Post-democraţia

A fost isterie mare, în ziua alegerilor, pe tema categoriilor de vârstă. N-au votat tinerii, această speranţă pentru viitorul omenirii şi, implicit, a democraţiei autohtone, lăsându-ne pradă lupilor hămesiţi din PSD. Doar că “lenea milenialilor” nu e neapărat lene, iar lipsa de implicare nu e specifică doar României.

Mi-a picat fisa azi-noapte, tot scrollând feed-ul de Facebook şi citind tot soiul de opinii despre nemernicii de tineri care n-au ieşit să salveze ţărişoara. Şi mi-am dat seama că şi în alegerile de anul ăsta, din SUA, situaţia a fost similară. Doar aproximativ 16-17% dintre tinerii cu vârste între 18-29 ani au votat în turul dintre Clinton şi Trump.

Explicaţia nu e foarte greu de găsit. Tineretul vrea să fie lăsat în pace şi să-şi vadă de treaba lui. Nu e vorba că n-ar fi interesat de politică, e sătul de politicieni. Eftimie explică ceva mai colorat că nici un tânăr n-are vreun motiv serios să voteze aceeaşi clasă politică, fiind conştient că prea curând nu se schimbă mare lucru, mai ales când are oricând opţiunea de a pleca în altă parte.

Acest tip de comportament – în fapt, scăderea masivă a prezenţei la vot în rândul acestei categorii de vârstă – nu e o noutate. În graficul cu prezenţa americanilor la vot, din 1984 şi până acum, procentajul nu depăşea foarte des 20%, dar era relativ stabil. Anul acesta, s-a dus în jos mai mult decât de obicei.

Deşi n-am cifrele la îndemână – şi mi-e lene să le caut acum -, tind să cred că acelaşi lucru se întâmplă şi la noi, iar asta e o consecinţă (cel puţin în Europa) a liberei circulaţiei şi a avansului tehnologic.

Oricât am da-o noi pe după copac, orice tânăr din ziua de astăzi ştie că statul nu îl ajută în nici un fel.

N-aş putea să vorbesc despre America (deşi bănuiala mea e că, acolo, neimplicarea ţine de scârba faţă de un sistem care s-a tot stricat de-a lungul anilor şi care nu mai beneficiază de încredere), dar când vine vorba de România, generaţiile tinere sunt conştiente că nu se vor întoarce vremurile părinţilor lor în care statul să le dea case şi joburi.

În plus, când te uiţi la categoria de vârstă 18-24 ani, e destul de limpede că nu se mai raportează la România şi la cerinţele de aici, dimpotrivă, se uită afară. Internetul a făcut posibil acest lucru.

Nu mai merge cu “faci o facultate şi-ţi dă statul un job călduţ, măcar ai un salariu, chit că îţi urăşti meseria.” Evident, încă există mentalităţi de acest tip, dar majoritatea vor să facă lucruri care să-i motiveze, vor să le placă ceea ce aleg să muncească.

Ştiu că pare o perspectivă relativ îndepărtată sau uşor utopică, mai ales în România, dar tendinţa asta se rostogoleşte de câţiva ani buni pe net şi mai toate motivaţionalele ajunse virale, toate TED talk-urile, vorbesc despre acelaşi lucru: să faci ce-ţi place.

Or, ca să faci ce-ţi place înseamnă să realizezi că statul nu te ajută cu nimic în afară de a-ţi lua banii. E suficient să te uiţi la parlament şi să înţelegi că e plin de penali, de hoţi şi de tute, că geme de incompetenţi şi că oricum nu vei primi nimic. Prin urmare, îi ignori, mai ales când ai oricând opţiunea emigrării. Biletele de avion sunt extrem de ieftine.

Genul ăsta de rebeliune împotriva sistemului nu e singulară şi nu e exclusivă Americii sau României. Deşi n-am dat foarte multă atenţie peisajului politic din ţările europene, există suficiente mişcări antisistem cam în fiecare ţară, de la Islanda la Spania sau Grecia, unde nu ideologia este neapărat cea care stabileşte direcţia, ci nevoia găsirii unui sistem nou, căci haosul ideologic este greu de imaginat.

Or, sistemele actuale sunt depăşite, iar teoreticienii şi ideologii de serviciu încă nu reuşesc să producă alternative. Prin urmare, noile modele vin dinspre pieţe şi dinspre piaţă. Pe de o parte, dinspre pieţele economice – mai ales în contextul în care economia arată cum arată, cu joburi care încep să dispară, pe de alta, dinspre piaţa publică.

Pe termen lung, aş zice că undeva în următorii 50-70 ani, modelul de guvernare se va schimba semnificativ. E posibil să mă înşel, evident, dar cred că ne îndreptăm spre o serie de modele anarhice de autoguvernare şi de transformare a statului (ca instituţie) într-o convenţie.

Desigur, oricine ar putea să contraargumenteze că nu se poate fără o ideologie, dar adevărul e că există deja suficiente modele ideologice din care au fost preluate atât de multe elemente, încât nu ar trebui să mire pe nimeni dacă vor apărea comunităţi care îmbină atât idei libertariene, cât şi idei socialiste.

Se vorbeşte atât de des în ultima vreme de justiţie socială, de inegalitate economică şi inegalitate socială, la pachet cu scăderea birocraţiei, stat minimal, impozite reduse şi piaţă liberă, încât n-ar trebui să se mire nimeni dacă cineva o să reuşească să le combine astfel încât să creeze o comunitate funcţională.

Spuneam de autoguvernare – tind să cred că modelul în sine se va schimba radical, cu accent pe comunităţi mici şi politici locale. Cum spuneam, tineretul vrea să fie lăsat în pace, dar ca să fie lăsat în pace, trebuie să lucreze împreună şi să-şi stabilească propriile reguli. Individualismul nu exclude comunitatea, dar va dura o perioadă până când se va fi desăvârşit shift-ul cultural (îmi pare rău, n-am găsit echivalent în română).

Mă uitam, de exemplu, la modelul de guvernare locală britanic – aşa cum mi-a fost povestit de cineva care locuieşte într-un oraş mic din Anglia. Legile au fost asumate şi au devenit reguli ale pământului.

Orice modificare în oraş e pusă în dezbatere publică, orice modificare trebuie să fie avizată (de exemplu, nu poţi tăia un copac din propria curte până nu face cineva o expertiză), orice reglementare este discutată cu cetăţenii, iar deciziile comune se iau inclusiv la nivel de stradă.

Sună birocratic, dar dincolo de autoritatea locală, există un respect pentru convieţuire. Inclusiv modelul alegerilor într-un consiliu local este diferit, focusul punându-se pe oameni echilibraţi, nu pe populism.

Ca o paranteză, sistemul de vot britanic, cel puţin la nivel local, este bazat pe opţiuni. Primeşti o listă de candidaţi pe care îi listezi în ordinea preferinţelor, apoi sunt eliminaţi sistematic cei din coada listei, în funcţie de câte “puncte” primesc de la alegători.

Se întâmplă deseori ca reprezentanţi să fie aleşi cei de la mijlocul listelor. Cineva care e primul pe lista cuiva să fie ultimul pe a ta, iar în consiliu ajung cei care nu sunt huliţi de niciuna dintre tabere, ceea ce garantează un echilibru şi, în acelaşi timp, mai multă încredere în aleşi. Practic, ai reprezentanţi pe care-i respectă toată lumea.

Or, sistemul actual de la noi, bazat pe partide şi pe liste, este clar depăşit. Problema e că, într-o ţară ca România, încă nu se votează în funcţie de implicarea cetăţenilor în comunitate, ci din automatism. Se votează sigle şi nu oameni, ceea ce nouă ne garantează clici politice şi interese partizane în locul respectării intereselor cetăţenilor.

Din acest punct de vedere, cred că modelul se schimbă inclusiv în România, iar viitorul va fi al oamenilor care se implică fără a aştepta ceva la schimb. Ştiu că încă nu se vede, dar Nicuşor Dan este rezultatul implicării necondiţionate şi dezinteresate. Dan Maşca, la Târgu Mureş, este un astfel de exemplu. Oamenii de la Pentru Iaşi. Vor apărea şi alţii.

Fireşte, va fi extrem de greu în condiţiile în care politica încă mai depinde de partide, iar legea electorală este în continuare foarte restrictivă. Asta nu înseamnă însă că, la nivel local, nu se pot petrece nişte schimbări serioase, dar până atunci, trebuie lucrat la mentalitate şi la cultivat spiritul civic.

Dar pe termen lung, modul de organizare se va schimba radical, iar oamenii vor învăţa că trebuie să lucreze împreună pentru a le fi bine individual, chit că asta înseamnă desfiinţarea instituţiilor şi transformarea lor în convenţii, chiar şi înlocuirea poliţiei locale cu sisteme bazate pe voluntariat (cam cum sunt pompierii în SUA).

Coeziunea socială va aduce împreună şi liberalizarea pieţei, şi implementarea măsurilor sociale, căci o comunitate în care există oameni săraci nu va supravieţui. Omenirea se adaptează. Dacă vrei să fii lăsat în pace, trebuie să contribui şi tu cumva.

De ce cred că statul se va transforma într-o convenţie? Simplu: tehnologia continuă să schimbe paradigme şi va continua să înlocuiască joburi. Şi nu suntem departe de înlocuirea birocraţiei cu sisteme digitalizate. Or, în aceste condiţii, odată cu eliminarea timpilor morţi, te poţi concentra pe microcomunitatea din care faci parte.

Modele mici de autoguvernare (la un nivel încă superficial) deja există, inclusiv la noi, precum platforma e-bloc. Nu trebuie să interacţionezi cu vecinii, dar ai un forum în care poţi să semnalezi problemele din scară, n-ai de-a face cu casiera pentru că plăteşti online, pot fi introduse tot felul de alte opţiuni, inclusiv de vot pentru a decide schimbarea unei ţevi importante.

Ştiu că pare un lucru banal şi irelevant, dar viitorul este în microcomunităţi, cu decizii luate la nivel local, pe principii democractice, însă fără a fi nevoit să suporţi clase politice precum cele actuale, plus tot soiul de suprareglementări.

Statul în sine se va transforma într-o convenţie în sensul că va avea atribuţii limitate la politici externe şi mai puţin la politici economice. Spre asta cred că ne îndreptăm, mai ales în contextul economic actual, iar dezvoltarea tehnologică în acea direcţie ne îndreaptă.

Ştiu că sună utopic sau distopic, după preferinţele fiecăruia, dar dezinteresul tinerilor de azi va fi şi dezinteresul tinerilor de mâine şi de poimâine, iar modul actual de organizare politică este defectuos şi corupt, indiferent cum am privi lucrurile şi, mai ales, unde în lume.

Statul minimal şi piaţa liberă nu exclud cotizaţii în interesul comunităţii sau ajutorarea unor membri cu şanse mai mici de reuşită.

Spuneam de modelul britanic, iată un exemplu de conlucrare: antreprenorii locali dintr-un oarecare comitat au realizat că produsele lor, chiar dacă sunt din categorii diferite, ajung mai greu şi mai scump la clienţi, aşa că s-au coalizat şi au creat un magazin online şi colaborează cu o firmă de curierat astfel încât tu, clientul, să-ţi poţi comanda seara mâncarea de la 15 producători, iar mâine s-o ai livrată acasă într-un singur pachet. Se poate, trebuie doar imaginaţie.

Se schimbă însă fundamental modul în care vom alege, la fel cum se schimbă interesul pentru ideea de stat. Tinerii care n-au votat azi poate că vor vota mâine sau poimâine, dar pe termen lung, cred că procesul de vot se va muta către comunităţi şi nu vor avea încotro decât să se implice.

Iar implicarea deja o vedem, chiar dacă nu la vot. Am văzut-o când s-a ieşit în stradă, o vom vedea şi sub alte forme, iar asta e doar generaţia actuală. Următoarele vor fi mult mai pretenţioase.

Interesant, ziceam, e că modelele nu vin dinspre teoreticieni şi ideologi, ci dinspre societate. Aşa cum a apărut Uber care asigură joburi noi (desigur, până vor fi înlocuite cu roboţi) sau modelul cooperativ britanic la nivel local, tot aşa vor apărea noi modele şi mişcări politice.

Tehnologizarea va omorî actualul sistem. Tocmai de asta, îndrăznesc să spun că se vor schimba nişte paradigme şi că vom trece de la actualul model democratic la unul post-democractic, în care uneltele democraţiei vor fi în continuare folosite, dar nu la fel ca până acum, ci într-un mod mai diversificat.

Evident, nu vorbesc deocamdată de România, ci mă gândesc în primul rând la societăţi mai dezvoltate, dar cred că modelul va fi preluat aproape peste tot.

Interesul cetăţeanului se va muta dinspre naţionalism către libertate de mişcare şi către globalizare oricât de mult ne-am speria de ceea ce se întâmplă prin alte ţări. Liberalizarea informaţiei va naşte noi modele, tot aşa cum libertatea de circulaţie a schimbat mentalităţi şi continuă să le schimbe acolo unde internetul nu e încă accesibil.

Vin spre noi o serie de generaţii proaspete, care se nasc cu smartphone-ul în mână, care au acces la informaţie nelimitată şi la surse de inspiraţie infinite, care n-au şi nu vor avea încredere în sisteme parlamentare şi partide politice, şi care vor schimbare. Dincolo de nemulţumirile afişate, conştiinţa civică şi socială se vor transforma, căci omenirea s-a adaptat întotdeauna.

Vedem deja că statul – în forma actuală – nu mai e reprezentativ pentru generaţiile tinere şi nu mai oferă încredere, tocmai de aceea tind să cred că atenţia se va muta pe comunităţi, care sunt mult mai uşor de gestionat şi în care poţi fi lăsat în pace, să-ţi vezi de treaba ta, fără să fii furat la drumul mare de un stat incompetent şi corupt.

Încă nu reuşesc să-mi conturez o imagine clară a viitorului, dar lucrurile nu vor rămâne aşa. Statul, aşa cum îl cunoaştem, va dispărea. Instituţiile vor fi înlocuite de sisteme informatice. Deciziile mari nu vor mai fi luate de partide, ci de reprezentanţi (posibil locali, sub altă formă decât cea parlamentară actuală), după consultări locale şamd.

E doar o părere, dar democraţia nu va mai fi cea pe care o ştim acum.

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

4 comentarii

  1. Alex, am o nedumerire… eu sunt aproape de virsta cind varianta emigrarii aproape a cazut… dar,
    daca tinerii din Romania, Islanda, Spania, Grecia, Italia, Bulgaria, etc vor pleca din tarile lor pentru “a face ceea ce le place / isi doresc” unde se vor duce?

    Un aflux mare de persoane duce la ofera mare pe cerere limitata, ceea ce inseamna ca salariile obtinute vor fi mici.

    Cu ce te avantajeaza (in afara locatiei) ca poti lucra legal in Anglia pe 1300 lire dar trebuie sa dai 4-500 pe cazare, 150-200 pe transport, mincarea iarasi vreo 300.. si ramii cu bani sa bei o bere (in Londra)… Si sa nu-mi spui ca (macar) jumatate din cei ce pleaca afara se angajeaza direct pe salarii de peste 1800-1900 lire/ euro bani in mina/ pe luna.

    Da.. guvernul te fura , nu te ajuta cu nimic, dar, daca toti dau bir cu fugitii, putem trage “heblul” si sa mergem la culcare.

    Mai ales in urma rezultatelor votului de ieri trebuie sa stam cu ochii pe ei, ca ministrii de la sanatate, educatie interne, etc, sa nu fi muncit degeaba in ultimele luni. Sistemul s-a clatinat dar inca nu a inceput sa se rostogoleasca la vale iar cu Androneasca la educatie, Banicioiu la sanatate ne intoarcem de unde am plecat in 2015…

    Toti marii invinuiti din 2016 (si conform http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21466669-lider-psd-ameninta-suspendarea-presedintelui-iohannis-daca-nu-desemneaza-premier-liviu-dragnea.htm / http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21466556-video-clipul-zilei-sebastian-ghita-bogdan-diaconu-cantand-noaptea-alegerilor-bine-dispusi-ziua-sfant-libertatii-noi-suntem-romani.htm – deja au inceput sa-si arate coltii) au sanse mari sa scape … ce facem ?

  2. @Adib: ai fi surprins, dar o experienţă de genul ăsta te-ntoarce un pic mai copt, chiar dacă ai eşuat. Ştiu destule cazuri de “căpşunari” întorşi acasă, unde s-au apucat să se implice în comunitatea locală, să facă business cum au văzut la alţii şi să facă profit. După doi-trei ani pe-afară, la muncă, odată întors acasă, începi să ai pretenţii de schimbare. Eh, ăştia tineri văd schimbarea cu ochii lor de fiecare dată cînd ies din ţară pentru un city-break, fără să socoteşti tot ce citesc. Se schimbă şi la noi lucrurile, chiar dacă mai greu.

  3. In sfarsit, ceva ce merita citit. Felicitari.

  4. Tinerii aveau optiunea USR. Din pacate au irosit sansa asta.