Luarea cu japca la mitingul PSD e un record mondial la abuz în serviciu

Mă uitam pe pagina asta, unde lumea raportează din teritoriu. Tot soiul de exemple de directori, directorași, șefi și șefuți care-i amință pe angajații la stat că va fi nasol dacă nu se prezintă la mitingul PSD.

Imbecilii încă nu s-au prins că oamenii ăia pot depune plângeri penale pentru șantaj și abuz în serviciu. N-ai cum să inventezi, frate, așa ceva:

Tatăl meu a fost sunat cu număr privat astăzi, pentru a participa sâmbătă la protestul de la București. În caz contrar, magazinul pe care îl avem va fi vizat de foarte multe controale.

sau

A amânat acordarea unei amenzi de 700 ron până după miting dacă aducem la București un auto 8+1 cu angajați, după miting vom primi avertisment. Doamna Flori lucrează la ghișeul 5, sediul de la “Nespalata”. I-am cerut să fie corectă și să-mi aplice amenda și mi-a zis să mă gândesc până dupa miting că poate și crește, 700 fiind minimul.

Și sunt câteva zeci de astfel de amenințări din partea șefuților din instituții. Pe care, la rândul lor, îi bănuiesc că sunt supuși ditai presiunilor de la partid.

Serios, eu asta aș face: aș depune plângeri penale sau i-aș amenința cu plângeri penale. Pe cât posibil, și înregistrat discuțiile, căci mai sunt două zile în care se vom ambala și mai tare să strângă oameni.

Partea cea mai amuzantă e că, dacă au ajuns să recurgă la astfel de mizerii, e destul de clar că pe oamenii a cam început să-i doară-n șapcă de PSD. Altfel, e o mare demonstrație inutilă de forță, care se va încheia cu un fiasco.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. pare a fi o mare prostie: frica de racoare ii impinge sa se comporte abuziv fata de singurii sustinatori, sustinatorii de nevoie. cand astia vor dezerta se va instaura panica-n partid.
    e o actiuina comandata de frica care cere o sustinere de frica. chiar si in cel mai bun scenariu, acela sa tina, nu va fi o solutie valabila pe termen lung.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.