Proverbiala politețe britanică

Anglia cred că e printre puținele locuri din lume unde, la coborârea din autobuz, lumea îi spune șoferului “Thank you”. Iar el, evident, îți răspunde cu “Cheers” (apropo de cuvântul ăsta, un pic de context aici).

Și nu e singurul exemplu. Oamenii – englezii, de regulă, și mai puțin imigranții – se grăbesc să-ți țină ușa și să te invite să intri înaintea lor, deși ei au ajuns înaintea ta și alte astfel de nimicuri. Probabil ați văzut clipul ăsta, la un moment dat:

Fix așa e.

Însă chestiile care te frapează, uneori, sunt cele din trafic. Eram într-un Uber, la un moment dat, prin București, iar șoferul terminase facultatea în UK. Și pentru că, în București, când te plictisești, nu vorbești despre vreme, ci despre trafic, îi povesteam despre cum se lasă briții, unul pe altul, în giratorii.

Reacția omului a fost “Ah, știu, ai zice că englezii sunt masochiști, că le place să stea în trafic cât mai mult“. Dar adevărul e că modul în care se invită unii pe alții, în giratorii, să să treacă, e fix acea clasică metodă a fermoarului, o metodă politicoasă de a decongestiona traficul și de a-l face mult mai eficient.

Zic de trafic pentru că, mai devreme, am luat autobuzul către casă. Drumul e cu câte-o bandă pe sens, iar dacă ai o coadă de 30 oameni la urcare (la mine, la țară, autobuzele au doar o singură urcare/coborâre – plătești/validezi cardul la șofer), se strâng, în funcție de oră, cel puțin vreo zece mașini în fundul tău.

De bine ce urcasem, l-am văzut pe șoferul de pe banda opusă, care lăsase o distanță de vreo două autobuze între el și noi, cum dădea flash-uri celor din spatele autobuzului. “Hai, treceți, că cine știe cât mai aveți de așteptat.

Și ideea, apropo de proverbiala politețe britanică, este că, dincolo de a fi o chestie cu adânci rădăcini culturale, e o politețe bazată pe interes. Pentru că politețea obligă, dincolo de orice. Dacă eu îți fac un serviciu, îmi rămâi dator cu un serviciu. Dacă eu te tratez frumos, tu mă tratezi frumos. Dacă eu te las în giratoriu, tu o să lași pe altcineva la un moment dat ca eu să aștept mai puțin data viitoare. Și cauzalitatea asta se învață.

Chiar aveam o discuție, la un moment dat, despre această aparentă lipsă de prejudecăți în rândul englezilor. Nu le pasă că ai părul colorat, că ești negru, evreu, musulman, femeie sau homosexual, cel puțin nu public. Câtă vreme englezul are ceva de câștigat de pe urma ta, sexul, sexualitatea sau culoarea vor fi, cel mult, un mic motiv de bârfă acasă.

Asta pentru că englezul nu bârfește în public ca să nu fie bârfit. Viața personală, în general, nu se discută, cu atât mai puțin la birou, decât cel mult în linii mari, iar discuția moare odată terminată. Dacă i-ai spus unui coleg că ceva, nu va afla tot biroul. Tocmai pentru că, dacă el va spune cuiva ceva, nu vrea să afle tot biroul. Cum ziceam, e o politețe interesată, nu dezinteresată.

Am vărsat tot textul ăsta aici nu pentru că e vreo curiozitate sau vreo chestie de o maximă importanță, ci mai mult ca reper pentru îmbunătățirea calității vieții. Poți să spui că genul ăsta de politețe e blamabil, dar nu poți să negi că e eficient, spre deosebire de spiritul latin moștenit de poporul român de la tatăl (sau mama, că încă nu ne-am hotărât care-i cine) Traian.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Politețea britanică e “tratează-i pe alții exact așa cum vrei să fii tratat tu”. Aia românească e “decât să zică că-s prost mai bine-l ard”.

  2. Îmi pare rau sa vă contrazic dar sunt șofer de camion de vreun an si ceva in anglia si credetima căci soferie mai proastă ca in anglia nu am vazut in toată lumea aceasta, chiar nu am întâlnit conducatori in trafic sa iti acorde prioritate de trecere.
    In schimb tot respectul nemților un exemplu pentru tot traficul european.

  3. mda, ce descrii tu aici e o societate care promoveaza ca mentalitate solutia frumoasa din dilema prizonierului. si in general aceeasi tip de mentalitate se practica destul de mult si in Germania (mai putin la sefi de firme). descrisa succint s-ar cheama ‘colaborare’ si este ‘si eu castig putin, si tu castigi putin’. in cultura romaneasca pervertita de comunism moralitatea societatii se bazeaza pe ‘tunuri’ sau ‘tepe’, adica ‘eu sa castig enorm si nu-mi pasa ca tu pierzi’. democratic exprimata se vede in cine ne conduce de fapt si in concluzia ‘fura dar ne mai da si noua’. o astfel de societate se saboteaza singura, pe cand o societate aparent mai credula se dezvolta singura. factori externi gen ‘miracol economic’, ‘seriozitate germana’, ‘fonduri Marshall/UE’, ‘prima pe piete emergente’ etc. pot potenta ceva ce creste sau se darama de la sine.

  4. @Mihai Ești sigur ca ești șofer in Anglia? Mai verifica o dată

  5. Inca mai caut post-ul in care ai scris cum ai ajuns in Anglia, de ce si cum… 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.