Nokia X cu Android, lansat în România

Nokia a lansat şi în România terminalele Nokia X, o serie de smartphone-uri ce rulează Android, după lansarea de la Barcelona. Surprinzător, nu? Toată lumea s-a întrebat, atunci, dacă asta nu înseamnă un pumnal înfipt în spatele Microsoft sau, în fine, care e rostul acestei mişcări.

nokia-x

Cine n-a fost atent, n-a înţeles care-i logica. Personal, mi se pare o mişcare foarte bună, cu o strategie, în sfîrşit, bine definită de conducerea companiei. Deşi, poate, Nokia ar fi trebuit să adopte Android încă de acum patru ani, nici acum nu mi se pare că e timpul pierdut, mai ales la modul la care au gîndit lucrurile în 2014.

Ce înseamnă smartphone-uri Nokia cu Android? Pe scurt, hardware şi design gîndite de finlandezi cu sistem de operare Google. Ai spune că acelaşi lucru îl face Samsung. Sau Sony. Sau HTC. Doar că Nokia au mers un pic mai departe. Diferenţa dintre Androidul competiţiei şi Androidul Nokia e că terminalele Nokia X nu folosesc Google Maps, Google Play şi nici sistemul de notificări al Google.

Cum? Nu există Google Play? Nu. Staţi un pic, că nu-i chiar aşa cum credeţi. Există Nokia Store, Nokia Maps şi un sistem nou de notificări. Însă ce e mai interesant e că 75% dintre aplicaţiile din Google Play sînt compatibile cu Nokia Store. Mai exact, orice dezvoltator îşi poate încărca aplicaţia în Nokia Store fără să schimbe o singură linie de cod.

Mă rog, cu excepţia celorlalte 25%, caz în care aplicaţia foloseşte hărţi şi notificări, adică încă un pic de muncă. În medie, spun reprezentanţii companiei, opt ore în plus pentru a implementa modificările necesare pentru compatibilitatea cu Nokia. Inclusiv cu sistemul de plăţi, de la cumpărarea unei aplicaţii pînă la in-app purchases.

Adică un preţ mic pentru a avea aplicaţiile pe terminale foarte ieftine, dar cu hardware cel puţin decent. În plus, Nokia oferă şi o serie de unelte de portare a aplicaţiilor, printre care şi una în care, cu drag and drop, testezi dacă aplicaţia e compatibilă cu terminalele Nokia X.

Cumperi aplicaţii Nokia şi le plăteşti odată cu factura de telefonie mobilă

Ce are Nokia X pe Android atît de special? În primul rînd, sistemul de plăţi. Nokia a reuşit să semneze parteneriate cu 161 de operatori telecom din 60 de ţări pentru a putea cumpăra din Nokia Store aplicaţii fără a fi nevoie să dai datele cardului. Dacă nu vrei să foloseşti cardul, cumperi aplicaţia şi o plăteşti la scadenţa facturii la mobil. Sau eşti taxat din creditul cartelei prepaid.

Exemplul dat de reprezentanţii Nokia a fost India, o ţară cu o populaţie de peste 1,2 miliarde de locuitori în care au fost emise doar 24 de milioane de carduri. Iar piaţa indiană nu e singulară. E o oportunitate pe care o va specula nu doar Nokia, ci şi operatorii, care, cel mai probabil, vor primi un comision din vînzări.

Şi mai e un lucru interesant. Dacă nu găseşti o aplicaţie în Nokia Store, în lista de rezultate ale căutării îţi apar şi app stores paralele, sub formă de aplicaţii pe care le poţi descărca pentru a le căuta pe cele dorite. De altfel, aplicaţiile româneşti din Google Play se găsesc şi în Nokia Store.

Strategia Nokia

Rossen Petkov, General Manager Nokia România & Balcani, spune că modelele Lumia şi Asha nu vor fi uitate. Compania va continua să investească în ele, focusul va rămîne pe Lumia, însă segmentul de terminale ieftine continuă să fie de interes. Şi, tind eu să cred, un interes destul de mare, avînd în vedere că smartphone-urile nu sînt chiar ieftine la prima vedere.

Seria Nokia X va intra în categoria “best offers” la operatori, dacă ne gîndim că cel mai ieftin terminal va costa, “la liber,” vreo 90 de euro. Mai exact, asta înseamnă că ar trebui să ne aşteptăm să putem cumpăra Nokia X cu un leu la abonament de doi ani. Sau, mă rog, prin gama asta de preţ, dacă operatorii vor introduce modelele în listele de terminale subvenţionate.

Altfel, Nokia X beneficiază de un skin similar designului Windows Phone, cel puţin pentru a menţine o coerenţă şi, de ce nu?, pentru a-i îmbia pe utilizatori să facă upgrade, la un moment dat, la un Windows Phone. Tile-urile pot fi mărite la fel ca pe Windows Phone, task managerul e foarte bine realizat, poţi crea foldere pentru aplicaţii etc.

Utilizatorii români vor fi printre puţinii care vor beneficia de convorbiri naţionale şi internaţionale prin Skype, gratuit, timp de o lună. Altfel, toate aplicaţiile Microsoft (precum OneDrive etc.) vor fi disponibile. Spaţiul disponibil în cloud va fi de 10 GB.

Pe scurt, Nokia X poate însemna revenirea Nokia în liga mare prin potenţialul extrem de mare de acaparare de cotă de piaţă pe segmentul de telefoane ieftine. Telefoane, de altfel, elegante, bine desenate şi suficient de puternice, cu care chiar are şanse să lupte cu concurenţa. Mai ales dacă va avea relaţii tot mai bune cu operatorii.

În altă ordine de idei, chiar dacă ar fi să considerăm că ar putea exista o canibalizare între seria X şi Lumia, pe gama de preţ, poate fi la fel de bine considerată şi un fel de A/B testing. Cum ar zice Mărgineanu, Nokia n-a murit, Nokia se transformă. Altfel, competiţia e bună.

4 comentarii

  1. Interesant de vazut ce se va intampla daca se bate palma cu Microsoft, ca citeam deunazi pe net ca “Nokia has won approval from Chinese competition authorities to sell its mobile phone business to Microsoft Corp “. Stai asa… adica exista intentia asta? Sunt in discutii?
    Ma rog, daca se intampla probabil ca androidul va disparea subit de la Nokia. Cu tot cu Nokia Store care probabil va fi rebranduit in Windows Mobile Store sau cine stie cum.

  2. Mihai, au batut palma inca din septembrie, doar nu e finalizata inca toata procedura.
    Oricum mi se pare putin ciudata alegerea de a merge pe android, mai ales ca microsoft au renuntat la costurile de licentiere pentru windows phone.