momente si schite

Spune pa si iese pe usa. Are impresia ca tocmai l-a cunoscut pe Jack si de aia si-a permis sa se intinda la vorba o noapte intreaga. Au stat la taclale si a ras vreo opt beri, un litru de vin si vreo patru sute de votca printre citeva gustari, vreun litru de cola si vreo trei cafele. Se urca in acelasi lift ingust, neincapator pentru doua persoane, si coboara de la mansarda unui bloc cu cinci etaje, de pe Bulevardul Dacia. Isi ia ramas bun de la celelalte doua persoane cu care a iesit pe usa si se indreapta catre Dorobantilor. Taie Piata Lahovari si iese in Magheru.

Se opreste pentru citeva secunde si se uita in stinga si-n dreapta. Stinga trebuie sa fie, isi zice, si se indreapta catre Universitate. E ceasul opt dimineata. Duminica. Afara e caldut, e soare si e liniste. Il mai stringe un pic mijlocul, dar n-are incotro decit sa se conformeze. Pina la urma, cine naiba l-a pus sa nu se imbrace mai gros?

Zece minute pina la Universitate, iar la scarile de la TNB se opreste. Oare incotro? Unirii? Catre Cismigiu? Hai spre Unirii, mai pierd jumate de ora, isi spune in gind. Inapoi la Universitate, directia e sigura: Cismigiu. Nene, din vara n-am mai trecut pe-acolo, ia sa dau o raita…

Cismigiul e la fel, doar ca nu mai e la fel de multa lume. Si, a naibii treaba, nu mai e nici la fel de cald. Ptiu, si e abia noua ceasul. O tigara. Pauza de cinci minute. A doua tigara. Pauza de inca cinci minute. A treia tigara si inca o pauza. A mai trecut jumate de ora. Incotro, de data asta? Mda. Probabil Universitate. Si-aduce aminte ca in pasaj e un Mac. O fi duminica, dar la noua jumate or fi deschis si ei. Ce sa ceara? Ce poate sa tina de foame?

Isi numara banii din buzunar. Acum trei zile avea un milion jumate. Acum mai are un milion doua sute. Ptiu, a naibii treaba, cum se duc banii astia… Ceva de speriat. Hehe, cum cheltuiam banii inainte… Trei sute se duceau intr-o saptamina, nu ca acum. 40 de mii un burger anemic. Oare o tine de foame de toata ziua? La naiba, e mic al dracu’! Si nici nu te saturi din el. Foarte nasol. Ajungi sa lingi pina si ambalajul in speranta ca o sa te saturi si tot degeaba. Eh, nu e cazul, de la atita alcool si oboseala, oricit ai minca, tot un drac. Stomacul tot o sa chioraie. Da’ cel putin sa aiba ceva de digerat.

Zece jumate. Ma, si n-ar trece timpul asta mai repede nici sa-l omori! Foarte nasol… Da’ s-a mai incalzit un pic, macar nu mai tremur daca stau pe loc. E a patra zi de cind e in Bucuresti si spera sa ramina. Adica stie ca o sa ramina. E convins ca si daca ar dormi la metrou, tot nu s-ar intoarce de unde a plecat. Oras mare, posibilitati pe masura. Ei, a naibii, chiar crezi? Da, chiar cred, altfel de ce-as fi venit? Eh, ca sa te afli-n treaba, poti oricind sa pleci. Pe naiba! De ce? Pai am venit ca sa fac ceva, sa realizez ceva, sa devin, am venit ca sa demonstrez ca pot, ca viata mea nu e ratata si ca pot s-o ridic, ca pot sa fac ceva cu ea! Chiar crezi, nu? De ce nu? Frate, esti un optimist! Stiu, altfel n-as mai trai acum. Eh, acu’ depinde si ce intelegi prin verbul asta: unii inteleg trai decent, adica mediocritate crasa, altii spera sa arate ce pot! EU POT!

S-a facut de doispe. Scarile de la TNB sint foarte primitoare, mai ales cind e mai caldut. Bucurestiul e foarte misto duminica dimineata. E liniste, putine masini, putini oameni. Nu-i rau. De-ar fi asa in fiecare zi… Ptiu, ca mi-am adus aminte! Am o geanta de luat din Podu’ Grant. Blatul pe RATB, nene, ca la banii astia, pina si cinci mii conteaza.

E de citeva zile in Bucuresti. A dormit la cineva doua nopti, urmeaza sa se mute la var-su. Var-su vine marti in tirg. Gara de Nord e pentru aurolaci. Metroul nu e nici el prea stralucit. Incepe sa-si puna intrebari. Din ciclul existentialelor.

– Ba, nene, eu unde dorm in noaptea asta? Si ce naiba maninc? La preturile astora, mor de foame. Da’ las’ ca azi ajunge burgerul ala. Oricum sint prea obosit. Si miine o sa maninc pe la doispe-unu, tot asa, sa tina toata ziua. Un milion doua sute tre’ sa tina cel putin o luna. Cam aiurea. Iti dai seama ce bine traiam de banii aia trei saptamini pina acum citeva zile?

Si totusi, existentiala ramine:
– Si totusi, eu ce naiba fac? Ma intorc? Nu… intoarcerea nu e o solutie. Stai si lupta, fraiere, ca tie ti-a trebuit sa te muti in Bucuresti!
_______________________
* 25 august 2005, Bucuresti – din ciclul fragmente de realitate.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. interesanta poveste, totusi e luat dintr-o carte sau ceva ca n-am prea inteles :)

  2. nope. fragmente de realitate. realitatea mea, asa cum era pe 25 august anul trecut :)

  3. foarte interesant fragment din realitate. asteptam si altele :P

  4. “ar trebui sa faci si tu asa ceva ca eu n-am ” mi se zice din public :)

  5. Am ramas impresionata! :P