Oraşul în care te temi c-o să-ţi fure borşul

Într-o bună dimineaţă, urcînd nişte scări, o vecină se ţinea de perete, încercînd, în acelaşi timp, să nu cadă, din cauza căldurii, şi să nu scape de mînă plasa cu de-ale gurii. I-am întins ambele mîini. Dreapta, să se ţină de mine, stînga, să-i car eu punga pînă reuşeşte să stea pe picioarele ei. Mi-a spus “mulţumesc, lăsaţi” şi a întors capul, să pricep că vrea să ajungă cu toate cumpărăturile întregi, acasă.

Într-o altă bună dimineaţă, am încercat să ajut o bătrînă şi mai bătrînă. Eu trebuia să ajung la un eveniment, ea voia să urce în troleu. I-am întins ambele mîini. Dreapta, să se sprijine în ea, stînga, să-i ţin traista ce nu părea foarte uşoară. S-a uitat lung la mine, a bodogănit ceva, a încleştat mîna pe mînerul ataşat pe uşa maşinii, a dat din cap stînga-dreapta, ca un girofar, şi s-a urcat singură.

Într-o altă bună dimineaţă, am vrut să ajut un bătrîn. Avea o sacoşă împletită, ca o plasă de pescuit, de prin vremuri imemoriale, cînd nu se dădea plastic la magazin. Cumpărase nişte brînză, o pîine şi un pet de doi litri de borş. Îi atîrnau de parcă ai fi zis că are un sac de ciment. L-am întrebat dacă vrea să-l ajut, s-a uitat preţ de două secunde la mine. Am pus mîna stîngă pe bareta plasei şi i-am întins dreapta să se sprijine în ea. Voia să coboare nişte trepte şi se ţinea de zid. A mormăit un “nu, lasă-mă-n pace,” a tras cu un gest nervos şi nesigur mîna în care ţinea plasa.

I-am lăsat, pe toţi, în plata Domnului. Trăiesc într-un oraş în care, dacă vreau să fac un pustiu de bine, sînt un permanent suspect de potenţială tîlhărie.

13 comentarii

  1. Da’ ia sa te puna naiba sa nu-i observi când se urca-n transportul în comun și sa nu le dai locul instant. There will be borș…

  2. Alex … cred ca e vorba de fata ta :-)))))))))))))))
    (sorry, dar era o minge la fileu. nu am rezistat)

  3. Prin 1969-70 mergeam pe strada Labirint in apropierea bisericii neo-protestante nu-mai-tin-minte-exact-cum-senumeste. Pe trotuar se afla semi-parcat un camion. Locul liber masura cam o persoana si 1/2. M-am angajat in culoar dupa care am observat ca din sens opus vine un domn in virsta si m-am lipit de gard pentru a-i face loc. Cind a ajuns in dreptul meu distinsul pensionar, in mod sigur format in alt regim, s-a oprit si a inceput sa ma faca albie de porci fiindca nu ma retrasesem complet in marsarier. L-am privit cu gura cascata vreo 15 secunde dupa care mi-a traznit prin cap o idee: i-am spus energic “Domnu’ ! Eu sint student la medicina (fals). Pot sa va spun ca nu mai aveti multe zile daca va enervati in halul asta din nimic. Salut !” Si m-am carabanit in directia dorita. Evident ca maniacul a explodat in spatele meu ceea ce mi-a provocat satisfactii sadice (mai ales ca asemenea spontaneitati iscusite nu prea ma caracterizeaza – ma cert pur si simplu ca un bou).

    Dar am tras si o concluzie (nu numai din aceasta intimplare): Bucurestiul genereaza nevroze in proportie de masa. Tineti cont ca de atunci au trecut peste 40 de ani si lucrurile s-au imputit de n ori. Aviz tinerilor de astazi.

  4. Din punctul asta de vedere am avut aceeasi educatie ca tine. Si eu am fost socat sa vad astfel de comportamente in Bucuresti. De exemplu, asteptand uneori un pachet de la ai mei, ma ofeream sa ajut doamnele in varsta care se chinuiau sa coboare din tren cu ditamai geamantanul. Multe au fost care mai degraba riscau sa plonjeze pe peron decat sa le ajut sa coboare fara bagaj.

    Sunt sigur ca nu ma ajuta figura (mare, ras in cap si cu barba) dar se vede pe hainele mele macar ca nu fac parte din grupul ala.

  5. Am avut parte si eu de o intamplare asemanatoare , veneam printre blocuri acasa si in fata mea era o batranica foarte slaba si cocosata si abia mergea cu doua plase (pareau destul de grele ) – facea doi trei pasi statea un pic si pornea iarasi, cand am ajuns in dreptul ei si vazand cat de greu ii era sa ridice plasele si sa mearga i-am zambit si am intrebat-o daca are nevoie de ajutor – nu a vrut, am facut doi pasi apoi gandidu-ma ca nu am fost destul de convingatoare am intrebat-o iar, spunandu-i ca macar o bucata de drum , la fel a zis nu si aia a fost…am plecat plina de amaraciune si neintelegand de ce a reactionat asa.Culmea e ca m-am gandit o fractiune de secunda daca sa o intreb sau nu sa nu creada cine stie ce (am observat ca batranii sunt foarte suspiciosi )dar nu am putut sa trec pe langa ea si sa nu fac nimic. Mentionez ca sunt mica si blonda deci nu paream “prea” periculoasa…:P

  6. Poate inspiri teama :)

  7. Poate le place sa creada ca inca mai pot

  8. mda – si eu am fost refuzat de vreo doua ori dar de cele mai multe ori nu: am carat bagaje pe scari la metrou sau prin zapada pe la Piata Sudului. unii au nevoie de ajutor dar nu au incredere in cei care se ofera, ceilalti au. la urma urmei ce sa fac cu niste genti burdusite, pline cu te miri ce. eu ma bucur cand pot ajuta, insa ma simt aiurea(=rusinat) cand mi se multumeste de vreo 10 ori :) mereu am mers pe principiul ca nu trebuie sa ti se multumeasca ca ajuti ci tu sa multumesti ca poti fi de ajutor. chiar daca esti refuzat o data, de doua, de trei ori nu inseamna ca trebuie sa crezi ca e ceva in neregula cu tine sau cu altii.

    comportamentele care implica refuz nu sunt valabile doar pt Bucuresti – totusi aici nu e Sodoma si Gomora, doar ca fiind de cel putin 6-8 ori mai mare decat un oras din top 10 al Romaniei, ai sansa sa nimeresti macar 6-8 refuzuri :P proportia asta o aplic si cand e vorba de prosti, neciopliti, golani etc

  9. De multe ori persoanele in varsta refuza sa isi accepte minusurile… refuza sa accepte ca nu mai pot ca inainte.. si reactioneaza urat cand apare cineva care le aduce aminte de asta

  10. Bine ca nu te temi sa iti fure butelia :). Desi, intr-un fel e firesc sa nu-ti fie teama de asta, s-a tras gaz peste tot, nu prea mai sunt butelii.
    Eu am patit acum multi ani o chestie nasoala cu un mos. Cobora din tramvai, era gheata (inclusiv pe scara tramvaiului), eu asteptam sa urc, i-am intins bratul sa se sprijine sa nu alunece pe scari, el s-a speriat de bratul meu, probabil a crezut ca vreau sa il lovesc si nici mai mult nici mai putin mi-a tras un spit in tibie de am vazut traznete violet! I-am tras si eu un sut inapoi, a inceput lumea sa urle la mine ca de ce lovesc mosneagul, asa ca am bagat capul intre buci si m-am tirat de acolo. De atunci nu ma mai ofer sa ajut oamenii batrani, sunt impredictibili.
    p.s. Puie Monta!

  11. Ah, credeam ca numai mie mi se intampla. Dupa cum a spus si Diana, nici eu nu am o figura amenintatoare, dar mi-am luat niste priviri fioroase de cateva ori cand mi-am oferit ajutorul.. De acum nici nu-mi mai vine sa ma ofer. Care e problema lor?

    Pe mine ma mai enerveaza si atunci cand oferi locul in autobuz. Daca doar intrebi daca vor sa stea, majoritatea spun nu. Daca te si ridici si te mai si departezi de scaun, ai mai multe sanse sa se aseze. Mi se pare foarte penibil momentul in care te ridici si oferi scaunul si ei spun ca nu vor (mai ales ca mi s-a intamplat sa mearga mai mult de 2-3 statii) si tu stai asa suspendat, ca i-ai oferit cu toata hotararea scaunul si nu-ti mai vine sa te asezi jos, mai ales daca te-ai si departat. Si acum, desi erai obosit si voiai sa stai jos, tre’ sa stai in picioare. Iar daca le oferi scaunul fara sa te ridici, multi spun nu. In ultimul timp nici n-am mai oferit, m-am saturat de refuzuri si momente penibile. Ei nu stiu ca e foarte nepoliticos sa refuzi asemenea gesturi :)?

  12. Eu am ajutat o doamnă pe care nu o cunoşteam să care o sacoşă de mere din staţia de metrou Titan până la ea acasă (vreo zece minute de mers). După ce am ajuns, mi-a mulţumit călduros şi mi-a dăruit câteva mere bune, de ţară. Faceţi ca mine!