Primul atac de panică

Primul atac de panică l-am avut acu’ vreo câţiva ani. Mă uitam la TV şi, dintr-o dată, mi s-a înceţoşat privirea. Nasol nu e neapărat că nu mai vezi, nasoală e senzaţia că ai orbit din senin. Aia te sperie cel mai tare.

Nu mai ştiu ce-am făcut, m-am dus să mă spăl pe faţă, am început să inspir şi să expir, habar n-am. Cu vederea cam la un sfert din capacitate, am început să caut pe net – evident, speriat – ce mi se întâmplă. Printre tone de rezultate cu cancer, am găsit şi o pagină în care se explica simplu că “înceţoşarea” asta poate fi o manifestare a unui atac de panică.

În fine, mi-a trecut, n-am mai păţit-o după aia sau, în fine, nu sub forma asta. Am păţit-o, ani de zile după aia, cu tinnitus. La ăla am experienţă. Când mă apucă, zic “uhm, iar o dăm pe din astea?“, şi îmi trece în aproximativ un minut.

Cu privirea, asta e o manifestare mult mai dubioasă, în sensul că te sperie mai tare pierderea vederii decât un ţiuit în ureche. Şi până nu te trezeşti că nu mai vezi mare lucru, nu înţelegi cam cât de nasol e.

După ţâşpe ani, azi am păţit-o din nou. Întâi, am bifat un soi de pată în centrul vizual, ca o lupă fără focus. Am zis c-o fi de la stat prea mult cu nasul în telefon, că e luminozitatea prea mare, apoi elipsa a început să devină mai clară, doar că marginile – sus, stânga, jos – au căpătat un efect de cioburi de oglindă, după care, când au dispărut şi astea, am rămas doar cu privirea periferică “arsă”, într-o ceaţă densă şi cu senzaţia că nu-mi mai simt mâinile – cu precădere, stânga -, deşi evident funcţionale, că scriam fix articolul ăsta (un soi de live blogging de la atacul de panică).

Mi se pare cumva fascinant modul în care funcţionează creierul şi cum se sincronizează simţurile între ele. Să ai impresia că nu mai ai o mână doar pe motiv că ochii nu mai focalizează pe ea. Nu e o senzaţie tocmai plăcută – mai ales când nu ştii cauza, că n-am motive de panică în perioada asta sau încă nu le conştientizez -, dar e interesant.

Desigur, e interesant dacă ai mai trecut prin aşa ceva şi ştii că ţi se trage de la un atac de panică pentru că poţi să treci repede peste. Inclusiv textul ăsta e un mod de-mi concentra atenţia pe altceva. Nu e deloc interesant însă când n-ai mai păţit-o. Senzaţia de prima oară a fost oribilă, cruntă.

UPDATE: Gata, s-a dus, a durat vreo 15 minute. Prin urmare, las asta aici şi pentru alţii, cum depăşeşti un atac de panică în doi paşi:

  • îl conştientizezi. Sau măcar încerci, pentru că asta te ajută să te calmezi. Dacă nu te calmezi, e ca şi când ai turna gaz pe foc, reacţia devine şi mai nasoală
  • încerci să te calmezi, îţi găseşti de lucru, îţi concentrezi atenţia pe altceva. Cu cât te gândeşti mai mult la ce se întâmplă, cu atât trece mai greu.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

10 comentarii

  1. Ala nu e atac de panica atunci cand ai doar un singur simptom de pe lista. Am avut onoarea sa vad pe cineva in plina criza, tensiune mare, puls marit, transpiratii. Insa, ce m-a socat era faptul ca tremura de frica. Dar, asa, de parca dardaia de frig, nici nu putea sa vorbeasca. Si era o spaima in ochi… (

  2. @draculescu: depinde de la persoană la persoană şi în funcţie de cît de avansată e situaţia. Nu poţi să generalizezi, există atacuri de panică mai uşoare şi atacuri mai puternice. Ce zici tu acolo cred că e mai degrabă atac de anxietate.

  3. Citez:
    “Atacul de panica este o manifestare paroxistica a anxietatii, autolimitata in timp. Durata sa este de aproximativ 20 de minute, de la debut si pana la scaderea in intensitate a simptomelor.
    In cursul atacului de panica, frica sau disconfortul sunt insotite de cel putin

    PATRU

    dintre urmatoarele simptome, care apar de o maniera abrupta si ating intensitatea maxima in mai putin de 10 minute: – batai puternice/neregulate/rapide ale inimii; – senzatie de dificultate/incapacitate de a respira; – senzatie de sufocare; – durere sau disconfort toracic; – transpiratii; – tremuraturi/contractii localizate ale muschilor; – greata/jena abdominala; – ameteli/senzatie de instabilitate/senzatie de lesin/cap vid; – senzatie de irealitate/modificarea perceptiei propriei persoane; – frica de a-si pierde controlul/ a innebuni; – frica de a muri; – furnicaturi; – frisoane sau valuri de caldura.”

  4. Nici eu nu as zice ca-i tocmai un atac de panica. Am avut parte de atacuri de panica, si intr-adevar, trebuie ca mai multe simptome sa fie prezente ca sa poti sa spui ca ai un atac de panica.

    In schimb stiu pe cineva care are scleroza multipla si a facut o nevrita optica descrisa tot prin simptomele enuntate de tine. Poate ar fi bine sa faci ceva investigatii la un medic neurolog sau poate chiar un RMN. Zic si eu. Nu-s in masura sa dau sfaturi de niciun fel, dar cu sanatate nu prea e de gluma.

  5. Nu știam că am atît de mulți cititori psihologi :))

  6. De la un cititor care mai degraba a fost pe la psiholog/psihiatru 🙂 sugestia e sa googal-esti si OCD. Mai degraba partea de O din OCD.
    Oricum eu recomand macar o vizita informativa la un medic psihiatru. Te-ar putea lamuri mai bine decat noi toti, evident 🙂

  7. Salut!

    Atacurile de panică sunt mai degrabă din zona – mă ia cu cald, mă ia pe sus, frică, teamă, ești ca paralizat, te nărui pe interior – aproape simți că crăpi, etc. Dar ești conștient și ai toate simțurile intacte (chiar dacă te simți paralizat). De altfel, ieșirea forțată din atacurile de panică poate fi și externă, bruscă. E ceea ce se cheamă o bună pereche de palme dată, ajută. După care conștientizări a ceea ce s-a trăit, consiliere, etc.
    În cazul în care apar somatizări de tip nevrită optică, laolaltă cu deficit senzorial / amorțeală membre / etc. sursa e mai degrabă neurologică, poate fi precursor de ceva nasol, inclusiv AVC – se impune un RMN – în tot cazul o discuție / consult cu un neurolog.
    Pe de altă parte, agomerarea de stimuli prezenți în cotidianul nostru ultra-prezent, poate genera balamucuri locale de tipul acesta.
    Succes și sănătate!

  8. @Alex Cotoban: nu se pune problema de amorţeală membre. Plus, am mai trecut prin asta acum vreo şase ani, ştiu cum se manifestă, ştiu care erau cauzele acum, încep să mă prind şi care-s cauzele acum. Nu e un simptom care a venit de unul singur, a venit la pachet cu tensiune crescută şi cu ce zici tu în primă fază, un soi de frison.

  9. V-as sugera, cu respect, sa faceti niste teste neurologice pentru excluderea unor cauze mai serioase.