, fiindca asta insemna sa raspunzi de violente, sa fii insotit de jandarmerie. Nu, ei pur si simplu au jucat la intimidare ca drept fundamental al celui frustrat iar violentele rezultate din isterie fiind astfel un rau necesar.
    E o proba de maturitate emotionala a societatii romanesti: e normal sa ai orgoliu si egoism – iti defineste un sens in viata – insa e recomandabil sa-l faci in armonie cu ceilalti. antenele nu doresc si nu cultiva cautarea echilibrului dintre eu si ceilalti.

  7. @Nautilus: Niste saraci au iesit in strada, paradoxal, pentru ca au recapatat niste terenuri si cladiri – sunt ale statului acum. Si protesteaza :)