Noua lege a educaţiei şi “traficul” de… vize de flotant

Potrivit noii legi a educaţiei – sau ce-o fi -, au prioritate, la înscrierea în primul an de şcoală, cei care locuiesc în zona şcolii în care doresc să îşi înscrie copiii. Toate bune şi frumoase, pînă în momentul în care şcoala căutată e suprasolicitată, pe principiul “şcoală bună, renumită, să ne-mbulzim“. Eh, toate ca toate, dar odată cu reglementarea înscrierilor, românul de la Cuca Măcăii, care vrea să-şi dea copilul la şcoală în Bucureşti, trebuie să devină inventiv.

Ştiţi cum se zice, “prietenul unui prieten de-al prietenului prietenului celuilalt prieten al prietenului prietenului etc.“, ca să nu dăm nume, că nu-i frumos, a primit o întrebare de la o cunoştinţă oarecare, cu care n-a schimbat prea multe vorbe decît ocazional şi pur întîmplător. Întrebarea a sunat cam aşa: “Ştii, eu îmi dau copilul la Şcoala Jean Popescu şi am un prieten care vrea să-şi dea plodul la aceeaşi şcoală, că ne-am gîndit să studieze împreună. Doar că locuieşte prin Berceni şi i-ar trebui o viză de flotant. Te interesează? Omul plăteşte pentru viza aia!

Acum, lăsînd la o parte că nu te joci cu viza de flotant – deh, am auzit şi de cazuri în care cineva a zis că vrea să facă un pustiu de bine, “că-i trebuie la şcoala de şoferi” şi s-a trezit cu chiriaş în casă, neplătitor de chirie, căci, deh!, viza de flotant îţi dă şi dreptul să locuieşti la adresa aia -, sărind şi peste tupeul de a adresa o astfel de întrebare unui om cu care ai schimbat trei vorbe de cîteva ori, într-un an, mi se pare fabuloasă ideea românească de a fenta sistemul.

Să vedeţi ce-o să crească “piaţa chiriilor” din zonele cu “şcoli bune”… Sînt, totuşi, curios, cît ar fi plătit pentru viza aia de flotant. Asta n-a mai apucat să-ntrebe.

Foto: Jesse Chehak (poză făcută în Rio Blanco, Colorado).

9 comentarii

  1. prieteni buni de’ai mei, din facultate, mă sună disperați:
    “trebuie să ne iei în gazdă!”
    “da’ ce v’a apucat, stați la 500 de metri de mine?”
    și urmează povestea: școala la care voiau să’și înscrie copiii e în fața blocului meu. erau convinși că la ea sunt arondați. dar au aflat cu stupoare că sunt la alta, mult mai departe, și pe deasupra “una dintre cele mai proaste școli, conform clasamentului ministerului învățământului”. așa că mutatul la mine a fost ultima soluție la care au apelat după ce au încercat întâi cu vorba, apoi cu șpaga.
    în timp ce completau formularele la evidența populației, funcționara de acolo i’a întrebat în șoaptă: “e pentru școală, nu?”

  2. Metoda flotantului nu e de azi de ieri, ci dintotdeauna. Doar că, o bună perioadă de timp, flotantul nu a funcţionat foarte bine. Cel mai bine a funcţionat înscrierea cu vreo 2 ani înainte prin prezentarea unuia din părinţi la direcţiunea şcolii/învăţătoare cu un dosar plic cu acte şi ceva “atenţii”. Acum s-au scos “atenţiile”. Cel puţin la prima fază de înscrieri, copiii arondaţi la o anumită şcoală (real sau cu flotant) au prioritate la şcoala respectivă indiferent de atenţiile de la alte dosare depuse anticipat. Iar asta e un lucru excelent. Că sunt părinţi cretini care duc copiii la zeci de kilometri de casă doar ca să fie la o şcoală cu renume … asta e greu de educat. Plus, arondările s-au comunicat doar de vreo săptămână jumătate şi cazuri ca cele menţionate de al_core (al nostru, de exemplu) sunt multe; şi nu s-a dezmeticit toată lumea cu flotantul :)

  3. Dezinformarea privind schimbările din educaţie este fantastică, legea nu o citeşte nimeni, telefonul verde probabil nu e nici el folosit, mulţi se iau după ureche şi după istericalele televidanjelor. Astă seară a fost un interviu de jumătate de ora cu Daniel Funeriu la EuropaFM. Cred că a reuşit să răspundă multor întrebări. Emisiunea poate fi ascultată aici.

    Legat de aspectul acesta cu prioritatea copiilor din proximitate mi se pare destul de normală. Cum ar fi dacă aţi fi nevoiţi să vă duceţi copilul la mulţi km de casă pentru că locurile din apropriere au fost ocupate după alte criterii? Mi mi se pare a fi o lege destul de echilibrată dacă încerci să afli despre ea mai multe decât vor antenele.

    • @Sakura: din cîte-mi aduc eu aminte, prioritatea proximităţii a funcţionat pînă după mijlocul anilor ’90, nu? Ţin minte că ai mei m-au dat la altă şcoală decît cea la care eram arondat oarecum după modelul din articol – o colegă de serviciu de-a părinţilor mei, pe vremea aia, cadre didactice încă nepensionate, avea copilul arondat la altă şcoală, dar o cunoştea pe învăţătoare şi pe secretară, iar taică-meu îl cunoştea, dacă nu mă-nşel pe director şi, uite-aşa, s-a creat clasa de 45 de elevi. Altfel, trebuia să pup altă curte a şcolii.

  4. Sakura, dezinformarea nu funcţionează numai pe legea educaţiei :)

  5. Şi nu ştiu cine ar putea urmări interviul. Intervievatoarea aia e cel puţin cretină şi fără niciun fel de minim bun simţ. Iar Funeriu nu mă convinge.

  6. Alex, a funcţionat tot timpul proximitatea. Nu atât de public, însă orice părinte putea să înscrie copilul la şcoala la care era arondat, iar şcoala era obligată să-l ia (chiar şi în detrimentul celor care veneau cu “atenţii”). Doar că au existat mai multe abuzuri care sper că se vor rări odată cu noua lege.

  7. anatati, sunt de acord cu problema prezentatoarei, este şi motivul pentru care am ajuns să ascult rar emisiunea respectivă. Deşi trebuie să recunosc că faţă de cum era la început, s-a mai cizelat o idee. Era MULT mai rău. Sunt convins că alte lucruri au recomandat-o pentru post, cel mai probabil sistemul pcr. Înainte ca Elena Vijulie să preia total rubrica, a lucrat o vreme alături de predecesorul ei, prof. Daniel Barbu. Dacă asculţi ce prestaţie avea pe atunci, vei vedea că nu numai filmele pot fi horror, ci şi emisiunile radio…

    Alex, nu cunosc îndeaproape aspectul. Din ce stiu are dreptate anatati. Nu ştiu pe nimeni care să fi fost nevoit să meargă mai departe din lipsă de locuri lângă casă. În acelaşi timp nici nu cunosc pe nimeni care să fi avut nevoie de relaţii pentru a-şi înscrie copilul la o scoală mai îndepărtată. Cel mai probabil şi pentru că aceste mişcări nu erau atât de numeroase încât să creeze dezechilibre. Adevărat însă că eu vorbesc despre un orăşel de cam 5% din cât este capitala.

  8. 200 lei celui care gaseste persoana dispusa sa ia pe cineva in spatiu
    500 lei pe an pentru viza de flotant.

    Astea mi-au ajuns pe la ureche de la o mama care le-a platit deja.