Despre stil. Made to measure, Bucureşti

men-style

Conceptul made to measure, simplificat la maximum, ar trebui să însemne croitorie. De fapt, înseamnă stil, pentru că nu cumperi doar haine făcute la comandă, pe măsura ta, ci cumperi hainele care, scuzaţi clişeul, te fac om. La prima vedere, diferenţa dintre made to measure şi croitoriile pe care le mai găsim este aceea că cele din urmă s-au transformat într-o noţiune demodată. Şi nu din cauza ideii în sine, ci din cauza modului în care au stagnat, au uitat să evolueze. După ce-am fost invadaţi de fast fashion, de mărimi standard, croitoriile au devenit desuete. Într-un fel, nici nu-i de mirare, cîtă vreme, uneori, stai şi te întrebi de două-trei ori înainte de a alege un croitor la care, să zicem, ai vrea să-ţi modifici o haină. Eu, de exemplu, am problema asta. N-am încredere.

Made to measure a mers mult mai departe, într-un mod inteligent. Ţi se propun o serie de piese din colecţia sezonului, la care ai acces imediat în limita stocului disponibil. Dacă eşti grăbit, ai posibilitatea să cumperi din stoc şi ţi se modifică în cîteva zile. Dacă nu eşti grăbit, şi aici intervine, de fapt, întreaga filozofie în care a evoluat conceptul, alegi toate detaliile şi, în termen de vreo 20 de zile, ai haina pe mărimile tale. Pentru că, dincolo de nişte piese propuse, colecţia este şi despre materiale şi modele, nu doar despre cîteva designuri. E vorba despre a alege totul, cu răbdare. Este, dacă vreţi, un intermediar între tine şi croitorie, unul inteligent, care ştie ce să-ţi recomande şi ce să-ţi propună pentru ca tu să arăţi bine şi care îţi oferă toate detaliile de care ai nevoie. Se poate spune că e o întreagă bază de cunoştinţe la care ai acces, iar ca serviciu suplimentar, poţi comanda ce-ţi doreşti.

În fond, cam în asta ar fi trebuit să se transforme croitoriile în capitalismul în care am migrat după ’89. Că nu s-a întîmplat, asta e şi din cauza foametei consumatorului după branduri, dar mai ales din cauză că n-au înţeles cum să se adapteze cerinţelor. Pînă la urmă, marile case de modă tot de la alegeri inteligente pleacă. Din păcate, meseriile astea – croitorie, cizmărie – au fost prost înţelese şi reduse în mintalul colectiv la nevoile de bază: un retuş colo, o pingea dincolo. Adică la atelierele mizere de colţ de stradă, care n-au treabă cu creaţia, ci cu execuţia.

Croitorie şi stil

Marsay e un magazin din Dorobanţi, într-o vilă de pe Tudor Ştefan, din categoria made to measure. Nu e singurul de profil, dar acolo am intrat. Am stat de vorbă cu Vlad Maris, unul dintre băieţii implicaţi în afacere. Printre atîţia români prost îmbrăcaţi, era cazul să apară şi alternative la hainele făcute la volum. Şi era momentul ca ideea de croitorie să fie dusă mai departe de imaginea păcătoasă pe care a moştenit-o după ultimele zeci de ani: femei în faţa maşinilor de cusut, la parterul unui bloc comunist, într-o încăpere largă, cu ciment pe jos şi cu vopsea pe pereţi.

Pentru că, de fapt, croitoria este mai mult decît o meserie, nu este despre tras la maşină nişte material, ci despre stil şi despre regulile de stil pe care trebuie să le respecţi. Să ne întoarcem un pic în timp, cam vreo 80 de ani, în vremurile în care fiecare domn mergea la croitor pentru un costum şi avea de ales între materiale şi modele, cînd i se propunea un tip sau altul de croială, în care i se recomanda cum să se îmbrace pentru a arăta bine. Un fel de made to measure clasic, s-ar putea spune. Un serviciu pentru gentlemeni.

Cum recîştigi respectul pierdut după degradarea imaginii unei adevărate industrii bazate pe comenzi individuale? Simplu: calitate şi marketing. De la croitorie, la made to measure. În mod normal, made to measure este ceea ce ar trebui să fie toate croitoriile. Nişte magazine. Cu colecţii personale, cu design de vitrină, cu consultanţă, cu ştaif. Pentru că e despre stil, nu doar despre cîrpe. Dincolo de marketing, e calitatea produsului. Marsay lucrează, de exemplu, exclusiv cu croitori italieni. Pentru cine-şi permite, poate propune materiale care, odată folosite, pot duce preţul unui costum la 10.000 de euro. Sau la 50.000 de euro. Iar explicaţiile sînt, culmea, raţionale.

Cum îţi alegi cămaşa

Cînd am scris articolul despre alegerea cămăşilor, nu m-am gîndit, de fapt, la cît este de complex procedeul. Sîntem superficiali. Nu glumesc. Ne uităm, în general, la model, la mărime, apoi scoatem banii. Primim punga cu produsul, bonul fiscal şi asta e tot. Dacă se miră cineva că pierde două ore prin mall pentru o nenorocită de cămaşă, n-a intrat la Marsay. Sau în orice alt shop de tip made to measure.

Cînd îţi alegi o cămaşă, iei în calcul materialul (textura,) modelul (pattern-ul), culoarea. Simplu, nu? Ei, bine, nu şi atunci cînd ai un catalog întreg la dispoziţie, în care găseşti, pe fiecare pagină, cel puţin trei-patru mostre de material cu texturi şi pattern-uri diferite. Ba, uneori, chiar zece. Aş fi fost în stare să stau vreo trei zile să-mi aleg doar pattern-ul.

Şi aici apare o altă necunoscută: textura. Pentru că asta face ca preţul să scadă sau să crească. În funcţie de fineţea ţesăturii, se stabileşte şi cît plăteşti. În cazul Marsay, preţul unei cămăşi porneşte de la 80 de euro. Cea mai scumpă ajunge la 150 de euro. Comparînd cu brandurile de mall, 650 – 700 de lei este un preţ decent pentru un produs perfect personalizat, la o calitate a materialului pe care n-o regăseşti în magazine de fiţe (Armani, Gucci etc.) la acelaşi preţ.

Şi, totuşi, cît ar putea dura să comanzi o cămaşă? Cînd intri într-un magazin de acest tip, nu mergi după fast fashion. Te interesează ce o să îmbraci în toate detaliile. Îţi ia cel puţin o jumătate de oră, dacă nu chiar o oră, să alegi doar modelul şi textura. Apoi, alegi ce fel de guler îţi doreşti, ce fel de manşete (şi, să fie primit, ai de unde: număr de nasturi, tip de colţ, poziţionarea nasturilor, poate chiar culori, dacă-i cazul, poate butoniere etc.) şi ce tip de nasturi, cu ce culoare să fie cusuţi nasturii, cu ce culoare să fie cusute butonierele. E o adevărată filozofie. Asta fără să pomenesc de cîte tipuri de lînă există atunci cînd faci alegerile pentru costumul pe care vrei să-l comanzi.

Drumul de la comandă pînă la produs

După ce le-ai ales pe toate, încep măsurătorile. Sînt două variante: cea cu etalon şi cea cu centimetrul. Ce înseamnă etalon? Sînt cîteva cămăşi cu măsuri standard. O probezi pe cea mai apropiată de dimensiunile tale. Pornind de aici, se fac măsurătorile. Întîi, gulerul: să nu te strîngă, dar să nu fie nici larg. Apoi, corpul: se ajustează cu bolduri pînă la mărimea ideală şi se notează cîţi centimetri în minus se scad la nivelul pieptului şi la nivelul taliei.

Nu în ultimul rînd, se ajustează lărgimea mînecilor, măsurînd la nivelul bicepsului şi la nivelul antebraţului. Se măsoară spatele şi lungimea mîinii, astfel încît manşeta să pice la dimensiunea ideală. După ce toate cifrele sînt pe hîrtie (sau, în cazul de faţă, pe tabletă,) se plasează comanda. Produsul finit va ajunge în aproximativ 20 de zile.

Diferenţele dintre croitorie şi made to measure

În principiu, acelaşi lucru se întîmplă şi într-o croitorie obişnuită. În teorie, cel puţin. De regulă, croitoriile merg pe varianta a doua: ţi se iau măsurile folosind centimetrul şi croitorul îţi cere să cumperi tu materialul. Doar că, de multe ori, croitorul nu ia în seamă cerinţele clientului. Ştie el mai bine. Nu contează că tu vrei pantalonii slim, el vrea bufanţi, că aşa-i place lui şi, oricum, asta era la modă prin 1993. Sau îi vrea drepţi, că sînt mai “de domn,” că aşa a văzut într-un film cu mafioţi din anii ’60. Iar cămaşa? Lasă, facem guler cum ştie el, nu contează că nu se potriveşte cu fizionomia.

De fapt, croitoria tradiţională, înainte de a ajunge unitate de producţie, însemna consultanţă în materie de stil. Însemna explicarea regulilor pe care orice domn ar trebui să le respecte. De numărul de centimetri în plus pe care trebuie să-i aibă mîneca unei cămăşi faţă de cea a sacoului pînă la simplul fapt că, întotdeauna, partea stîngă a cămăşii – muchia, mai exact – trebuie să se alinieze cu prohabul. Şi mai sînt o groază de reguli care ne fac mai simpatici. De exemplu, cea care spune că, la o nuntă, nu te duci cu ceas şi nici nu porţi curea.

Made to measure, pe scurt

Made to measure nu se rezumă doar la croitorie, ci ţine de un stil de viaţă. E despre status social. E despre un lux pe care ţi-l permiţi, iar cînd spun lux, mă refer la timpul pe care îţi permiţi să-l acorzi detaliilor, şi nu la preţ. Se presupune că, dacă-ţi permiţi timpul, îţi permiţi şi preţul. Sînt detalii precum o simplă cusătură sau monograma de pe manşeta cămăşii. Detalii precum textura sau modelul, culoarea, pentru care îţi permiţi răbdarea de a le alege, uneori, şi timp de cîte trei ore. E ceea ce face diferenţa între un domn şi un bărbat obişnuit. E vorba, pînă la urmă, de atitudinea pe care o ai în faţa unor detalii, altfel mărute, şi de atitudinea pe care ţi-o conferă aceste detalii.

Da, sînt de acord. Prea scump. Prea multă pierdere de vreme. Prea de fiţe. Însă dacă te gîndeşti mai bine, stilul n-a fost niciodată ieftin. Şi n-a fost niciodată pentru toată lumea. Ca să îl capeţi, trebuie să sacrifici nişte lucruri, fie că e vorba de timp, de bani sau de răbdare. Iar lucrul ăsta îl conştientizezi cînd remarci calmul unui client şi răbdarea aproape inumană în faţa catalogului de materiale. Nu mai e vorba de snobism, ci de un stil de viaţă. Costisitor, bineînţes, dar, cu siguranţă, aspiraţional pentru cei mai mulţi, inclusiv pentru cei care nu-l percep decît prin preţuri. Diferenţa însă se vede, şi nu în haine, ci în atitudine. Hainele nu sînt scopul, ci mijlocul.

Trăim prea repede, uneori trebuie să mai şi respirăm. Uneori, respirăm atunci cînd căutăm cu plăcere, timp de trei ore, o textură şi-un pattern. Pentru că e un mod de a te relaxa. Dacă se zice că banii n-aduc fericirea, cu siguranţă pot cumpăra liniştea şi relaxarea, fie şi pus în situaţia de a alege dintr-un catalog, altminteri, cu “cîrpe.”

E o lecţie pe care am învăţat-o intrînd la Marsay.

PS: O să public o poză cînd îmi vine cămaşa.

14 comentarii

  1. articol de calitate!
    asta e postarea care mi’l reînvie pe subiectiv’ul pe care’l apreciam!

  2. Cei doi fondatori, Alex Moise și Alex Drăgan, mi-au fost colegi de liceu. A fost o surpriza placuta sa vad numele brandului lor pe Google Reader.
    Am o parere foarte buna despre colectiile lor.
    Mult succes in continuare!

  3. Excelent articolul.

    Eu cred ca principala ‘vina’ a criotoriilor este ca au ramas ‘in urma’ in multe cazuri. Am niste amintiri cu asemenea ‘designeri’, care faceau haine urate, pentru care mai si pierdeai o groaza de timp. Asa ca am ajuns si eu sa prefer un magazin standard cu haine ‘normale’. Am masuri destul de clasice, asa ca nu mi-e greu sa gasesc un S sau XS care sa-mi stea bine. Prefer deci varianta asta, pentru ca si castig timp, iar la mine asta e mai important.

    Acu’ e drept ca nu sunt o tipa fashionable, deci din partea mea haina sa fie purtabila, ca-s multumita. Daca as avea un anumit standard in vestimentatie, un asemenea loc ar fi clar pe lista mea de prioritati.

    • @dojo: tu eşti norocoasă. Eu sînt slab, nu-mi găsesc pe mărimea mea nici să mă baţi. Sau, mă rog, găsesc greu. Am reuşit să mă-mpac cu cămăşile şi pantalonii de la Zara şi cu blugii de la Bershka, dar şi aici e o problemă: fiecare colecţie vine cu noile măsuri standard şi niciodată nu se potrivesc cele din colecţia asta cu cele din colecţia trecută. De exemplu, n-am nici pînă acum o pereche de pantaloni negri, că n-am găsit nicăieri unii care să stea pe mine ca lumea.

  4. Pot sa comentez si eu ceva? Multumesc.

    Daca e articol publicitar, inteleg foarte bine si n-am nimic de comentat. Daca nu e, e nasol.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Made_to_measure

    Poti sa citesti doar primul paragraf si e suficient. Hai ca de data asta am fost mai constructiv, nu? :-)

    PS. pentru comentatorul Dragos: esti sigur ca ai citit articolul? Esti sigur ca e vorba de Sarto? Nu cumva e vorba de Marsay?

    • @Fluture: Mersi. Am făcut mici modificări la partea cu “ai acces imediat.” Corect ce zici. Eu scriam despre cum a evoluat la noi. Spune-mi, te rog, dacă ţi se pare OK. Încă o dată, mulţumesc.

  5. @Alex – problema pe care o vad eu la articol este ca omul acesta cu care te-ai intalnit, ti-a prezentat “solutia” made-to-measure ca pe ceva WOW! Acum, na, e business-ul lui, trebuie sa si-l vânda cat mai bine, n-o sa-l blamez (foarte tare). Dar e pacat ca-ti spune ca stilul il gasesti numai/mai ales la produsele made-to-measure. Este fals. Croitorii sunt importanti – CEI MAI IMPORTANTI – la un costum care sa-ti vina bine si sa-ti arate personalitatea. Sa vrei sa zici ca e mai cu stil un costum made-to-measure fata de unul “la comanda” facut la Alexandru Ciucu (de exemplu) e un pic fortat, ca sa fiu dragut.

    Made-to-measure e un fel de a face costume (mai ieftine decat cele la comanda, putin mai scumpe decat cele prêt-à-porter), nu are legatura cu stilul. Adica, faptul ca un costum e made-to-measure nu inseamna automat ca iti da un stil anume. In schimb, felul in care asortezi hainele, pantofii, accesoriile pe tine, aia iti poate defini un stil personal.

    Sunt convins ca si Marsay si Sarto si Ego Men stiu sa-ti imprime un stil personal adaptat morfo-fiziologiei tale, insa mai nimeni din cei care vand (Vlad, Alex etc) nu au treaba cu croitoria, cu tinutul unei foarfeci in mana. Si e pacat sa-i “infunzi” pe cei care chiar stiu sa faca o croiala cu mana lor.

    PS. Ca idee, unii dintre cei citati mai sus fac made-to-measure in Bulgaria, nici macar nu au atelier propriu de croitorie. Iar apoi sa vinzi asta spunand ca costumele tale STANDARDIZATE sunt mai cu stil decat cel la care ti se iau masurile si ti se face tipar propriu in functie de morfologia proprie etc, e o minciuna sfruntata.

    PPS. Am fost si la lansarea Sarto si in atelierul lui Alexandru Ciucu si sunt si client Ego Men. Ca sa fie lucrurile clare.

    • @Fluture: Să ştii că Vlad nu mi-a “vîndut” serviciul lui ca pe ceva WOW. Şi n-am vrut să las impresia că made-to-measure e “top of the top.” Ciucu nu e singurul, doar că el şi cei ca el joacă în altă ligă. Ce încercam să spun – şi, aparent, nu mi-a ieşit – este că made-to-measure, aşa cum îl vînd Marsay, Sarto, Tudor Tailor etc., vine la pachet cu consultanţă. Şi că preţurile sînt dacă nu accesibile, măcar decente pentru ceea ce primeşti. Nu vreau să zic că meseria de croitor e nasoală, dimpotrivă, tind să cred că am fost destul de clar în text spunînd că a decăzut şi că a ajuns să fie asociată cu unitâţile de produse de la parterul cîte unui bloc. Pentru mine, Ciucu nu este un “croitor” accesibil. De fapt, dacă mă gîndesc mai bine, nici Marsay nu e suficient de accesibil, nu-mi permit să-mi fac mai mult de o cămaşă pe lună la ei. Sau, mă rog, mi-aş permite, dar nu-mi justific cheltuiala atît de des. Asta am vrut să zic. Dacă s-a înţeles altceva, tre’ să fie din cauza entuziasmului meu.

  6. Cred că stilul este, deopotrivă, o chestiune nativă, dar şi una cultivată în timp, însă are marele defect că e condiţionat de bani. E drept, poţi arăta stylish şi cu bani puţini, însă n-ai aceeaşi relaxare în faţa modei. Sincer, eu încă mai caut croitori din ăia de “unitate”, unde să pot modifica nişte haine sau unde să pot confecţiona, cu un preţ corect, nişte lucruri. Mă tem că nici din aceştia nu prea mai există…

  7. OK, Alex, esti incepator in ale stilului, te-a luat valul, te iert :-)

    Daca vrei un sfat apropo de camasi, cravate etc, MULT mai decente decat “consultanta din RO”, te invit sa vizitezi http://www.ctshirts.com. Fac reduceri regulate la camasi, cravate, accesorii etc. Am cumparat camasi de foarte buna calitate la 25 lire (si poti alege si lungimea mânecii) din aceleasi materiale pe care le au si cei din RO. Trebuie doar sa te interesezi putin ce e cu “slim fit” si “classic fit”, pentru ca englezii definesc altfel decat francezii sau italienii. Din ce-mi amintesc eu, tu esti “super slim”, deci te uiti numai la “extra slim fit” :-) A, si la mâneci, englezii masoara de la baza gâtului, francezii si italienii de la umar. In fine, te descurci tu.

    Livreaza si in România (testat de mine), dar dureaza si trebuie sa te ai bine cu postasul :-)

    Chiar si cand iti permiti camasi/costume la comanda, nu inseamna ca nu mai trebuie sa te uiti la camasi “ieftine”. Acum 2 saptamani mi-am cumparat doua cravate: una de 25 EUR si una de 140 EUR. E adevarat, aia de 140 e “altceva”, dar n-am nici o problema sa o port si pe cea de 25 (doar de aia am cumparat-o). Cum zicea si Macnetize mai sus “poti arata stylish si cu bani putini”.

  8. pfffff. s-a umplut Bucurestiu de ”croitori” frate! alde Sarto…..nu mai pot de croitorie, alde Tudor.Personal Tailor gafaie de croitorie, acum si Marsay se asociaza cu croitoria. oare cati croitori or fi frate in firmele astea cu capital social de 200 de lei?

  9. Se pare ca din 2013 nu s-au mai postat comentarii la adresa firmei Marsay si asta pentru ca lumea si-a dat seama cat de seriosi sunt cei care isi desfasoara activitatea acolo. Ma refer la faptul ca, desi esti intampinat si impresionat intr-un mod placut de atmosfera din locatie, cand vine vremea sa imbraci costumul comandat, incep sa iasa la iveala multe imperfectiuni. Pantalonii au pete de vaselina, maneca hainei are diverse incretituri la umeri, detalii pe care persoana care te-a consiliat si care a masurat si este responsabila de felul in care arata costumul respectiv se face ca nu le observa decat in momentul in care i le indici tu client. Nu mai are absolut nicio importanta faptul ca un astfel de costum valoreaza vreo 60 de milioane, bani incasati fara factura, firesc. Concluzia este usturatoare si obraznicia fara limite si impardonabila. Si ar mai fi ceva de adaugat: solutia care ti se ofera e si mai teribila, se poate inlocui doar cracul cu problema. Rusinos pentru o firma cu atatea pretentii ( aviz d-nului Voicila). Felicitari pentru prestatia jalnica pe care ati oferit-o!

  10. Un articol edificator. Great Job.