O frică, două frici

A mai murit o vedetă/personalitate/influencer/persoană cunoscută. Șoc și groază, a murit singură. Newsflash: toți murim singuri. Știu, știu, clișeul, “ne naștem singuri și murim singuri“, dar cam asta e realitatea. Când mori, nu te ține nimeni de mână să te ducă în rai sau în iad.

Ah, nu v-am zis că iadul și raiul nu există, nu? N-am zis că, după ce mori, te mănâncă viermii, nu? Îmi pare rău, greșeala mea. Le zic acum.

Scriam prin septembrie 2017, pe facebook (postarea nu mai există, că am șters tot, dar am backup-ul pe laptop), că am două prietene, amândouă psiholog, care au un fix cu frica de moarte. Cre’ că e deformație profesională sau ceva, dar eu am impresia că cea mai mare frică a omului nu e frica de moarte, cum zic ele citând tot soiul de studii, ci frica de singurătate. Bașca, există alte țâșpe studii care spun că singurătatea reduce speranța de viață cu x ani etc.

Eu recunosc că n-am (prea) avut vreo frică de moarte. Aia e, am murit, mi-a părut bine de cunoștință. Eu cred că frica de moarte este, în esență, un spasm al egoului:

  • Vai, dar ce rămâne în urma mea? Care e moștenirea mea?” – puii mei, ce-ți mai pasă? Ai crăpat, oricum o să te uite toată lumea în maximum trei zile de la înmormântare. OK, or să mai fie vreo trei oameni, da’ și ăia o să te uite după câteva luni sau un an că or să-și vadă de viețile lor
  • Vai, dar o să sufere familia, neamurile, prietenii” – asta e dovada clară de egoism: presupui că ești atât de important în viețile lor, încât îți pasă nu de ce or să simtă, ci de faptul că n-or să-ți ducă suficient dorul
  • Vai, dar cum or să se descurce fără mine?” – fix același lucru, presupui că fără tine or să moară de foame sau n-or să reușească să ceva. Da’ de unde știi? Sau, mai bine zis, de unde știi că nu scapă de-o grijă și că, de fapt, s-ar putea să le fie mai bine?

Și tot așa, putem merge mai departe cu scenarii de genul ăsta. Frica de moarte nu e despre moarte, e despre propriul ego, e despre cum să te poți scuza mai ușor că ești – bine, e drept, e normal și natural – egoist.

La fel și frica de singurătate, e tot o chestie egoistă, doar că asta e un pic mai specială. Dacă frica de moarte e un soi de încercare de autovalidare, de a-ți demonstra ție propria importanță, frica de singurătate e taman pe dos: dacă sunt atât de irelevant încât nimănui nu-i pasă?

Am văzut chestia asta în ultimele două zile. A murit o persoană cunoscută și au apărut reacțiile. Dar cum se poate să nu te caute nimeni timp de trei săptămâni? Și preferata mea: “a murit cu câinii ei, așa cum și-a dorit”.

Prima e de un egoism crâncen: “vai, dar dacă și eu mor și nu mă caută nimeni timp de două luni?” cu potențiale variațiuni de genul “aoleu, dar dacă împut tot blocul timp de două luni, până mă găsesc?, ce rușine!“, iar a doua… da’ de unde știi tu cum și-ar fi dorit cineva să moară? A mai murit înainte și nu i-a plăcut și a decretat că i-ar plăcea să moară în alt fel?

Știu că sună foarte cinic, dar moartea e cinică. Eu, de exemplu, locuiesc singur, în Anglia, într-un apartament. Colegu’ Dan s-a mutat în Londra, deci nu ne mai auzim zilnic, vorbim când ne-aducem aminte, colegii de birou n-au numărul meu de telefon că n-am telefon de serviciu, vorbesc zilnic cu doi-trei oameni, iar în ultima vreme am lăsat-o mai moale cu postările pe facebook.

Dacă la noapte crăp, în cât timp credeți că mă găsește cineva? Trei zile pen’ că oamenii ăia din țară cu care vorbesc aproximativ zilnic găsesc numărul poliției de la mine din sat? O săptămână, că începe să pută? O lună de zile? “Vai, dar dacă și eu mor și nu mă mai caută nimeni timp de două luni?Oh, well. Sunt mort. Nu-mi mai pasă. Pe bune. Really, I don’t care anymore.

Dac-ar fi s-o dăm în blasfemii, pot să citez și din Geneză, iacătă: “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu [2:7]. (…) În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce. [3:19]” Adică din viermi am apărut cu toții (evoluția, deh) și viermi ajungem. Natura reciclează.

Duda însă nu e că-s eu necredincios sau cinic la faze d-astea, ci că existența, în general, e efemeră și că tre’ să acceptăm că, dacă nu avem grijă de noi, tot acolo ajungem. Important e să facem alegerile potrivite astfel încât să ne bucurăm de timpul pe care-l avem la dispoziție. Asta implică o oareșce cultivare a unor relații cu niște oameni. Adică, printre altele, niște bun simț și niște altruism și niște toleranță.

Să fii găsit mort peste trei săptămâni se poate întâmpla oricui. Îți pasă acum, când trăiești. Sigur nu-ți mai pasă după ce ai murit, că aia cu sufletul care orbitează domiciliul timp de 40 zile e un mit. Important e să mori împăcat cu tine, să fii fericit că ai trăit, că ai iubit, că ai fost fericit, chestii d-astea minore. Restul sunt povești de film, gen Scrooge.

Și asta ratează majoritatea când vine vorba de morala creștină: ideea e să fii ținut minte drept un om bun, că nu dă nimeni doi lei pe tine că ai fost bogat sau sărac, ci pe modul în care ai interacționat, cum i-ai ajutat. De unde și frica de singurătate, că atunci când ești singur și știi că se apropie momentul, îți dai seama că nimeni nu dă doi lei pe tine. E, până la urmă, tot o chestie de ego, de orgoliu. Că de murit, mori singur, nu “trece dincolo” nimeni cu tine de mână.

Dincolo de dramatisme, ce mi se pare mie cu adevărat îngrijorător e altceva, anume numărul tot mai mare de oameni care mor din cauza unor atacuri vasculare deși analizele le-au spus că sunt perfect sănătoși. Și e îngrijorător și din cauză că nu vorbim doar de oameni obișnuiți, ci inclusiv de sportivi care sunt căutați și-n fund la fiecare două-trei luni.

Logica e simplă: aveți grijă de voi, căutați-vă, fiți mai buni (ca să aibă cine să vă găsească după trei zile, nu după trei săptămâni) și bucurați-vă de viață. Nu mai fiți acri și nu mai căutați nod în papură tuturor. Concentrați-vă pe chestiile importante în viață și fiți nesuferiți cu alea care vă afectează (gen Firea și PSD-ul). Că de murit, muriți singuri. Da’ măcar încercați să muriți împăcați.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

11 comentarii

  1. Mă mir că nu a scos nimeni o aplicație de telefon care să trimită mail/sms la o listă de prieteni dacă nu-ți mai detectează pulsul 😂.

    • Ai să rîzi, dar Apple Watch are funcție de sunat la urgențe în locul tău – dacă dormi cu el, de exemplu. Am impresia că trimite și date de contact ale persoanei pe care o desemnezi. Bine, asta dacă dormi cu el la mînă noaptea, în caz de pocinog.

    • Apple watch trimite mesaje la contactele favorite si cand detecteaza ca ai cazut. Nu imi dau seama cum functioneaza, dar functioneaza.

  2. Uite ba cine detine raspunsurile la intrebarile primordiale ale omului. Si mai spune lumea ca romanii nu sunt destepti.

  3. Esti tu sigur sigur ca sufletul care orbiteaza e un mit? Bravo, dar vezi sa nu fii contrazis la un moment dat sa nu iti para rau ca ai murit degeaba.

  4. Socul n-a fost ca a murit ci ca a murit atat de singura ca ultima baba noname, mai ales ca taicasu era destul de cunoscut, banii cred ca nu-i lipseau.
    Sigur, cat a trait nu mai conta ca era o baba singura, dar dupa ce a murit, au aparut sacalii media, trebuie si aia sa traiasca din ceva.

  5. Tu ești tînăr și nu ai copii, nu prea pricepi cum e cu moartea, că ți se pare departe. Îți dă mîna să fii cinic cînd abia ai treizeci și ceva… peste cîțiva ani o să te lămurești.

  6. ”Bașca, există alte țâșpe studii care spun că singurătatea reduce speranța de viață cu x ani etc.”

    Excluzând puțin eventuala ipocrizie: și totuși există mulți oameni care prefer singurătatea și se declară împliniți… Prin singurătate mă refer la acea situație în care nu ai familie sau prieteni care să te sune aproape zilnic. Că a fost Țopeasca considerată o singuratică, e o părere superficială în opinia mea. Sunt 100% de acord cu ce ai scris în articol, însă l-aș augumenta spunând că e o eroare să asociezi singurătatea cu tristețea. Eu chiar cred că există oameni fericiți care sunt singuri. Și cred că merită respectul nostru la fel ca și ceilalți. Că până la urmă despre asta e și vorba: despre a fi mai bun.

  7. Daca fericirea inseamna sa mori (chiar si la propriu) de grija cainilor vagabonzi..
    Sau cu alte cuvinte, hai sa vedem cu ce schimba fiecare lipsa de interactiune umana, aia la nivel profund, nu facebook sau strict vorbarie.

  8. Wtf, Alex, pui intrebarile gresite. Frica de moarte e profund egoista. Nu vine la pachet cu griji despre apropiati ci cu angoase de genul: o sa mor si nu o sa ma mai bucur niciodata de frumusetile mici si mari ale vietii, de la gustul unei inghetate cremoase intr-o zi torida la a te plimba de mana cu persoana iubita, a-ti vedea copilul facand primii pasi, progresand la um sport, luand un examen, o certificare, etc etc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.