O idee pentru jurnaliştii concediaţi

În mai puţin de trei săptămîni, patru ziare au dispărut de pe piaţă: Cotidianul, Business Standard, Ziua şi Gardianul. Ce se întîmplă cu jurnaliştii puşi pe liber? În principiu, dacă ar avea unde, ar migra la alte ziare. Doar că, în actualul context economic, n-au unde. Vor pleca vreo cîţiva, dintre cei mai buni, luaţi de ziarele rămase, acolo unde nu e grabă cu reducerea de cheltuieli. Dar ce vor face restul?

O idee pe care am dat-o cîtorva de la Business Standard: online. N-o să fie uşor, dar cîtă vreme nu ai de unde să alegi, trebuie să faci ceva. Desigur, nu va fi deloc simplu să creşti un brand de la zero, fie el şi pe online, dar nu spune nimeni că nu ai şanse. Dimpotrivă, aş zice. Va exista, din start, o luptă cu brandurile deja existente. Pe de altă parte, de aia există nişe.

Cel mai greu va fi pentru oamenii de la Ziua, respectiv de la Gardianul. Nu ştiu în ce măsură se caută investigaţiile în mediul online, dar cu siguranţă aici nu va mai ţine eterna poveste “marcă banul şi nu publicăm nimic”. În fond, reputaţia celor două ziare nu e tocmai dintre cele mai spălate, recte nici cea a jurnaliştilor care au lucrat acolo.

OK, online, dar cum?

Dar pentru oamenii care au plecat – mai degrabă de nevoie, decît de voie – de la Business Standard, este mult mai simplu. Dacă au fost trei oameni care au scris pe bancar, dar care acum nu au unde să plece, pot lansa, cu investiţii minime, un blog colectiv pe această nişă. Dacă se apucă de scris cu gîndul că îşi fac meseria, fie şi într-un mediu necunoscut şi oarecum bizar pentru unii, au şanse mari să crească destul de repede. Relaţiile deja există, nu pleci chiar de la zero, nevoia de informaţie calitativă există, sponsori se găsesc.

În momentul de faţă, există o lipsă acută de analize scrise ca la carte, de interviuri, de informaţie utilitară. Frumuseţea online-ului este tocmai aceea că poţi să scrii o analiză în cîte zeci de mii de semne ai chef, fără ca macheta să-ţi restrîngă creativitatea la un “main” de 4.500 sau la un “submain” de 2.000, “brefe” de 700 etc. E drept, trebuie să păstrezi nişte limite, nu poţi scrie la nesfîrşit din cauză că rişti să pierzi cititorul pe drum. Dar dacă ştii să scrii…

Cîteva consideraţiuni pe marginea printului

Personal, sînt convins că pînă la sfîrşitul anului va mai dispărea un ziar mare. Oricum, în maximum trei ani, vor mai rămîne pe piaţă, cred eu, cel mult patru cotidiene, deşi cred că cifra mai realistă este trei. Ceea ce, într-un fel, este şi firesc. Piaţa se va restrînge din cauza nevoii de tăiere a costurilor, din cauza diminuării vînzărilor şi, de ce nu?, din cauză că printul, încet-încet, şi-a pierdut din credibilitate.

Cine trăieşte cu impresia că online-ul este de vină pentru scăderea tirajelor din print, se înşeală amarnic. Lumea a renunţat să mai cumpere ziare după epocile de glorie ale lui “marcă banul”, a spălărilor de cadavre şi a şantajelor de doi lei. Or, cînd în cinci ziare citeşti că Popescu e un tip OK, iar în două scrie că e o javră, iar mîine Ionescu e personajul cel rău în alte două ziare, în timp ce restul de cinci îl pupă, e clar că ceva pute.

Cel mai elocvent exemplu este moartea ziarului Cotidianul. Practic, în cîteva luni, şi-a redus vînzările cu peste 50%. Or, aşa ceva n-ar fi trebuit să se întîmple. Desigur, lui Cornel Nistorescu i-a expirat contractul taman în decembrie, iar săracul nici n-a mai avut şansa să-şi dea demisia cea de onoare. Ca şi cum, mititelul (sic!) de el, n-ar fi ştiut că ziarul va fi închis, ca şi cum nu de asta ar fi fost adus.

Politica editorială tipic nistoresciană, roşcastănesciană, racoviciană şi, în general, dinozauriană, are drept consecinţă fix distrugerea credibilităţii. Translatarea ei pe TV – cazul Realitatea, care de bine ce i-a băgat în şifonier pe Roşca-Stănescu şi pe Chireac, i-a scos de la naftalină a treia zi după alegeri – conduce televiziunea în aceeaşi direcţie. Pierderea credibilităţii este pasul următor, iar aici nu mai vorbim de moartea printului, ci de o boală cronică a jurnalismului de mîna a doua practicat cu pretenţii de ştaif necălcat în picioare.

Pericolele pe care le prezintă online-ul pentru jurnaliştii din media tradiţională

Schimbarea mediului, adică săritura de la print la online, nu va fi uşoară. Prezintă nu doar nişte riscuri pe care trebuie să ţi le asumi, ci şi nişte pericole pentru modul în care îţi practici meseria. Există o serie de preconcepţii în legătură cu jurnalismul online şi ar trebui dezbătute serios înainte de a te apuca de treabă.

În primul rînd, o să existe o delăsare cruntă. Percepţia că pe online poţi să greşeşti, că oricum poţi corecta oricînd, va conduce la o delăsare şi la generarea multor erori informaţionale. Pe scurt, aşa duci de rîpă cel mai uşor un produs online, iar asta din cauză că erorile repetate, fie ele şi corectate, duc la pierderea credibilităţii. La care se adaugă “n-am deadline, că nu-mi pleacă pagina în tipar, pot să scriu şi peste două ore”, mai ales pentru cei care lucrează de acasă.

În al doilea rînd, mulţi jurnalişti nu vor mai face teren – deşi nici înainte n-aş spune că se speteau – din simplul motiv că “merge şi-aşa”, comunicatele oricum vin pe mail. Se va simţi o pierdere la substanţa ştirii. Se ia în considerare mai degrabă prejudecata că, pe online, ştirea trebuie să fie scurtă. Pe de altă parte, în goana după “eu public primul!”, vor apărea greşeli, vor exista ştiri incomplete şi cititori care nu vor reveni pentru a vedea completările ulterioare. Tot la capitolul “merge şi-aşa” intră şi lipsa concentrării pe exprimare, pe gramatică – deh, nu mai există corectură, ca la ziar! plus, nu contează, că oricum, ce ştiu analfabeţii ăia care se dau pe net? – şi, desigur, pericolul e decredibilizarea.

Tot din categoria prejudecăţilor, “în online, e bine oricum!” este una dintre cele mai periculoase. Şi asta va duce, invariabil, la lansarea unui produs fără nici o strategie editorială, axat pe toate şi, în acelaşi timp, pe nimic. Vom vedea subiecte bune tratate prost sau prea puţin şi subiecte proaste sau inutile, tratate mai mult decît e cazul. Dacă nu se stabileşte din start o strategie editorială, proiectul va eşua. “Analfabeţii ăia, care oricum citesc orice,” vor ezita să se întoarcă pe site. Oricum o dai, cititorul de online e mai pretenţios decît cel de print şi te taxează mult mai repede. Ar mai fi, dar nu mi le mai amintesc.

Sînt curios, totuşi, cîte astfel de proiecte vom vedea şi în cît timp vor apărea. Cred că e un fenomen foarte interesant de urmărit, iar cine ştie să se axeze pe nişe sau, de ce nu, chiar pe micronişe, va avea doar de cîştigat. Dar e de muncă. Mult mai mult de muncă decît în print. Iar ca să ai succes pe online (iar succesul nu se face, ci se obţine! – aviz cui se simte), trebuie să ştii să oferi atît cantitate, cît mai ales calitate. De preferat, să ştii să le îmbini cît mai bine pe amîndouă.

30 comentarii

  1. teoria ta are doua mici, dar mici de tot hibe:

    1. oamenii astia pe care tu ii impingi spre online au participat la decaderea ziarelor la care au lucrat. ce pot aduce ei nou in online? sau, vor reusi pe online cu ce n-au reusit in print, cu milionul de euro bagat in marketing si publicitate? hai sa fim seriosi, oamenilor le e frica de online, 95% dintre ei nu il inteleg, cine le va face strategia de online si pe ce bani?

    2. cine ii plateste? ei sunt obisnuiti sa fie platiti, nu sa fie independenti? de cati unici au nevoie pe zi pentru a putea scoate un ban si in cati doi ani vor putea atinge o masa critica?

    • De acord cu ambele. Doar că:
      1. nu TREBUIE să intre TOŢI în online, mai ales dacă se mai pricep şi la altceva. Plus, participarea la decădere este în funcţie de cum pui problema: dacă ai fost pălmaş, asta-i treaba, ai înjurat pe cine trebuie din cauză că altfel rămîneai fără job, dacă a fost şef, oricum n-o să priceapă online-ul, deci n-o să intre. Legat de strategia editorială: asta pot să şi-o facă singuri dacă îi duce capul. Dacă se strîng mai mulţi, cu atît mai bine.
      2. Aici poate că pare mai delicat, da’ nu-i chiar aşa. Cu afilierea la voxpublica, Davidescu a ridicat riscograma.ro, de unul singur, în vreo două luni, la mia de unici pe zi. Deci se poate. Dacă sînt mai mulţi şi au volum de ştiri, cresc şi mai bine şi, poate, şi mai repede. Rămîne problema cu plata. Ăsta e riscul pe care trebuie să şi-l asume, să nu fie plătiţi pentru o perioadă. Asta e, nu poţi să le ai pe toate. Deşi… există destui oameni dispuşi să investească. Problema e delăsarea, că oricum nu muncesc pe banii lor. Adevărata provocare e să pleci de la zero. Cine face asta, o să reuşească. E doar o părere.
      Pe de altă parte, pentru cineva de pe bancar, de exemplu, cît de greu crezi că îi va fi să îşi găsească sponsor care să verse mia de euro pe lună? Eu cred că în maximum două luni îl are, în maximum şase încasează trei mii. Dacă ştii cu cine să vorbeşti şi, mai ales, cum să pui problema, imediat se rezolvă. Mai ales dacă jurnalistu’ e cunoscut şi se cunoaşte bine cu cine trebuie.

  2. Asa e, Alex! Ai dreptate deplina. Printul are probleme. Nu una, ci mai multe.
    Iar cine simte ca poate, ar trebui, intr-adevar, sa faca proiecte online. Nu cred ca printul va mai avea un viitor stralucit…
    Apropo de teama de online, provocata de intrebarea unui prieten, scrisesem in decembrie doua texte: http://mirandolina.over-blog.com/article-de-ce-le-este-teama-unora-din-jurnalistii-romani-de-online–40962875.html
    si http://mirandolina.over-blog.com/article-de-ce-mi-as-putea-dori-sa-fiu-jurnalist-de-print-40964267.html

  3. vezi ca si in textul asta e o greseala de gramatica :”Oricum a-i da-o, cititorul de online e mai pretenţios decît cel de print şi te taxează mult mai repede”.
    “Ai” se scrie intr-un cuvant.

  4. Nu credeam ca o sa dau dreptate zeului zoso, dar in princip the man has a point. Sigur, sa stai cu mana intinsa nu e un sport prea profitabil these days. Sa faci un proiect s hiper-nisat costa timp. Iar intre timp ori te da proprietarul afara ca nu`i platesti chiria, ori iti inchid netu ca nu ai platit facturile. Sooo… noi sa fim sanatosi

  5. @alex (iti raspund in continuare pentru ca sistemu ala de threatened comments suge, dar tu nu ai de unde sa stii asta, ca nu lucrezi in online)

    1. come on, daca s-ar pricepe la ceva n-ar fi stat ca vacile sa astepte sa moara ziarul. nu imi spune aia desteptii nu au citit un pic pe net si n-au pus cap la cap ce se intampla in trustul lor.

    2. buna aia cu bancarul. cine vrea sa plateasca niste tampitei pentru niste prostii agramate? in afara de hotnews, ma refer…nu imi spune, ciorditorul de dan popa ar putea face succes pe online, daca ar vrea. numai ca prefera sa fie sclav la hotnews pentru 300€ pe luna decat sa castige mia aia proverbiala.

    hai sa fim realisti, majoritatea erau si sunt luati in seama doar ca rotita a unui sistem. cand sistemul ii scuipa…ei bine, teo, andrei gheorghe si altii iti pot fi exemplu despre cum e.

    singurul exemplu bun e khris.ro, dar si el e tributar hotnews. in momentul in care i se taie macaroana, ajunge iar la valoarea lui adevarata.

    “Dacă ştii cu cine să vorbeşti şi, mai ales, cum să pui problema, imediat se rezolvă. Mai ales dacă jurnalistu’ e cunoscut şi se cunoaşte bine cu cine trebuie.”
    imi pare rau, dar mie chestia asta imi suna a santaj comanescian. scriu eu acum niste analize despre voi, si daca facem un contract de colaborare, le scriu si cum trebuie.
    asta e jurnalismul online la care ne referim? mie asa imi suna.

    nu zic ca nu se poate, zic ca nu se poate asa, de-a valma. nu pot citi riscograma, tin la ochii mei, si acolo totul e aruncat cu lopata de-ampulea. din nou, despre ce vorbeam mai sus, nu e de ajuns sa existi. uita-te cate bloguri exista in total. 30.000. cine sunt liderii, de 4 ani de zile, de cand am inceput jocul asta. tot “noi”. de ce crezi ca se intampla asta? n-au venit altii mai buni? mai vizibili? mai celebri?

    • Tot punctual:
      1. Au rămas din convenienţă. “Ăia deştepţii” au fost bine plătiţi şi n-aveau motiv să plece în altă parte. Plus că n-aveau unde, dacă ne referim la ăia de la Vîntu, că nu-i lua nimeni din două motive: a) nimeni nu le dădea cît ar fi cerut sau b) nimeni nu îi voia din cauză că trăiau cu impresia că toţi iau jde mii de euro pe lună.
      2. Ai fi mirat, dar există. “Prostiile agramate” sînt acolo pentru că nu există interes pentru editare. Dacă ar exista, ar ieşi nişte produse foarte bune. Sau poate sînt eu prea optimist.
      3. Tu dai exemplu Andrei Gheorghe. Eu pot să-ţi dau alte exemple, mai puţin cunoscute, care au fost luaţi de alţii, deşi se ştia că-s nişte leneşi. Există, totuşi, nişte relaţii care funcţionează. Poate nu la nivelul nostru, care sîntem mici, da’ rotiţele alea încă se mai învîrt.
      4. Nu neapărat. Ai văzut vreodată în Standard să fie înjurată vreo companie? Cîtă vreme nu te înjur nici pe tine, nici concurenţa ta, că asta-i politica editorială, pot să vin la tine să îţi propun nişte spaţii publicitare la preţuri mici, nu? Unde e conflictul de interese?
      5. Sînt total de acord că nu se poate de-a valma. Tocmai de asta nici n-am avut pretenţia să spun că toţi ar putea face asta. Dar sînt unii oameni, buni pe domeniile lor, care ar putea produce conţinut bun şi care i-ar putea coordona si pe ceilalţi doi sau trei. Şi ar funcţiona. De asta şi ziceam pe undeva de jurnaliştii ăia mai cunoscuţi. Ei pot primii. Cu juniorii n-ai ce face, că n-au experienţă şi nu-şi dau seama ce subiecte vînd cel mai bine. Da’ asta e problemă eternă, uneori şi la ăia mai vechi.

  6. La cat rahat au mancat in ziare isi merita din plin soarta. Si daca nu-s in stare sa intelegeaga nimic din online, atunci sa fie sanatosi, ca pot sapa si la santuri foarte bine, tara are nevoie de autostrazi.

  7. @alex

    2. come on, nu e posibil ca omul ala sa greseasca de 2-3 ori in fiecare articol. si din alea crase. nu conteaza ca nu stie unde se pune punctul sau virgula, dar imi jigneste bunul simt cum formularea si ciordirea. da. in plus, a nu cita toate agentiile de stiri e mai mult decat nesimtire, e jigodism. vezi aici http://2.ly/e2b

    3. s-au invartit inaintea crizei. hai sa nu fim creduli.

    4. si daca eu nu vreau? sau daca vreau sa fortez mana? sau daca n-am nici mia aia de unici? nu imi spune, chirieac si ciripoi santajau de placere…

    5. reciteste inca o data ce am zis mai sus despre asta. sa fii bun nu e de ajuns.

  8. Cred ca initiativa ta de a le arata o alternativa la slujbele lor disparute trebuie salutata. Ai vrut sa le faci un bine si l-ai facut!
    Alte posibilitati pentru ei ar fi sa caute slujbe in PR la companii, dar aici vorbim despre schimbarea profesiei si vor avea nevoie sa puna mana serios pe carte.
    Eu m-am reinventat de cateva ori pana acum si sunt sigur ca o voi mai face. Spre intelegere, le-as propune sa inceapa cu lectura ”Who moved my cheese” de Dr. Spencer Johnson, in engleza, in traducere in limba romana sau ca audiobook in lectura lui Vlad Ivanov.

  9. Excelent, felicitări!

  10. cateva luni = un an, nu? :)

  11. ce zici tu e valabil doar ca:

    Un blog la inceput nu-ti plateste ratele la banca. Un blog la 1000 de unici pe zi nu-ti plateste ratele al banca nici tie, dapoi la 3 oameni.

    Sa luam exemplul tau, tu fara sa mai lucrezi “on the side” ti-ai permite sa te intretii din ce castigi pe blog? Si tu ai ceva trafic.

    Bottom line, iti trebuie capital sa rezisti cateva luni bune pana sa faci un pic de cheag sa inceapa sa intre niste bani.

    • De acord cu tine. Eu nu ma intretin din blog, dar teoretic as putea sa traiesc – naspa, ce-i drept, ca mi-as plati rata la casa si mi-ar ramine fix de tutun. Doar ca nu ma tin de blog. Daca as face-o… ar fi altceva.

  12. Ce online, cand majoritatea scriau in sila si alea 1000 de semne pentru brefa Nspe?

    Ce cooperare, cand editiile online erau un fel de galeti in care se arunca totul, hai frate, baga, ca onlainu’ le tine pe toate?

    Ce online bre, onlain inseamna sa dai stirea inainte sa se termine discursul, ca nebunul de Mese (etete, cauta pe gugal cine-i Mese) sau inca vreo doi-trei, nu-i spui ca-mi bulesc incognitoul :)

    Si sa iti spun cinstit, mai mult jurnalism am citit la zosso, arhhi, piticcu, vissurat, mattache, reportervirtuoal si la talica. Ultimul exemplu: toata presa a iesit cu aproximativ aceeasi poveste despre taxa pe fast food.

    Imi pare rau pentru oamenii aia, stiu ce inseamna sa fii dat afara, sa se inchida redactia sub tine, am trecut prin asta. Partea proasta este ca in cazul meu a fost un accident local, de data asta este vorba de o consecinta a crizei economice, care se suprapune peste o criza cumplita de credibilitate.

    Si ai dreptate, in 2010 o sa cam transpiram…

  13. deci nu-mi vine sa cred. fix la asta ma gandeam si eu acum 5 minute si acum citesc la tine. e o idee destul de nebuna, dar e lipsa mare de alternativa. de fapt, in momentul de fata pare singura solutie. acum sa vedem si cati s-ar inhama la asa ceva…

  14. nu cred ca e o tragedie faptul că o mână de ziariști, mai mult sau mai puțin buni, și-au pierdut slujbele. sunt pretutindeni în jurul nostru cazuri mult mai disperate…și nimeni nu se preocupă să elaboreze strategii pentru acei oameni

  15. Ai mare dreptate în ceea ce privește online-ul. De exemplu, pe vremea cand eram student cumparam des revista Capital. Acum însă nu mai este cazul, totuși, m-am abonat pentru versiunea online. Toate bune și frumoase, dar dupa cateva știri în care titlul era mai lung decat textul articolului, sau în care se faceau trimiteri la referințe inexistente… am renunțat sa mai citesc.
    A fost o plăcere să citesc articolul de mai sus și sper să citesc mai multe.

  16. Foarte interesant articol. Felicitari!
    Dar nu le mai da idei jurnalistilor!
    Sunt cele mai mari lichele si oameni fara caracter!

  17. Gabriela nu judeca la gramada

    Nu sunt jurnalistii lichele, ci sunt lichele printre jurnalisti. Ca in oricare alta meserie. tu ce meserie ai?

  18. pana la urma nici distribuitor la Coca-Cola nu-i din drum…

  19. În momentul de faţă, EXISTA o lipsă acută de analize scrise ca la carte…

    Mr Mihaileanu, apropo de crîmpeiul de frază de mai sus, nu-ti suna naspa zicerea asta a ta „exista o lipsa…”?! E o exprimare teribil de ridicolă şi de preţioasă, nu crezi?
    O fi verbul „a exista” sinonim cu „a fi”, dar ele nu sînt sinonime perfecte, deci nu sînt interşanjabile în orice context.

    P.S. Asta fiindca tot te plîngi, pe drept cuvînt, de „inovaţiile” din limba română, cea mai recentă fiind cea cu gen în coada frazei/propoziţiei….

  20. – Poate arunci un ochi, mai atent, pe propoziţia asta, mai exact la folosirea „haotică” a articolului genitival al, a, ai ale: „Lumea a renunţat să mai cumpere ziare după epocile de glorie ALE lui “marcă banul”, A spălărilor de cadavre şi A şantajelor de doi lei…”.
    – Vezi neapărat conjugarea verbului „a înşela” la indicativ prezent, persoana a III-a sing. ş plural.
    – Ai grijă că mănînci cuvinte, nu litere, recte: Frumuseţea online-ului este tocmai aceea că poţi să scrii o analiză în cîte zeci de mii de semne ai chef, fără ca macheta…
    – Din nou, aceeaşi preţiozitate, deja semnalată, constînd în evitarea verbului „a fi” în favoarea lui „a exista” în expresii bătute-n cuie (expressions figées, spune franţuzul) şi la care nu ai voie să umbli decît cu riscul de a deveni… preţios şi ridicol, vorba lui moş Molière (Les Précieuses ridicules): „În primul rînd, o să EXISTE o delăsare cruntă”.

    P.S. Vorba cuiva de mai sus, cititorii online sînt ceva mai pretenţioşi…

  21. Ar mai fi ceva, Mr Mihăileanu:
    „Dar e de muncă. Mult mai mult de muncă decît în print.” ???????

    De muncă?! Mă gîndesc că ai vrut să spui „de lucru” sau „de muncit” (Dar e de lucru. Mult mai mult de lucru. Sau: Dar e de muncit. Mult mai mult de muncit.). Fiindcă „E de muncă” e o adevărată oroare, lingvistic şi/sau stilistic vorbind.
    „Dar e de muncit” – aici ai supinul verbului a munci. „De muncă” e o sintagmă eliptică pt. „loc de muncă” şi e familiară exprimării celor care nu dau doi bani pe limba română. „A-şi căuta de muncă” pt. „a-şi căuta un loc de muncă, a nu avea de muncă pt. a nu avea (un) loc de muncă” etc.
    Dar, de aici şi pînă la oroarea de care vorbeam, e totuşi cale lungă.

  22. O altă expresie bătută în cuie este: „a lua în CONSIDERAŢIE”, nu „a lua în considerare”…

  23. @Alex Mihaileanu,

    esti naiv sau parerist cu privire la soarta jurnalistilor de la “Ziua” si “Gardianul”. Spui ca, “Nu ştiu în ce măsură se caută investigaţiile în mediul online, dar cu siguranţă aici nu va mai ţine eterna poveste “marcă banul şi nu publicăm nimic”. În fond, reputaţia celor două ziare nu e tocmai dintre cele mai spălate, recte nici cea a jurnaliştilor care au lucrat acolo”. Presa adevarata traieste din investigatii. Cel putin, asa se desfafoara lucrurile in SUA. Genul va renaste si in Romania, la momentul potrivit. Apoi, dovedesti rea-credinta cand vorbesti de reputatia tuturor jurnalistilor de la cele doua publicatii, ca si cum i-ai cunoaste pe fiecare in parte sau, ca si cum ai fi luat si tu parte la actiunile unora, de posibil santaj.

  24. ONLINE e salvarea voastra… dar cati stiu macar ce e ala SEO…