Promovabilitate la Bac în Bucureşti, sub 60%. Ce concluzii tragem din asta?

Promovabilitatea la examenul naţional de bacalaureat din Capitală a fost în 2010 cu 17,18 procente mai mică decât anul trecut, numai 58,92%“, vedeţi aici detalii. Eu cred că e de bine, cu cît mai mulţi picaţi, cu atît mai mulţi muritori de foame pe viitor. Este, în fond, şi ăsta un indicator al viitorului nivel de trai mediu din România. Cei care au picat azi bacalaureatul sînt somerii de mîine, care vor aştepta să le pice de la stat de pomană.

Ştiţi povestea, patru-cinci milioane de angajaţi care ţin în spate alte 14-16 milioane de români. Cam atît ne pasă, asta arată procentajul de la bacalaureat. Se vede în comentariile de pe site-urile de ştiri, unde “şti să scri, bă?” se scrie ca între ghilimelele de cu şapte cuvinte mai devreme. Ei sînt viitorul ţării noastre, nu-i aşa? Cei care ne vor da sfaturi şi vor ridica pumnul spre cer, cerînd ceea ce cred ei că li se cuvine: ajutoare sociale mai mari şi şomaj pe o perioadă cît mai îndelungată.

Să mai dăm un citat, pentru orice eventualitate:

Anul trecut, peste 78% dintre elevii care au susţinut examenul de bacalaureat au promovat, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educaţiei, dupa soluţionarea contestaţiilor depuse de candidaţi. În 2008, procentajul exact al candidaţilor care au obţinut media minimă de promovare, adică 6, a fost de 78,26% faţă de 80,78%, în 2007.

Care va să zică, aşa. Se riscă cineva să ofere un pronostic pentru 2011? Undeva pe la 52%, ca să fiu optimist, sună bine? E suficient de realist? Nu de alta, dar eu nu mă las prostit de declaraţii de genul ăsta:

“În 2010 a fost un examen adevărat. Examenul oral a fost corect, iar la scris nu s-a mai putut copia dupa ce ministrul Educaţiei i-a sancţionat pe cei care au încercat sa fraudeze exemenul”, au explicat, duminică, pentru Mediafax, surse din minister.

Lăsînd elevii la o parte, cine urla cel mai tare, în Piaţa Victoriei, împotriva tăierii lefurilor bugetarilor? Aud?

PS: Şi părinţii mei au fost cadre didactice, ştiu cum e să ai leafă mică. Dar ajung să fac şi eu ca moşnegii din bloc – şi chiar mi-e ruşine că am ajuns să spun asta – care se plîng la oricine-i ascultă: “Pe vremea mea…”.
_________________
Sursă foto.

20 comentarii

  1. E foarte slab rezultatul…
    Din pacate pe multi nu-i mai intereseaza de nota de la bacalaureat ca multi aleg facultatile private, ca de, tata munceste ca sa plateasca facultatea..

  2. Da..pe vremea mea se dadea examen la sport, unde marea majoritate dadeau spaga si luau 10..
    Si apropo de invatamant, culmea facultatilor: Bucurestenii cu duzina de facultati langa casa lor, lucreaza la negru si fac glume pe seama provincialilor, veniti sa studieze.

  3. Zic si io ca tine .. pe vremea mea … pe atunci se punea problema cu cat iei bacul, nu sa il iei,ca era batalie pe medii peste tot. Dar noi eram mai fraieri si nu atat de cool.

  4. Motivul pentru care o grămadă a picat bacalaureatul e pentru că nu s-a ajuns la media minimă necesară de 6. Cunosc pe cineva care a picat cu 5.98.

    Faptul ca procentajul e mult mai mare decât în trecut e cauzat de:
    1)scoaterea probelor orale şi a celei de sport, unde trebuia să fii semi-retard să iei sub 8, când majoritatea notelor erau de 10.
    2)sictirul elevilor vizavi de educaţie. Lucru complet normal în situaţia din România.

    În acelaşi timp, gândeşte-te puţin, poate chiar îi poţi întreba pe părinţii tăi. Dacă ar fi primit pe sub mână 1-2 milioane pentru ca la bac “să citească ziarul”, ar fi acceptat? În condiţiile în care li s-ar fi scăzut oricum 25% din leafa aia deja mică. Sau ar fi pus onoarea pe primul loc şi ar fi riscat să nu mai facă parte din comisia de supraveghere, doar pentru o Românie pe care o vor curată?

    Pentru A.Dragos şi Dojo. Staţi flexaţi, nu e din cauză că “plăteşte tata facultatea”. În aer pluteşte un miserupism grav în ceea ce priveşte bacalaureatul pentru că 50% din elevi dau la poliţie sau facultăţi unde nu e necesar bacul. În acelaşi timp, la facultăţile respective, ori e nevoie de admitere, ori contează în procent mare media (umflată, evident), din liceu. Ceea ce este o idioţenie. Mai mult decât atât, toată lumea ştie că la bacalaureat SE RUPE. Se copiază, adică.

    • @alleks: Stai calm, ca nu e doar ce zici tu. Dojo zice bine, cind eram eu in liceu, de exemplu, chiar se punea problema sa treci cu medie mare, nu doar sa treci. Oricum, concluziile textului sint doua: 1. pe elevul de azi il doare la basca, 2. pe profesori ii doare la leafa, deci nu-si bat capul, dar au pretentia ca o merita. Si nu, ai mei n-ar fi intins mina la o spaga – si nu neaparat din cauza moralitatii, cit mai ales din cauza fricii. Cum ziceam, cind eram eu in liceu, cind inca mai erau ei in invatamint, chiar se puneau de controale serioase, iar la examene chiar mai calca si politia prin clase.

  5. Concluzii? Una singura: au trecut prea multi. Cam un sfert- o treime din cati au trecut chiar meritau sa treaca.

  6. Eu l-am trecut cu greu la mate. Nu mi-a plăcut, nu m-a interesat și nu s-a prins niciodată de mine materia respectivă. Dar se putea trece. Și totuși media de la bac mă ajută la ce?!

    Și da, mediile au fost mici pentru că nu s-au mai dat probele orale, dar cred că și corectorii au avut indicații să nu mai fie atât de indulgenți. În Gh. Lazăr, un liceu bine cotat, majoritatea elevilor a avut note între 7 și 8 la română și nimeni nu înțelegea de ce…

    Totodată nu mi se pare deloc relevant examenul ăsta. Dacă era să mă bazez pe ce știam aș fi luat probabil 1,50 la mate, iar la Biologie un 3.50. Depinde de colegi, de președintele de comisie care aduce rezolvările în timpul examenului și alte lucruri de genul ăsta

  7. Ah, o păsărică zicea de 6 milioane de căciulă la președintele comisiei ca să aducă rezvolvările și 30-50 de căciulă la supraveghetori

  8. Explica te rog de ce ai corelat esecul elevilor de la bac cu ajutoarele sociale. Daca nu are bac inseamna ca va intinde mana sa ceara de la stat? Vrei sa iti amintesc ca sunt cateva mii de persoane care au terminat in ultimii 2 ani facultatea si care stau pe ajutorul de somaj.
    La cat de huliti sunt profesorii sun curios cine va mai alege aceasta meserie in urmatorii ani. Si daca vei fi la randul tau tata cred ca vei opta pentru sistemul privat de invatamant ca doar nu poti sa-ti trimiti copilul la milogii din sistemul bugetar.

    • @Ovidiu: intr-un final, catre asta o sa ne indreptam. E chestie de… well, educatie. Si nu e aia primita de la profesori, ci e cea primita de la parinti. Daca ei aud la parinti “Toata viata am muncit, n-am fost in stare sa fur si eu, ca om eram!” – si, crede-ma, se aude foarte des -, sa nu te miri ca si ei vor incerca sa faca la fel. Da, vor fi multi care vor munci, dar si mai multi care vor sta degeaba, ca atita stiu si ca – vrei sa nu sa crezi, oamenii sint animale mimetice, reminiscente de la descendenta din maimute – atita au vazut la cei din jurul lor.
      Eu sper ca, atunci cind voi avea copii, sa fiu plecat din tara :))

  9. Asta nu e nimic. Peste ceva timp va fi un procent de promovabilitate de sub 50%. Este ca intr-o companie. Investesti mai putin cu 25% si alte reduceri ajungi sa ai persoane foarte prost pregatite, nemotivate. Nu ai, moral, cum sa mai ceri performante in sistem.

  10. Apropo, acum nu se mai ia leafa mica ci pur si simplu nu se mai ia nimic. Ma uit la mine – 1000 ron – 250 (25%) – 350 (decont) – 50 (5% la TVA). Nici nu vreau sa fac totalul.

  11. @Alex asta spun şi eu. Pe vremea voastră, media de la bacalaureat conta mai mult.

    Ţi-am explicat de ce pe elevul român îl doare în bască. Ba chiar am scris un post referitor la asta pe blog.

    Profesorului i se rupe. L-aş întreba şi pe Emil dacă, în cazul în care ar avea copii şi rate, ar accepta câţiva bani în plus pentru a-i lăsa pe elevi să copieze, la bac. Dar probabil nu e cazul s-o fac pe un blog.

    Încercam să-i plasez pe părinţii tăi în ziua de azi. Controale? Nu are nimeni cum să te acuze că ai lăsat 2 elevi să vorbească între ei, pentru că nu eşti robot şi nici cameră de supraveghere. Cu fiţuici stă altfel treaba, dacă eşti prins că permiţi unuia să copieze de pe aşa ceva, zbori.

    Crede-mă, în momentul actual, e mai mare frica să audă directorul (majoritatea nu-s simpli directori, mă gândesc că ştii şi tu) că i-ai dat afară elevii pentru copiat, decât venirea vreunui control. Repet, nu trebuie să-i laşi cu telefoane sau fiţuici, ci doar să vorbească între ei.

    Şi nu, nu e atât de anormal să auzi vreun părinte spunând că a învăţat sau a muncit degeaba. Da, e crud, trist, nu sună deloc bine. Dar asta e realitatea.

    @Andrei aţi dat cam mult. Măcar au ajuns?

    Nu înţeleg mirarea unora. Învăţământul nu mai e deloc ceea ce a fost (exceptând modul de predare, heh). E un lucru extrem de trist, dar adevărat şi firesc, la cum decurg lucrurile în România.

  12. Nu va mai plangeti ca nu au fost subiecte orale notate sau proba de sport care sa creasca media, adevarul este ca acesti copii devin din ce in ce mai dezinteresati. Nu am vazut atatea perle de la examenul de bac in nici un an. Si inca ceva, acum 7 ani cand la fel au lipsit notele la probele orale, promovabilitatea a fost in jurul valorii de 75%. Ce se intampla este revoltator.

    Ziceati de bani dati comisiilor. Cu tot cu banii dati comisiilor si copiat pe capete, promovabilitatea a fost jalnica. Oare cum arata promovabilitatea daca era strictetea de acum 5-6 ani. [ nici atunci nu se exagera, se putea comunica in sala de examen la unele comisii, dar nu se punea problema sa vina cineva cu subiectul rezolvat in fata elevilor, in sala de examen, in schimbul unei sume de bani ]

  13. si cu bac si fara bac tot asa te cheama ..nu mai vorbiti aiurea

  14. Partea cu adevarat frumoasa si interesanta e ca ei o sa ne plateasca noua pensiile :))

  15. Am transpirat la BAC in 1996. Numai ca atunci nu intram la facultate fara examen. Si era examen nu gluma si eram 50 pe loc.

  16. eu zic ca toate pornesc de la societate. faptul ca s-a ajuns in punctul in care diplomele sunt doar de forma inhiba concurenta pt locurile la facultati; pt o hartie faci hyperion unde intri cu diloma de bac, indiferent ce medie sta scrisa pe ea.
    cred ca gradul de invatare a fost aproximativ acelasi ca anul trecut, doar k nu s-a mai putut da sportul care ridica niste medii peste 6. si poate chiar s-a copiat mai putin, ii am in minte pe unii la tv care se plangeau ca au dat spaga si tot nu au putut copia.

  17. Trebuiau luate masuri anti-fraude in provincie unde se vine cu plasa la profesori, cu gainile, cu porcul!

  18. Cică sa făcut un studiu in UE si suntem pe ultimele locuri la invatatura.
    Tare mult as vrea sa ii vad pe francezi, spanioli italieni, etc rupandu-si neuronii
    cu materia asta stufoaso-stalinista…eu nu cred ca am fi pe ultimu loc daca si restu Europei ar avea parte de materia noastră definita perfect de parametrii:
    mult-prost-fara rost.
    ASA ca sa nu mai Facem smecherii de tocilari si sa ne dam cu parerea: cine merita sau nu sa treacă la BAC…eu am BACU anu asta, părinții nau bani de meditatii cum fac majoritatea…in fine:
    Sa ne punem întrebarea: DOAR cu BACul ce putem fi?Ce ne putem angaja?
    Va zic eu: vanzatori(Cora, Real. etc), receptioneri, rahati…
    Importanta bacului?
    Formala-maxima
    “In viața”- zero(cu felicitări)