Phishing: banca nu vă cere niciodată parola

De vreo săptămînă, aproape două, îmi ajung în spam mail-uri de phishing. Întii cu ING, acum cu Banca Transilvania. E motivul pentru care cred că băncile – sau asociaţiile în care sînt – ar trebui să pună de-o campanie de educaţie serioasă, cu spoturi TV şi tot tacîmul.

phishing

Reţineţi următorul aspect: banca NU VĂ VA CERE NICIODATĂ, pe mail, datele de logare la conturile de online banking. Mail-urile nu sînt scrise prost, dimpotrivă, aveţi o probă în imaginea alăturată.

phishing-btrlLink-ul acela, deşi, aparent, duce către interfaţa de logare a Băncii Transilvania, e doar o metodă deşteaptă de a păcăli utilizatorii. Au dat copy/paste link-ului, iar “sub el” e un link către o clonă a paginii. Cere user şi parolă, apoi redirectează către pagina bună. Pe acelaşi model au fost şi mail-urile trimise “din partea” ING.

S-ar putea să mai apară, prin corpul mail-ului, expresia formularea “Pentru a beneficia în continuare de serviciile Băncii […], vă rugăm să vă actualizaţi datele” şi link-ul de rigoare. Se folosesc de expresia “actualizarea datelor” din cauză că a rămas în memoria colectivă perioada în care, efectiv, băncile i-au stresat pe toţi clienţii cu acea actualizare obligatorie.

Ştiu, publicul acestui blog ştie diferenţa dintre un mail de la o bancă şi un mail de phishing. Asta nu înseamnă că nu aveţi amici, cunoştinţe mai tinere sau mai în vîrstă, părinţi, care acum descoperă online banking-ul şi care chiar ar putea crede că banca le cere datele. Dacă băncile nu fac o campanie de informare, hai să o facem noi.

Foto: ©  | Dreamstime.com.

1 comentariu

  1. bine de stiut! atentie insa si cand intrati pe internet banking sau pe ce site introduceti datele cardului (de plata online)