Prima expoziţie

Prima expoziţie

La jumătatea lunii septembrie, am avut prima expoziţie, alături de colegul Dan Cotruţă. Nu o să mă mai apuc acum să dau copy/paste la concept, dar o să fac o scurtă introducere în demersul nostru artistic expus la Kube Musette, ca să înţeleagă tot poporul despre ce-i vorba.

Pe scurt, ideea e cam aşa: am încercat să facem o observaţie a modului în care oamenii se raportează la imagine şi, în acelaşi timp, să ne punem un pic de-a curmezişul trendurilor din fotografie, precun partea de arhivare şi nu numai. Am creat un soi de traseu pe care vizitatorul era invitat să-l urmeze (din cauze logistice, n-a funcţionat aşa cum mi-aş fi dorit, dar asta-i altă discuţie).

popin8

Am încercat să evidenţiem modul în care oamenii se raportează la imagine pe diverse suporturi, pornind însă de la nişte idei dadaiste. Aşa că am mers pe cea a hazardului combinată cu colajul.

Pen’ că mobilul a devenit prelungirea mâinii, vizitatorul era invitat să intre pe un site – în speţă, popin.ro, nu mai pun link pentru că experimentul s-a încheiat şi nu veţi găsi nimic acolo, dar reţineţi adresa că o să ne mai distrăm cu nişte proiecte în viitor şi o să folosim domeniul ăsta ca platformă – unde i se genera automat un colaj de nouă imagini.

popin1

Ca să înţelegeţi dimensiunea jucăriei noastre, cele nouă imagini erau capturi în timp real de pe camere video care transmit 24/7. Dan a găsit un site care oferă acces printr-un API la 36.000 camere din toată lumea. În mod normal, accesul e pe bani, dar oamenii au fost foarte deschişi când Dan le-a spus că e pentru un proiect artistic din care nu câştigăm nimic. Eh, algoritmul lui Dan alegea de capul lui nouă imagini, total aleatoriu, pe care le amesteca în colaj tot aleatoriu. Practic, fiecare colaj era unic.

Odată intrat de pe mobil, aveai opţiunea să printezi imaginea – pe o imprimantă aflată în expoziţie – în timp real (colajul era generat de algoritm şi trimis în Google Drive, care îl trimitea apoi către imprimantă), apoi erai invitat s-o aşezi unde vrei tu în instalaţia de pe perete. Practic, am avut şi o raportare la suportul tipărit, iar reacţiile au fost interesante, căci lumea nu pare să mai obişnuiască să printeze poze în ziua de azi, când le vezi pe toate pe Facebook.

popin6

Plus un colaj din colaje, ca produs final asupra căruia noi n-am avut nici o decizie, lăsând hazardul la latitudinea vizitatorilor care au aşezat imaginile aşa cum au crezut ei că merge mai bine. Aici e o altă observaţie interesantă, anume că oamenii tind să se conformeze, căci n-am văzut prea mulţi rebeli. Practic, fiecare era liber să fie creativ, putea să prindă imaginea cu un bold şi peste alte patru imagini dacă aşa avea chef. Ei bine, asta nu s-a întâmplat.

Ca ultim mod de raportare – de data asta, la conţinutul vizual pe care ni-l livrează alt mediu tradiţional, respectiv televiziunea -, am avut un proiector care afişa, la răndul lui, colaje similare, generate la fiecare 30 secunde. Practic, am dus discuţia şi în zona controlului iluzoriu pe care ţi-l oferă televizorul, în sensul în care tu poţi cel mult să schimbi canalul, dar indiferent pe ce post nimereşti, cineva îţi livrează tot ce vrea el.

popin3

Am avut două evenimente, unul de deschidere, vineri, şi unul de închidere a expoziţiei, duminică, moment în care am invitat pe toată lumea să vină să cureţe instalaţia şi să ia acasă imaginile printate în decursul celor trei zile. Ne-au mai rămas şi nouă o serie de imagini, căci am nimerit într-una dintre zilele Bucureştiului, în care oamenii erau preocupaţi cu ceva concert.

Momentul sponsorului

Intertitlul de mai sus e o glumă, căci n-am avut nişte sponsori în sine, dar am beneficiat de ceva ajutor din partea câtorva companii.

De exemplu, imprimanta şi proiectorul ne-au fost puse la dispoziţie de EPSON România. Despre proiector, aş spune doar că a stat pornit timp de trei zile şi vreo două nopţi, ceea ce cred că e o performanţă în sine. Efectiv, n-avea sens să-l închidem în condiţiile în care era unul dintre punctele de interes pentru trecătorii de pe Calea Victoriei. Jucăria în sine mi s-a părut foarte faină, de la faptul că se vedea bine – cu amendamentul că, atunci când bate soarele, aia e, că până la urmă e proiector şi nu televizor – până la telecomandă.

Cu imprimanta – o imprimantă foto cu CIS – însă, am avut o mică problemă în sensul că nici eu, nici Dan, nu am citit manualul, dar rezultatul în sine confirmă cumva una dintre idei, aceea de hazard. Pe scurt, ar fi trebuit să-i dăm un power flush, adică o curăţare, înainte de a o porni.

popin7

N-am făcut asta şi, la un moment dat, a început să suprasatureze ba cu verde, ba cu magenta, ba cu galben. Dar rezultatul în sine a fost foarte interesant că, până la urmă, noi n-am avut nici un control asupra rezultatului final şi, de fapt, asta era şi ideea experimentului nostru.

Modelul e un pic mai vechi şi, comparativ cu cel mai recent Selphy de la Canon, ni s-a părut ceva mai lent. E drept şi că vorbim de tehnologii diferite. Cea mică de la Canon printează stratificat, pe când EPSON printează toate culorile în acelaşi timp. Rezultatele sunt foarte diferite.

Calitativ vorbind, printul EPSON e peste jucăria de la Canon (care, de altfel, nici nu cred că-şi propune să se bată cu o imprimantă mare), plus că am avut avantajul de a nu ne pune problema schimbării hârtiei foarte des. Pur şi simplu, pui pachetul de hârtie foto şi uiţi că trebuie să îl mai schimbi (la Canon, ai un pachet de 20 coli, parcă, şi trebuie să fii atent să nu rămână fără hârtie).

Ne-au mai ajutat cei de la ASUS România cu un laptop la care a trebuit să conectăm imprimanta şi proiectorul – şi despre care nu ştiu ce să zic, că nu-s utilizator de Windows, altfel decât că e mid-range şi are o chestie care mie-mi lipseşte pe Mac, anume faptul că display-ul se rabatează până la acelaşi nivel cu tastatura; nu mi-a plăcut în mod deosebit display-ul, că e dintre cele la care nu mai vezi nimic dacă te uiţi din alt unghi, dar asta e şi logica, laptopul fiind din gama business, să nu vadă lumea ce scrii, că doar ai secrete – şi cei de la Orange, care ne-au pus la dispoziţie un abonament Home Net 4G cu trafic de 100 GB inclus.

rose-verite

Tot la capitolul mulţumiri intră şi cei de la Vincon Vrancea, care ne-au asigurat, practic, cateringul, adică 12 sticle de Rose Verite din care, duminică seara, n-a mai rămas nimic. Pe scurt, Vincon, după ani de zile în care a făcut orice alt vin decât o marcă proprie, a lansat, anul ăsta – şi dac-am înţeles eu bine, după ce a şi achiziţionat nişte podgorii serioase prin Vrancea -, propriile branduri.

Rose Verite e unul dintre ele, mai e şi Rose Far Niente (care e preferatul meu dintre cele două, că e mai sec; Verite-ul e uşor mai parfumat), de găsit în Kaufland, Carrefour şi Selgros. E poziţionat mai sus decât vinurile obişnuite, o sticlă costă în jur de 38-40 lei, dar îşi merită banii.

Cam asta a fost epopeea primei expoziţii. Mai avem nişte idei, una e de intervenţie artistică în spaţiul public, o punem în plan în octombrie, şi încă una, care include nişte componente de online şi, cu un pic de baftă, de outdoor, care sper măcar să distreze dacă oamenii n-or să pice pe gânduri măcar pentru un moment.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.