Ponta se pune pe treabă

signCel puţin aşa s-ar părea. Nu de alta, dar sînt momente în care, cu toată neîncrederea mea în Victor Ponta şi guvernul pe care-l conduce, omul mă surprinde. Ceva mai devreme, în cadrul unei conferinţe de presă, a anunţat planul naţional de investiţii pentru 2013. Ce-i drept, la jumătatea anului, ceea ce nu-mi creează aşteptări de la atingerea targetului, dar, între noi fie vorba, oricum e mai bine decît deloc. Matematica, în teorie, ar fi bună, rămîne de văzut şi cum se mişcă birocraţia românească.

Pe scurt, planurile implică investiţii străine de 10 miliarde de euro, pînă la sfîrşitul lui 2013, în domenii strategice precum energie, resurse minerale, agricultură, industrie şi infrastructură. Adică fix acolo unde ne doare. Dacă, în energie, lucrurile sînt niţel mai dubioase, avînd în vedere toate scandalurile şi interesele, celelalte domenii ar trebui să fie un pic mai sănătoase – mă rog, exceptînd infrastructura, unde tragem cîte 10 de ani pentru 50 de kilometri de autostradă la suprapreţ şi vindem ieftin ditamai compania de transport feroviar pe care tot noi am băgat-o în faliment. În fine, detalii.

Investiţiile de 10 miliarde de euro ar urma să creeze undeva pe la vreo 50.000 de locuri de muncă. Nu sînt multe, dar nici pe departe nu sînt puţine. La ce sărăcie bîntuie ţara, cu o leafă decentă, cei 50.000 de oameni ar putea să întreţină încă 100.000, poate chiar 150.000.

Acum, dac-ar fi să comparăm planul pentru 2013 cu cifrele din 2012… îndrăzneţ e puţin spus. Anul trecut, investiţiile străine au totalizat 1,6 miliarde euro. Dacă ne gîndim că se vrea atragerea de investiţii noi din Europa şi, mai ales, din Asia, ne permitem să ne gîndim la creştere.

Semne de deschidere faţă de România ar fi, iar atingerea ţintei propuse pare fezabilă dacă ne gîndim că, de aproape 15 ani, proiectul Roşia Montană stă pe loc. Proiectul este trecut în planul de investiţii, deci ar trebui să vedem şi nişte cifre pînă la sfîrşitul anului. Aş putea spune “în sfîrşit,” dar lista e mult mai amplă şi nu se rezumă doar la Roşia Montană, deşi e unul dintre exemplele în care, iată, se bifează şi o bună parte din cei 3.600 de angajaţi pe care-i vizează RMGC în acest proiect. Iar la cum arată zona, ar cam fi momentul.

Altfel, China Huadian Engineering urmează să investească un miliard de dolari la grupul energetic Rovinari, pentru o nouă unitate de 500 MW. Alta pe listă este o centrală pe gaz la Fântânele Mureş, investiţie de 150 de milioane de euro. Tot pe energie, mai există un proiect pentru o centrală, unde se vizează o investiţie de un miliard de euro. Exxon, OMV Petrom şi Romgaz ar urma să mai bage un miliard de euro în explorarea resurselor din Marea Neagră. Tot OMV Petrom e vizat pentru investiţii de un miliard de euro în exploatarea zăcămintelor din România.

După cele enumerate mai sus, adică mari şi foarte mari, mai e o întreagă listă cu unele mai mici, unde nu sînt trecute cifre în planul guvernului. De exemplu, extinderi Dacia şi Ford, investiţie Daimler la Sebeş (ocazie cu care, doamne-ajută, se face şi o şosea de centură decentă), investiţie DeLonghi la Jucu, 100 de milioane de euro de la Oracle, alte investiţii de la Huawei şi ZTE, extindere Michelin şi Pirelli etc. Întregul document poate fi găsit aici, dacă e curiozitatea mare.

După ce mi-am băgat nasul în document, nu pot decît să sper că o să se şi întîmple. Aparent, Ponta se pune pe treabă, nu doar guvernează ţara de la televizor. Sper, totuşi, să nu mă înşel. Sîntem o ţară prea săracă pentru a ne mai permite să stăm degeaba şi, sincer, pe mine mă deprimă groaznic situaţia actuală, cu atît mai mult cu cît, uitîndu-mă în jur, văd foarte multă nesiguranţă în toate industriile, inclusiv nesiguranţa locurilor de muncă. Or, dacă putem profita de banii altora – cum au făcut, de exemplu, chinezii cu banii americanilor şi nu numai -, de ce n-am face-o? De ce n-am dezvolta cît mai mult şi de ce n-am ajuta cît mai mulţi români să trăiască, în sfîrşit?

23 comentarii

  1. cand vin prin Ro, am sa port casca din aia de santier. va ploua cu bani pe acolo si monezile alea de 2€, in cadere, pot cauza niste cucuie destul de dureroase. serios…

  2. “investiţie Daimler la Sebeş (ocazie cu care, doamne-ajută, se face şi o şosea de centură decentă)”

    Este deja in constructie si se numeste… A1 :)
    Anul acesta ar trebui sa se finalizeze lotul respectiv si sa se dea drumul la circulatie.

  3. Nu știu dacă Ponta se va pune pe treabă sau nu, nu știu dacă planul ăla de investiții va deveni realitate sau e doar o ficțiune. Constat însă că PSD-ul stă excelent la capitolul comunicare și imagine. Spre deosebire de PDL, care a fost o catastrofă la acest capitol, iar PNL este absent.

  4. Rovinari – banuiesc ca asta inseamna carbune, ce fac chinezii, vin cu carbunele lor sa polueze aerul nostru?

    Rosia Montana – cazul este stiut de toata lumea

    se pare ca investitiile astea de cateva miliarde de euro sunt de fapt cheltuieli de cateva zeci de miliarde mai incolo, dar ce conteaza, noua de este foame acum … si pentru fiecare suta de lei pe care o primeste un amarat vizat de investitiile astea, sunt zeci de mii de euro spagi pentru guvernanti si zeci de miliarde de euro platite de noi toti dupa ce investitorii or sa se care pe la casele lor

    amaratul este fericit ca are bani de paine pentru ziua de maine, dar nu stie ca in acelasi timp casa lui se devalorizeaza de 1000 de ori in acelasi timp, cine mai doreste sa traiasca dupa in zonele alea calamitate de “investitiile” atat de laudate si asteptate

  5. Despre Rosia Montana au scris o gramada de oameni folosind ca sursa chiar siteul RMGC, ca numarul locurilor de munca e de sub 600, nici pe departe 3600 cum ai scris in articol. Toate materiile prime necesare pentru exploatare, de exemplu cianura, sunt materiale de import, energia necesara exploatarii (in valoare de aproximativ 500 de milioane de euro) va fi cumparata de la companii private sau baieti destepti (cum au demonstrat de-a lungul timpului o gramada de cazuri), Allianz a refuzat sa asigure RMGC pentru mediu pe parcursul derularii proiectului, costurile de mediu de dupa perioada exploatarii nu au fost luate in considerare si deci vor trebui suportate de statul roman. RMGC are o structura corporatista imprastiata prin Olanda, Barbados, Canada, ceea ce face imposibila urmarirea ei in cazul unor procese. Pretul aurului a scazut cu 30% in ultimul an, iar nivelul redeventei pentru statul roman e infim. Ca sa nu mai vorbim de daunele aduse patrimoniului si mediului. In rest, da, Ponta se pune pe treaba, numai ca in beneficiului baietilor destepti, nu al celor 50.000 de saraci caror le plangi de mila cu ipocrizie.

    • @cristi: zici tu că e ipocrizie? Eu zic că e lipsă de respect să-ţi dai cu părerea despre mine la modul ăsta, doar pentru că ai tu nişte idei puţine şi fixe. Şi, în ultimă speţă, nesimţire. Dar, na, eu sînt ipocrit, ce pot să zic altceva, nu?

  6. lipsesc 15.000 de specialisti

  7. In cazul in care te intereseaza sa vezi lucrurile si dintr-un unghi mai realist:

    http://www.emilstoica.ro/ponta-numara-investitiile-precum-pristanda-numara-steagurile.html

  8. Planul de investitii pe 2013? Am trecut deja de jumatatea anului.
    Cu siguranta e o gluma amuzanta pentru Ponta.
    Deja detaliile sint inutile. Mai ales ca mai vine o serie de alegeri acusica.

  9. @alex care target, plan, strategie ?. minim 10 mld este peste autostrada suspendata a lui Oprescu :)

  10. Pentru a stimula economia, guvernul Ponta are in vedere urmatoarele 2 masuri urgente:
    – spargerea unui numar de 1 milion de geamuri. Aceasta actiune va fi benefica pe mai multe planuri: vor fi platiti in primul rand spargatorii de geamuri (la o viteza de 10 geamuri pe ora + pauza de masa avem 100.000 ore om), in al doilea rand va fi nevoie de cineva sa mature si sa stranga cioburile (alte 100.000 ore om), de altcineva sa le transporte, de altcineva sa le recicleze si va fi nevoie de producatori de geamuri, de oameni care sa le transporte si sa le monteze. Cu un pic de imaginatie putem ajunge la 1 milion ore om efort, ceea ce inseamna peste 500 de locuri de munca bune pentru un an de zile. Operatiunea se poate repeta in anii urmatori. Dupa cum se observa, aceasta masura ar echivala ca eficienta cu exploatarea miniera de la Rosia Montana – si ar fi ceva mai prietenoasa cu mediul in care traim.
    – interzicerea utilizarii luminii solare in firme; pe vremuri se recomanda aceasta masura pentru stimularea productiei de lumanari – acum se poate recomanda pentru stimularea producatorilor de curent electric, draperii, becuri, veioze etc.
    As fi vrut sa mai propun si interzicerea producerii de alcool in ograda proprie, concomitent cu taxarea la sange a producerii si consumului de alcool. Dar asta a fost implementat deja. Insa nu-i bai, intotdeauna se va gasi de asfaltat un drum cu 3 benzi catre casa de la tara a unui Adrian Nastase sau o autostrada suspendata catre nicaieri.

  11. Ma gandeam…stii ce ?
    As vrea sa se faca chiar mai putine investitii decat se fac acum, dar sa se fure mai putin.
    Nici nu stii daca sa te bucuri sau nu cand stim, din proprie experienta, ca investitiile astea aduc bani la buget – bani care oricum se fura si nu ajung la noi, iar joburile care apar sunt prost platite.
    Poate nu ar strica sa coboram si mai mult in prapastia in care suntem , macar asa poate ne trezim si noi.

  12. Pentru ca suntem romani, ALex, si nu vrem sa traim decat noi, iar capra vecinului…o punem capra si ii dam o **, atat..apoi poate muri

  13. Între timp:
    – Romania a inregistrat cea mai abrupta scadere din UE a productiei industriale: 10,7% în mai față de aprilie (scăderea în UE fiind de 0,6%).
    – Investitiile straine directe atrase de Romania in primele cinci luni, in scadere cu 37%, la 414 mil euro.

    (Nu mai pun linkurile, le găsiți pe HotNews).

    Ponta, spor la treabă!

  14. @Alex Mihaileanu:
    Conform dexonline.ro: IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlâc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)

    Acum, ideile pe care le-ai promovat in articol referitor la RMGC sunt neadevarate: in ceea ce priveste numarul de slujbe pe care le-ar crea RMGC, chiar documente RMGC te-au infirmat. Numarul de joburi de care vorbeai e pe termen lung sau doar pentru o perioada de 2-3 ani, cat se pune pe picioare exploatarea? De asemenea, spui ca de 15 ani bate pasul pe loc proiectul RMGC, ceea ce in contextul articolului, sugereaza ca e vina statului ca nu da drumul proiectului, nu a RMGC ca nu respecta legile in vigoare care i-ar permite demararea proiectului (de exemplu o gramada de avize care i-au fost anulate definitiv in instanta, ca fiind nelegale) (prefacatorie). In al treilea rand, referindu-te la proectul RMGC zici, ca “in sfarsit, ar cam fi momentul … la cum arata zona”, desi de-a lungul timpului chiar RMGC a contribuit la ramanerea zonei intr-un astfel de stadiu prin descurajarea oricaror alte variante de dezvoltarea a zonei (viclenie). Pe de alta parte nu ai adus niciun argument ca vor beneficia intr-un numar semnificativ oamenii din zona si nu numai.
    Pe de alta parte, RMGC isi face reclama in toate formele de media cu cateva idei, putine si fixe, vorba ta : 3600 de locuri de munca, zona defavorizata, oameni saraci. Fara a explica vreodata in mod direct cum ar ajunge oamenii sa traiasca decent pe termen lung, nu doar cativa ani, fara sa explice cum va minimiza costurile de mediu si cat va primi statul ca redevente din aceasta asociere.
    In rest, e interesant ca din tot comentariul meu,care se refera exclusiv la proiectul RMGC si deloc la autor, ai retinut un singur cuvant, ultimul din articol, care asa cum am explicat mai sus, mi se pare justificat cu asupra de masura. Dar poate ca tocmai deturnarea discutiei de la proiect in sine la atacuri personale e inca o proba de ipocrizie.
    Oricum, lasand la o parte sensibilitatile, as fi foarte interesat sa prezinti argumente (economice, de mediu, socio-umane) in favoarea exploatarii aurului de la Rosia Montana pe care tu o sustii in articol. In definitiv, poate ele exista si popularizarea lor nu ar face decat bine.

    • @cristi: scurt şi cuprinzător – exploatarea e pe o perioadă de 30 de ani. Exploatare acolo înseamnă inclusiv investiţii în infrastructură. Tu ai fost la Roşia Montană să vezi prin ce hîrtoape tre’ să treci ca să ajungi acolo? Prin hîrtoapele alea nu se duce nici mama turistului. Dar dacă ar exista drumuri bune şi o oarecare promovare, ar merge? Pun pariu că da – şi, uite-aşa, creşti şi sustenabilitatea peste 30 de ani.
      Minimizarea costurilor de mediu oricum o s-o facă RMGC; oricum nu le convine să aibă costuri mari, e criză, plus că orice business vrea să cheltuie mai puţin să cîştige mai mult, deci e la mintea cocoşului. Legat de redevenţe, iacătă: “Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, figurează în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, joi, de Guvern şi este prezentată ca proiect de ‘exploatare cu noi standarde de mediu’ de unde statul să primească 78% din profit.”
      Înţelegi, acum, de ce te rog frumos să nu arunci cu rahat doar pentru că alţi oameni nu sînt de acord cu ideile tale puţine şi fixe?

  15. @Alex Mihaileanu

    Din nou, eu intreb ceva foarte clar, tu raspunzi la alta intrebare.
    Eu nu am intrebat cat o sa dureze exploatatia, am intrebat pentru ce perioada vor fi angajati cei 3600 de oameni? Cati ani din cei 30 de ani vor fi angajati acei oameni.
    Despre hartoapele alea, o sa te bucuri sa afli ca eu am fost pe acolo inca din 2007, cu masina personala. Daca sunt drumuri proaste, care nu incurajeaza turismul, rezolvarea e sa facem drumuri bune, nu exploatari ale minelor de aur, care inchid orice posibilitate de a face turism vreodata in zona. Dar nu cresti nicio sustenabilitate a zonei daca detonezi un munte si faci un lac de cianuri, ci doar il faci dependent de exploatarea miniera. Ce faci avand in vedere ca pretul aurului a scazut cu 30% in ultimul an? Asta e rau pt afacere si pentru angajati si asta se poate intampla oricand in urmatorii 30 de ani, de mai multe ori.
    Despre minimizarea costurilor de mediu: ce spui tu mai sus se bate cap in cap. Da, e criza, da, orice afacere vrea sa maximizeze profitul, deci e la mintea cocosului, cum spui tu, ca nu vor vrea sa cheltuiasca bani pentru protejarea mediului. Aici e important ca Allianz a refuzat sa asigure RMGC. Ce siguranta ai daca un asigurator de talia Allianz refuza sa ii asigure? Dar, mai mult decat atat, eu te intrebam ce se intampla dupa ce exploatarea inceteaza, peste 30 de ani? Cine suporta costurile de mediu peste 35 de ani, avand in vedere structura corporatista RMGC in Olanda, Canada, Barbados?
    Mai departe, legat de citatul tau privind impartirea profitului, aceasta priveste numai una dintre companiile in care statul roman e actionar, nu si pe cele in care actionar unic a ramas RMGC si care are partea cea mai mare a exploatarii. Iar eu te intrebam despre redevente,care reprezinta altceva decat profitul si ale caror valori sunt mai mici de cateva ori decat cele practicate la nivel international.
    Vezi deci ca tot ceea ce ai adus tu ca argument e foarte vag si lasa o gramada de portite prin care “baietii destepti” fac banii, iar restul nu numai ca nu castiga nimic, dar mai au si de suferit. Dar sunt curios sa aflu raspunsuri la intrebarile specifice de mai sus, daca stii cumva care sunt aceste raspunsuri:

    1. Cati ani din cei 30 vor avea un loc de munca cei 3600 de oameni de care vorbesti tu?
    2. Care sunt investitiile de mediu asumate de RMGC ca valoare in euro/dolari si cine e asiguratorul?
    3. Care e nivelul redeventei?

    Cred insa ca e corect din partea fiecaruia sa ne declaram afilierea in privinta proiectului, ca sa ne pastram buna credinta. O sa incep eu: nu sunt afiliat nici RMGC, nici onguri anti-RMGC, nici guvern. Opiniile mele bazeaza pe informatiile vehiculate in presa de ambele tabere. Tu esti afiliat RMGC (in sensul de sponsorizat/contractat/publicitate cumparata/angajat), guvern sau anti-RMGC? Nu insinuez nimic, ci doar vreau sa stiu de pe ce pozitii discutam.

    • @Cristi: tu ai ideile tale puţine şi fixe, eu am ideile mele puţine şi fixe. Din poziţiile astea discutăm. Răspunsurile la întrebările tale poţi să le găseşti liniştit pe Google, nu trebuie să ţi le caut eu. Dar am impresia că deja le ştii la tonul pe care-l foloseşti în comentarii. Din fericire pentru liniştea mea psihică, nu intru în jocuri de genul ăsta.

  16. @Alex Mihaileanu

    Eu nu ceream sa le cauti in locul meu, credeam doar ca poate poti veni cu alte valori, din alte surse. De exemplu, conform hotnews.ro, redeventa e de 4% si se negociaza cresterea ei la 6%, iar a participatiei statului la 25%. Iar un beneficiu de 78% e calculat pentru cazul in care aceste valori se accepta (in urma negocierii), plus in conditiile mentinerii pretului la aur pe perioada exploatarii, plus includerea taxelor pentru companii si angajati, plus altele. Ori pretul aurului nu poate fi controlat de nimeni, nivelul taxelor se poate modifica de multe ori, pot aparea exceptari, o gramada de variabile de care RMGC se apara in timp ce statului i-a fost calculat un beneficiu maxim; s-o atinge bine, nu s-o atinge, asta e. Deci ce ai dat tu initial cu 78% e mai mult wishful thingking sau strategie de PR decat realitate. Si probabil o sa mai apara pe parcurs surprize de genul asta.
    In rest e bine sa avem grija si de sanatatea buzunarelor noastre, nu numai a psihicului, fiecare cum putem; pe criza asta…