Mâzgălitul dăunează grav sănătăţii

La început, prin 2003, scriam în jurnal cu detaşarea cu care îmi beam cafeaua de dimineaţă şi îmi sărutam prietenul la sfârşitul zilei. Scriam despre lucrurile mărunte care mă enervaseră la muncă sau despre lucrurile amuzante ale vieţii în doi. Sau invers. Mă miram când cineva îmi lăsa un comentariu pentru că, nu-i aşa, “cine ar fi interesat să citească toate astea?”… Urmam un link şi descopeream o personalitate interesantă cu aceeaşi încântare vinovată cu care urmăream în autobuz trăsăturile feţei cuiva în reflexia geamului… Şi nu eram singura.

Pe vremea aceea când cineva lăsa un comentariu citea de 10 ori acele 2 rânduri pentru a fi sigur ca nu a făcut vreo greşeală şi că se înţelege exact ceea ce a vrut să spună; iar dacă scria un comentariu în dezacord cu sensul iniţial al autorului, accentul cădea pe argumente. Când punea un link către alt blog o făcea timid, discret, cu emoţia cu care oamenii dăruiesc prima floare. Primele întâlniri ale bloggerilor aduceau cu reuniunile fan-cluburilor care adunau laolaltă oameni cu aceleaşi afinităţi.

Treptat bloggingul a dobândit aceeaşi notorietate ca revoluţia sexuală. Am început să lăsăm comentarii virulente cu acelaşi tupeu cu care ciupim gagicile de fund pe stradă, şi să scriem în aceeaşi manieră şocantă în care unii se dezgolesc pe aleile din Herăstrău. Citind din noile bloguri apărute am regăsit din ce în ce mai rar căldura şi intimitatea oferite de 5 minute de onestitate savurate la o cafea în compania unui amic, ci mai degrabă sentimentul frustrant ca am rămas blocată în metrou cu o grămadă de oameni cu care nu am nimic în comun.

Tina îi salută pe cei care scriu pentru ratoni, veveriţe şi pentru că aşa le place. Tina face cu mâna şi la aceia care comentează în cunoştinţă de cauză şi care au şi argumente care să le susţină afirmaţiile. Tina îi nominalizează şi pe cei cărora “le pare rău pentru ce-au scris atunci”, dar şi pe cei care au curajul să-şi susţină punctele de vedere în faţa acelora în care au aruncat virtual cu pietre. Tina îi salută pe cei care ştiu să râdă şi ştiu să ne facă şi pe noi să zâmbim, pe cei care fac fotografiile pe care ne-am dori să le facem şi pe cei care spun cu sinceritate lucrurilor pe nume.

Vă urez o primăvară cu cât mai puţin trafic şi cât mai mult conţinut.

Tina

“Promoţia 2003”

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Frumoasa deschiere a evolutiei bloggingului, nu stiu cum era atunci, dar presupun ca are dreptate Tina.

    Man, era sa ma ai pe constiinta, cand am citit primul rand am simtit ca ma ia cu transpiratii :).
    E o idee misto de proza scurta, sa o tii in genul asta pana cititorul trage concluzia si la final sa spui :”asa mi se confesa x”. :)

  2. deci mi-a crapat capul:))) noroc ca m-am dus sa citesc cine l-a postat