Petiţiarhia salvează România. Eşti nervos? Bagă o petiţie online!

Mă distrează teribil modul în care unii români cred că vor salva ţara, că vor salva lumea, că au găsit în site-urile de petiţii online punctul de sprijin pentru a răsturna Pămîntul. Spre exemplu, ce s-a gîndit un român supărat pe nişte controlori ai regiei de transport în comun din Cluj? Să-i pună pe toţi în aceeaşi oală şi să salveze lumea printr-o petiţie online.

În principiu, iniţiativa e bună, dar numai pînă la un punct. Pînă la punctul în care nu postezi pe net petiţia, ci te duci şi faci plîngere la poliţie, te duci cu petiţia în dinţi la Consiliul Local, trimiţi exemple de cazuri, cu declaraţii ale victimelor, la ziare, către bloggeri, către site-uri de ştiri. Scandalul nu se face punînd repede de-o petiţie şi promovînd-o pe Facebook, că n-o să ajungă la cine trebuie. Şi tot tu, după aia, te plîngi că “românii e proşti şi nu ia atitudine“, că nu s-a rezolvat nimic.

În caz că încă nu s-a aflat, controlorii RATB – de exemplu -, la fel ca angajaţii oricărei alte regii autonome, la fel ca oricare alt angajat public, e plătit din banul pe care îl dai tu, anual, la stat, din impozite şi taxe. Cîtă vreme statul sau autorităţile locale acordă bani din bugetul local, faci scandal direct la primărie sau la CL, te duci şi dai cu ei de pămînt. Nu de alta, dar îşi bat joc de tine pe banii tăi. Altfel, n-ai decît să bagi petiţii online şi să suporţi mîrlăniile din propriul buzunar.

Şi acum, din cauză că dimineaţă mi-a alunecat piciorul la urcarea în troleu şi m-am enervat, mă duc repede şi eu să pun de-o petiţie online, prin care să cer scări rulante la urcarea în mijloacele de transport în comun din Bucureşti. Sau lift? Voi ce preferaţi?

Sursă foto: probabil, EVZ.ro (articolul nu mai există, poza e preluată via stiri.rol.ro).