Poți să citești disperarea din ochii lui Dragnea

Guvernările lui Dragnea, în ultimul an și-un pic, îl fac pe Victor Ponta să pară unul dintre cei mai buni prim-miniștri ai României. Fără glumă. Dacă e să compari măsurile luate, cel puțin pe plan economic, Ponta e un sfânt comparativ cu Dragnea.

Am făcut comparația asta pentru că, în ultimul an și ceva, Dragnea nu a mișcat absolut nimic. Și mă tot întreb de ce și nu pricep. Adică, mno, pricep cel puțin două dintre motive, anume că, deși pare, în general, un lider puternic al partidului, micul dictator e nesigur pe el, iar pentru a rămâne la putere trebuie să împartă șpăgi baronetului din partid. Iar al doilea motiv e că s-a înconjurat de incompetenți.

Scriam, acum jumătate de an, că Dragnea e cel mai prost – și mai singur – dintre liderii PSD, iar CEx-ul de ieri îmi reconfirmă opinia. Ba mai mult, aproape că mă convinge că niciodată n-a fost cu adevărat sigur pe el și că niciodată n-a beneficiat de un sprijin real, iar mandatul lui e mai degrabă bazat pe oportunismul importanților din partid, pe care nu-i deranjează deloc că pe Dragnea îl așteaptă condamnarea după ușă.

Spun asta pentru că, într-un an și ceva, Dragnea n-a făcut decât să plătească polițe și datorii. Încă de la câștigarea alegerilor, prioritatea lui a fost să dea șpăgi în stânga și-n dreapta, ca dintr-un sac fără fund. Nu a făcut absolut nimic pentru a reumple sacul, nu a luat nici o măsură pentru cei care îi varsă bani la buget.

Tind să cred că tot ce a făcut Dragnea a fost din disperare, iar modul în care a alocat banii miroase mai mult a șantaj. Un fel de “Gogule, te paște pușcăria, n-avem de ce să te sprijinim. Da’ dacă cotizezi, rămâi șef de partid și faci ce vrei ca să jupoi justiția. Eventual, ne scoți și pe noi din vizorul procurorilor.

Prioritatea lui Dragnea a fost populismul. Nu știu cum să explic mai bine senzația asta pe care o am, dar tot ce-a făcut în ultimul an și ceva se poate sumariza drept ca o căutare de reconfirmare a sprijinului în partid, o disperare feroce de a scăpa de pușcărie bazată pe o mituire continuă a baronilor, un mers constant pe sârmă, și o mituire a populației pentru a-și păstra un număr critic de voturi.

Toate deciziile economice, logic vorbind, au fost făcute după ureche. La modul practic însă, tind să cred că au fost datorii. Toată consolidarea birocrației, toate pachetele de legi comunistoide trecute parcă fără o urmă de discernământ, toate astea par o reîntoarcere la epocile Iliescu-Năstase.

Să le închidem gura cu bani“, de la oamenii din partid (vezi alocările firave către Ardeal și Moldova și tonele de bani către Muntenia) și până la populație (creșterea salariului minim, fondurile de dezvoltare etc.).

Comparați un pic cu perioada Ponta, care a fost mai liberal decât liberalii din PNL și PDL, pe vremea lui Boc, și o să vedeți că, totuși, miniștrii lui Ponta au avut o minimă coerență, au gândit mai departe de termen scurt pentru că au știut că pentru a fura mai cu spor trebuie să ai de unde. Dragnea a făcut exact invers, a aruncat cu bani pe principiul “ne descurcăm noi după, vedem de unde om lua“. Nu poți să fii atât de imbecil încât să nu dai drumul autostrăzilor, de unde știi sigur că poți suge o groază de bani. Și ăsta e doar un exemplu simplu.

Ai lui Dragnea sunt niște executanți care plătesc datorii și care se chinuie să găsească ață pentru peticit sacul bugetului. Măsurile din ultima vreme, inclusiv idioțenia aia cu plafonul pentru contribuții la sănătate și pensii, niște inepții în sine, sunt măsuri disperate de peticire, nimic altceva.

E inadmisibil să tai complet investițiile, să nu termini un kilometru de autostradă într-un an de zile, și să rămâi și fără bani într-o economie care, vorba lui Tăriceanu, “duduie”. Arată o presiune foarte mare pusă pe Dragnea și o disperare de a plăti datoriile.

Altfel, nu înțeleg cum poți să iei economia cu cea mai mare creștere din UE (procentual vorbind) – și, implicit, cu cele mai mari încasări la buget din ultimii ani – și să rămâi fără bani. Eu altă explicație nu reușesc să găsesc. Nu mai cred în povestea cu “mâna de fier”, ci tind să cred că individul e la mâna celorlalți, cam ca un datornic pe care-l caută cămătarii în fiecare zi.

Mirel are dreptate, CEx-ul de ieri a fost o formalitate, nimeni din PSD n-are vreun interes să miște ceva ca să scape de Dragnea câtă vreme o să cadă singur. “Fugi, rupe-ți singur gâtul, dar până atunci, marcă banul“, cam pe-aici pare să fie logica. Cum scriam și ieri, congresul a părut un priveghi, nu-i pasă nimănui de Dragnea.

Același priveghi de ieri a fost însă o formalitate și pentru Dragnea. S-a vrut o reconfirmare populistă în ochii electoratului. Personal, nu cred că i-a ieșit ce și-a propus. “Vreți să mai fiu în continuare președntele vostru?” a fost o milogeală ieftină. Nu știu dacă neapărat pentru show, cât mai ales vreun mesaj public pentru partid, cam ca degetul dus la nas de Elena Udrea.

Iar partidul s-a ridicat în picioare, a aplaudat trei minute, apoi s-a cărat la țigară, lăsând-o pe Viorica să vorbească la pereți. “Du-te, rupe-ți gâtul, vedem noi cum ne repliem după aia, dar până atunci, cotizează…

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

8 comentarii

  1. Ei hai, cum sa nu-i pese nimanui. Pai n-ai vazut ce frumos se uita pustoaica aia la el? Ca e plin internetul de poza aia :D

  2. @Mălin: dap, pentru că doar asta au înțeles ai noștri să comenteze, cît de galeș se uită la Dragnea gagică-sa.

  3. “Cum scriam și ieri, congresul a părut un priveghi, nu-i pasă nimănui de Dragnea.

    Același priveghi de ieri a fost însă o formalitate și pentru Dragnea. S-a vrut o reconfirmare populistă în ochii electoratului. Personal, nu cred că i-a ieșit ce și-a propus. “Vreți să mai fiu în continuare președntele vostru?” a fost o milogeală ieftină. ” Dac-ai vazut doar ce-au prezentat televiziunile….fireste ca , putea sa-ti fi parut un priveghi insa , sa afirmi ca ” nu-i pasa nimanui de Dragnea ” asta-i o aiureala caci…Dragnea , nu-i chiar de capul sau pe ogorul politichiei romanesti asa cum am fi tentati sa credem . Aia cu “Vreți să mai fiu în continuare președntele vostru?” aia , imi reaminteste sedinta CPex din decembrie ’89 cand Ceausescu le punea aceeasi intrebare alora din CPex si ma intreb : n-o fi cumva un semn ? 8-) S-o pregatii Dragnea pentr-o vizita prin Brazilia insotit de gagica aia ? Probabil c-or fi luat deja lectii despre cum se danseaza…. lambada . :?

  4. Avand in vedere ca fiica lui dracnea are 22 de ani, daca extrapolam putin il putem considera a fi un “pedofil” dat fiind ca iubita lui are numai 25 ani.
    Nu stiu, mi s-a parut stranie aparitia ei langa cucoanele PSD, Dancila, Firea, Carmen Dan, aveam senzatia ca fiica uneia dintre ele.

  5. Cand dragnea va termina cu romania in functie de cat de mult va dura romania va arata ca teleormanul mai mult sau mai putin.Psd se va scutura de dragnea si va renaste ca pasarea pheonix,romania o sa aiba datoria mai mare,cateva resurse si campanii nationale vandute si nici o autostrada,salarii si pensii nesustenabile.dupa care povestea se va relua,va veni un partid sa repare va trebui sa taie si apoi iar vine psd-ul la putere ca aia sunt rai si au taiat.
    Nu tata intr-o tara normala psd nu mai are ce sa mai caute la putere.

  6. se joaca o telenovela trista, anume ‘hai sa ne alaturam ca sa-ti rupi tu gatul in locul meu’: baronii spera ca dracnea va merge la rahova inaintea lor – de asta il lasa in fata, iar dracnea crede ca fiind in fata va fi ultimul sacrificat. tot acest show care merge in bucla e pe cheltuiala publicului – adica a poporului. dracnea fura legal prin taxe iar pensionarii se bucura ca le da si lor ceva.
    eu sunt plecat de mult alfara si am urmatoarele curiozitati:
    1) cum se va termina telenovela? revolutie a strazii nu va veni, drumul lui dracnea la parnaie pare departe, alternativa nu pare sa fie. pe vremuri basescu purta stilul de gura-mare-antisistem, stil ce l-a creditat in a fi alternativa la un sistem blazat. acum ma mir cum de am aflat de pe net ca au fost demonstranti antipsd la congres.
    2) ce va veni in schimb? adica mi-a placut ideea de partidul alba ca zapada a celor imaculati, oameni din afara sistemului care vor intra in sistem. un fel de isus revine pe pamant cu moartea pe moarte calcand si celor oprimati abundenta daruidu-le. de unde va avea isus abundenta sa faca pomana nu se stie, dar la un moment dat se spera dupa un isus politic asa cum se spera pe vremuri in iliescu imediat dupa realegerea lui.
    3) cat de mult se va arunca cu maro in ideea de prosperitate pe calea europeana? raman mai departe uimit cum un condamnat cu suspendare acuza fara acoperire un multimiliardar contestat ca destabilizeaza tara?si hitler-brunetul latra ca blonzii sunt rasa superioara, dar teapa nazista se baza pe o disperare a nemtilor ca au fost pacaliti la sfarsitul primului razboi mondial. si inflatia cauzata de despagubiri i-a usturat urat pe mandria nationala. dar romania? slogan in campania electorala ‘mandru ca sunt roman’, cand toti romanii cu un dram de dorinta de prosperitate o intindea din tara? gogosile cu soros destabilizatorul? congresul asta cu final anuntat dar care trebuia bifat? centenar in care nu e clar de ce ne bucuram ca romani?
    4) aici plangi dupa ponta. un ziarist plangea dupa iliescu-care-a-chemat-minerii fiindca acesta negocia. personal simt ca mi-e dor de nastase: cu toata infumurarea care i-a adus porecla ‘arogantul’ pare acum un gigelas gingas complexat de inferioritate in fata unor opere de arta care se uita cu complexe de superioritate la noi ca la niste grobieni. acum doamne jurnaliste iau apararea premierei si o scuza ca e de performanta intelectuala mediocra. imi pare rau ca-s scriu cinisme machiavelice, dar e inevitabil ca daca noi am tolerat atatea tembelisme in trecut ni se vor oferi tembelisme si mai mari din partea clasei politice. o lege sadica a lui murpy zice ca intr-o firma loialitatea conteaza mai mult decat competenta. avem exemple zilnic

  7. @Silviu: nu plîng după Ponta. Dacă aș plînge după vreun guvern, ăla a fost cel al lui Cioloș. Doar ofeream o comparație legată de modul în care s-au gîndit strategiile în ultimele două șefii ale PSD-ului.

  8. mda, am fortat sensul cuvantului ‘a plange’. in general ma enerveaza nostalgia dupa trecut – e un repros deghizat a scarbei fata de situatia prezenta. si cam asta a fost senzatia mea citind netul.
    poate ca dracnea n-a vrut sa fie disperat, ci sa se prezinte ca un mielusel gingas, un inocent, asta imi zice mie mimica de la intrebarea ‘mai vreti sa va fiu presedintele vostru?’. omu are de jucat teatru pentru a-si face minciunile mai convingatoare. tie ti s-a parut ca e disperat.
    in alta ordine de idei, eu am posta pe 12 ianuarie si tu mi-ai raspuns pe 16 mai? ceva cu data de unde scrii poarta feste.