Presa scrisă se “curăţă”. Dar nu moare

Nu voiam să comentez execuţiile scurte şi fără drept de apel ale celor patru ziare deţinute de Sorin Ovidiu Vîntu, dar am remarcat o serie de discuţii pornite fie dintr-un entuziasm stupid (“ce bine!, ce bine!, moare printul!”), fie dintr-o resemnare patetică (“vai, internetul omoară ziarele!, ce nasooool, bre…”) şi m-am enervat. A decreta moartea presei tipărite e un pic stupid, mai ales cînd nu ai suficiente argumente, altele decît golirea conturilor unui finanţator.

În cazul celor patru ziare în care Vîntu pompează bani de ani de zile, e simplu. A anunţat încă de la începutul lunii decembrie:

Voi renunţa definitiv la print, merg doar pe media electronică. Acolo voi investi cît este necesar pentru a-mi menţine cota de piaţă şi chiar pentru a o spori.

Ce sens are să mai ţii nişte ziare pe pierderi, cînd ştii că nu se vor mai întoarce niciodată pe profit? Hai să nu ne mai gîndim la oamenii care au rămas fără loc de muncă, ci să ne gîndim la business. Dacă ai deţine patru autoturisme care consumă benzină chiar şi atunci cînd au motorul oprit, le-ai mai păstra? Dacă consumă stînd pe loc, iar tu nu circuli cu ele, ce sens are să le mai ţii? E atît de simplu. Nu e vorba neapărat de criză, nu e vorba nici măcar de conturile blocate ale lui Vîntu.

Pur şi simplu, două dintre ele nu îşi mai aveau rostul, nu îşi mai găseau locul pe o piaţă pe care se cerea deja altceva. Le-a folosit cîtă vreme cele patru maşini erau bune pe post de gard, să nu intre hoţii. Am mai explicat care a fost logica patronului Realităţii-Caţavencu. Cînd Băsescu a sărit gardul, gardul n-a mai fost de folos. Şi punct.

Ce ne rămîne?

Au dispărut patru ziare. Singurul care n-ar fi meritat să fie închis era, probabil, Business Standard. Cu Nistorescu în frunte, Cotidianul nu mai avea sens pe piaţă. Altfel, Cotidianul a reuşit să aducă şi să imprime nişte standarde noi presei româneşti. E primul ziar care a venit cu conceptul de “quality media” şi a oferit şi altceva decît articolele obişnuite. Rămînem cu cinci ziare pe piaţă, dar care va supravieţui?

Curierul Naţional. Pe ăsta nu-l punem la socoteală, e pe pierdere de ani de zile, e ţinut în virtutea inerţiei. Curentul nu mai are mult şi-o să dispară şi, per total, este irelevant în peisajul actual. Rămînem cu Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Adevărul, România Liberă şi Gândul. Cîte dintre astea cinci credeţi că vor mai exista în vara lui 2011? Eu, unul, cred că vor mai rămîne trei. Hai, patru, cu indulgenţă. Şi e firesc. Şi o să încerc să explic şi de ce.

Un pic de istorie

După Revoluţie, dacă tragem linie, au apărut şi au dispărut, cred, peste 40 de ziare doar în Bucureşti. Unele de care n-a auzit nimeni din generaţia care acum îşi ia ştirile de pe net. Îşi mai aminteşte cineva de Tinerama, de exemplu? Eu ţin minte reclama cu cheile. În fine, mai sînt şi altele. Au apărut nu neapărat din “gustul libertăţii de exprimare”, ci dintr-o nevoie acută a unor oameni de a-şi face nişte intrări acolo unde aveau nişte interese.

Aşa au apărut dinozaurii presei româneşti. Exemple concrete: Sorin Roşca-Stănescu, Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac. Trei dintre ei au rămas fără obiectul muncii, al patrulea pozează în intelectual care nu mănîncă usturoi, deşi nu e străin de practicile mai mult sau mai puţin jurnalistice ale şefilor de ziare de după 1990, fie şi prin simplul fapt că i-a fost şef lu’ Chirieac. Ziua a trăit pînă în 2005 din şantaj, iar nu pentru că ar fi dat pe-afară de cititori. Ştiţi povestea: “marcă banul, altfel public ancheta, chit că nu-i nimic adevărat” sau “şefu’, ai ajuns deputat şi la voi în judeţ n-au instituţiile publice abonament la noi? Păi, e frumos aşa? Soţia ştie cu cine umbli cînd vii în Bucureşti? Ah, nu umbli? Punem pariu?

Sau, desigur, eternul “dom’ senator, e frumos ce face firma matale? Păi, şi noi nu pupăm un contract de publicitate cu ministeru’ la care prestează colegu’ matale?“. Fireşte, după alegerile din 2004, cînd s-au tăiat majoritatea contractelor de publicitate cu statul, multor gazete li s-a tăiat macaroana. Motiv pentru alde Vîntu să pompeze bani în ziare precum Ziua ori Gardianul. Mă rog, în Ziua se pompa “fifty-fifty” sau la mica înţelegere dintre Vîntu şi Patriciu. Irelevant. Relevant este că cele două specimene de gazetărie au devenit tunuri de împroşcat, susţinute artificial.

Cînd o fiţuică precum Gardianul ajunge să vîndă 6.000 de exemplare pe zi, ceva e în neregulă. Acela nu mai este ziar şi, cu siguranţă, nu mai este o entitate vie, ci o comă în care se pompează aer. 6.000 de exemplare este un tiraj bun al unui ziar local. Cînd un ziar naţional scade sub 15.000 de exemplare, e clar că multă vreme nu mai are de trăit. Decît în cazul, desigur, în care este susţinut cu un scop anume.

Cine rămîne?

După umila mea judecată, vor supravieţui în mod cert Evenimentul Zilei, Adevărul şi Jurnalul Naţional. Vor rămîne pe dinafară, la un moment dat, Gândul şi România Liberă. Pariul meu este că primul ziar căzut va fi Gândul. La ultimul val de auditare BRAT, vindea 13.000 de exemplare, pe cînd România Liberă încă mai vinde peste 45.000. De altfel, pentru cine-şi mai aminteşte, Adrian Sîrbu chiar a anunţat, la un moment dat, că va investi mai mult în online.

Desigur, EVZ vinde mai puţin decît România Liberă, dat tind să cred că Ringier e mai dispus să susţină un cotidian decît ar fi dispus WAZ sau Societatea R, deşi e discutabilă situaţia. România Liberă pregăteşte o relansare, iar dacă se umblă şi la editorial, se va pune problema altfel. Pe de altă parte, Jurnalul Naţional a avut cea mai mare scădere a tirajului vîndut, peste 20%, dacă îmi amintesc bine, însă nu cred că Voiculescu va pune pe butuci gazeta prea curînd. Prea multe interese.

Consecinţele directe

În momentul în care rămîn patru ziare generaliste, deja punem altfel problema. Într-o ţară de dimensiunea şi, mai ales, de dimensiunea economică a României, este mai mult decît suficient. Mai multe cotidiene sînt inutile. Ce ar trebui să facă cele care rămîn? În primul rînd, să îşi îmbunătăţească politica editorială. România Liberă are o tendinţă de a se îndrepta spre investigaţii, ar trebui să o păstreze şi să o consolideze. Jurnalul Naţional are un istoric pe reportaj, ar trebui să lase prostiile pe politic şi să-şi reia vechile obiceiuri, mai ales că n-ar avea concurenţă pe felia asta. Evenimentul Zilei, zic eu, ar trebui să se îndrepte către economicul social, de mase, mai ales pe utilitare.

Adevărul, momentan, e o struţo-cămilă, însă are avantajul clar al unui număr foarte mare de pagini, 64, oarecum pe tiparul El Pais, cu informaţii din toate domeniile, nu te lasă să te plictiseşti. Dacă ar impune mai multă analiză, ar avea şi mai mult de cîştigat. Nu cred în scuza că “e susţinut de investiţiile în marketing şi de inserturi”. Jurnalul Naţional s-a relansat de vreo două ori cu Loganuri, i-a crescut vînzările foarte mult, apoi şi-a susţinut vînzările prin calitatea scriiturii. Publica reportaje atunci cînd nimeni nu mai avea chef de ele. Eu încă mai cred în reportaj.

Tendinţe de urmat

Presa scrisă, sau mai bine spus tipărită, nu moare. Sau, cel puţin, nu prea curînd. Oricît de mult ar lua amploare online-ul şi mobile-ul, rămîne un anumit farmec al ediţiei tipărite, chiar dacă vînzările vor mai scădea o perioadă. Ce e de făcut? Ar fi mai multe variante. Preferabil, combinate.

Prima variantă ar fi decalarea deadline-urilor din tipar, corelată cu reducerile de personal. Chiar dacă îţi cresc costurile de tipar cu cîteva mii de euro pe lună, faci economie de cîteva zeci de mii după ce scapi de cîteva zeci de angajaţi neproductivi sau nepregătiţi. O redacţie cu 250 de oameni este mai mult decît cere piaţa. Pentru un generalist de Bucureşti, 100 sînt mai mult decît suficienţi. Decalarea tiparului oferă mai mult timp pentru redactarea articolelor.

A doua variantă, aşa cum am scris două paragrafe mai sus, este regîndirea şi, mai ales, ordonarea strategiei editoriale. Sau, altfel spus, nişarea. A treia variantă ar fi regîndirea structurii editoriale print-online, corelată cu strategia editorială: ştirile la zi pe online, analize, interviuri şi features în print, preluate în versiunea online cu întîrziere sau contra-cost. Asta apropo de plata pe conţinut. A patra şi, probabil, cea mai importantă: regîndirea distribuţiei, capitol la care TOATE ziarele stau prost.

Şi întrebarea: de ce n-o să moară printul?

Momentan, în ciuda ratei de penetrare de peste 40% a internetului, sînt încă foarte mulţi români care nu ştiu să folosească un calculator. Pe plan local, media este la pămînt cînd vine vorba de online, iar advertiserii locali sînt reticenţi cînd aud cuvîntul “internet”. Ca să nu mai spunem că multe site-uri ale ziarelor locale nu reuşesc să depăşească 1.000 de unici pe zi. Raportaţi 1.000 de unici la trei sau chiar patru oraşe, adică la un public de minimum 200.000 de oameni.

La nivel de Statele Unite, se vorbeşte despre conceptul de hiperlocalizare. Desigur, românii îl evită cu succes şi nimeni nu e dispus să investească în aşa ceva. Deşi, la noi, funcţionează în parametri decenţi la nivel local pe suport tipărit. Spun “decenţi” întrucît vor mai muri nişte ziare, între timp, mai ales pe fond de criză economică.

Hiperlocalizarea ar merge la nivel de Bucureşti, unde gradul de penetrare al online-ului este foarte mare. Mă gîndesc de jumătate de an să-l aplic, dar necesită o investiţie pe care nu mi-o permit. Plus că trebuie să mai treacă aproximativ un an sau chiar doi pînă cînd va exista potenţial serios de monetizare.

În loc de concluzii

Moartea printului este o aberaţie, iar resemnarea lui Cristian Tudor Popescu, “peste 15 ani, printul va fi o ciudăţenie“, nu prea îşi are sensul. Probabil e speriat de vînzările reduse ale ziarului la care scrie şi ştie ce-o să-l aştepte. Nu pot să comentez, nu ştiu cum stau lucrurile acolo, pot doar să bănuiesc. Şi estimez că Gândul nu va supravieţui mai mult de un an de acum înainte decît dacă n-are Sîrbu pe ce să arunce banii.

Dar presă scrisă, pe suport tipărit, va continua să existe cel puţin 15 ani de acum înainte, cel puţin în România. Mai avem mult de evoluat, iar online-ul românesc mai are multă muncă de convingere de dus. Moartea a patru cotidiene n-a făcut decît să dea mai multă importanţă suporturilor digitale. Criza economică a fost, de altfel, un foarte bun motor de promovare a online-ului. Uitaţi-vă doar cît push se face pe televiziuni, cîtă reclamă cu trimitere pe site-uri. E bine, dar încă nu există destui oameni capabili să negocieze şi să arate că merită investiţii mai mari. Plus, încă nu există suficientă seriozitate şi sînt mult prea puţine produse de calitate.

Dacă e să facem o comparaţie, printul a scăzut în 2009 cu 50%, de la 80 de milioane de euro, la 40 de milioane. Online-ul se presupune că scade de la 19 milioane, la 13-15 milioane de euro, dar fără a pune la socoteală şi publicitatea contextuală, care e mult prea greu de estimat. Nu zice nimeni că piaţa românească de PR face cît online-ul, de exemplu. Ceea ce e bine, mediul se bucură de o promovare intensă, are mai multe şanse să crească. Dar ce facem ca să îşi merite creşterea?

Criza economică e bună. Curăţă ce e putred (nu tot, dar foarte mult). Media românească are şansa unui nou început. Rămîne de văzut dacă se şi vrea o transformare. Cristian Tudor Popescu are dreptate doar pînă la un punct cînd spune că jurnalismul se descompune. Poate sînt eu mai optimist, dar cred că e timpul să apară un nou tip de jurnalism. Dar despre asta, în episodul următor.

7 comentarii

  1. Şi cu presa scrisă locală ce crezi că se va întâmpla? Cam câte publicaţii sunt suficiente în oraşele mari? Interese sunt şi la nivel local, evident. Pe de altă parte, şi aici sunt sute de jurnalişti concediaţi. Trebuie să ne gândim şi la ei, nu doar la cei din capitală care rămân fără job.

    Foarte pertinentă analiza ta.

  2. Ziarele nu vor disparea niciodata pentru ca sunt cerute si citite de o mare parte din populatie. Pana nu se va ajunge la o credibilitate ridicata a faptelor de pe internet, presa scrisa reprezinta unul dintre cele mai puternice mijloace mass-media.

    • da…eu zic din contra..presa scrisa e manipulata mai mult decat presa de pe internet.
      pe internet orice persoana are dreptul la comentariu, cu siguranta dintr-un comentariu in altul adevarul iese la iveala si autorul nu-si mai permite sa tranteasca o balarie exact cum a dictat-o 2cel de sus”
      plus de asta, de ce as da eu coate in autobuz de dimineata ca sa citesc un ziar, cand pe net pot gasi ce informatie doresc eu, fie ea falsa sau adevarata.
      si cum eu nu am acces la ziar tiparit pt. ca nu ma aflu in romania, singura posibilitate de a citi presa este internetul.

  3. 1. Ce intelegi prin decalarea tiparului ?
    2. Apropo de hiperlocalizare: mi se pare chiar ciudat ca o populatie
    atat de inclinata spre barfa – stiu ca generalizez dar succesul tabloidelor
    in Ro cred ca-mi da dreptate – nu ar fi interesata in stiri/barfe locale, mai ales
    in oraselele de provincie ?!

    • 1. in loc sa plece paginile in tipar la sase seara, sa plece la 11 noaptea.
      2. ba da, dar nu ai suficienti cititori. ma rog, exista in orase mari, gen Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara. dar ce te faci cu alea pina-ntro-o suta de mii de locuitori?

    • 1. Pe “vremuri”, tin minte ca era o problema sa inchizi editia tarziu pt. ca se pierdea trenul de noapte spre provincie. Presupun ca acum cand sunt tipografii moderne si in alte orase nu numai in Bucuresti tiparul poate sa mai astepte :)

      2. Uite ce crede el despre asta:
      http://www.holovaty.com/writing/microlocal/

  4. Printul o fi decazut si datorita faptului ca romanul a uitat bunul obicei sa ia masa pe ziar(paine,telemea,salam si rosii) ?