Când mori, mori singur

Am dat peste asta, pe Twitter, și mă gândeam că, la final, cui îi pasă? În afara mortului, zic. Căruia, odată mort, nu-i mai pasă, dar înainte de-a muri, dacă te-ai pune în locul lui, cam cum te-ai simți știind că n-o să vină nimeni la înmormântarea ta?

PS: Veteranii, în SUA, nu sunt chiar ultimii oameni. Nu mai țin minte dacă doar m-am gândit la asta sau dacă am și scris pe aici, dar ideea de “erou” e complet diferită în America față de Europa. Și, cu toate astea, iacătă.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. e o carte celebra in cultura americana, Catch 22. pe alocuri e dificila de inteles chiar si pentru nativii de engleza americana, nemaivorbind de cei ce citesc traducerea ei. e o carte anti-razboi scrisa de un veteran de pe bombardiere din al doilea razboi mondial. aflat la x mii de metri altitudine, autorul si-a descoperit colegul mitralior impuscat si a ajuns cumva la concluzia ca ‘unui mort ii este indiferent daca a castigat sau a pierdut razboiul’. aproximativ cam asta ar fi citatul.
    revenind la America, da, acolo este un cult al celor cazuti in razboaie mult mai puternic decat in Europa, si disrespectul fata de armata, veterani si soldati cazuti la datorie este privit cu repulsie.