O senzaţie de anii ’90

Nu ştiu de ce, dar de câteva zile încoace, mă încearcă o senzaţie pe care n-am mai simţit-o de pe la începutul anilor ’90.

Nu ştiu câţi îşi mai amintesc perioada aia, nu ştiu câţi aveau prin casă reviste străine şi cataloage Neckermann, dar senzaţia care mă-ncearcă pe mine e aceea de uimire faţă de pozele cu străzi curate, blocuri banale, drepte, vopsite frumos, case moderne, griduri. Aşa, o dorinţă de normalitate.

Presupun că mi se trage de la ştirile pe care le citesc zilnic şi de la lipsa de responsabilitate din politica românească. Nu trec bine 24 ore, că mai apare câte-o ştire despre cum secretara nu-ştiu-cui a ajuns şefă de autoritate naţională etc.

În ultimele două zile, am aflat despre o tanti cu botox şi-n ochi că a fost numită inspector la nu-ştiu-ce inspectorat şcolar judeţean, că fiica ministrului Daea, ajunsă şi ea şefă printr-o direcţie din ministeru’ lu’ tata cerşeşte bani de la subalterni ca să plece-n Vama Veche, nişte poveşti din astea, de sună ireal. “România suprarealistă“, exact aşa cum botezasem o parte din textul săptămânal pe care-l publicam, până acum un an, în VICE.

Şi toate vin la pachet cu scandalurile pe legile justiţiei, pe firmele primăriei care primesc fonduri din pix, apoi cu ştirile despre cum creşte euro, cum cresc dobânzile, cum dracu’, cum lacu’.

Desigur, situaţia economică nu mai e aceeaşi, dar senzaţia de haos generalizat mă bântuie de câteva zile. Toată guvernarea lui Dragnea pare fix aşa, haotică, nu apuci să diseci o prostie, că vine imediat alta.

Dacă te iei după cum merg lucrurile în Parlament şi-n instituţii, ai zice că ne-am întors în Estul Sălbatic. Nu mai apuci să înţelegi nimic, zici că se apropie Singularitatea prostiei şi incompetenţei.

Şi tot eu mă mir că am senzaţia asta de ani ’90, când îmi doream cu ardoare să văd cum e în Germania, aia din reviste, abia întors în casă din strada plină de gunoaie, rezultat al haosului proaspetei libertăţi descoperite de concetăţeni.

Mno, cam aşa mă simt zilele astea. Aş putea confunda senzaţia asta cu un dor de ducă, dar cred că, de fapt, e resemnare. Cam ăsta e nivelul.

(Foto: Octav Ganea, Mediafax)

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. Daca tu simti asa ca esti acolo, gandeste-te cum se simt cei care mai pleaca intr-un mic concediu prin vest si vad ce inseamna acolo normalitatea.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.