Foto: Gapingvoid

Nobody cares

Unul dintre motivele pentru care am lăsat-o mai moale cu scrisul – întâi pe blog, apoi pe facebook – e că nimănui nu-i pasă. Nu, nu, nu că nu-i pasă de ce scriu eu. Nu-i pasă în general. Nimănui nu-i pasă de adevăr, nimănui nu-i pasă de context, nimănui nu-i pasă de perspective, nimănui nu-i pasă decât de propria opinie.

Până acu’ vreo trei-patru ani, mai aveam o tragere de inimă. Poate se schimbă ceva. Poate contează. Poate una. Poate alta. Ahm, nope. Nu contează. Nimănui nu-i pasă. Toată lumea are părerile deja formate și nimeni nu e dispus să și le pună sub semnul întrebării.

Toată lumea s-a împiedicat în a doua parte a aformismului lui Descartes și acolo a rămas, jos, picat cu dinții în asfalt, pentru că e bine și călduț. De ce să faci vreun pic de efort să te ridici? Ar însemna să te îndoiești de certitudinea că bordura pe care ți-ai luat-o în dinți e bună pentru tine.

Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum. Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist. Nimeni nu se mai îndoiește. Toată lumea are certitudini. Toată lumea știe mai bine. Toată lumea are o părere și părerea aia e bătută în cuie. Nimeni nu mai citește ca să se îndoiască, nimeni nu mai citește ca să gândească, toată lumea citește ca să își spună părerea, să își apere certitudinile, să… arate că există, să-și demonstreze utilitatea existenței propriei persoane.

E o formă de egoism. Și e o formă interesantă pentru că nu e orice tip de formă de egoism. Un adolescent are certitudini – la naiba, eu am avut! – și știe mai bine decât mă-sa, tac-su și tot neamul până la maimuță și înapoi până la a șaptea spiță. Un moșneag are certitudini, că el are experiență de viață, că știe el mai bine, că n-ai trecut tu, mucosule, prin ce-a trecut el!, că acu-ți arunc cu un borcan de zacuscă în freză, muscosule care bați mingea sub balconul meu!

Te-ai aștepta, totuși, ca ăștia mai în floarea vârstei să fie mai destupați, dar nu e cazul. E același lucru. Toți își apără certitudinile în subsolurile postărilor, în comentarii vehemente, în nesfârșite thread-uri despre nimic. Toți știm mai bine. Toți suntem deținătorii Adevărului, a propriului Adevăr pe care încercăm să îl băgăm pe gât tuturor, chit că sunt dispuși sau nu să ne asculte.

Nu mai scriu și nu-mi mai dau cu părerea pentru că mă simt ca un impostor. Sunt atât de mulți oameni care știu mai bine decât mine lucruri, că simțul meu antiridicol pornește alarme mai zgomotoase decât alea ale ISU. Problema cu ISU e că notificările lor zgomotoase de pe mobil au devenit la fel de irelevante ca simțul ridicolului la oameni care-și împrăștie pe net argumentațiile pro-propriile certitudini. Le ignoră pur și simplu.

Mi-a spus un amic de pe facebook că așteaptă să vadă ce scriu despre filmul publicat de Libertatea despre Colectiv. Nobody cares. Există o singură concluzie la filmul ăla: ieși, dracului, la vot. Lumea însă are certitudini. Lumea se va pișa pe el de vot în continuare. Lumea nu se îndoiește, lumea are certitudini. Și, contrar logicii lui Descartes, oamenii ăștia există. Paradoxal, nu?

Mai vreți paradoxuri? Vă mai dau. Există această luptă ideologică între stânga și dreapta. O luptă stupidă dacă mă întrebați pe mine, dar există. Exemplu simplu: egalitatea dintre bărbați și femei. Vă rog eu mult, căutați pe Netflix stand-up-ul lui Hannah Gadsby, Nanette. Dreapta zice că nu există, stânga o transformă într-un soi de luptă de clasă, în ură împotriva bărbaților. Urmăriți show-ul femeii, e jumate comedie, jumătate TED Talk. E prima oară când am înțeles pe bune ce înseamnă gender inequality.

Revenind, știți care e paradoxul? Paranteză: urmăriți show-ul ăla ca să înțelegeți ce zic în continuare. Paradoxul e că sunt industrii întregi care se plâng că nu găsesc oameni pe care să-i angajeze. Pe zona de comunicare și marketing, ai mii de femei cu experiență beton pe care nu le angajează nimeni pe motiv că… nu zice nimeni motivul. Vi-l zic eu: se apropie de 40 sau au trecut de 40.

Vreți paradoxuri? IT-ul se plânge că nu găsește oameni. În ultima lună, am aplicat la câteva zeci de joburi (cum ziceam, mă plictisesc), am primit vreo cinci refuzuri și nici un răspuns de la restul. Amicu’ zidar îmi zicea că a luat un contract printr-o agenție de recrutare care se plângea că nu găsește oameni pe care să-i plaseze.

Nobody cares. Nimănui nu-i pasă pentru că toți vor oameni tineri care să se spetească pe doi lei. Nimănui nu-i pasă pentru că toți vor femei după care măcar să întoarcă capul în birou dacă mai mult nu se poate. Nimănui nu-i pasă de minorități dacă nu câștigă ceva.

În esență, ăsta nu e un lucru rău. E OK să fii egoist. E OK să tragi pentru tine. E OK să tragi pentru familia ta. Problema e că genul ăsta de egoism se traduce prin “știu eu mai bine”, prin “am certitudini, deci exist”. Prin “vreau o pizdă bună în birou, nu un homosexual sau un țigan” și prin comentarii pe net despre cum nu e “natural” și nu e “de la Dumnezeu” și “nu e normal” și “ăia sunt leneși” și alte generalizări.

Pentru că egoismul ăla nu se traduce prin a trage pentru tine și familia ta, ci prin a le băga pe gât altora toate certitudinile tale. Nu ai cu cine să discuți. Toți știu mai bine. Toți au dreptate. Toți au certitudini. Toți… există.

Vai, dar nu e normal să vezi bărbați îmbrăcați în rochie în metrou, cum zicea vânzătoarea de la magazinul românesc de la mine din sat. Îi vezi o dată în metroul din Londra, îi vezi de două ori, de trei ori, te obișnuiești, nu-ți mai pasă. Îi înțelegi, vor drepturi egale, vor să se viziteze în spitale și să-și facă credite împreună, să își lase moșteniri, vor să fie vizibili.

Nu-i înțelegi dacă n-ai o colegă de birou care vine, la o întâlnire cu colegii, cu prietena, după ce a întrebat la muncă dacă poate să vină “cu cineva”. Și te uiți, ridici din umeri, ridici paharul și zici noroc. Șapte ani mai târziu, colega aia se mută în Anglia cu iubita (aceeași, da? și n-au furat nici un copil) și se iau cu acte. Pentru că România nu permite o chestie atât de banală ca asta.

Vai, dar țiganii…. și îi vezi în Anglia, la arabul din colț, luându-și de mâncare, abia veniți de pe șantier. Da, sunt ghiolbani, da’ n-au venit la furat. Sunt la fel de ghiolbani ca toți românii “români” care vin la muncă și abia pronunță “senchiu” când își iau bere de la srilankez. Și-au rupt spatele cu saci de ciment și șefii îi laudă pe “românii ăia muncitori”.

Sau asta, despre negrii din State.

Oamenii nu sunt, în esență, răi. Sunt naivi, cred în clișee. Dar nimeni nu mai stă să se îndoiască, toți au certitudini. Și prejudecăți. Toți au facebook și toți au o părere pe care trebuie s-o posteze, toți au o părere pe care trebuie s-o argumenteze la alții în comentarii.

Și de aia nu mai postez decât ocazional. Pentru că nu schimb nimic. Și pentru că toți oamenii ăia care se ceartă cu tine sunt nefericiți și ori nu-și dau seama, ori nu vor să recunoască simplul fapt că sunt nefericiți. Au prea mult timp și, în loc să încerce să îl folosească pentru ei, pentru a încerca să-și împlinească pasiunile, pentru a încerca să-și facă relațiile funcționale, pentru dracu’ știe ce motiv, se ceartă cu alții încercând să-și impună punctul de vedere.

Oamenii nu sunt în esență răi. Drept dovadă că lucrurile se întâmplă, că două femei au strâns 26 milioane euro pentru un spital. În România. Că au donat pentru spitalul ăla mai mulți oameni decât au votat pentru Firea la primărie. Oamenii sunt răi pentru că nu se mai îndoiesc. Pentru că vor să demonstreze că există.

E rar când găsești oameni care se îndoiesc, care gândesc, care ascultă și care înțeleg. Și pentru asta îmi pare rău. Sper doar să nu ajung un moș d-ăia care aruncă cu borcanul de zacuscă după puștanii care bat mingea sub balconul lui. Deși, na, de când eram adolescent, am trăit cu impresia că abia o să prind 40. Zic mersi că, la 35, sunt bine, nu mă paște nici o boală – am fost și m-am căutat.

În concluzie, mai îndoiți-vă. Mai puneți-vă întrebări. Mai scoateți-vă bățul din fund. Adevărul nu e o chestie știută doar de un individ. Realitatea e colectivă, nu individuală.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

15 comentarii

  1. Poate si tu esti unul din cei carora nu le
    mai pasa. Daca to-ar pasa, ai continua sa scrii.
    Sigur, e multa nepasare, indiferenta , e mult egoism in jurul nostru, dar daca am trai doar in bula noastra fara sa ne pese de ce e in jur, nu cred ca pe termen lung am avea vreo sansa de supravietuire.
    Nu poti trai singur, nu poti sa-ti inchizi “spatiul aerian” fara sa-ti pese de cei din jur si de ce se întâmplă in jurul tau. Mai devreme sau mai tarziu vei cadea in aceeasi aceeasi gura de canal si vei tipa după ajutor. Si…nobody cares !
    Daca ceea ce scrii tu poate schimba opinia unui singur om, merita sa contimui.
    Arata ca iti pasa !

    PS ; daca nu mi-ar fi pasat, nu as fi scris acest comentariu.

  2. O sa-ti raspund cu un cliseu, ca-mi place cum scrii ;-)
    Nu stiu alte natii cum sunt, dar la noi genul asta de certitudine rapida se invata din familie. Tac-tu mare e sigur in prostiile lui, ma-ta e sigura de opiniile ei desi nu mai citeste pe hartie nici macar Click, tac-tu stie cine ar trebui tras pe roata ca nu merge treaba. Tu, chiar daca nu esti de acord cu opiniile lor, le imprumuti nevoia de certitudine.
    Solutia e ca aia mai lucizi, ca tine, sa se straduiasca sa educe un pik indoiala in cei din jur, stiind foarte bine ca pentru cei mai multi e degeaba.
    Apoi, stii mai bine ca mine, ca pe net aia care se exprima sunt o minoritate, adesea nereprezentativa a celor care cistesc/vad/asculta. Si ce sa vezi, se exprima mai degraba revoltatii si prostii si oameni cu multe certitudini.

  3. esti inca sub efectul post joker.

  4. Știi când am aflat că sunt grasă? Când m-am văzut într-o poză. Două kile pe an nu se simt, nu se văd. Zece ani mai târziu te vezi într-o poză de familie și nu-ți vine să crezi cât ai ajuns.
    La fel e și cu opiniile. Nimeni nu-și schimbă părerea că i-ai spus tu o dată. Dar mulți oameni și le schimbă încet încet, în timp. Nici ei nu-și dau seama.
    Generațiile mai vechi nu vedeau nimica rău în a-ți bate copiii în scop educativ. Am prieteni care povestesc cum îi băteau părinții cu cureaua și li se părea cel mai normal lucru – am stat prea mult la joacă în jurul blocului și am întârziat la cină? Pac! Cureaua pe spinare. Nu doar că ei n-ar face asta copiilor lor, dar nici părinții ajunși bunici n-ar mai face-o, pentru că li se pare de o cruzime excesivă ceea ce acum 20-30 de ani li se părea normal.
    Da, ar fi fain dacă am fi mai flexibili, să ne schimbăm mai des părerile, modul de a vedea lucrurile.
    Dar lucrurile se întâmplă mai lent și am senzația că întotdeauna s-au întâmplat lent, indiferent de schimbările tehnologice din jurul nostru.

  5. Eşti un om deosebit. Nu renunţa să publici des, lumea are nevoie de mai mulţi oameni de centru şi care să se îndoiască de propria persoană/gândire, pentru a-i acoperi cât mai mult pe talibani.

  6. probabil nu e vorba de egoism cat de narcisism. un orgoliu ranit poate de prea multe ori care nu gaseste explicatii sincere din partea celorlalti. am 43 de ani si simt ca devin un frustrat ca se razbuna prin generalizari si discriminari. imi pare rau. simt ca am o viata goala. ma rog, ceva de genul asta:
    https://www.youtube.com/watch?v=bek1y2uiQGA
    chestia cu industriile ipocrite se intampla si in Germania. am facut scolarizare de CAD in alte programe CAD decat cel pe care il cunosc, scolarizare platita de somajul lor. la recrutare prin firmele de zilieri sunt intrebat daca am avut experienta practica. imi vine sa-i zic vacii (vezi cum am narcisism resentimentar :) ) ca asa cum arata CVul abia am absolvit cursul de 3 luni si sunt somer. dar ii spun scurt ca nu. politicos se scuza ca nu ma poate angaja, ca vrea experienta. degeaba incerc sa conving ca nu am cui ca sa inteleaga ca e vorba de diploma autorizata, ca am facut de unul singur un proiect, etc. apoi vezi dobitoci din industrie cum tzipa ca nu gasesc oameni calificati, dar vor sa angajeze sezonier si sa nu formeze pe nimeni.

  7. buna postare… una dintre concluziile articolului este ca si piscotarii corporatisti sunt tot oameni cu comportamente similare coruptilor si mosierilor comunisti in a caror contracultura s-au constituit, care isi cauta propriul interes, desi sunt mai buni in disimularea verbala a adevaratelor lor intentii… in rest egoismul superior al opiniei absolute si trasul pentru sine si pentru familie a birocratiei comuniste inseamna acelasi lucru, o frica carnala si neempatica, o zidire existentiala in propria bula, o rupere de celalalt si de viata

  8. cred ca magariile astea sunt de cand s-a inventat outsourcingul, asa cum a fost descris in linkul acela despre pretul caselor in america. un angajator propiu-zis mi-a explicat cum sta treaba: BMW nu dezvolta el insusi componenta, ci ii pune pe furnizorii de componente sa o faca. le vara sub nas contracte reinnoibile la 3 luni. daca intre timp vine o criza, proiectul se abandoneaza, e mai ieftin la concurenta, etc. atunci pana aici a avut viata colaborarea, pa si pusi. la randul lui furnizorul nu poate garanta locuri de munca intr-o astfel de lume nesigura, asa ca recurge la firme de inchiriat personal. cu care semneaza contracte reinnoibile lunar. odata, un coleg sirian inchiriat a ridicat vocea la un sef intern. seful cel mare i-a dat formal dreptate dar nu a reinnoit contractul lunar. noroc ca inchiriase o camera saracuta si nu platea chirie, el locuind la peste 400km. oameni in pozitia mea nu stiu cat de stabil e un loc de munca pe care il prind, cand il prind. relativ recent (2011 cred) sindicatele au facut scandal ca sunt multi oameni inchiriati care nefiind ai firmei nu au cum sa fie sindicalisti. s-a dat lege ca dupa 2 ani de munca de inchiriat poti fi preluat ca muncitor intern. de aceea contractele normale se intand pe 1 an hai un an jumate. niciodata 2 ani. in campania electorala madam Merkel a primit milioane sponsorizare de la BMW si a promis locuri de munca stabile. AfD este un partid nou (aparut in timpul scandalului datoriei grecesti, 2012) catalogat de presa mainstream drept extremist daca nu reactionar. Ba madam Merkel si o parte a presei il descriu nazist. si cu toate acestea are parte de castiguri nesperate in alegeri. hai sa ne intrebam de ce are succes un astfel de partid ‘anarhist’.

  9. Macar scrie pentru tine. Scriind iti mai cristalizezi din idei si arata diferit cand le vezi scrise. Dar la cat ai scris, cred ca stii mai bine decat mine.
    Poate oameni care isi exprima ideiile (si in scris) nu si le schimba, tocmai pentru ca tot exprimandu-le se sedimenteaza mai bine. Ma gandesc ca oamenii care nu scriu, care nu comenteaza, care nu posteaza, aia mai putin vocali isi mai schimba din ideile din cand in cand.
    Also, cum e aia cu negrii..

  10. E paradoxal cum inviti la intrebari cand pron textele tale nu faci decat sa consolidezi convingeri. Poate ma insel dar unde in textele tale inviti la inteospectie, la retorica? Livrezi informatii mestecate si te-astepti ca ele sa nasca intrebari dar nu le favi loc ca sa existe. Repet, poate ma insel, dar textele tale nu sunt o invitatie la a gandi ci la a ingurgita pe nemestecate.