Acomodarea cu limba engleză, status după încă un an

Se face anul, peste o lună, de când am scris cât mi-a luat până să nu mai am probleme în a înțelege engleza vorbită în birou. Pe scurt: mi-a luat un an, iar motivul e că fiecare sat are accentul lui.

La mine-n târg, sunt cel puțin trei accente diferite, asta pentru că-s vreo 50.000 locuitori, mulți veniți din diverse colțuri ale țării și care le-au transmis copiilor același accent. E un băiat, de exemplu, care spune issue fix ca Picard, isiu, altul spune ișuu etc.

Revenind, ziceam că mi-a luat un an ca să îi înțeleg pe toți, până când am început să înțeleg ce se vorbește în jurul meu fără să fiu atent. Șase luni mai târziu, prin iulie, am avut un șoc similar când m-am auzit vorbind. Asta pentru că începusem să turui în engleză fără să-mi dau seama, iar când m-am auzit, am avut surpriza că nu vorbesc în română, prea bine se legau toate.

Am în continuare o groază de probleme de vocabular, la care se adaugă mirarea unora când folosesc cuvinte care au alt înțeles în engleza de peste baltă. De exemplu, pants înseamnă chiloți în UK, nu pantaloni, ca-n State. Altă problemă e că mă mai încurc în timpuri în contexte de tipul unui would have been ceva sau mai bușesc participiile.

Încă am o problemă cu accentele în cazul unor cuvinte, dar sunt extrem de puține acum comparativ cu anul trecut, în sensul că, întâmplător, mi-am dat seama că majoritatea urmează aceeași regulă: accentul pe prima silabă. Pornisem de la research, iar concluzia a fost că tre’ să faci o pauză scurtă după re și să continui cuvântul următor.

Englezii pronunță ri-search, americanii ree-search, pentru că cei din urmă pun accentul pe a doua silabă în cazul de față. Totuși, americanii urmează regula de bază în cuvinte precum refresh, ri-fresh. Dacă încerci să pronunți cuvântul ca și când ar fi două, prinzi repede șmecheria.

Apropo de asta cu accentele, e un thread mișto pe Reddit despre chestii pe care le-ai aflat și ți-au întors mintea pe dos. De exemplu, că cifrele sunt interschimbabile când calculezi procentaje (40% din 25 e egal cu 25% din 40 sau pe-acolo, în cazul unor cifre mai dubioase). Eh, una dintre chestii e legată de pronunția diferită (substantiv vs. verb) a unui cuvânt care se scrie la fel:

Words that are spelled the same but pronounced with emphasis on different syllables is actually indicative of the part of speech it is. Stress on the first syllable is a noun. Stress on the last syllable is a verb. Examples: CON-tract and con-TRACT. The former is a noun ( sign this contract) whereas the latter is a verb (the muscles contract). Same with record, address, impact, object, and a few others.

Partea amuzantă însă nu e cea legată de limbă. Încă n-am prins accentul britanic la nivel de a nu-și da seama că nu-s nativ, dar sunt atent și încerc să reproduc, deși unele inflexiuni îți limbă plimba-n gură. Partea amuzantă e modul în care creierul dezvoltă noi rutine.

De exemplu, când aterizez pe Otopeni, trece automat pe limba română, când aterizez pe Luton, trece pe engleză. E o chestie pe care n-o conștientizez decât după al patrulea sau al cincilea “sor-reh” sau “that’s alright“.

Altfel, mă gândesc să creez o categorie nouă, să fac un soi de jurnal de Anglia, să vărs acolo tot felul de gănduri despre ce-am mai descoperit că funcționează în UK, rant-uri despre cum mai folosesc ăștia cuvintele, chestii mai scurte sau mai lungi, mai un paragraf, mai zece. Nu mă grăbesc, dar parcă aș vrea să arhivez cumva subiectul, să fie mai ușor de accesat separat de cine o fi interesat.

PS: Nu înveți engleza citind, ci ascultând-o și vorbind-o. Citesc articole în engleză de ani de zile și tot m-am trezit că abia legam două fraze când m-am mutat aici. Cititul e mult mai mecanic, e mai multă scanare. Ascultatul îți deschide urechile, iar vorbitul te obligă să deschizi gura, să reproduci. De aia, mulți zic că știu engleză, dar când deschid gura, e dezastru (fără glumă, am fost la fel).

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. how’s your cockney, mate?

  2. Bună ideea cu jurnal specific de UK. Eu am asta pe blog și am ajuns deja la episodul 70 cu podcastul meu despre viața în UK și Londra. Oricum, contează mult să scrii despre expeeiența ta aici. Îi ajută pe mulți să înțeleagă mai bine cu ce se mănâncă străinătățile.

  3. Eu dupa 10 ani de trait in Scotia inca mai sunt surprisa cateodata de accentul unor localnici pe care de abia ii inteleg.
    Si tot dupa 10 ani inca ma mai trezesc ca fac greseli in engleza (ba cuvinte, ba ordinea in propozitie). Si asta desi am studiat la universitate aici. Insa am observat ca fac mai ales greseli cand sunt obosita ceea ce sugereaza ca inca mai am pana imi va deveni la fel de la indemana ca romana.

    Dar am invatat si sa fiu mai relaxata atunci cand fac greseli (cand am inceput sa lucrez ma stresam foarte tare ca o sa creada lumea ca nu vb corect) – intre timp am vazut localnici cu facultate care fac greseli de articulare a subiectului cu predicatul sau greseli de formulare a unei propozitii cand scriu.

  4. Dupa ceva timp de cand invat germana, pot sa zic ca engleza este (foarte) dificila la capitolul pronuntie, in schimb este mai usoara dpdv gramatical, pentru ca au simplificat-o, renuntand la genuri si cazuri. In schimb germana sta mai bine la pronuntie, daca stii niste reguli de baza, poti sa citesti usor un cuvant nou. Si nu ai cuvinte cu litere care nu se citesc, gen “island”.

    • I see your point. Unul dintre preferatele mele e “Worchestershire” – care se citește “uăs-tă-șăr”. Da’ mai sînt și altele dubioase, gen “colonel”, care se citește precum “kernel” (care e “miez”, de fapt)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.