Prea mult, prea repede

În primul episod din comeback-ul lui Dave Chappelle, după zece ani de absenţă de pe scena de standup comedy, există un fragment care sună foarte-foarte bine:

My point is, for a guy your age wouldn’t even know the pain, because in your generation, it’s like the space shuttle blows up every fucking day. How can you care about anything when you know every goddamn thing? I’m getting over one cop shooting, and then another one happens, and then another one happens, and another one happens. I’m crying about Paris, and then Brussels happen. I can’t keep track of all this shit. So you just give the fuck up. That’s the hallmark of your generation, and that’s fucked up, because your generation lives in the most difficult time in human history. This is the age of spin. The age where nobody knows what the fuck they’re even looking at.

Show-ul e disponibil pe Netflix (The Age of Spin: Dave Chappelle), dar asta e mai puţin relevant. Ce mi se pare însă foarte relevant, din bucata de mai sus, e partea în care Chappelle chiar are dreptate.

Pentru noi, ăştia cu tehnologia la buricele degetelor, obişnuiţi să dăm refresh la feed-ul de Facebook, lucrurile se întâmplă mult prea repede. Şi sunt mult prea multe, mult prea multe lucruri a căror ciclitate capătă tot mai multă viteză.

Chappelle are dreptate, pe vremea lui, accesul la ştiri era limitat la TV, radio şi ziare. Acum, nici nu te naşti bine, că primeşti un smartphone în mână. De bine ce înveţi să citeşti, te dai deja pe site-uri de ştiri.

Până la 19 ani, când am intrat în presă, nici măcar nu mă interesau ştirile în mod deosebit. Acum, toată lumea ştie ce se întâmplă.

De asta zic, Chappelle are dreptate, poate c-ar trebui să mai luăm pauze de la tehnologie până nu ne pierdem cu totul empatia.

Într-un fel, e cam ce ziceam săptămâna trecută despre modul în care ne raportăm la moarte. Totul se învârte în jurul nostru cu o viteză fantastică, de nici nu mai apuci să înţelegi ce s-a întâmplat, că te izbeşte altceva. E prea mult, e prea repede.

Într-un fel, poate că tocmai de asta am ajuns o societate atât de superficială. Că sunt atât de multe, încât e mai comod să te opreşti din analizat şi să laşi algoritmul să-ţi livreze doar informaţiile care îţi confirmă ţie propriile bias-uri cognitive.

Şi nu e vorba doar de ştiri, ci de întreaga cantitate de informaţie care-ţi pică pe cap în fiecare zi. O să ajungem, în curând, să suferim cu toţii de ADHD.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. Pai daca toti o sa suferim de ADHD, acesta nu o sa mai fie considerat un defect de functionare ci o caracteristica 🙂 Poate o sa se transforme in ceva bun pentru noi.