FOTO: Therme Bucureşti a extins zona Galaxy

La începutul săptămânii am fost la Therme Bucureşti, într-un tur media de prezentare a noii aripi destinată zonei Galaxy – cea de distracţie, cu tobogane, şi rămăsesem dator cu nişte detalii. Mi se păruse mie, de la distanţă, că parcă se ridicase un corp nou (ce-i drept, nici n-am mai fost de multă vreme pe acolo).

Am aflat ulterior că spaţiul acoperit pe care-l văzusem din parcare este un nou corp în suprafaţă de 4.000 metri pătraţi ce vine în prelungirea zonei Galaxy. Practic, imediat ce-ai trecut de piscina cu valuri de la Galaxy, faci stânga şi vezi intrarea. S-a deschis la 1 decembrie, în ton cu minivacanţa de ziua naţională.

Trei saune noi

Eu, deşi mă lupt cu o sinuzită cronică pe fond alergic şi mi-ar face bine sauna, fug de ea ca dracul de tămâie. Pentru toţi ceilalţi care nu-s ca mine şi care, până acum, se opreau la Galaxy şi nu la The Palm, noul corp de clădire vine cu trei saune umede tematice.

therme-galaxy-saune-umede

Radu pare mai pasionat decât mine de transpirat în spaţii închise, aşa că el a întrebat care-i diferenţa între cele trei. Fiecare foloseşte arome diferite. Una se numeşte “Tropical Rain” (ananas, mango şi papaya), alta e “Oriental Garden” (mandarină), iar a treia e “Herbal Essences” (eucalipt şi mentă).

Evident, responsabilul de zona de wellness ne-a explicat despre procese ciudate numite “peeling” şi măşti cu argilă, care mie-mi depăşesc aria de competenţe, prin urmare, n-o să mai adaug nimic pentru a fi sigur că nu mă fac de râs.

Dac-ar fi să explic pe scurt ce e cu extinderea Galaxy, aş spune că e poziţionată ca o zonă între Galaxy şi The Palm. Mai exact, are în continuare locuri de joacă pentru copii (mari si mici)  dar scopul ei este acela de a te relaxa aproape de tobogane, în caz că vrei să-ţi verifici copiii, dar suficient de departe încât să nu auzi zgomotul.

Piscină similară celei din Palm

Ca să fie însă mai confortabil, noul spaţiu beneficiază de o piscină similară celei de la Palm (dar, evident, mai mică), inclusiv cu barul inclus în interior şi cu orhideele pe margine. De reţinut că accesul în noul corp nu este mai scump, ci rămâne valabil acelaşi preţ de până acum, de la Galaxy. Practic, aceiaşi bani, mai mult spaţiu şi mai multe condiţii.

therme-galaxy-indoor-pool
therme-galaxy-indoor-pool-bar

Dar, în fine, asta cred că e ultima problemă, câtă vreme, din câte am înţeles, Therme îşi va depăşi targetul de vizitatori pe primul an cu aproximativ 100.000. Până acum (adică cu două luni şi jumătate înainte de împlinirea anului de funcţionare), au trecut pragul peste 850.000 oameni, dintre care se estimează că 500.000 s-au dat pe toboganele din Galaxy.

Două tipuri de relaxare

Altă noutate ţine de introducerea a zece paturi de hidromasaj cu tot soiul de opţiuni care, pentru mine, sunt SF (un astfel de pat are în undeva la peste 300 litri apă care este împinsă cu presiune ajustabilă în funcţie de opţiunea aleasă – iarăşi, sunt chestii care pe mine mă depăşesc, dar ni s-a explicat că la presiune maximă, e ca şi cum ţi-ar face masaj Arnold Schwarzenegger sau cineva din aceeaşi categorie de pregătire).

therme-galaxy-paturi-hidromasaj
therme-galaxy-paturi-infrared

Mai există o serie de scaune cu infraroşii, dar mai există şi o zonă care pe mine mă tentează mai mult. Mai exact, o zonă de jocuri. Sunt 14 televizoare la care sunt conectate PlayStation-uri. Teoretic, astea ar fi pentru copii, căci Galaxy e zona pentru familie, dar aş putea să pariez că nu vor fi doar copii acolo.

therme-galaxy-games

Pereţi din sare

În partea opusă zonei de jocuri, va fi o bibliotecă pentru cei care vor să citească (da, cu cel puţin 150 cărţi; şi cu Kindle-uri, apropo). Ambele spaţii sunt oarecum partajate de restul zonei prin nişte pereţi din cărămizi de sare de Himalaya (sau, mă rog, de la poalele Himalayei, că sigur mă va corecta cineva), mai exact nişte construcţii exclusive în Therme Bucureşti.

Printre altele, cel puţin în ceea ce-i priveşte pe gameri, logica este că dacă tot procrastinezi, măcar să faci şi nişte aerosoli. E o găselniţă foarte interesantă cu atât mai mult cu cât nu e limitată doar la asta. Pereţii din sare sunt luminaţi pe interior, iar seara arată spectaculos.

Alte detalii

Therme Bucureşti devine, odată cu extinderea asta, cea mai mare plantaţie de palmieri din Europa (peste 1.400, respectiv peste 800.000 plante în total). În plus, şi noul spaţiu Galaxy vine, la fel ca Palm, cu un acoperiş retractabil (800 metri pătraţi şi o greutate de 100 tone).

Faţă de data trecută când am fost eu, la Galaxy a apărut şi o piscină exterioară de 500 metri pătraţi, fără să socotim plaja de peste 7.500 metri pătraţi (pe care eu, unul, n-aş recomanda-o pe timpul iernii, mai bine aştepaţi lunile aprilie-mai dacă nu vreţi o pneumonie).

therme-galaxy-outdoor-pool
therme-galaxy-outdoor

Apropo de imaginea de mai sus, în centru e piscina, în dreapta este noul corp. În stânga se vede noul iaz, iar în spatele fotografului e plaja care a fost amenajată în vară pentru campionatul de fotbal, care a rulat pe cel mai mare display de acest tip de la noi.

Cum ziceam, preţurile rămân aceleaşi, nu se schimbă absolut nimic.

2 comentarii

  1. @Tavy: după Otopeni. Bagi în Google Maps sau Waze. Sau dacă nu vrei să te duci cu maşina, există nişte autobuze – nu costă nimic – care circulă de la Eroilor via Universitate, Romană, Victoriei pînă la Therme