“Proştii” de la Roşia Montană

Din cîte pot să pricep, interesele pe Roşia Montană sînt atît de mari, încît lumea e cam disperată. Şi nu mă refer la RMGC, cît mai ales la oponenţii proiectului. Ca să înţelegeţi “gravitatea” problemei, Mircea Toma a ieşit pe la televiziuni să spună că românii sînt nişte proşti că sînt, în principiu, de acord cu exploatarea de la Roşia Montană. Mai exact, ca să vedeţi ironia, el spune că 78% dintre români sînt de acord cu proiectul şi că nu e bine, bă, proştilor, să credeţi că ăia mor de foame, cînd ei chiar mor de foame! Să fiţi anti, să moară, mama lor de proşti care n-au de muncă şi sărăcesc acolo!

Mai exact, dacă ar fi să răstălmăcim ce zice Mircea Toma, oamenii ăia de la Roşia Montană, care n-au de muncă şi care sărăcesc într-o zonă vai, mama ei!, sînt nişte proşti că vor să trăiască. Şi nu în sărăcie. Da, “răstălmăcim” este un eufemism. Am tot scris despre subiectul RMGC, m-am săturat să o tot fac, dar adevărul e că unii, pur şi simplu, preferă să vadă nişte oameni în sărăcie, muritori de foame, decît să le dea de muncă şi să cîştige şi statul român ceva de pe urma lor.

Pentru că le pasă atît de mult, propun, an de an, aceeaşi soluţie, turismul. De aia, de vreo zece ani încoace, de cînd se bat canadienii pe bucata aia de munte, a gemut de turişti acolo – cam 1.000 de oameni pe an, şi ăia la FînFest. De aia există acolo pîrtii de schi, transport din oră-n oră şi… ah, stai aşa, nu există? Ce chestie!, n-aş fi crezut că numai gura e de cei împotriva proiectului.

Dacă n-aş fi fost acolo, să văd cu ochii mei cît de nasol e, n-aş fi scris. Partea şi mai proastă e că, dacă la Roşia Montană e nasol, să vedeţi ce nasol e prin Abrud şi prin localităţile de lîngă. Zici că mai e un pic şi vine apocalipsa. Dar, na, românii sînt proşti că, aşa, salvează şi pe alţii de la foame, băgînd şi cîteva miliarde în bugetul de stat. Şi ne mai mirăm că ţara asta merge cum merge şi că răutatea ne defineşte atît de bine…

PS: Da, ştiu, “cu cît te-au plătit?” etc., nu vă mai obosiţi, marchez ca spam direct. Între a bate din gură şi a scrie ceea ce am văzut, aleg să cred ceea ce am văzut. Cu ochii mei, nu poveşti spuse de Toma. Din păcate, campania aia pe care au “înfulecat-o” cetăţenii este realitatea.

36 comentarii

  1. Ma surprinde sa aud parerea asta de la tine. Daca stai bine si studiezi problema vezi ca 90% din mass-media romaneasca este cumparata de RMGC. In cazul asta mi se pare normal ca opozantii sa supracompenseze, sa tipe mai tare, ca alta sansa nu au sa fie auziti.

    Asta cu munca e un pic mincinoasa. Oamenii aia nu au de munca pentru ca zona a fost declarata monoindustriala de catre consiliul local (probabil cumparat) si nu au voie sa faca mai nimic dpdv al afacerilor.

    In plus nu poate justifica riscul proiectului. In stilul asta propun sa se construiasca o centrala nucleara in Ferentari, ca oamenii aia nu au de munca si nu prea au nici curent electric.

    • @Andrei: eu am fost impotriva proiectului pina cind am ajuns acolo. Dupa ce am vazut cit de nasol e, mi-am schimbat parerea. Deci, daca te surprinde, uita-te pe articolele pe care le-am mai scris pe subiectul asta.
      Legat de mass-media cumparata, ai fi la fel de surprins sa afli ca Soros baga bani in campanii anti-Rosia Montana pentru ca, indiferent de rezultat, el cistiga oricum? S-a scris si despre asta. E actionar in RMGC si, in acelasi timp, sponsorizeaza si Salvati Rosia Montana. Asta asa, ca idee.

  2. OK, e nasol, dar de ce e asa?
    Eu am fost acum vreo 2 ani, si am vazut ca majoritatea caselor erau darapanate si parasite. Apoi am aflat ca de fapt sunt casele cumparate de RMGC si lasate asa.
    Apoi am auzit ca avizele de descarcare arheologica au fost date foarte usor. Ba chiar pe niste spagi bunicele.
    Nu am pretentia ca stiu cum e mai bine, dar toata povestea pute rau a hazna, si de asta nu imi prezinta incredere RMGC si toate campaniile lor.

    • @Andrei: din cite am citit, casele cumparate de RMGC au fost restaurate, ca sint considerate monument istoric. Deci e un pic invers sau, daca inca n-au fost reparate, sint pe lista. In fine, nu pot sa ma pronunt.

  3. Salut.

    1. Mai intai, e adevarat ca zona a fost declarata a fi zona monoindustriala de alesii locali (primar, consilieri), in felul asta nemaiputind fi autorizata legal nici un alt fel de afacere, inafara mineritului? (Intrebarea nu-i retorica.)

    2. Sint de acord ca oamenii locului nu merita sa sufere. Sint prinsi intre ciocan si nicovala. RMGC cheltuie niste milioane bune de euro de ani de zile popularizandu-le necazurile (spre folosul exclusiv al companiei), in loc sa foloseasca (o parte din) banii aia in folosul comunitatii. Mi se pare o ipocrizie uriasa. Tie, Alex?

    3. Articolul asta https://www.crji.org/articole.php?id=4190 arata a fi bine documentat si pune povestile sonore (locuitori oropsiti; ipoteticele miliarde pe care le-ar scoate Romania (adica cine?) din asta; procentul de romani care sint de acord cu lucruri pe care nu le inteleg etc) intr-un context despre care majoritatea vorbitorilor publici tace. Si da niste raspunsuri la intrebarea de baza “cui foloseste?” (si cum, si cat). Este articolul asta intemeiat? (Este finantat de Fundatia Soros.)

    • @Axu: Nu pot sa-ti raspund decit la a doua intrebare – tii minte cartierul ala de case? Eh, cam cit crezi ca a costat? Eu nu stiu, dar presupun ca intra in milioanele alea de euro. Despre restul, zau, nu comentez. Nu vreau sa intru in polemici, m-am saturat de certuri. Trageti si voi ce concluzii vreti.

  4. Dar cine mai poate avea incredere in Mircea Toma ca si in oricare fost Catavenc ? Cine ?

    Ca s-o legam de discutia despre orfanul care isi dadea 1/2 din salariu la camin vedeti Dle Mihaileanu cum in Romania orice idee buna este compromisa – asi zice programatic. Asa ca neincrederea este si ea intretinuta programatic. Repet citatul din Frank Herbert: “…pesimism endemic pentru a-şi menţine puterea… sǎ se deprindǎ cu nedreptǎţile şi problemele de nerezolvat. Oamenii fuseserǎ învǎţaţi sǎ se considere un popor neputincios, pentru care nu existǎ mîntuire.”

    Pentru dusmanii RMGC: exact din aceleasi motive ca si Gabriel Giurgiu (intr-o Dilema destul de recenta) NU POT sa-mi formez o opinie fundamentata despre subiect. Asa ca ceea ce am scris mai sus NU este o pledoarie nici pro nici contra. Eu am ce am doar cu Catavencii care polueaza infinit mai grav (spatiul spiritual).

  5. @omu’ cu replica “centrala atomica in ferentari”
    de cate ori ai fost la mamaia? (sau in statiuni) nu de alta, dar e la 60km de cernavoda, unde deja este o centrala de genul ala.
    argumente super.

    sincer, din toata mizeria asta cu rosia montana, inca n-am inteles care-i problema daca aia exploateaza zona. eu unul vad doar avantaje (avand in vedere alternativa, ca statul roman sa exploateze, undeva in urmatorii 50 de ani?). dar nah, poate sunt eu ignorant.

  6. ok, le da drumul la exploatare si se creeaza locuri de munca. Dar cat va dura asta? mai mult de 10-15 ani? Si dupa aia ce or sa faca, o sa apara campanii de reconversie profesionala ca zona aia nu o sa mai fie buna la nimic? Si cati mineri ai vazut pana acum ca s-au apucat de alta profesie?

    Tine cont ca cei ce o sa munceasca acolo nu se vor imbogati din asta, rmgc vine pt profit nu pt pomana. Exploatarea aia e mai mult o amanare a agoniei, pt ca nu se va intinde nici macar pe un sfert de generatie.

  7. Nu am fost in zona respectiva desi imi doresc sa ajung sa imi fac o parere, dar, am fost in multe zone din Romania. Pot sa spun ca sunt foarte multe zone sarace, zone pe care eu le consider mult mai rupte de lume, realitate fata de Rosia Montana. Si atunci ce facem? Facem acest proiect pentru avea cateva, sa spunem, sute de locuri de munca si sa speram ca ceva se va schimba? Dar cu zonele ce stau mult mai rau ce facem?

  8. am fost si eu la Rosia Montana.Prin 2007. Si intentionez sa revin. Poate la vara. Nu mi-a placut ce am vazut si imi pare rau, pentru ca este cea mai veche localitate din Romania si,daca era interes, se puteau face multe. M-am bucurat cand am auzit de acest proiect, pentru ca am inteles ca implica alte 1000 de companii in jurul sau, in diverse domenii, si ca are in plan si ecologizare si salvarea patrimoniului. Dar au trecut 15 ani si tot nu s-a luat o decizie in privinta sa. Pacat. macar sa stie si rosienii aia, mai spera sau nu.

  9. pe mine nu ma intereseaza cat ai luat, sper doar ca nu iei mai mult decat mine :D

  10. eu chiar nu ii inteleg pe opozanti, mi se pare ca pe ei ii deranjeaza ca cei de la RMGC o sa investeasca mult in patrimoniu si in reecologizare, lucruri de care e nevoie si ca sa se faca turismul de care vorbesc ei de 10 ani, ii deranjeaza ca oamenii de acolo vor sa inceapa proiectul minier, ii deranjeaza ca o sa se respecte toate normele europene, dar atunci, de ce se mai opun? cum mai pot sa spuna ca “salveaza” Rosia Montana cand de fapt sunt impotriva vointei localitatii?

  11. @Calin: incep sa cred si eu ca tine. Ca ii deranjeaza ca in zona poate fi si bine, nu numai poluare si case daramate. Si oameni carora le chioraie matzele.

  12. bine ca acuma va scandalizati toti de profitul Petrom-ului. la momentul vanzarii toata lumea vedea numai avantaje.

    poate ca pentru localnici ar fi un avantaj, desi nu inteleg ceva: ce localnici mai sunt acolo? nu a cumparat gold-ul tot?

    insa la nivel global statul roman cred ca are numai de pierdut. contractele sunt secretizate, riscul de accident ecologic este mare si pe deasupra neacoperit iar castigurile pentru Romania sunt infime raportat cu valoarea totala.

    si tocmai opozantilor trebuie sa le multumiti pentru castigurile aditionale: banii in plus pentru restaurarea patrimoniului cultural, diferenta de pret la aur fata de acum 15 ani.

    si cel mai deranjant este ca lipseste o negociere reala intre statul roman si gold, in interesul statului roman.

  13. De ce cianura? De ce nu prin alta metoda de exploatare?

  14. @Nero mai traiesc cateva mii de oameni la Rosia Montana, dar mi se pare ca si statul are numai de castigat de pe proiectul asta. Adica primim peste jumatate din profituri in bugetul de stat, fara sa scoatem vreun leu de la buget, mi se pare foarte mult.

  15. Oamenii de acolo sunt mineri de multe generaţii. Şi deşi au lucrat în industria aurului, sunt rupţi în fund de sărăcie. Cu ce va schimba acest lucru încă câţiva ani de minerit? Vor fi ani în care vor prospera doar bodegile din zonă. Atât. Vedeţi nenumărate alte exemple de localităţi minere.

    Iar declararea zonei ca fiind monoindustrială şi împiedicarea în acest fel a oricăror investiţii sau iniţiative este o manevră de un cinism fără pereche. Este exact ca cerşetorii care se autoflagelează pentru a inspira mai multă milă şi a “justifica” de ce nu pot munci! Ar trebui eliminată din legislaţie treaba asta cu zonele “monoindustrială” în care nu poţi deschide o pensiune, un butic sau un wc public.

    Apropo, chiar în această perioadă cei de la RMGC duc autocare de ziarişti din diverse colţuri ale ţării să vadă cât de “nenorociţi” sunt oamenii aceia…

  16. @Calin: nu stiu sa fie jumatate din profituri. Stiu ca este o redeventa (cam ca la Petrom) iar statul are un numar de actiuni (20% ajunsesera).

  17. Nero, lasă-l pe calin, e de la RMGC şi repetă peste tot aceleaşi inepţii.

  18. Rosia Montana a avut in perioada mar 2010 – mar 2011 cel putin 10.000 de turisti.

  19. actually, nu stiu daca e de la RMGC, dar Calin are dreptate

    daca aduni tot (actiuni, redeventa, taxe, impozite etc) statul ramane cu mai mult de 50% din castigul de la Rosia Montana

    nici eu nu am crezut pana nu am vazut si facut calculele

  20. @Sakura in primul rand oamenii sunt “rupţi în fund de sărăcie” tocmai pentru ca nu s-a mai facut minerit din 2006 si pana in 2006 s-a facut la capacitate redusa. dar daca te uiti in localitate, vezi o gramada de case de patrimoniu, case frumoase, semne ca localitatea era una prospera. De ce oare? Datorita mineritului. In al doilea rand, e o ineptie ca am spus ca mai sunt cateva mii de oameni acolo? Du-te numara-i. E o ineptie ca am spus ca o sa castigam peste jumatate din profituri? poti sa-l numeri si pe ala. Stii ce e ineptie? sa acuzi oameni doar pentru ca au alta parere decat a ta.

  21. @Nero: pierzi din vedere ca statul nu castiga doar din redeventa si procentul sau in proiect. Mai intra si impozite pe salariu, proprietate, pe profit, pe divident, tva aferent operatiunilor, taxe venite de la toti furnizorii s.a.Astfel, castigul Romaniei ajunge undeva la 56%.

  22. @Anda si @Calin: n-am ce face da nu am incredere :) 56% din ce? Si bazat pe ce studii? Si contractele de ce nu sunt publice? Si o licitatie de ce nu se poate organiza? Si asigurarea impotriva unui dezastru cine o plaeste?

  23. @nero: e dreptul tau sa nu ai incredere. contractele sunt facute publice si le poate rasfoi oricine pe minind.ro. Dar,evident, exista anumite clauze confidentiale, pentru ca nu trebuie sa uitam ca exista concurenta si in acest domeniu. Cine trebuie sa cunoasca acele clauze (autoritatile care vor da sau nu avizele necesare), le cunosc.

    Din cate stiu eu, din anul 0 al exploatarii, RMGC va depune intr-un cont la care are acces si statul roman, suma necesara ecologizarii. Asa ca,daca RMGC nu se achita de datoria pe care singura si-a luat-o, statul nu va scoate niciun ban din buzunar si se va putea ocupa de acest aspect. Oricum, conform legii, e datoria exploatatorului sa plateasca acea asigurare de care intrebi.

  24. tare. Deja s-a ajuns la 56% castig pentru stat. Da cineva mai mult? Haideti, baieti si fete ca se poate! Macar sa ajungem la un 70% lol.

  25. care este suma necesara ecologizarii? plus ca eu ma refeream nu la aceasta ci la asigurarea impotriva unui dezastru…
    si nu mi-ai raspuns la intrebare 56% din ce? si vorba lui manta de ce nu 70%. sau ca in Titanic Vals: ei fac pe gratis, numai din bunatatea sufletului.

    @Alex: stii ce nu inteleg eu la tine (si la alti sustinatori “nemotivati” al proiectului): de ce nu acceptati ca sunt si adversari la fel de “nemotivati”? Nu-mi spune ca nu exista postaci doar anti- iar cei pro sunt fie localnici fie sunt “iluminati”.

    • @Nero: eu accept ca sint si adversari “nemotivati” ai proiectului, de aia las comentarii contra. Nu le las pe alea violente si/sau incrincenate, scrise cu degetele inclestate si trimise sub nume si cu adrese de mail diferite, dar de pe acelasi IP. Ah, da, si nici pe alea ale extremistilor, care sint atit de inchistati, incit nici macar nu vor sa-si puna problema unei discutii de dragul discutiei.

  26. @manta da, s-a ajuns la 56% pt stat ca s-a dublat redeventa la finalul anului trecut. de fapt avem unul dintre cele mai mari castiguri la stat dintr-o exploatare miniera, dintre tarile civilizate. de aia eu nu ii inteleg pe cei care urla ca e jaf.. nu este niciun argument pentru asta.

    @Nero 56% ala de care zice Anda e 56% din profituri. Bine.. de fapt e calculat de analisti economici. Ca sunt o gramada de factori de luat in considerare. dar asta e doar la bugetul de stat. gandeste-te ca fiecare leu pe care o sa-l cheltuiasca la noi in tara (si o sa fie cateva miliarde) reprezinta un plus pentru economie.

  27. @Calin: vezi, daca nu erau opozantii crezi ca ar fi crescut redeventa? si ce-ar fi daca am mai astepta, poate mai creste, poate apare alta tehnologie mai eco-friendly:)

  28. Stiti opera Rogoletto, in care batranul R. tine scara hotilor care venisera sa-i fure fata, trimisi de duce ? Fata a murit in cele din urma, ducele canta si Rigoletto plange amarnic.

    Prin analogie, cativa prosti de la noi (sau prostiti de reclamele RMGC) tin scara unor baieti destepti care vor sa ne ia aurul – si sa ne lase in loc cianura -, trimisi de Gabriel. Rosia Montana si zona o sa moara, Gabriel va fi vesel (ca s-a ales cu banii) iar prostii (sau prostitii) vor plange amarnic.

    Prin analogie, vezi si cazul FNI, numai ca acolo miza era una personala, nu nationala, ca acum.

  29. @Nero: redeventa poate fi marita de cate ori vrea statul, daca nu se exploateaza nimic, nu castiga nimic din aceasta crestere. Si tehnologia cu cianuri este deja eco-friendly, ca altfel nu vad de ce tari mai preocupate de mediu decat Romania, ca Suedia, Finlanda sau Noua Zeelanda o folosesc fara probleme. Si, oricum, am asteptat 15 ani ca sa se ia o decizie asupra proiectului, favorabila sau nu, si inca asteptam. Cat sa tot amanam? aurul tinut sub pamant nu ne foloseste chiar la nimic!

  30. @rogoletto: pe mine deja ma oboseste toata tevatura asta cu cianura. Credeam ca ne-am lamurit cu totii cum sta treaba cu ea. In primul rand, zona e deja moarta si din aceasta cauza are nevoie de ecologizare. Asta este planificata in proiectul minier. In al doilea rand, o tehnologie mai avansata si performanta nu s-a inventat inca in minerit. In al treilea rand, mineritul bazat pe cianuri este aprobata de Uniunea Europeana.

  31. @Anda, redeventa nu poate fi marita odata semnat contractul. DIn nou ajungem la Petrom. De ce nu se mareste si acolo? Plus: aurul de acolo nu dispare. Il putem exploata acuma sau il putem exploata peste 10 ani.