Pornind de la “balonul” imobiliar al lui Cristi Banu…

BlocuriCristi Banu scrie o scurtă analiză (mă rog, vorba vine că e scurtă) pe tema “chirie vs. proprietate”. Reacția vine oarecum ca urmare a discuțiilor stîrnite de articolul lui Dragoș Mănac. Într-un fel sau altul, ambii au dreptate, ambii vin cu argumente, altele decît cele de genul “ești un bou!” primite de Dragoș pe blogul lui (și care mie, unuia, îmi sînt mai mult decît familiare).

Am citit ambele articole și nu știu cui să-i dau mai multă dreptate. În ceea ce privește cheltuielile, tind să fiu de acord cu Dragoș. În ceea ce privește piața românească, sînt de acord în totalitate cu Cristi. Ce aș face eu? Momentan, îmi convine situația de chiriaș. Am parte de proprietari mișto, am condiții extrem de bune, plătesc o chirie mică pentru zona (ultra-centrală, de altfel) în care locuiesc.

Totuși, dacă ar fi să aleg între a sta zece ani de acum înainte cu chirie (timp în care, dacă ne luăm după calculele lui Dragoș, aș putea să strîng fie și 80.000 de euro) și a plăti o rată la un apartament, aș opta pentru a doua variantă. Pe de o parte, pentru acel simț al proprietății, pentru siguranța scaunului de sub fund despre care știu sigur că e al meu, pe de altă parte, fie și pentru o pură speculație imobiliară.

Din punctul meu de vedere, ca proprietar am mult mai multe avantaje decît dacă aș rămîne chiriaș. În primul rînd, pentru că știu că-mi aparține. În al doilea rînd, pentru că prețul pe care îl dau acum va fi un nimic peste zece ani. Deși poate suna exagerat, iar comparația poate fi o pură prostie din partea mea, să ne gîndim că, la începutul anilor ’90, un apartament cu două camere (în provincie, cel puțin) costa 140.000 de lei. Douăzeci de ani mai tîrziu, adică acum, 140.000 de lei reprezintă fix două pachete de țigări (între timp, am renunțat la Marlboro, fumez Dunhill negru). De acord, leul nu o să se devalorizeze din nou în același mod. Dar se va devaloriza oricum, iar prețul de astăzi va rămîne același și peste 20 sau 30 de ani.

În contextul în care eu mi-am dublat veniturile lunare în mai puțin de un an, în condițiile în care salariile sînt în creștere (aici e discutabil cînd vorbim de procentaje, depinde foarte mult de domeniul de activitate), mi se pare mult mai convenabil să dau acum 600 de euro pe lună – considerînd că am un venit lunar de 1.000 de euro – și să plătesc tot atît peste trei ani – cînd venitul meu lunar va ajunge la 2.000 sau, cine știe, 2.500 sau chiar 3.000 de euro.

Practic, e mult mai avantajos să plătesc aceeași sumă pentru următorii zece ani, decît să plătesc o chirie care va continua să crească de la an la an. Iar asta se va întîmpla oricum, avînd în vedere că cererea de locuințe e mare, în timp ce oferta e mică, iar proprietarii își permit să crească prețurile după cum au chef.

Plecînd de la datele de mai sus – cu un accent pronunțat pe creșterea veniturilor – pot ajunge să achit creditul înainte de termen și să scap de o mare parte din dobîndă. Ba mai mult, peste zece ani voi putea vinde apartamentul cu cel puțin 100.000 de euro (deși tind să cred că prețurile vor continua să crească, așa cum spune și Cristi Banu) sau, dacă îl voi fi achitat pînă atunci, să fac un credit pentru un altul, mai spațios, ratele urmînd să le plătesc din chiria pe care o voi percepe pe primul.

Pe de altă parte, cred că soluția ideală, din punctul meu de vedere, nu este cumpărarea unui apartament în oraș, ci mai degrabă construcția unei case într-o suburbie. Dacă aș locui, să zicem, în Berceni sau în Drumul Taberei, ca să ajung cu mașina în centrul orașului îmi va lua cu 10 sau 15 minute mai puțin decît dacă aș locui la 10-20 de kilometri distanță. Diferența nu e enormă, aerul e altul, spațiul e mult mai generos, deci mai multe avantaje. Singurul dezavantaj e reprezentat de o posibilă lipsa a mașinii și de prețurile percepute de taxiuri pentru cazul în care aș consuma alcool într-o seară și n-aș mai putea să conduc.

Nu în ultimul rînd, pe post de concluzie, cred că cel mai important este să ai banii, că de cumpărat s-o găsi ceva.

3 comentarii

  1. aproape nimeni nu ma crede, dar mi-am facut o casa de 150 metri patrati, utilata complet cu 1,5 miliarde lei, in banii astia intrand si pretul terenului, si banii pe acte. cum? teren ieftin, cumparat la 4 euro metrul patrat acum cativa ani (fara gaz si apa – din cauza asta am fantana, fosa si centrala pe lemne: intre timp au ajuns si aceste utilitati la poarta) – acum e 50 euro metrul patrat, la 10 km de un oras mare; implicare totala in orice proces de constructie, de la cumpararea materialelor la ultimele finisaje, incapatanare (cu o doza mare de disperare), control al dracului de riguros al cheltuielilor. zilele de munca la casa au fost sub 90, cu echipe de maximum 3 oameni. toate astea cu un credit de consum pe 10 ani (doamne fereste de alea ipotecare), care, la vremea contactarii, imi lua o treime din veniturile familiei; acum a ajuns la o zecime. ceea ce am facut eu, poate oricine – trebuie doar o oarecare doza de nebunie :)

  2. “acum 600 de euro pe lună – considerînd că am un venit lunar de 1.000 de euro – şi să plătesc tot atît peste trei ani – cînd venitul meu lunar va ajunge la 2.000 sau, cine ştie, 2.500 sau chiar 3.000 de euro”
    Îmi place foarte mult cum gândeşti trebuia să continui cu raţionamentul şi să zici că peste 6 ani vei avea 5000-6000 de euro peste 9 ani 10000-12000 şi tot asa, asta în cazul în care creştem liniar ;). Şi atunci apartamentele din Bucureşti vor costa milioane de euro că doar e capitală si oamenii îşi permit să plătească 70% din venitul lor timp de 50% din restul vieţii, nu? Să fie dom’le!

  3. Mmm, tocmai citesc articolul.
    Om cu scoala dom’le, sobolan naparlit si jegos .Exista rusine in vocabularul unora oare?Cat rahat trebuie sa aibe unul in cap sa debiteze ineptii.Dar nu ma mira caci ii votam.te propun sa candidezi.Sigur o sa ai succes.Atatia prosti pe m2 in tara asta ….