O problemă de identitate. Naţională

În ultima vreme, am tot mai des impresia că noi, românii, avem o problemă de identitate națională. Pe de o parte, suntem mândri că suntem români, iar pe de alta, ne plângem de România și de conaționali, eventual, ne e ruşine că suntem români.

Suntem urmașii dacilor, cei mai viteji dintre traci, dar avem cea mai proastă armată, suntem cei mai harnici din lume şi muncim pentru străini în ţările lor, dar suntem și leneși și lași, suntem cei mai deștepți din lume, dar suntem și plini de proști.

crise-en-rose

Vrem economie românească, dar produsele noastre sunt proaste şi nu le cumpărăm, înjurăm multinaționalele, dar le dăm banii noștri, urâm străinii, dar ne facem concediile la ei, admirăm străinii, dar nu copiem lucrurile bune pe care le vedem prin ţările prin care ne plimbăm.

Avem de toate, dar era mai bine în “epoca de aur”, ne plângem de fasolea cu ciolan din parcul public, de ziua naţională, dar ne plângem şi dacă nu dă nimic primăria etc.

Sunt doar câteva clişee pe care le aud foarte des în România. Pare paradoxal, dar nu cred că e un paradox, ci doar o confuzie. Suntem confuzi. Nu ştim exact cine suntem şi nu ştim deloc ce vrem. Ne-am săturat de România săracă, dar nu facem nimic s-o îmbogăţim, ne-am săturat de România murdară, dar nu o curăţăm, ne-am săturat de politicieni corupţi, dar nu-i schimbăm.

Suntem revoltaţi că lucrurile nu se schimbă, dar nu facem nimic pentru a le schimba noi.

Nu-i o critică, e doar o observaţie. Indiferent de ce altă naţie la care ne-am raporta, sigur ăia sunt mai buni ca noi, dar sunt şi mai proşti ca noi. Avem păreri, dar n-avem voinţă, avem critici, dar n-avem coeziune.

În fapt, românii sunt cei mai tari atunci când critica ne vizează personal, dar sunt şi cei mai proşti atunci când nu ne convine ceva. E dreptul nostru exclusiv să ne considerăm proşti şi să criticăm România şi pe români. Totul până la critică!

Îmi închipui că lipsa asta de logică vine tot dintr-un soi de disonanţă, dintr-un istoric recent care ne-a dat valorile peste cap. Nu-mi vine altceva-n minte decât metodologia tipic comunistă, aplicată timp de zeci de ani pe un popor întreg. La şcoală, ne trăgeam din daci şi romani şi apăram Occidentul de otomani, acasă ne lipeam scoci pe gură ca să nu ne toarne vecinul la Securitate.

E o întreagă moştenire comunistă care ne-a intrat în sânge, neîncrederea în oamenii din jur la pachet cu credinţa aproape sfântă că poporul o să treacă peste orice, deşi noţiunea de popor sau, în fine, de naţiune română, este o chestie mai degrabă abstractă şi cumva demiurgică, iar dacă pare să aibă vreo aplicabilitate practică, atunci naţiunea se omogenizează în momentul în care sunt afectate interesele personale.

Desigur, e doar o observaţie fără valoare de teoremă, dar lipsa de coeziune e o consecinţă a tuturor acelor ani de turnătorie, o neîncredere în oameni bine integrată în conştiinţă şi lăsată moştenire obligatorie tuturor urmaşilor.

Încă ne uităm în primul rând la binele personal şi doar ocazional la binele colectiv, iar asta se vede în cele mai banale momente, inclusiv în trafic, când e aglomeraţie şi primul şofer de la semafor se duce pe galben mai în faţă, deşi vede că n-are unde, şi blochează maşinile care vin din dreapta.

Nu ştiu cât e o formă de egoism, cât mai degrabă una de individualism, venită şi dintr-o lipsă de educaţie coerentă şi corectă.

Noi, românii, avem libertate şi nu ştim să ne folosim de ea. Încă suntem confuzi şi încă învăţăm. N-o să ne schimbăm peste noapte şi nici n-o să reuşim să ne recreăm identitatea naţională pe cât de repede ne-am dori, dar vom ajunge şi acolo.

Singurul pericol efectiv, în perioada asta ciudată prin care trecem, cu un context internaţional tot mai agitat şi cu tot mai multă propagandă dubioasă, este acela de a nu ne transforma în naţionalişti, ignorând faptul că lumea nu mai este ca acum o sută de ani, că trăim într-o societate globalizată de care putem profita şi noi, nu doar alţii de noi.

E pericolul de a ne defecta şi mai mult identitatea naţională achiesând la curente antioccidentale şi antiglobaliste şi de a ne izola într-un întuneric în care am mai fost şi din care abia am ieşit, acum nici 30 ani.

Trebuie să ne reevaluăm sistemul de valori şi să-l promovăm pe cel corect, astfel încât să nu mai picăm în populism şi-n balta de corupţie din care încercăm să ieşim scuturându-ne ca un câine plouat.

Ne trebuie o strategie, una la care să lucrăm cu toţii. Ăsta ar trebui să fie principalul proiect de ţară, redefinirea valorilor în care să credem cu toţii, nu poveşti despre autostrăzi şi industrie. Alea sunt unelte, nu idei. Iar noi avem nevoie de idei în care să credem, idei care să ne reprezinte pe toţi, valori adevărate, nu minciuni şi populisme.

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

1 comentariu

  1. @Alex

    Ar fi ok daca ai publica si cine spune (ca si categorie de virsta, status social, etc) “Avem de toate, dar era mai bine în “epoca de aur”, ne plângem de fasolea cu ciolan din parcul public, de ziua naţională, dar ne plângem şi dacă nu dă nimic primăria etc”

    Si este valabil pentru toata prima parte a articolului.