mă gîndesc să emigrez

Nu de alta, dar în momentul de faţă simt că trăiesc într-o ţară bananieră, nu în România. Dacă au ajuns să îşi fure singuri căciula cei care ne conduc, înseamnă că e rău. Da’ rău, nu glumă, că altfel n-am fi avut un preşedinte suspendat şi nici atîţia hoţi în Parlament.

Faza criminală de astăzi vine dintr-o ştire EVZ: Demnitarii au modificat legea ANI, astfel încît să aibă imunitate încă cinci ani după încheierea mandatului. Altfel spus, intri în Parlament sau în consilii locale sau judeţene, furi de rupi şi timp de cinci ani ai dreptul să nu fii cercetat şi să îţi faci planuri de mutare în ţări mai calde. Ştirea aici.

Trebuie să mai spun şi de tembelismul de care poţi da dovadă doar cînd spui că vrei să modifici Constituţia astfel încît, indiferent de votul poporului, să hotărăşti tot tu dacă preşedintele rămîne preşedinte sau nu? Păi ş-atunci unde mama dracu’ mai e democraţia? Cît mai contează pentru tine, ăla pe care te-am votat eu, idiotul de cetăţean român, părerea mea? Dacă tot preferi să îl ţii suspendat, la ce mai bagi 18 milioane de euro în referendum? [Să mă scuze domnişoarele mai pudice] Doar ca să te pişi pe voturile noastre? Da, EVZ scrie bine: au suspendat Constituţia!

Apollinaire dă un exemplu foarte mişto, demn de urmat şi în România, însă la noi nu există nici cea mai vagă urmă de respect faţă de cetăţean, ca să nu mai spunem că bunul simţ este o cerinţă deja exagerată din partea mea, ca alegător, faţă de tine, alesul meu. Citat de pe blogul lui Apollinaire:

Austria: In cazul suspendarii presedintelui de catre parlament, austriecii fac referendum. Asa-i legea, asa-i si la noi. In cazul in care presedintele suspendat nu este reconfirmat de alegatori, este considerat demis. La fel si la ei si la noi. Diferenta vine abia acum: in cazul in care presedintele suspendat este reconfirmat de alegatori, legea austriaca spune ca presedintele se intoarce iar parlamentul este dizolvat, pentru ca nu a reprezentat interesele celor care i-au pus in scaun.

La noi, dacă preşedintele este reconfirmat de către alegători, îl mai suspendăm o dată. Că putem! Că noi nu dăm doi bani pe voturile voastre, proştilor!

Trăim în România şi asta ne doare!

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

6 comentarii

  1. ma lasi ?

  2. vrei sa te iau cu mine? :P :))

  3. Chestia cu modificarea legii ANI mi se pare, intr-adevar ingrozitoare, o bataie de joc pe fata. Dar nici celelalte nu sunt mai prejos. Imi aduc aminte cu cata usurinta se iesea in strada in 90, 91, si constat ca acum a intervenit o asemenea delasare incat nu stiu ce ar trebui sa se intample sa mai iasa cateva zeci de mii de oameni la o manifestatie adevarta, fiindca aia pro Basescu care a avut loc de curand a fost o gluma, nu o manifestatie serioasa. Cateva mii de oameni la suspendarea presedintelui…
    Ma nene, sa fi fost macar contramanifestatii, sa vezi ca se misca lumea, ca are opinii clare, optiuni ferm conturate, tot era o chestie, nu asa, delasare totala. La asa ceva, cu prelungirea imunitatii dupa mandat, trebuiau sa nu mai aiba loc sa iasa din Parlament.

    Foarte corecta metoda austriecilor.Pai sa fie miza pe masa si de partea cealalta, nu ? Nu unul( presedintele care e ales direct de popor ) sa aiba tot riscul si cei care il vor daramat sa nu riste nimic. Daca nu evalueaza bine situatia si propun spre suspendare un presedinte care e dorit de popor, nu o firesc sa o pateasca ?

    E un fel de

    “Uite subiectiv ce propun eu : sa jucam poker, tu pui banu’ pe masa si eu nu il pun. Jucam numai pe banii tai. Daca castigi, ti-i iei inapoi, daca pierzi, pai i-ai piedut. ”

    PS : Pentru “Doar ca să te pişi pe voturile noastre?” ti-ai cerut scuze de la eventualele domnisoare pudice, dar de la domni nu. Am fost extrem de jenat de asceasta exprimare. :))Aproape socat.

  4. nu emigra, Alexe! eu nu emigrez uite asa, de-a naibii! stau aici si cartesc…iti dai seama ce lipsa de subiecte ai avea in austria ? :))

    “Ma nene, sa fi fost macar contramanifestatii, sa vezi ca se misca lumea, ca are opinii clare, optiuni ferm conturate, tot era o chestie, nu asa, delasare totala.”

    Lumea are opinii. Problema e ca nu are cu cine vota pentru scaunele parlamentare…ce tara impotenta din punct de vedere politic…va trebui sa facem noi un partid, alex, sa scoatem tara asta din rahat :))..de fapt nu ar trebui sa radem, daca toti care stam pe margine rmanem pe margine, pe terenul de joc raman tot jigodiile…din aceasta dilema nu puteti iesi ! am zis !

  5. unde vrei sa emigrezi? deschisesem un topic pe tema asta chiar saptamana trecuta, cred…

  6. no comment! unul dintre cele mai “valabile” articole despre ce se intampla azi in romania!