De ce se fură prosoapele din hoteluri

De ce fură românii prosoapele din hoteluri? M-a izbit chestia asta, acum vreo două săptămâni, şi am rămas cu ea pe creier. Recunosc, nu m-a tentat niciodată, dar întotdeauna mi s-a părut incomod să furi un prosop dintr-un hotel, că la cât de mari şi la cât de groasă e ţesătura, îţi ocupă jumate de bagaj.

Bine, eu călătoresc de fiecare dată cu bagaj mic, sunt mai practic, dar, deh, mai ştii cum sunt alţii? Însă într-o călătorie recentă am început să fiu un pic mai atent la ce-ţi pun la dispoziţie hotelurile şi pensiunile şi acum vreo două săptămâni m-a izbit revelaţia.

prosoape-hotel

De ce fură românii prosoape din hoteluri? Simplu!

Din cauză că nu găseşti nicăieri un prosop bun, în comerţ. Am unul cumpărat recent din Jysk, mai mult întinde apa decât s-o absoarbă. Am mai luat, de-a lungul timpului, din alte hypermarketuri, de la Kaufland la Carrefour, sunt oribile: ori sunt prea subţiri, ori se-mput după câteva luni de folosinţă.

Serios, nu găseşti nicăieri în comerţul autohton un prosop la aceeaşi calitate precum cea din hoteluri – şi mă refer şi la cele româneşti, şi la cele de pe-afară. Mă rog, sunt conştient că n-am făcut din asta scopul meu în viaţă şi că poate n-am căutat unde trebuie.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

13 comentarii

  1. nu.

    hotelurile cumpără prosoape bune ca să reziste mai mult timp. un prosop bun e minim 50 lei, pe când alea de la jysk sau carfur sunt 20 de lei. românul nu vrea să dea 50 lei pe un prosop bun, pentru că i se pare mult, așa că se miră când dă de alea de la hotel. și le fură.

    mereu am luat prosoape bune, absorbante, care țin minim 5 ani. 3×50 lei la 5 ani nu e mult.

  2. Eu am luat un prosop bun din ikea. Ideea e sa simti mult material cand pui mana pe ele :)

  3. Cumpara de la Metro. Au prosoape pentru hoteluri ;)

  4. Încearcă la Zara Home.

  5. Un prosop bun trebuie sa aiba densitatea peste 500 g/m². Cu cat este mai mare, cu atat este mai bine. Un prosop pufos sau moale nu inseamna ca este si absorbant. Un prosop de dus bun, 70×140 cm, costa cam 50 lei. Un prosop pentru maini 50×100 cm, costa minim 20 lei.
    Insa unii prefera sa dea 15 lei pe un 80×150 cm si apoi se plang ca nu este bun…

  6. Când ai drum prin UK treci pe la Tk MAXX și cumpăra de acolo prosoape. Am luat un prosop Boss și încă unul de marcă și au fost £13 fiecare. Foarte bune. Înainte luam din Primark sau din alte părți și plăteam maxim £7. Dar calitatea lor era praf.

  7. Da, tot de la IKEA am luat şi sunt foarte bune. Iau cam unul pe an, aşa că am ajuns să vreo 4-5 prosoape de la ei. Şi în felul ăsta le schimb mai des şi nu ajung să se împută. Pentru că şi problema aia apare din cauza faptului că prosoapele stau prea mult timp ude, n-au timp să se usuce şi se fac bacterii.

  8. La hotel Orizont in Neptun au prosoape foarte bune si nu verifica camera la predare.

  9. @nastase: or fi incluse în preţul camerei dacă nu le pasă :))

  10. si lenjeriile de pat sunt super, eu nu am vazut in comert lenjerii atat de bune

  11. Problemă: s-a împuțit prosopu’.
    Soluție: setat mașină de spălat pe 90°. Evident, doar în cazul prosoapelor. Și al lenjeriei de pat :)

  12. Se fură pentru că nu-s legate de ceva.

    Pro life tip: după ce ai terminat cu dușul, înainte de a ieși din cabină, ștege-ți corpul cu palmele. De sus în jos. Cu palma dreaptă brațul stâng, cu palma stângă brațul drept, cu ambele palme trunchiul și apoi picioarele. În 5 secunde ai scăpat de picăturile mari de apă. Nu faci baltă în baie și nici nu faci prosopul (super-absorbant sau nu) leoarcă de apă.