Poporul român şi numărătorile sale

Poporul produce mai mulţi demagogi decât democraţi autentici.

Am avut o Casă a Poporului, construită pentru Fiul Poporului, de către soldaţii poporului, unii îngropaţi pentru totdeauna în betoanele poporului. Acum, e Palat al Parlamentului, lucrează şi moţăie acolo reprezentanţii poporului. Ei acţionează în numele poporului, pentru binele poporului suveran, după cum scrie şi în Constituţie. Fac partide, colonizează statul, numai şi numai în slujba poporului.

Oligarhii noştri s-au îmbogăţit ca să facă pedagogie economică poporului. Ca să arate poporului cum se fac marile averi din banii poporului. Poporul nu ştia cum ajungi în top 300 şi atunci, din popor, s-au ridicat vreo 300 de români ca să arate restului de 20 de milioane cum devii clientul băncilor elveţiene.

Avem, în România, o televiziune a poporului, unde totul este al poporului, reumatismul poporului, toporul poporului, poporul poporului.

Bun, dar cine este totuşi poporul? Dacă se strâng într-o seară, la Universitate, vreo 4.000-5.000 de poporeni, ăia sunt poporul! Dacă vreo 50-60 de postaci înjură în subterana unui text postat pe vreun blog, ăia sunt poporul! Dacă un moderator/instigator în vreun platou de televiziune primeşte pe laptop 100 de mesaje, acelea formează opinia poporului. Dacă 1.000 de inşi sunt acostaţi pe stradă sau la telefon şi puşi să răspundă unor întrebări formulate tendenţios, a răspuns poporul!

Poporul, poporul suveran, deşi un concept de secol 19, cam anacronic în era globalizării şi neoliberalismului, dar încă operant în măsura în care masificarea umană e viabilă şi în postmodernitate, poporul e format, statistic, din totalitatea indivizilor vii care au aceeaşi cetăţenie. Pentru demagogi, poporul e o entitate confuză, manevrabilă, amorfă. Pentru statisticieni, poporul e o mulţime. De 1 milion sau de 1 miliard. Politica serioasă se raportează la mulţimi. Câţi oameni conduc eu? De soarta câtor indivizi sunt eu reponsabil? Sunt întrebări cărora orice om de stat reponsabil trebuie să le aibă răspunsul.

Pare cinic, dar e ca în zootehnie. Câte exemplare umane numără turma statului meu? În era digitală, actualizarea statisticii sociale ar trebui să fie măcar săptămânală. La fiecare 7 zile, o bază de date centralizată să aibă numărul real al celor vii. Sigur, sunt dispăruţii, care nu pot fi raportaţi ca decedaţi, nici ca supravieţuitori, dar nu dispar în fiecare săptămână mii de indivizi, ca statisticile să fie grav modificate. Cu diagrama socială, obţinută în timp real, sub ochi, nu ar mai exista controverse privind criteriul cantitativ al poporului. E nevoie numai de eficienţa interinstituţională.

Falia care sfâşie societatea românească după acest trist referendum e şi una aritmetică. Am ajuns să ne numărăm pe noi, cei vii, dar să-i luam şi pe morţi la numărătoare, ca în “Suflete moarte”. Întrebarea zilei e “în care mulţime eşti?” Poţi fi printre cei 7 milioane care au votat pentru demitere. Poţi fi printre cele 11 milioane care nu au votat. Dintre aceştia, unii, Dumnezeu să-i ierte, erau morţi în ziua referendumului. Moartea nu are simţ politic. A hotărât clipa, îl ia pe om chiar din pragul secţiei de votare. Ba, s-a întâmplat să ia şi candidaţi, nu numai electori. Oricum, morţii neactualizaţi, cei încă prezenţi statistic în listele electorale, formează o mulţime mică de tot în interiorul mulţimii mari a celor care nu au votat. Dar nu excludem şi varianta ca un mort neactualizat să fie trecut ca prezent la vot. Un primar din Vrancea chiar s-a lăudat că are şi morţi pe liste, gata să participe la referendum.

O altă mulţime e a celor care s-au dus la vot şi au votat NU demiterii preşedintelui suspendat. Ei formează o mulţime mică în interiorul mulţimii mari a celor care au participat. La numărătoare, nu prea a mai contat opţiunea lor, oricum infimă în raport cu a celorlalţi, dar a fost binevenită prezenţa lor pentru cei care sperau în realizarea cvorumului. Încă un milion şi ceva de votanţi pentru NU în plus şi adversarii lor, acum, le-ar fi transmis felicitări pentru participare.

CCR, nelămurită în privinţa numărului real al votanţilor de pe listele electorale, a prelungit suspansul suspendării până în septembrie. Mai stăm o lună cu un preşedinte suspendat şi cu unul interimar. Niciunul dintre ei preşedinte plin. Preşedinţia e instituţia cea mai avariată în acest moment. Poate e şi un mesaj ascuns în această avarie. În laboratoarele politice incubează încă ideea unei republici parlamentare. Preşedintele ar urma, cândva, să fie ales de Parlament, nu de popor. Vom scăpa atunci de marea numărătoare a poporului. Se vor număra numai între ei, reprezentanţii noştri, ai poporului.

(Sursă foto)

4 comentarii

  1. Confuzia INTRETINUTA DELIBERAT in evidentele populatiei mai are o latura foarte “utila”: diverse personaje interlope, precum faimosul Gorbunov, se pot misca in voie (NU in voia lor personala). Intorcindu-ne un strop indarat (inainte de 1989) cum ne-am putea explica numarul foarte mare de tigani fara buletin intr-o epoca in care nu zbura nici musca fara ca partidul s-o stie ?

  2. Sunt tari normale, unde se numara voturile.
    Sunt tari mai excentrice, unde se renumara voturile.
    Exista, insa, o singura tara pe planeta, unde se renumara votantii. :)

  3. Știu că românii se pricep să improvizeze dar, la naiba, nu s-a întins ața cam mult? În lumea asta politică, pe care din fericire pentru mine nu o înțeleg, se întâmplă chestii mult prea dubioase dacă ne raportăm problemele reale pe care le avem la nivel de țară. Se mai preocupă cineva de creșterea euroiului sau de șomaj în timp ce ăștia se ceartă ca nebunii?

  4. Pe mine m-a inspirat Ron Paul cum se poate face schimbarea in Romania. Vezi site-ul meu pentru un film.