S-a rarefiat aerul în Olimpul muzicii, s-a dus şi Prince

S-a cam rarefiat aerul în Olimpul muzicii, vorba lui Adrian. Şi se duc, unul câte unul, pe rând, toţi zeii secolului trecut. Azi, s-a dus Prince. După ce, la începutul anului, s-a dus şi David Bowie. Şi or să se mai ducă, încet-încet, unul câte unul.

N-am găsit de cuviinţă să scriu, á la lamentare sau, în fine, vreo reacţie lacrimogenă, dar nu pot să nu mă gândesc, acum, câtă cultură muzicală a produs a doua jumătate a secolului trecut, pe cât de multe dintre melodiile alea am crescut, pe cât de multe încă mai cresc generaţiile de azi.

prince

Şi nu pot decât să mă bucur, dincolo de tristeţea pe care ţi-o poate provoca moartea zeilor – căci, altfel, nu le poţi zice – muzicii, că am apucat, cel puţin, să-i văd live pe unii dintre ei. Pentru că nu e vorba doar de Prince, e vorba despre mulţi care au dispărut în ultimii ani şi mulţi alţii care vor dispărea în următorii. Şi, de fapt, când tragi linie, cu asta rămâi, cu amintirile. Cu nimic altceva, doar cu amintirile.

În altă ordine de idei, dincolo de a fi fost un cântăreţ şi-un compozitor, Prince a fost unul dintre cei mai mari chitarişti. Şi un artist desăvârşit. Ştiu, are opt minute minidocumentarul ăsta, dar merită văzut cap-coadă.

3 comentarii

  1. Documentarul și gustul dlui Mihăileanu – excelente

  2. Si LONNIE MACK a decedat tot ieri…. naspa ca nu era la fel de cunoscut ca si Prince.