Litoralul românesc. Locul în care timpul s-a oprit acum 15 ani

plaja-eforie-sud

Pe motiv de cheltuieli neprevăzute prin mai, dar făcute cu simţ de răspundere în perioada iunie-august, anul acesta nu ne-am mai permis deplasarea în străinătăţuri pe timp de concediu. Prin urmare, cu nişte poli din leafa primită în avans de soţie, ne-am urcat în maşină şi-am luat drumul autostrăzii. Direct în Eforie Sud ne-am oprit. Nu pentru că anul ăsta ne-ar fi stat în gît Vama Veche, ci pentru că voiam linişte – o vacanţă cu mai mult relaş după trei luni de nervi şi stres, iar cazarea în 2 Mai costa cu ceva mai mulţi poli în plus decît am fi avut noi.

Eforie. Sud. Şi punct

Fiind prima dată cînd am călcat în staţiune, conform indicaţiilor gazdei, abia intraţi în localitate, am virat prima la stînga şi şoseaua ne-a dus direct pe faleză. Am luat o pauză înainte de bifurcaţie, timp în care l-am aşteptat pe proprietarul vilei în care ne-am cazat, am întors maşina şi-am făcut prima la stînga.

Pentru cine n-a călcat niciodată în Eforie Sud, strada de pe faleză îţi oferă o nebunie de privelişte pe partea stîngă. Că pe dreapta se rezumă totul, timp de vreo cinci minute de condus, la nişte hoteluri de 2 stele (deşi, aş zice, sînt cam multe) care seamănă mai degrabă cu căminele studenţeşti din Tudor Vladimirescu (din Iaşi, chiar cele din spatele Iulius Mall), asta e partea a doua.

Micul Cannes

Vara trecută, prezent la Cannes Lions (festivalul de publicitate), am văzut cum ar trebui să arate o staţiune la malul mării. Anul ăsta, în schimb, am văzut cum arată una. Românească, adică. Şi în primele două zile (din cele şase) mi s-a făcut rău de ciudă că n-am cîteva sute de milioane de euro să investesc, de exemplu, în Eforie Sud. După care, vrînd-nevrînd, m-am obişnuit.

Cannes este spectaculos în primul rînd prin opulenţă, apoi prin arhitectura zonei. Este acel oraş mic, de la începuturile secolului trecut, păstrat în detaliu. La care se adaugă o croazetă pe care tronează, fără doar şi poate, Hotel Carlton. Plus un golf în care andochează yachturile bogătanilor. E drept, nu poţi să pierzi din vedere magazinul cu Vuittoane şi Guess-ul, ambele în plin centru, la doi paşi de Palais des Festivals, la vreo 50 de metri de plajă, în care rusoaicele sparg cîte 10.000 de euro pe-o geantă din mărunţişul de ţigări de care dispun domnii. Dar, iarăşi, asta e altă poveste.

Ce are unul şi ce n-are celălalt. Bolovanii

Eforie Sud, de exemplu, ar putea fi un mic Cannes. E drept, cere investiţii imense, dar ar putea fi. Fără aceeaşi croazetă, fără Carlton şi, poate, fără micul golf pentru yachturi. Cu o infrastructură măcar decentă (n-ai cum să te pui cu cele două benzi pe sens de pe croazeta Cannes-ului şi nici n-ai unde să le faci), cu un sistem de canalizare care să te scape de vidanje şi cu nişte investiţii decente, staţiunea s-ar schimba complet.

Cannes-ul, de exemplu, suferă la capitolul plaje. În Eforie Sud, golfuleţele amenajate acum cîteva decenii sînt perfecte pentru plajă. În ciuda faptului că în Cannes nu te împiedici în bolovanii din mare, dacă ar fi curăţate şi dacă s-ar scăpa de milioanele de scoici din nisip, în care ai toate şansele să te tai, deja ai discuta altfel. Plaja din Eforie Sud este amenajată încă de pe vremea comunismului în proporţie de 75%. Ai unde să ridici mai multe terase, ai unde să amenajezi duşuri şi toalete publice – ultimele două lipsind cu desăvîrşire.

În schimb, parcă copiind modelul din Barcelona, avem vînzători volanţi de gogoşi, porumb fiert şi banane. Dar despre asta, într-un episod viitor.

Bubele

Una dintre bubele coapte, care mai au un pic şi pleznesc, este nepăsarea. Dacă şi-ar bate cineva capul, ar putea vedea potenţialul imens al staţiunii. E drept, şi-acum e plină de turişti, dar de ce să nu îi furi şi pe cei din alte părţi? De exemplu, am numărat un arab căsătorit în România cu posesoare de copie de Vuittoană, doi polonezi şi, posibil, doi greci. Atît. În afară de arab, venit cu familia, pe ceilalţi nu i-am mai văzut. Probabil că, după ce şi-au găurit tălpile în scoici, s-au urcat în maşină şi s-au mutat la bulgari.

Soluţii ar fi, investiţii se pot găsi destule, trebuie doar căutate. Localnicii sînt dispuşi să investească, dar mentalitatea românească îi ţine pe loc cîte doi ani pînă reuşesc să ridice o vilă. În afară de infrastructură şi de canalizare, dacă s-ar crea o logică arhitecturală impusă prin hotărîri locale, s-ar schimba faţa staţiunii complet. Nu trebuie să plantezi palmieri, e suficient să vezi case curate, proaspăt vopsite, într-un stil cît de cît coerent.

Pe nemestecate

Proprietarul vilei în care am stat aproape o săptămînă explica un adevăr crud. A băgat peste 100.000 de euro într-o casă cu şase camere de închiriat, la etaj. A durat aproape doi ani şi a trebuit să înghită pe nemestecate neseriozitatea lucrătorilor, birocraţia dusă la extrem şi prejudecata că “are bani să-şi facă vilă, dă-l dracu’, hai să muncim cînd avem chef!“. Povestea că de bine ce terminase casa şi mai erau cîteva bălării de tăiat, au venit de la primărie să-l amendeze pe motiv că n-a cărat tot molozul din curte.

Îmi pare rău că trebuie să generalizez, dar românul e pus pe şpăgi, iar dovezile de zel excesiv te fac să-ţi iei cîmpii. Altcineva povestea că sînt fonduri europene aprobate pentru consolidarea malului de pe faleză, care pe ici-colo stă să cadă. Primăria aruncă mîţa moartă în ograda Consiliului Judeţean, CJ-ul o aruncă înapoi. Sînt bani, dar nu vrea nimeni să-i cheltuie. Sau, mai bine spus, să-şi asume responsabilitatea cheltuirii lor. Într-o bună zi, cînd se va prăvăli o bucată de mal, se va duce grămadă şi o mare bucată de şosea.

De promenadă

Deşi, trăgînd linie, am cheltuit în şase zile tot atît cît am cheltuit în trei, de 1 Mai, în Vama Veche, Eforie Sud este o staţiune care îşi merită banii doar pentru cazare (dacă găseşti vila potrivită) şi pentru linişte. Localitatea e slab luminată pe timpul nopţii pe străzile lăturalnice, în parcul din faţa hotelului… Parc este o beznă profundă, aşa că seara nu poţi să te rezumi decît la a merge 10 minute spre sud şi încă zece înapoi.

Vuittoanele şi Guess-urile sînt înlocuite de un magazin cu “orice produs la 10 lei”, de unul cu articole de pescuit şi de încă vreo trei-patru cu saltele şi bărci de plastic. Nu ştiu dacă am numărat două restaurante, dintre care unul era, de fapt, o pizzerie. Restul cîrciumilor de la stradă, ca “pe timpuri”: autoserviri faţă de care ai o anumită reţinere.

Timpul a stat în loc acum 15 ani. Aceleaşi scaune şi mese de plastic demodate, aceleaşi şorţuri spălate de zeci de mii de ori şi refolosite. Plus preţuri, la aceleaşi autoserviri, comparabile cu cele din cîrciumile bucureştene. Ca să nu mai spun de greţurile celor din spatele tejghelei. Demn de pomenit e răspunsul la întrebarea pe care i-am aruncat-o unui barman, la un minut după ce-am oprit maşina: “Aveţi idee unde e strada Brătianu?“. Iar el, într-un complet sictir, uitîndu-se la mine lung prin ochii subţiri, de borfaş: “Ai întrebat fix pula!“.

“Avem ţepe, cine mai doreşte, cine mai pofteşte…”

Apropo de preţuri, evaziunea fiscală e ca la ea acasă. Altfel, de unde să-şi cumpere dom’ patron de magazin de saltele din plastic ditamai Hummer-ul cu număr de Statele Unite, de fundul căruia să ţină legată o ambarcaţiune cu motor pe care scrie Bayliner? Pe care, ca fapt divers, doamna patroană o şterge de praf şi-o lustruieşte taman înainte de a o băga în baltă.

Un amărît de iaurt, care în Bucureşti costă 2 lei, în magazinele de la malul mării costă 4,5 lei. Şi cred că e suficient să spun că doar preţurile la ţigări sînt identice cu restul tării. Însă cine e prost să bată-n casă şi să dea bon fiscal în magazin? Asta ca să nu mai spun de banana de un leu şi de porumbul fiert la 3 lei, pe care le-ai putea cumpăra de pe plajă. În fond, cine ştie cît e investiţia în porumbul ăla şi dacă, nu cumva, a fost şutit de prin vreun lan din împrejurimi.

Istoria muzicii româneşti, din 1995 pînă în prezent

Lăsînd la o parte izul comunist al staţiunii, în care n-am putut să mă abţin să nu fac miştouri despre aerul optzecist al întregii localităţi, am apucat să ascult toate hiturile româneşti din anii ’90, de la Valahia, Elegance şi pînă la O-zone. Prin urmare, dacă ţi-e dor de Andreea Bălan, de Ştefan de la Bărbuleşti, de Body&Soul, Domnul Problemă şi de toate trupele pe care le auzeai la radio difuzate în draci, din care acum n-au mai rămas decît diverse specimene cu aere de vedetă, pozate prin tabloide, ştii unde să te duci.

Un soi de concluzie

Păcat. Mare păcat. Litoralul românesc ar fi o mană cerească pentru un investitor străin. Dar ca să bagi bani, trebuie să fii sigur că şi scoţi. Iar ca să îţi permiţi riscul, trebuie să ştii că există o legislaţie decentă. Înţeleg campania Elenei Udrea de popularizare inclusiv a litoralului românesc: din 10.000 de străini, dacă cinci sînt investitori, ai şanse de dezvoltare uriaşe. Sînt bani justificaţi dacă oamenii vin şi îi cheltuie aici.

Dar cînd te lupţi cu birocraţia, cînd trebuie să pregăteşti bani de şpăgi, cînd trebuie aprobări peste aprobări (inclusiv pentru a tăia un copac uscat), ţi se taie. Îmi pare rău că iar trebuie să generalizez, dar sîntem un neam de cretini, fără simţ practic, puşi pe îmbogăţire rapidă, care nu vrem să auzim de dezvoltare durabilă şi de un bine comun care provine tocmai din abţinerea de la a-i omorî vecinului capra.

Păcat.

42 comentarii

  1. Am citit pe indelete, si parca m-am vazut pe mine la mare… aceleasi ganduri, aceleasi planuri, aceeasi… naivitate. :)

    In primul rand problema fundamentala a litoralului romanesc este sezonul de 2 luni. Cu doar 2 luni pe an NU poti sa faci turism, oricate investitii ai avea. Si nu, largirea acestuia in mod fortat cu inca 2 luni in care iti vin sindicalisti si pensionari la preturi de nimic nu este o solutie.

    In al doilea rand, orice comparatie cu Cannes, St Tropez sau oricare alta statiune de acest nivel nu-si are locul, nu din cauza diferentelor enorme, ci din cauza ca ele au o poveste a lor, ele se vand atat de scump pentru ca ofera un vis, o traire, o atmosfera aparte, pe cand Eforiile de la noi, ca de altfel toate statiunile, ofera… mda. Ofera si ele trairi si atmosfera, da’ doar pentru masochisti saraci (aia bogati sa mearga in Bulgaria).

    In al treilea rand, investitiile la noi le fac carnatarii. Nu a venit nimeni specializat in turism ca sa investeasca la malul marii. Nimeni. Tot ce s-a investit pe litoral la noi sunt bani negri spalati in tepe si susanele, sau bani albi investiti de niste visatori fara niciun business plan si fara nicio strategie.
    Si nici nu va veni nimeni sa investeasca atat timp cat, din nou cercul vicios, sezonul la noi dureaza 2 luni. Sunt bani putini, si aia merg la munte, unde e sezon tot timpul anului, iar varfurile de sezon dureaza cumulat 4 luni pe an.
    In ciuda obstacolelor si indolentei care vine din partea statului, turismul la munte a inceput sa miste la noi, tocmai datorita interesului investitorilor privati. O parte dintre ei inca invata sa faca turism, altii au capatat deja experienta.

    Bref: litoralul romanesc se va vinde doar atunci cand se vor intampla, in ordine si concomitent, urmatoarele lucruri: va vinde o poveste (cetatile romane si grecesti, precum si Delta pot fi una), va avea un sezon de 8 luni din care 2 de varf, 4 de tratament balnear al strainilor si 2 de corporatisti, va avea atractii specifice (de la aquapark serios la o gradina botanica, terenuri de golf si circuit auto pana la safari prin sudul Dobrogei si circuite ale vinului), va avea cartiere intregi de vile de vacanta particulare (autostrada pana acolo ar rezolva problema accesului in weekend pentru tot timpul anului), dar mai ales cand va renunta la ideea ca poti impusca in 2 luni ce n-ai impuscat in 10.

    Cred ca la un moment dat se va intampla acest lucru. Cam prin 2030 daca sunt optimist. :)

    • Cred ca ai gresit anul , mai corect ar fi.. 2050!!

    • Da, da, asa este!
      Eu am fost la Eforie-Nord. Tare murdara plaja si apa marii, gunoaie peste tot. “Muzica” asurzitoare pe plaja; la fel la Teatrul de vara langa care am locuit in frumoasa si confortabila vila Ad Ella (singurul punct pozitiv in acest sejur). Discutii frecventa cu cetateni indignati ca eu mi-am permis sa inchiriez sezlong ( 15 lei/zi) iar ei doreau sa profite gratis de de spatiul alaturat . La plecare am zis adio pentru totdeauna litoralului romanesc.

    • Il contrazic pe “xplorio”, cum ca nu ar fi venit nimeni, dar nimeni (!), specializat in turism, care sa investeasca in Romania. Au venit nemtii acum vreo 6-7 ani daca nu ma insel, cei de la TUI. Dar specialistii junglei romanesti, ingrijorati ca li s-ar pierde banii la negru din propriile buzunare, precum si ingrijorati de faptul ca incultura si incompetenta lor ar putea fi data in vileag, au zis ceva de genul: “Domne, vii, dar faci cum vrei noi!”. Asa ca fraierii de nemtzi s-au dus la Bulgaria, unde au investit si pun pariu ca si-au amortizat in scurt timp investitia. Ca sa nu mai spun ca pentru bulgaria, venirea si ramanerea nemtilor a insemnat nene si o scolarizare in turismul hotelier, printre multe altele.

      Cu siguranta ca litoralul romanesc poate iesi din scuza “doar 2-3 luni de sezon”, daca ar fi gestionat intr-un mod decent. Desi decenta nu exista in Romania, aici totul este atat de distrus, incat trebuie un real geniu de fond pentru a incerca sa mai repare ce s-a distrus ostentativ in ultimii 20 de ani!

      Cum va explicati ca atatea zone de litoral din alte zone ale lumii nu cunosc sezoane moarte? Nu vorbim de low season, ci de sezoane practic MOARTE, asa cum este in Romania??
      De ce sunt turisti in Malta sau pe Insulele Canare si in noiembrie si in decembrie, cand numai timp de plaja si soare nu este?

      Romania are ceea ce merita, pentru ca este locuita de o natie virusata si inraita impotriva a tot ce inseamna simtul masurii, al educatiei, al propriei valori. Pentru ca s-a cazut dintr-o extrema in alta, peste noapte. Fara nici o pregatire, nici o scolarizare, fara nici un gram de inteligenta constructiva. Aia care exista, este in minoritate si este permanent calcata in picioare, la propriu si la figurat, de marea masa a kretinismului colectiv.

      Grija pentru ce se intampla in buzunarul vecinului, egoismul, spionajul in familie, egocentrismul, lacomia …… comentariile nu au sens. Scapa cine poate!

  2. Vara aceasta am citit foarte multe critici la adresa preturilor si a serviciilor pe litoral. Nicaieri nu am gasit si raspunsuri directe ale turistilor. De exemplu.
    Ce pret ati fi dispus sa dati pentru cazare in 2 mai, avind urmatoarele conditii:
    – pensiune pe malul marii,
    – camera cu vedere la mare, pat dublu (160cm latime), TV, frigider, acces nelimitat la internet,
    – pentru copii mici posibilitatea de a monta inca un pat
    – baie cu cabina pentru dus,
    – bucatarie cu acces nelimitat pentru turisti,
    – living spatios, cu bar inclus, accesibil turistilor (daca au vizitatori pot socializa in living,)
    – parcare pentru masinapesonala, daca turistul vine cu alte mijloace de transport, se asigura transport de/si la gara din Mangalia,
    – curte spatioasa cu spatiu de joaca pentru copii,
    – foisor (pentru circa 15persoane) cu gratar,
    – crama (bar, degustari de vinuri) cu masa de biliard,
    – micul dejun inclus in pret (tip bufet suedez), sucuri, cafea, apa minerala/plata la discretie,
    – se poate comanda pranzul si cina (pe acestea, deocamdata, nu le includem in pretul cazarii)?
    Astept un raspuns sincer si direct, eventualele completari ale dumneavoastra vor fi luate in considerare.
    Va multumesc.

    • 100 de lei pe noapte :)

      Si e un raspuns cit se poate de sincer, avind in vedere ca daca nu luam in calcul transportul catre mijloacele de transport (sic!) si spatiul de joaca pentru copii (nu avem copii, deci nu ne intereseaza aspectul), cam atit cred ca ar face. Crama si barul oricum sint pe bani – sau ar trebui sa fie, cel putin teoretic.

      Altfel, daca le scadem pe astea, sint conditii decente care ar trebui sa aiba preturi decente. Si mai mult de 25-30 de euro pe noapte nu ar trebui sa coste o camera pe litoralul romanesc, la o vila/pensiune. Daca vorbim de hotel, unde iti schimba asternuturile – cel putin teoretic, asa cum se intimpla in tarile civilizate – zilnic si iti ofera si alte servicii, atunci undeva pe la 60 de euro ar fi decent. Nu 300 de lei, cum e la Club D’Or, in Vama Veche, de exemplu, care au marit preturile cu o nesimtire iesita din comun pentru cit tremuri in casutele lor de 1 Mai, noaptea.

    • Eu m-am gandit la max. 150ron, cu urmatoarele completari:
      – prosoapele de baie si asternuturile se schimba se schimba zilnic. Bineinteles nu vor lipsi papucii de baie, uscatorul de par si altele necesare.
      – consumatia la bar (atat in living cat si in crama) se va face pe bonuri, primite la cazare (valoarea calculata pentru o zi – circa 20-30ron). Si nu vor fi preturi de bar dupa cum stiu multi. Interesul este sa servim clientul in linistea unui camin (sa se simta ca acasa). Bineinteles, turistul poate consuma mai mult, sau poate refuza aceste bonuri (cu micsorarea pretului la cazare),
      – suplimentar as dori sa introduc si urmatorul serviciu. Nu stiu cum s-al numesc (s-a zicem un fel de taxi-party). Se poate asigura transportul turistilor in Mangalia (deoarece in 2mai lipsesc distractiile si mijloacele de transport au un program prost). Te duce masina unde vrei, dupa aceea dai un telefon, vine si te aduce acasa. Daca iei un taxi din Mangalia pana in 2 mai, dai cel putin 15ron (noaptea dai mai mult).
      Mai sunt multe de spus (sper sa nu mi le fure concurenta :)) ), dar principala preocupare este urmatoarea: nu se urmareste realizarea unui profit maxim, ci perpetuarea afacerii pentru cel putin 2 generatii. Se va urmari satisfacerea clientrului, astfel incat sa vina an de an la tine.

    • alex: SA-I NUMESC, SA ZICEM.
      aere putem avea toti, pretentii de printi crescuti in puf, la fel. pacat ca nu avem si o baza, asa, sanatoasa, pe care sa ne bazam pretentiile.

    • O sa raspund indirect: am fost in iunie la turci intr-un complex de 5 stele, in regim deluxe all inclusive (adica alcool strain inclus) cu 150 eur/noapte 3 persoane. Avion normal (adica nu low-cost) inclus.

      Problema nu este neaparat pretul pe litoralul romanesc ci serviciile (atat insuficienta lor cat si modul in care au loc). Nu vreau sa par snob, insa de 6 ani n-am mai calcat pe acolo. Prefer sa ma duc 100 de km in plus la bulgari, oricum e mai liber drumul decat A2.

      In conditiile actuale litoralul romanesc este pentru turistul de weekend care inca nu s-a prins ca e mai ieftin si mai civilizat mai la sud de Vama Veche. Cum spunea si Alex, litoralul romanesc nu poate sa vanda o poveste. Pana si povestea Vamii Vechi s-a dus naibii, asa ca singurul lucru pe care poate sa-l vanda este, in opinia mea, pretul.

      Ca sa concluzionez, daca vrei sa-mi iei cei 1500 de euro care i-am dat la turci anul asta trebuie sa vii cu ceva mai mult decat banalitatea unei pensiuni la malul marii. Ca sa-mi iei ceilalti 500 de euro cheltuiti pe la bulgari anul asta in diverse week-end-uri, trebuie sa schimbi traficul de pe A2, sa nu ma mai simt furat la fiecare pas, sa nu fiu nevoit sa ma cert pentru fiecare drept al meu de turist. Constientizez ca asta nu depinde de tine ci de atitudinea generalizata de japca pe litoral, dar de undeva trebuie sa inceapa.

      Si ca sa nu raman dator cu un raspuns, comparand cu unde ma duc eu la bulgari (Grand Hotel Pomorie) unde camera e 60 eur/noapte in plin sezon (mic dejun, spa, fitness), te las pe tine la conditiile care le oferi sa faci un pret. Pastrand proportionalitatea nu cred ca ar trebui (no offence intended) sa ceri mai mult de 15 euro, altfel nu vad absolut niciun motiv sa renunt la Bulgaria. Stiu ca este nesustenabil economic un astfel de pret din punctul de vedere al unui detinator de pensiune, insa daca compari matematic conditiile, asta e realitatea dura. Ca sa vin la tine (eu, turistul), ori imi oferi un pret mai mic decat la sud, ori servicii si conditii mai bune.

      Oferta ta seamana cu o oferta la masinile nemtesti (de-aia cu volan in trei spite, bandouri laterale, oglinda retrovizoare), adica pui acolo niste lucruri care ar trebui sa se gaseasca implicit intr-o oferta turistica de vara pe litoral (vederea la mare, pat suplimentar pentru copil mic, parcare).

    • Eu nu as lauda atat hotelurile din Bulgaria sau Turcia pentru pretul lor mic. Am fost in ambele parti si concluzia e simpla “cat dai atata face”. Sigur, aparentele sunt de 4-5 stele in ambele parti (sau cel putin pe unde am fost eu) dar senzatia de ieftin ramane (decoratiuni din plastic, mancare facuta la gramada etc.) Plus ca te simti ca intr-o turma. Ca sa nu spun ca, atunci cand vrei sa iesi din limitele si limitarile hotelului, dai de exact aceeasi atmosfera kitschoaso-orientala de care se discuta mai sus. (vorbesc de Kusadasi, Nisipurile de aur, Albena. Balcicul iese un pic din tipar dar are si el elemenele de care vorbeam).

      Anul asta am preferat sa merg pe litoralul nostru, alegand sa nu stau la un hotel ci la “particular” si vreau sa zic ca m-am distrat mult mai bine decat prin parti straine. In primul rand, avantajul masinii personale mi-a permis sa aleg orice plaja am avut chef: mai fitoasa, mai putin fitoasa, mai linistita, mai “dinamica” si chiar si parasita. Secretul este sa nu stai acolo unde sunt hoteluri vechi si “traditie”. Recomand nordul statiunii Mamaia (spre barierele dinspre Navodari) si Navodari unde nu exista inghesuiala de care se plange lumea iar plajele sunt cum am zis mai sus.

    • Pentru conditii identice in Franta pretul variaza de la 30 la 50 Euro pe zi.

    • Intre cit ceri si cit ofer eu se poate negocia. Sfatul meu e sa incepeti sa intrati pe diferite site-uri turistice din Europa si America. Sa va comparati ofertele cu ofertele lor, sa va comparati calitatea serviciilor cu ale lor (si pentru asta faceti un drum acolo) si apoi sa cautati prin statistici si sa vedeti cit trebuie sa muncesti in Franta, Germania, Italia, Spania, Canada, SUA pentru o saptamana de vacanta. Apoi sa vedeti cit trebuie sa muncesti in Ro pentru aceeasi saptamana de vacanta.
      Daca veti face raportul o camera in Austria 60 Euro si 1 Euro e 4,5 lei, deci o camera pe litoral in plin sezon minim 250 lei nu mai avem ce discuta.
      Dar cum in Ro primim salarii in lei si platim in Euro….
      Iar pe linga cazare mai trebuie sa am si altceva: liniste in primul rind, adica-fara muzica data la maxim din discoteci si de la vecini, fara urlete pe plaja: ia porumbul, ia capotul, ia namolul. ATractii pentru a-mi petrece timpul: parcuri acvatice, croaziera la un pret decent, excursii in zona cu autocare comode.
      Celor din turism nu le sugerez decit sa iasa in alta parte si sa vada: linistea din hoteluri si din jur, oferta de distractii, cantitatea de pliante gratuite ce o poti aduna cu astfel de oferte si atractii, profesionalismul celor din hoteluri, buticuri si alte cele, constienti ca au nevoie de banii tai.
      Imi oferi parcare??????? E o favoare ce mi-o faci? Nu e un serviciu normal.
      Imi oferi un living? La comun? Unul vrea pe OTV, altul pe Realitatea, altul pe Antena1?
      Pat dublu? Pai ce e o favoare sa dorm cu sotia in pat?
      Cabina de dus? Ce favoare nemaipomenita! Daca nu, la lighean….
      He,he mai aveti fratilor.

  3. Litoralul romanesc este un model de business esuat.

    A fost gandit pentru turism de sindicat, cand oamenii muncii, obositi de munca stahanovista din fabrici si ogoare vin la mare. Oricand. In orice conditii.

    Litoralul si statiunile asa cum le stim nu-si vor mai reveni niciodata la gloria din anii ’80. Vremea lor a trecut definitiv.

    Trebuie daramat ce se poate darama, trebuie refacut ce se poate reface si regandite statiunile pentru turismul de azi, cu bani privati nu publici.

  4. Problema cred eu e data de exigentele inexistente ale romanilor care accepta aproape orice daca au senzatia ca fac un chilipir cat de neinsemnat.

    Abia m-am intors din Bulgaria unde merg de cativa ani. Am mers peste tot acolo pe litoral. Gasesi campinguri cu 5 leva/noapte (10 RON) si am stat la hotel *** cu 50 lv (100 RON) mic dejun inclus. Deci hotel, nu pensiune. Este hotelul din Byala din centru, nu mai stiu cum se cheama pentru ca am stat intr-o groaza de locuri in aceasta vacanta.

    La capitolul plaje, plaja din Albena m-a dat pe spate. Nu exista o scoica pe toata latinea si lunginea ei imense. La noi nu mai merg decat in weekenduri. Mi se pare o bataie de joc crasa ce se intampla la noi. E un litoral pentru idioti pentru oameni total lipsiti de pretentii. Nu sunt deloc documentate locurile cu istoria lor, destul de bogata de altfel, nu gasesti un specific local. La nou specificul local se rezuma la agatarea unor roti de caruta prin restaurante dar iti servesc tot pizza si cordon bleu. Eh.

    Am trecut prin Mamaia si m-am ingrozit de tigania de acolo. Turismul romanesc e un jaf calificat de proportii. Din cunoscutii mei la mare la noi nu mai merg decat cativa care nu stiu limbi straine si le este frica de strainatate dar nu vor s-o recunoasca.

    Deci eu asta cred, oamenii nu penalizeaza lipsa de calitate iar daca merge si asa atunci tre ca si capitalist tre sa fii fraier sa investesti in ceva daca tu scoti aceeasi bani din shitul care exista. Uitativa la asa-zis-ul “centru vechi” al Bucurestiului. Peste tot ruite, putoare de pisat pe la colturi, tigani care te privesc spargand seminte din prag, chelneri imbecili etc. Totusi, indivizii plini de fite de altfel se prefac ca nu vad ce e in jur si localurile sunt mereu arhipline. De ce sa investesti atunci ?

  5. Maxim 120 lei as da eu. Cred ca Rumbu a punctat exact ce trebuia: “baie cu cabina pentru dus, parcare pentru masina pesonala, micul dejun inclus in pret” sunt lucruri normale, pe care le gasesti in aproape orice pensiune din tara. Eu lucrez de 5 ani la o firma care ma trimite saptamanal pe diverse coclauri, asa ca stiu ce vorbesc. Evident, faptul ca pensiunea e pe malul marii ar fi un avantaj.
    As vrea insa sa-l contrazic politicos pe xplorio: litoralul nostru a avut si momentele lui de “glorie”, in anii ’70, situatia de atunci semanand perfect cu cea de acum din Bulgaria: hoteluri noi si placute arhitectonic pentru vremea aceea, servire de calitate, nenumarate posibilitati de distractie si foarte, foarte multi straini (francezi polonezi, olandezi sau germani). Eram copil, insa imi amintesc foarte bine. Asta desi sezonul avea tot “doua luni”. Probabil ca explicatia este aceeasi ca in Bulgaria: statiunile erau administrate de o singura entitate, in cazul bulgar de firme germane de turism, in cazul romanesc de statul roman, care in perioada aceea a avut, pentru o scurta perioada ce e drept, un pic de viziune. Nu vreau in niciun caz sa laud statul (mai ales unul comunist), eu ma consider un liberal, insa probabil ca atunci se avea grija si de spatiile verzi dintre hoteluri, de alei si faleze, nu doar de hotelurile propriu-zise.
    Sa fiu bine inteles: nu cant osanale litoralului romanesc, nu am mai fost la mare in Romania de 8 ani si nu am de gand sa mai merg vreodata, pentru ca nu cred, din pacate, ca se va schimba ceva in bine prea curand.

  6. PS : Din cate am vazut, 2 mai a ramas singurul loc oarecum decent, cu lume destul de putina, mai de buna calitate, fara muzica pe plaja cea mica, fara copchilaraie la greu. Auzi si tu valurile, stai linistit, ai si unde te caza, nu tigani, nu manele.
    La vama prea multi pusti fara minte, care dupa ce scapa de parinti si se imbata muci 2 zile sunt zmei.

  7. Romania e o tara plina de hoti!
    Alex, iti ofer 70 lei / noapte.
    Tu ai fost plecat in vacanta, concediu, afara din Romania?
    Ai prins oferta super buna la pret si te-ai bucurat? 500 euro/2 persoane, avion…
    Ia exemplu de la altii in privinta raport calitate servicii/pret.

  8. Cit de fraier trebuie sa fii ca sa te duci in Ef Sud,statiunea boschetilor si pe vremea lui Ceasca.Du-te frate la Nessebar,si mai vb dupa aia,mai aveai de mers 200 km.Vrei moca,stai in conditii de moca.

  9. Chiar acum o saptamana si ceva am fost la Eforie Sud. Nu am fost decat o data pe plaja de acolo. Lume amarata cu multi copii, genul care pe timpul lui Ceasca se ducea prin sindicat.
    Foarte murdar, iti luai mingi in capatana, panarama. Intr-adevar, ai mare dreptate: malul acela inalt, daca ar fi consolidat ar fi de milioane. Si cu un plan arhitectonic adevarat, nu fiecare sa construiasca o casa cubica, sa-i zica vila si gata.

    am stat numai la vama, 2 mai, etc

  10. frati-miu, esti nebun sa compari oricare statiune romaneasca cu ceva similar de-afara. Similar ca relief, asezare, dimensiune, numar de localnici, etc. Ca jeg, nesimtire/nepasare si HOTIE, pe afara nu prea mai gasesti. Sa ma ierte bulgarii, la hotie se bat cu noi la primul loc.
    Pierzi timpul. Reteta e simpla, nu mai calcam pe la ei. Eu n-am mai fost de 7-8 ani si nici prin cap nu-mi trece. Am cheltuit de curand 2000 euro in Turcia si nu regret niciun cent. Am platit benzina cu 1,6 euro/litru in Turcia si tot nu regret. Nu m-am suparat, ca m-au tratat regeste.
    Nici nu m-am intrebat cat m-ar fi costat sa merg la noi pe litoral. Si daca-mi zici ca plateam jumate nu-ti cer adresa.
    Am niste prieteni din mai multe tari europene si nu numai. Ma tot intreaba de Dracula, de Romania in general si din cand in cand imi zice cate unul ca ar vrea sa dea o fuga la noi. I se pare lui interesanta de la distanta. Mi se face frica cand vreau sa-i fac un traseu, sa-l invat unde sa mearga 5-7 zile. Ma las pagubas ca trebuie sa-l invat smecherii, sa-i fac o lista despre tzepele de evitat, locurile in care nu trebuie sa mergi, tehnici de supravietuit in taxi, de evitat borfasii din jurul hotelurilor, ce sa ceri la restaurant si cum sa te prinzi cand “te face” ospatarul, … e multe!
    Ca am “ajutat” vreo 2 si acum nu mai vorbesc cu mine. stii de ce. s-au intors dezamagiti si n-au inteles nimic.
    Asa ca la vara, fa-ti bagajul si tzushti la Eforie! Daca esti masochist. Si daca te mai duci, te rog eu si vreo spe mii de concetateni: nu-l mai compara cu Cannes! Nici macar cu Kusadasi sau Albena! Te duci prea sus si-ti pierzi cititorii.
    Ca ne enervezi pe astia care, daca n-am fost acolo, ne uitam la TV si vedem diferenta din secunda doi.
    AAA, ca esti ziarist si asa iti castigi banii, primesti aplauze si omagii! Da n-o mai baga p’aia cu “de nevoie, cu cativa poli in buzunar, mi-am luat consaoarta si harta ACR, batrana Dacie …..”
    Altfel, esti simpatic

  11. @Alex: nu suna rau ideile tale. Dar la banii astia dai si bon fiscal?

  12. Acestea ar fi si motivele pentru care incerc pe cit posibil sa nu mai fac concedii in Romania. Sau daca mai petrec citeva zile prin tara- o Doamne, degeaba ne-ai daruit atitea minunatii, ca noi ne nu facem altceva decit sa ne batem joc de si prin aceste locuri constat ca scade calitatea prestatiilor….
    Ma mingaie insa gindul ca, nici prin alte cotloane ale lumii nu e chiar asa cum ne-am dori intotdeauna. Dupa un concediu de vis in iarna marca Austria, in vara aceasta am facut un 14 zile Grecia-Creta. Superb privit din punctul de vedere al locurilor vazute si al istoriei depanate, concediul a fost groaznic din puntul de vedere al conditiilor de cazare, al mincarii, al organizarii turului si al calitatii ghidului. Cine vrea sa evite o tzeapa de acest gen e invitat sa citeasca scurta mea reflectie post-vacanta de pe http://norelmoise.blogspot.com

  13. Si apropo de mare. O avea Creta cea mai mare lungime a plajei din Europa, dar ce am vazut noi acolo nu prea se cheama plaja ci mici golfulete cu urme vagi de nisip! Am fost si in santorini sa vedem celebrele Plaje- cea neagra, cea alba si cea rosie. Or fi ele in culorile respective, numai ca acolo nu e nisip ci petris in toata regula!
    Fara fitele si manelele romanesti si cu o buna administrare Mamaia noastra bate in materie de calitate a nisipului de pe plaja cam tot ce am vazut pina acum. Iar in Creta am probat plaje in Hersonissos (un Costinesti al lor, de 10 ori mai mare insa), in Agios Nikolaus, in Hania, in Matala, in Retimna (ne-au dus cam pe toate partile insulei, din punctul de vedere al excursiilor nu ne putem plinge).

    • Nu ne putem compara cu nici o tara din apropierea noastra (BG, GR, TR). Cu bulgarii am avea o sansa, daca am avea investitorii nemti si o viziune, insa GR si TR sunt cauze pierdute. Au cate 400 plaje fiecare si mii de km de tarm. Nu poti sa bati asa ceva. Cat despre nisip in GR, nu trebuie sa te duci pana in Creta, opreste-te in Halkidiki, pe cele 2 brate comerciale ai zeci (serios!) de plaje ca la Mamaia cu apa de culoare verde smarald, fara pietre, alge sau scoici. Pt. 60 euro camera cu mic dejun in sezon stai in Halkidiki la hotel de 3 stele.

    • “Mamaia noastra bate in materie de calitate a nisipului de pe plaja cam tot ce am vazut pina acum”.

      Asta e o gluma, nu? Si daca scoti rahatii din mare, algele de pe plaja tot gluma ramane. Cel mai bun argument este ca NICIO PLAJA din Romania nu are blue flag cum au plajele civilizate. Pentru nisip fin ia vezi in Turcia plajele din Fetihye sau plaja de la Lido din Italia. Plus ca sa ajungi pe plaja in Mamaia trebuie sa-i platesti taxe lui Mazare.

      Accesele astea nationaliste nu servesc nimanui, litoralul romanesc nu are ce sa mai ofere in condittile actuale. Daca vrei sa faci un bine mai bine ii ajuti sa se trezeasca la realitate. Radem tot si o luam de la capat, altfel litoralul romanesc este condamnat sa traiasca 2 luni pe an de pe urma turistului ratacit de circumstanta.

      Ieri spuneam ca 15 euro este nesustenabil economic. Se pare ca m-am inselat: vecinii de la sud cu ceafa groasa ofera conditii similare la pensiune in Balcic cu 10 euro/noapte. Pentru toma-necredinciosi exista google ca nu vreau sa fiu acuzat de vreun interes.

    • Blue flag este o certificare optionala (deci trebuie ceruta inainte de a fi obtinuta) in care, apropo, se zice ca algele, in principiu, ar trebui lasate sa se descompuna pe plaja.

      10euro pe noapte cred ca este de persoana. La noi pretul este de 130 de lei/camera, echivalent cu vreo 20 de euro/noapte/persoana. Problema Balcicului e ca nu are plaja.

    • Acum nu extrage si tu ce-ti convine :) Fraza cu algele suna complet asa: “Algae or other vegetation should be left to decay on the beach unless it constitutes a nuisance”. Pe malul Marii Negre algele ajung in stadiul de “nuissance”.

      Au existat in Romania 7 plaje care obtinusera blue flag-ul anul trecut. Faptul ca anul acesta nu mai are niciuna acest calificativ (a mai ramas doar un port de iahturi din Eforie Nord) cred ca spune totul.

      Intr-adevar, ai dreptate, 10 euro este de persoana si in Balcic nu este plaja in adevaratul sens al cuvantului. Dar eu oricum nu sunt genul care se duce la pensiuni (faceam o comparatie, la pensiuni ma duc la munte) ci la hoteluri. Iar la bulgari hotelurile de 5 stele arata mai bine ca la turci. Din punct de vedere al vacantei de vara, pentru mine Confort = Bulgaria, Servicii= Turcia, Peisaje=Grecia. Sunt inca in cautarea unui atribut pozitiv de pus in fata Romaniei si nu reusesc sa-l gasesc.

    • Romania e pentru distractie. :) Nu stiu, mie nu mi se par algele atat de “nuissance”. Fac parte din natura. Nuissance sunt in zonele unde produc imbolnaviri. A fost un articol cred ca ieri pe Hot News despre asta. Mi se pare ca se intampla pe undeva prin Franta.

      As merge si eu in Balcic. Am zis si mai sus, imi place dar lipsa plajei e un impediment destul de mare. Asta si bulgarii.

    • Nu ma refeream la modul in care e intretinuta plaja si la taxe. Pur si simplu la calitatea materialului pe care il avem de la mama natura! Ca suntem noi animale si nu il intretinem iar cine ar trebui sa faca si curatenie nu o face decit in contabilitate, sunt perfect de acord.
      In privinta platii…..Grecia are plaje fara taxe in timp ce Italia, spre exemplu, NU (la Rino se taxeaza intrarea, nemaivorbind de sezlong si umbreluta)! Din cite am auzit au si italienii plaje gratuite, insa.
      Nici vorba de nationalism! Eu am mai spus ca o sa mai merg pe litoralul romanesc atunci cind acesta va deveni colonie germana. sau italiana. Pina atunci, rucsacul in spate si pas intins!

  14. Foarte real continutul articolului, cu toate ca nu pot fi de acord chiar 100%… Eforie nu ar putea fi Cannes nici intr-o suta de ani… lumina… Oameni buni, de 20 de ani nu am reusit sa intelegem ca pe plaja este nevoie si de toalete!… ce sa mai zic de toate curate, decente, in care sa nu faci apnee si sa iesi cu stomacul la gura…
    Este primul an in care m-am hotarat sa-mi fac vacanta afara din Romania… Asa, in ciuda crizei, si pentru ca in fiecare an ma incapatanam sa cred ca “la anu’ sigur va fi mai bine si la noi”… Insa, cu dezamagire constatam ca gasesc aceleasi cearceafuri rupte/patate/urat mirositoare…aceleasi prosoape care fusesera albe in urma cu 10-15 ani… devenite intre timp pamantii… mucegaite, pe care nu puteai nici macar sa le atingi, daramite sa te mai stergi pe ele….. aceleasi mochete groaznice, maronii-mustarii arse, care pe alocuri mai erau lipicioase…. fara o sfoara amarata in balcon (oare o fi asa de scumpa???) pe care sa iti pui propsopul, costumul de baie…
    Asa ca, am plecat la turci… JOS PALARIA in fata lor! Nu se poate compara cu nimic de la noi… au un bun simt iesit din comun, cu toata lumea se poarta frumos, te saluta, te intreaba daca te pot ajuta cu ceva… aproape ca ti se pare imposibil sa crezi ca exista asa ceva… Mie imi venea sa mor de ciuda ca an de an am cheltuit banii pe litoralul romanesc, m-am evervat din cauza mancarii, a serviciilor, a mitocaniei pe care o intalnesti la tot pasul… Solutia este foarte clara… pana se vor dezmetici ai nostri, da-ti-le pace! Mi-as dori ca fiecare roman sa poate merge macar 1 data la altii sa vada ce inseamna turism de calitate, la preturi decente! M-am simtit EXCELENT, nu am avut ce sa reprosez… chiar imi venea sa rad la un moment dat, gandindu-ma la expresia noastra: ” ce ai, ce nu-ntelegi? esti turc??” Ha ha ha! Turcii au inteles inaintea romanilor si inaintea multora ce-si doreste fiecare in (probabil) unica saptamana de concediu…. RELAXARE! Vor fi in stare sa faca hotelierii nostri asa ceva??? Da-ti-mi voie sa ma indoiesc… Cu o Udrea nu se face primavara… indiferent cat de blonda si de telegenica este…si poate chiar plina de intentii bune…. Pana una-alta, n-ai cu cine …

  15. Si eu am fost prezenta pe litoralul romanesc in acest ultim weekend din vara 2009. Nu am mai fost la noi la mare de cand aveam 3 ani (acum am 22)… si bine am facut… Ah, si nici nu voi mai pune piciorul pe litoralul romanesc in urmatorii 20 de ani (cel putin). Nu cred ca are rost sa explic de ce.

    La inceputui lui august am fost in Corfu, in Grecia. Nu am cuvinte sa descriu… De fapt, nu am ce sa le reprosez grecilor. Mancare exceptionala, preturi relativ ok (in statiunea in care am fost, preturile erau putin mai ridicate, deoarece, am aflat ulterior ca este cea mai exclusivista statiune din Corfu).
    Nu au ei plaje late ca ale noastre, insa sunt curate, apa e incredibil de curata, nu pute ca la noi. Ce sa mai… Nici nu stiu de ce incerc sa compar. Am mai fost la Barcelona si Nisa, dar Marea Ionica m-a lasat cu gura cascata. Pentru 300-400 de euro, poti avea, pe dincolo, o vacanta de vis. Ah, mai are rost sa mai pomenesc ca am cheltuit 150 de euro, de sambata seara, cand am ajuns in Eforie Nord, pana duminica seara? Nu se poate asa ceva…

  16. Eu prefer peisajele Romaniei in materie de munte (preferabil zonele in care omul a calcat cit mai putin) si spectaculozitatea combinatiei munte/mare din cazul Greciei. Apropo de stelele hotelurilor, nicaieri nu e de mers la 3 stele pentru ca poti avea multiple surprize! Astept inca un standard comun de clasificare a hotelurilor pentru intreaga UE!

  17. fratilor, pentru a se rezolva toate problemele trebuie sa moara cei numiti fosti comunisti si comunismul trebuie sa moara pentru ca din nefericire am schimbat doar drapelul si titlurile ,dar actiunile si toate lucrurile facute sunt in acel stil, dealtfel intreaba un individ mai in varsta (peste 45-50 de ani) cand i-a fost mai bine ? si iti va raspunde “inainte de 89” si poate ca are dreptate , ca inainte de 89 se urmarea cica’ “binele tuturor” , dar acum se urmareste doar binele catorva sin din fericire au la dispozitie doar 4-5 ani de mandat ca sa-si rezolve problema cu banii si fondurile “nerambursabile” , sa-si gaseasca o matusa de la care cica’ au mostenit milioane de nu mai stii ce valuta, lire sau euro…

    deci cand se va termina cu acesti “indivizi” , atunci probabil ca se va putea face ceva… si cum spunea cineva intr-un comentariu mai sus “prin 2030 daca-s optimist”… .. pe litoral daca s-ar difuza muzica dinainte de 89 probabil ca ti-ai aduce aminte de acele vremuri .. chiar le-ai trai… s-ar putea numi “muzeul fostei ERE”

  18. Tocmai am ajuns de pe minunatul litoral Romanesc.
    Ajung la statiunea X, si sint asaltat de cativa localnici sa-mi ofere cazare, incerc sa-mi fac o idee despre piata si merg sa vad oferta la mai multi… (n-apucasem sa-mi fac temele de acasa sa-mi fac o rezervare pe net plus ca prefer sa vad unde ma cazez inainte de a scoate banu’ din buzunar – evit surprize neplacute) Pana la urma aleg sa stau la un Nene care zica ca are “pensiune” (o “casuta” modesta in care inchiriaza numai 6-7 camere). La sfarsit dau sa platesc si sa cer factura si chitanta asa cum se face in mod normal (ma refer la normalitatea fiscala pe care ar trebui s-o implementeze Politia si cu alte organe de control fiscale). Se uita la mine crucis si ma intreaba la ce imi trebuie? Ii explic ca asa ar fi corect si ca normal e ca o parte din banii cheltuiti acolo sa mearga la bugetul statului – primaria are nevoie si de banii mei pentru amenajarea plajei, sa faca curatenie, sa puna flori si banci etc…
    Ma sfatuieste sa-mi vad de drum.
    Ceea ce si fac. Tariful pe care l-am platit era egal cu cel pe care l-as fi platit la o pensiune cu acte in regula; diferenta de taxe el o baga in buzunar si mai construieste o monstruozitate care in timp va degrada imaginea statiunii.

    Propun Ministerului Turismului sa coopereze mai strans cu Politia, organele de control financiar si sa desfasoare o campanie de “constientizare” ca turismul “la negru” e daunator economiei nationale.

    Legi exista, trebuie puse numai in aplicare (se pot face razii “ne-anuntate” de catre organele de control din alte localitati decat cele din statiune etc.)

    Si inca ceva: propun obligativitatea muncii in folosul comunitatii pentru sanctionarea tuturor celor ce creaza mizerie si gunoaie, simplele afise de constientizare nu au efect.

    Am zis.

  19. Dupa experienta de la inceputul lunii august in Costinesti, am renuntat definitiv la ideea de litoral romanesc. Jeg, manelism, nesimtire, tupeu, jecmaneala si 0 (zero) servicii. Am fost in Grecia anul trecut si am putut avea cu ce sa compar cum trebuie sa te simti in concediul petrecut la mare. Sunt convins ca nici Bulgaria nu ar fi o alegere proasta.

  20. pentru cei din vestul tzarii – croatia sau muntenegru

    este umilitor cum a evoluat oferta croata in vreo zece ani. faci 1000 km (din care 150 pe dn restul autobahn) in 10-11 ore. mai putin ca pina la constanta. peisajul e grozav si curat. oferta de cazare pentru toate buzunarele incepe de la 15 euro/pers . iar mai nou site-uri de rezervat cazari sint traduse si in romineste. anu’ asta au inceput sa ieftineasca la mancare. oricum e mai bine ca la noi.

    cel mai rau e ca se vede progresul infrastructurii de la an la an. la noi nu. cu atitudinea fata de turisti n’au prea avut aia probleme nici dupa razboi in anii ’90 desi eram vazutzi ca aliatzii sarbilor. la noi aceeasi mojicie in raportul pret/calitate si atitudine fata de clientzi.

    asta e; unii vor merge la turci sau bulgari – altzii la croatzi sau muntenegru. DAR NU LA NOI LA ROMANI – nu prea vad cum se va schimba asta vreodata; mai ales ca inceput asaltul charterelor

  21. O sugestie pentru autor: Alex forwardeaza te rog acest articol si comentariile aferente catre domnul sef de la ANT care in aceasta dimineata a acuzat romanii pe TVR abonament de lipsa de patriotism: cica ducem banii afara in vremuri grele de criza. Asta e tipic pentru diriguitorii turismului romanesc, sa arunce cu noroi in nenorocitul de consumator care a cam inceput sa refuze de la o vreme preturile lor umflate cu pompa, in totala neconcordanta cu calitatea serviciilor prestate.
    Din pacate agentiile de turism au inceput sa caute si prin alte zone preturile cele mai mici fara a mai verifica si calitatea. Ceea ce spunea o antevorbitoare de cearsafururi negre, de 30 de ani am gasit si in Creta la minunatul hotel de trei stele Ilios! Nu va luati dupa cele 2 poze pe care si le-au pus de prezentare…….e pacaleala curata!
    Si as mai face un comentariu pentru un antevorbitor> in general eu caut sa vad intr-o vacanta cit mai mult- peisaje, istorie, etc! De aceea am ajuns in Creta, pentru amerge pe urmele celei mai vechi civilizatii europene: cea minoica! Circuitul in care am fost si depre ale carei peripetii am vorbit pe larg pe http://norelmoise.blogspot.com a urmarit vizitare si nu plaja. Din pacate eu iubesc marea dar nu si soarele iar a ma tine mai mult de 2 zile pe oricare litoral e echivalent cu a ma trimite la ocna o saptamina. De aceea nu am ales nici Corfu nici Halkidiki. In Turcia, trebuie sa recunosc ca nu ammai fost de vreo 10 ani asa ca nu ii pot da cu presupusul. Tot ce stiu de la prieteni care au fost recent e faptul ca au niste preturi la obiectivele turistice care iti cam usuca buzunarul!

  22. Scuze, era ANAT si nu ANT, iar din cite stiu eu romanii sunt foarte formalisti din fire. Oricum la cit de des isi schimba agentiile noastre denumirea….nu era o mare eroare! Dar e mai bine sa fim rigurosi!

    • O sa ii caut adresa de mail :). Oricum, te-as ruga sa o lasi un pic mai moale cu auto-reclama. Mersi.

    • Scuze, Ieri dadusem gresit adresa si de asta am scris-o si astazi. Daca te-a deranjat, poti sa cenzurezi comentariile……simplu si eficient. Fara alte teorii moralizatoare.

  23. Am trait în Eforie (Nord ce e drept) în toate erele lui. Comunism, post-Revoluţie şi prezent. Este cea mai bună oglindă pentru naţia noastră. O paralelă între turismul de atunci şi cel de azi, via evoluţie tehnologică, face inutilă orice poveste pe blog.

    Amin!