Morţii fac audienţă. Circul TV de după accidentul din Muntenegru

death

Mi se pare de o ipocrizie ieşită din comun să faci audienţe pe seama unei tragedii. Cam ceea ce făcea Antena 3 aseară. Ditamai desfăşurările de forţe, oameni trimişi la Curtea de Argeş, de unde erau vreo 11 dintre pasageri, oameni trimişi în Muntenegru, conduşi de bravii Mihai Gîdea şi Adrian Ursu, ediţie specială cu maximum de exclusivităţi posibile.

În mod normal, un astfel de accident n-ar trebui să ocupe mai mult de cîteva ştiri în buletinele principale şi nu mai mult de trei-patru zile, cu tot cu follow-up. În 2006, cînd au murit 12 oameni din cei 17 pasageri ai unui microbuz care îi ducea la… pescuit, au fost cîteva ştiri, în cîteva zile diferite. De data asta, nu sînt 12, sînt 18 morţi. Dar numărul celor decedaţi nu ar trebui, sub nici o formă, să fie vreun criteriu pentru transformarea unei tragedii într-o mascaradă TV.

Ş-apoi, de ce ce să trimiţi oamenii pe teren, să producă reportaje şi anchete, cînd poţi să speculezi un singur subiect timp de două luni şi să mai umpli şi programul cu dezbateri, eventual dintre cele în care Băsescu e de vină pentru un autocar prăbuşit. Zău, fix asta mai lipseşte să vedem în ştirile despre accident. Mai că mă tem că tocmai le-am dat idei. Dar aşa e cînd e mult mai ieftin să faci talk-show-uri şi pseudodezbateri. De ce nu s-a făcut şi acum şapte ani o asemenea desfăşurare de forţe? Ah, pentru că, atunci, “specialiştii în ştiri” chiar aduceau ştiri?

Prostia e cu atît mai mare cu cît băieţii de la Antena 3 îndemnau pe toată lumea, aseară, să depună… candele şi flori în faţa ambasadei Muntenegrului. De ce ai face asta? A murit vreun oficial muntenegrean? A avut loc vreo catastrofă în Muntenegru? Ţinem doliu pentru ţara vecină şi prietenă? Ah, nu, aşa le mulţumim muntenegrenilor că s-au purtat frumos cu noi. Cu candele, ca la mort.

Cam cîtă minte îţi trebuie ca să promovezi un gest atît de morbid? De ce trebuie să mulţumim pentru un ajutor pe care orice om sănătos din lume l-ar fi acordat cuiva aflat la ananghie? Noi n-am fi trimis ambulanţe, macarale şi salvamontişti dacă s-ar fi întîmplat o asemena tragedie în România, chiar şi – sau cu atît mai mult – în cazul în care erau turişti străini? Sau încercăm să arătăm că România este o ţară de rahat, în care îi lăsăm pe toţi să moară, iar la Antena 3 sînt singurii salvatori, cei care se implică pînă şi în salvarea oamenilor de rînd, făcînd un asemenea efort incredibil de a trimite trei reporteri şi doi cameramani pe teren?

Chiar avem nevoie de atîta circ în cazul unui accident tragic? Chiar trebuie să ne facem de rîs, ca presă, ţinînd live-uri nesfîrşite şi dezbătînd cine-i vinovat şi care-s cauzele accidentului? Nu mai bine aşteaptă rezultatele necropsiei şoferului? Dacă te uiţi la TV, nici măcar nu e o curbă exagerată. Avem noi, pe autostradă, curbe mai pronunţate decît cea de acolo, pe care le luăm cu 160 la oră pe ploaie. Un şofer de autocar nu e chiar atît de idiot, oricît ai încerca să-l învinovăţeşti. Autocarele au, în general, viteza limitată pe la 110 km/h. Nici un şofer întreg la minte, mai ales unul cu experienţă pe autocar, nu o calcă precum un dement prin tuneluri şi pe viaducte. Dacă limita de viteză era 50, sînt convins că n-ar fi intrat cu 90 în tunel. Nu s-a întrebat nimeni că, poate, omul ăla o fi avut o problemă de sănătate? Că poate o fi făcut un infarct?

Între timp, noi aprindem candele în faţa ambasadei statului Muntenegru, să le mulţumim că nişte oameni de acolo şi-au făcut datoria, tot aşa cum am fi făcut şi noi. Pentru că, evident, morţii fac audienţă. Deci, să preluăm modelul “Elodia,” patentat de Dan Diaconescu, şi să le arătăm noi cum se face televiziune, da?

Sinistru.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

12 comentarii

  1. La Antena 3 sunt “jurnalisti”. Nu conteaza ca, vorba ta, nu a murit nici un cetatean din Muntenegru, daca aia zic asa se face. Si inca nu a aparut universala Monica Tatoiu sa-si dea cu parerea! Era mult mai bine de promovat gestul, de neimaginat in Romania, al cetatenilor unei tari din Europa, care s-au dus sa doneze singe pentru niste persoane accidentate si aflate la spitatul din localitatea lor de bastina. Dar da mai bine pentru niste pseudojurnalisti sa umple ecranul si timpul de emisie cu un nefericit incident care, by the way, se intimpla anual in tari precum Peru, Bolivia, China etc….

  2. Televiziunile de stiri traiesc din audiente si evenimente. Daca nu sint evenimente majore, le iai pe ala care apar si le umfla pana la refuz.
    Mai trist e ca imbecilul de PM declare doliu national, din populism ieftin.

  3. Sinistru, intr-adevar. Eu nu inteleg de ce suntem asa de dati pe spate de ceea ce au facut montenegrenii? Cred, defapt sunt convins, ca la fel ar fi facut si romanii. Fara doar si poate.

  4. Ba cică ar fi intrat cu 90 la oră că i s-a sculat lui să depășească. Iar pasagerii i-ar fi spus s-o lase mai moale. N-a făcut, nene, infarct, a fost un șofer criminal, cum sunt mulți pe-acilea, pe la Rromanica.

    • @Beranger: chiar şi aşa, tot nu se justifică circul de pe TV. Ce ar putea face, totuşi, inteligenţii e să pună de-o campanie serioasă. Dar, deh, cine? Alea n-aduc audienţă.

  5. Basescu a condus Ministerul Transporturilor some time ago. E evident ca o sa faca speculatii/asocieri…

  6. Păi am justificat eu circul de la tembeliziuni? Am zis doar de șofer.

  7. la Antena3 lucrează doar vidanjori, spălători de cadavre și ciocli, așa că, pentru ei e mană cerească orice tragedie.

  8. Ma, voi tot n-ati inteles. Noi, suntem minoritatea… Majoritatea romanilor sunt PROSTI DE BUBUIE… Stiu, e greu sa ne imaginam asta…dar chiar asa este.. Iar la astfel de maimute neevoluate, are succes o astfel de abordare..

    Mass-media este cea mai buna unealta de indobitocire a oamenilor, si cea mai eficienta…

  9. va-ti adunat toti pupoincuristi aici sa va dati cu parerea sunteti
    jalnici .Daca aveati o ruda in accidentul din muntenegru oare cum mai comentati?

  10. Un eveniment trist!
    Dumnezeu sa-i ierte pe cei care nu mai sunt in viata!
    In modestia si saracia lor nu si-au dorit decat o vacanta linistita, platita cu greu probabil.