Un fel de întrebare despre motivație

Mă uitam aseară la The Equalizer, pentru a treia oară, probabil, și mă uitam la tipicăreli. Omul nostru are același program zilnic: mic dejun, autobuz, muncă, autobuz, făcut ceva – spălat vase, habar n-am – și cină târzie în cârciumă, mers acasă, somn, luat de la capăt.

În mod normal, pentru că la a treia vizionare deja știi că el e un fost agent CIA, milităreală, disciplină, chestii, nu te miră deloc rutina. De fapt, nu te miră deloc pentru că ai mai văzut enșpe filme de acțiune cu personaje care asta au făcut toată viața pentru că au fost militari de elită și alte povești.

Paranteză: eu mă uit la tot soiul de filme, de la fantasy la SF-uri la kung-fu (inclusiv chinezești) la smardoieli și la împușcături, că fac bine la clătit creierul prin superficialitatea de care suferă (nu toate, dar majoritatea) și până la alde Gaspar Noe și similare.

Dar m-a izbit detaliul ăsta din film: un individ, fie el și fost militar (deci cu disciplina în sânge), căruia i-a murit nevasta, care n-are nici un scop anume în viață (cum zice și prostituata Alina din film, “there’s this sadness in your eyes“), dar care continuă, totuși, să fie extrem de disciplinat și să-și urmeze aceeași rutină în fiecare zi.

Detaliul ăsta e important pentru că nu e deloc realist. Orice altă persoană, fie și cu ștate vechi în armată, după un astfel de șoc emoțional – presupunând că e similar cu cel al personajului principal – nu se va comporta așa. E plină literatura de specialitate de cazuri de PTSD.

Bine, fie, CIA, bla bla, dar chiar și așa, nimeni nu va fi în continuare la fel de disciplinat după un șoc emoțional puternic. Sau, dacă e, trebuie să aibă un scop în viață. Nu și personajul nostru, care e doar un soi de line manager într-un magazin de bricolaj.

Detaliul ăsta e cumva important pentru că m-a făcut să mă întreb: ce te determină, ca persoană fără un scop anume în viață, să fii atât de disciplinat? De ce ai face asta? Pentru ce? E un soi de obicei care-ți oferă un echilibru emoțional? Echilibrezi o pierdere prin faptul că toată casa e curată și ordonată? Ordinea respectivă ține loc de o oarecare ordine în plan emoțional?

Întrebarea în sine este: care e motivația? Înțeleg să schimbi lucruri dacă ai un copil. Înțeleg pentru că am un gagiu de un an și câteva luni pe care l-am scos din spital, l-am șters la fund, l-am îmbăiat, l-am schimbat, l-am ținut pe umăr cu jumătățile de oră ca să râgâie, l-am văzut târându-se în patru labe, l-am văzut mergând, l-am botezat, e ca și când ar fi fiu-meu.

E fascinant să vezi un copil crescând. Nu în fiecare zi, pentru că dacă-l vezi în fiecare zi nu conștientizezi că vezi, de fapt, istoria, evoluția; de la facerea lumii până în prezent. Cu pauze, din afară, pe bucățele. E fabulos. Te face să-ți regândești întregul sistem de valori și-ți schimbă complet optica în materie de umanitate. De asta nici nu mă mai afectează copiii care urlă în avion sau în supermarket, am devenit ușor imun la plânsete și empatic. Asta nu înseamnă că-mi doresc copii, că momentan nu-mi doresc, zic doar că înțeleg punctul de vedere. Poate nu perfect, dar îl înțeleg.

Momentan însă mă chinuie întrebarea asta legată de motivație. Ce te împinge să respecți aceeași rutină chiar dacă n-ai un scop anume în viață? Pentru că majoritatea doar trăim cu impresia că avem un scop. De fapt, n-avem, trăim din inerție. Banii, succesul, cariera, agățat multe gagici, astea nu-s scopuri în viață, sunt amăgiri.

Întreb pentru că am o listă lungă de lucruri pe care vreau să le fac, o rutină întreagă cu care vreau să-mi înlocuiesc actuala rutină, dar nu găsesc nici o motivație coerentă pentru a pune în practică schimbarea. Pentru că nu e nimic fun în a te trezi dimineața, a face duș, a mânca, a te duce la muncă, a te întoarce, a găti, a mânca, a face ceva timp de două ore, a te spăla pe dinți și a te băga în pat când nu ai un scop anume.

Bine, nu e nimic fun a te trezi dimineața, a face un duș, a te-mbrăca și a te duce la muncă unde-ți bei cafeaua, aștepți van-ul cu sandvișuri, trece ziua, ajungi acasă, iei niște beri, lași totul aruncat pe unde e, bagi un Netflix și după aia, când o fi, te culci și a doua zi o iei de la capăt, faci curat când îți aduci aminte și așa mai departe.

Nu c-ar fi cazul meu, că eu sunt ceva mai disciplinat de-atât, dar nu Equalizer-like disciplinat. Vreau să schimb câteva chestii în rutina mea. De exemplu, să mă las din nou de fumat (nici un fumător nu se lasă pentru că scrie pe pachet că poate face cancer; eu m-am lăsat prima oară pentru că banii pe tutun reprezentau jumate din rata la apartament și eram în rahat cu banii), să las berea, să mă apuc mai serios de pus o tigaie pe aragaz, să mănânc dimineața, chestii d-astea banale. Momentan, singura rutină nouă pe care am reușit s-o introduc e să mă duc în fiecare duminică la frizer să-mi aranjeze barba.

Teoria mea e că ăia – ca mine – care se culcă târziu (adică după 11-12) pierzând vremea cu chestii gen Netflix sau facebook o fac pentru că simt că nu trăiesc, că își irosesc viața făcând chestii. Asta e o constatare mai veche, de acu’ vreo doi ani, dintr-o discuție cu cineva care avea problema asta, un soi de insomnii. Simți că nu faci nimic pentru tine, că faci doar pentru alții, și vrei să recuperezi. Și “recuperezi” timpul ăla fix noaptea, pierzând vremea în loc să te odihnești.

În fine, long story short, întrebarea rămâne. Care e motivația pentru care ai urma o rutină – (foarte) disciplinată – atunci când n-ai un scop în sine? Care e motivația pentru a schimba o rutină cu alta? Care e motivația pentru a schimba rutina atunci când nu știi exact care e scopul?

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. în fața unui eveniment extraordinar (moartea cuiva, pierderea jobului etc), unii iau poziția ghiocelului, alții se agață de ceea ce știu. atât de simplu e.

  2. când n-am avut un scop în sine, singura motivație a fost faptul că mă simțeam mai bine fizic cu o disciplină militărească decât cu navigație în derivă, după ce am găsit și un scop, a fost scopul + senzația de bine fizic, răspunsul la întrebarea de ce aș vrea să trăiesc mai mult și de calitate l-am găsit, din păcate, după 35 de ani

  3. Trăim într-o eră care ne oferă o prosperitate de bază fără precedent. Problema apare când nu mai ai vlagă să completezi până la vârf piramida lui Maslow. De-aia stăm noaptea ca lunaticii.
    Fizic nu cred că mai poți să ai casă, maşină, muncă, familie şi să mai ai vlagă şi pentru măreție.

  4. Iei o vacanta sau o pauza de la viata cotidiană și când te întorci zbang introduci 2 rutine noi.
    Vii acasă, în loc să lași haina pe scaun o pui în dulap, 3 secunde minus dar rezultatul se vede.
    La mic dejun e mai dificil un pic dar rezonabil. Intri pe net, faci o lista cu ce crezi ca ai mânca la mic dejun, așezi pe zile, planifici cumpărături și dă-i mare. E luni? Lapte cu cereale. Marți? Un ochi cu parmezan. Miercuri? Pâine cu brânză și o felie de șuncă de Praga. Nu e greu trebuie să o faci de 2-3 pana observi ca e ușor de făcut și te scapă de aglomerația mentală.

  5. Cand n ai nici un scop in viata, pana SI actiunile din rutina ta de zi cu zi devin un scop. Adesea depresia este unul din ingredientele care nu te lasa sa iti gasesti un scop. Cand reusesti sa indeplinesti chestii de rutina, inveti sa te bucuri de mici success, care ajuta la increderea in sine.

    Militarii crescuti cu ordinea, mor cu ordinea. Incearca sa se adapteze la o nevasta imprastiata, la copii, dar o sa fie mereu ordonati, prinsi in rutini. Sunt obiceiuri mici care at trebui sa faca parte din tine… life is too hard to sweat for the small stuff.

    Cred ca de la motivatie pana la a pune in practica tot ceea ce ai in plan sunt actiunile, dintre care si alea rutinice. You learn to accomplish..so you can fight the bigger battles.

  6. N-am raspunsuri filozofice, dar citesc un blog care poate ajuta: https://www.raptitude.com/2018/12/how-to-enjoy-life/

  7. Am vazut si eu filmul, de vreo 3 ori, inclusiv continuarea de vreo 2 ori si intamplator recunosc ca am acelasi obicei (nu stiu daca in final e bun sau rau) de a ma uita la tot felul de filme, cam asa cum scriai in articol.

    Despre aceasta idee: “Dar m-a izbit detaliul ăsta din film: un individ, fie el și fost militar (deci cu disciplina în sânge), căruia i-a murit nevasta, care n-are nici un scop anume în viață (cum zice și prostituata Alina din film, “there’s this sadness in your eyes“), dar care continuă, totuși, să fie extrem de disciplinat și să-și urmeze aceeași rutină în fiecare zi.”

    Eu nu cred ca tipul (in film) nu are nici un scop, eu nu am inteles asta din film. Din perspectiva mea exista un scop in toata aceasta viata super ordonata si extrem de simpla a sa, aceea de a-si gasi linistea interioara, echilibrul (pe care aparent il are deoarece il afiseaza celor din exterior, dar de fapt nu il are), de a se impaca cu el insusi, cu pierderea suferita, etc. Asta e parerea mea.

    La intrebarea: Care e motivația pentru a schimba rutina atunci când nu știi exact care e scopul? Primul raspuns care imi vine in minte este cred si cel mai simplu: Nevoia :) Nevoia de schimbare, daca simti ca trebuie sa faci o schimbare chiar fara sa-ti dai seama de motivul schimbarii atunci incerci si o faci (iar daca nu ti-e frica probabil o vei face).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.