Cum se face reforma învăţămîntului în România

booksMi-a sărit în ochi, la birou, ecranul TV-ului de la recepţie. Pe burtieră, un titlu despre noi examene pilot la clasa a doua. Evident, educaţia românească avea nevoie de noi şi de noi examene, pentru că doar prin examene multe ne vom putea mîntui de analfabetism. Din păcate, nici un ministru român al Educaţiei nu s-a mîntuit de prostie introducînd noi examene elevilor.

Aţi văzut altceva în toate pseudoreformele educaţionale româneşti? Aţi văzut programe şcolare noi, cu adevărat utile elevilor? Aţi văzut cea mai mică modificare a modului în care se predă? Pentru că iată ce văd eu:

  • prima schimbare majoră s-a întîmplat prin ’99, cînd s-a introdus examenul de capacitate (nu pun la socoteală scoaterea “treptei,” prin anii ’90,) odată cu manualele alternative
  • următoarea schimbare (absolut stupidă) a fost schimbarea examenului de bacalaureat, în 2003: doar calificative la probele orale, fără note de luat în calcul (desigur, toată lumea a avut medii mai mici decît absolvenţii din anii precedenţi)
  • următoarea schimbare, în 2004: întoarcerea la vechiul tip de bacalaureat

Acum vreun an, doi, Funeriu propunea “clasa zero,” o altă idee absolut stupidă. Acum, se bagă “examene pilot” la clasa a doua, ca şi cînd ar trebui să faci o dizertaţie ca să poţi avea măcar patru clase.

Şi întrebarea mea – firească, de altfel – apare: cînd mama naibii o “reformă a educaţiei” va conţine nişte măsuri care chiar vor reprezenta, adunate, o reformă? Cînd va exista o programă şcolară sănătoasă, care să-i facă pe elevi să vină la şcoală cu drag, nu din obligaţie? Cînd se vor crea nişte metodologii de predare care nu se bazează pe memorat, ci pe logică şi pe practică? Pe cînd am putea spera la un sistem educaţional în care să se pună mai mult preţ pe vocaţie şi mai puţin pe teorie chioară, ce nu va folosi niciodată nimănui? Zău, cîtor români le foloseşte că, în clasele de liceu (eventual, la “uman”,) au fost obligaţi să înveţe despre logaritmi şi combinate? Eu le-am uitat în secunda următoare şi nici n-am avut nevoie de ele măcar o secundă în următorii 14 ani.

Cînd, într-un final, va crea cineva un sistem într-adevăr funcţional şi eficient, prin care nişte copii să fie în stare să rămînă cu ceva în minte la cinci ani după ce vor fi absolvit? Nu de alta, dar cuvîntul “reformă” a fost dus în derizoriu în ultimii 20 de ani.

Pînă atunci, propun să se dea examen de admitere la clasa întîi.

16 comentarii

  1. Din punctul meu de vedere, invatamantul (liceal in special) s-a dus naibii prin 2 masuri:
    1. renuntarea la examenul de admitere la facultate
    2. locurile cu taxa
    Im preuna, aceste 2 masuri, au deschis o cutie a Pandorei: liceeni au aflat repede ca nu trebuie sa mai invete din greu pentru a intra la facultate, pentru ca e suficient sa ai niste profesori “binevoitori” in liceu si o comisie de bac “bine unsa”. Iar daca tot nu e de ajuns, plodul poate intra la cu taxa, caci banii pot cumpara orice, inclusiv diplome. Si uite asa au crescut si absolvit generatii intregi care au vazut cum banul poate rezolva orice, ca nu conteaza munca, ci banii si relatiile. Iar unii dintre acesti absolventi s-au facut profesori, si cercul s-a inchis.

  2. Pai uite ca se vrea crearea unui sistem într-adevăr funcţional şi eficient:
    http://farasuparare.ro/2013/02/20/scoala-in-the-land-down-under/

    Ah, pardon, ziceai de Romania :) La noi poate peste vreo 10-20 de ani daca avem noroc.

  3. Alex, iti vb din perspectiva unui parinte care are copil in clasa a II-a, deci sunt implicat in fenomenul de mai sus.
    Sursa problemelor nu e in ceea ce ai scris tu in articol.
    “Clasa zero” – total indicata. in momentul de fata socul trecerii de la gradinita la scoala e foarte mare pentru copil. E nevoie de un pas intermediar – aceasta clasa zero – care sa ajute copiii sa se adapteze mai usor noului sistem. Logic ar fi fost sa se mearga pe propunerea lui Funeriu, clasa zero la scoala, ca doar vrem sa ne adaptam copiii cu scoala, nu cu gradinita.
    “examenul pilot” – foarte indicat, pentru ca cei din minister trebuie sa inteleaga in ce moment se duce naibii sistemul nostru educational. e posibil ca inca din clasa a doua sa se observe anumite probleme structurale legate de modul in care se desfasoara actul educational(nah, ca vorbesc ca un politician acum). Adica trebuie sa intelegem daca pornim cu stangul inca de la inceput sau problemele majore apar in clasele 5-8, sau doar in clasele 9-12.
    “programa scolara” – ce pot sa-ti spun e ca programa scolara arata mai bine decat cea de pe vremea noastra, insa e posibil ca volumul de informatie sa fie usor cam mare. Ceea ce duce la aparitia “examenului pilot”, sa se lamureasca daca programa trebuie adaptata

    Sincer, nu cred ca programa e cauza majora in esecul invatamantului. Marea problema sunt profesorii(dezinteresati, cu clase extrem de numeroase, nepregatiti etc etc), iar apoi parintii(care nu se implica suficient).

    • @redraz:
      – clasa zero: să fim serioşi, nu e un şoc chiar atît de mare pentru un copil. Schimbă colectivul. După jumătate de an, deja uită că a fost la grădiniţă. Pentru asta exista “clasa mare pregătitoare” la grădiniţă. În plus, nu e nevoie de “adaptare la noul sistem,” ci de o regîndire a sistemului, care să ţină cont de “joaca” unui copil şi care să-l motiveze să înveţe mai multe, fie şi în joacă. Atunci cînd şcoala e distractivă, informaţia e asimilată mult mai uşor. Ce folos să ai clasa zero, dacă sistemul tău e la fel de prost?
      – examenul pilot – un soi de examen de “absolvire” a şcolii primare exista pe vremuri, la finele clasei a patra, probabil mai există, nu ştiu. Care e rolul lui? Să treci într-a cincea? Serios? Un examen complet inutil. Examenele astea pilot la ce folosesc? Cum anticipezi, printr-un examen la clasa a doua, ce se va întîmpla peste cinci ani? Pe bune, sînt cinci ani în care volumul de informaţii şi modul de interacţiune cu ceilalţi, de la colegi la profesori, n-are nici o legătură cu problemele majore ce apar la finele şcolii generale. Timp de patru ani, ai un învăţător. În următorii patru, ai o gaşcă de profesori. E un sistem complet diferit, fără nici o legătură cu celălalt. Deci, anticipezi bazîndu-te pe ce? Şi, mai ales, ce anticipezi? Cum anticipezi problemele de la liceu dînd nişte “examene pilot” la clasa a doua? Zău, nu faci altceva decît să creezi panică în rîndul copiilor. Numele pompos de “examen pilot” sau doar “examen,” la clasa a doua, nu face altceva decît să îi sperie de şcoală, nu să-i apropie.
      – programa şcolară – este o problemă. Da, volumul de informaţie este prea mare, iar examenul pilot n-o să lămurească nimic. Din ce să-ţi dea examen la clasa a doua? din bastonaşe şi litere de mînă? Din “Pupăza din tei?” Din tabla adunării? Ce probleme lămureşte un astfel de examen la clasa a doua şi cum rezolvă programa celorlalţi ani? Îţi zic eu cum: nu lămureşte nimic.
      Dacă trebuie să se lucreze la ceva, atunci trebuie să se lucreze la alegerea volumului de informaţie, la modul de prezentare al ei, la modul de interacţiune cu copiii. Ah, sînt părinţii dezisteresaţi? Atunci să facem ceva în sensul ăsta cu profesorii, să le stîrnească interesul. Ah, sînt dezinteresaţi profesorii? Să le dăm lefuri mai mari sau să subvenţionăm nişte şcoli private, la care să aibă acces cît mai mulţi copii, şi care să aibă o independenţă a metodologiei de predare.

      Pe bune, examen la clasa a doua? Chiar crezi în prostia asta?

  4. Reforma nu o sa fie niciodata. Poate apar niste startup-uri pe la noi care sa suplineasca nevoia parintilor de a-si educa copii intr-un sistem normal, de care pomenesti tu in articol. Poate chiar o sa apara educatie via internet – vezi Khan Academy.

  5. ai uitat inca o aberatie produsa dupa 1990. Scoaterea examenului de admitere la liceu. Adica, eu daca vreau sa merg la liceul X ca este bun, ca e de fite si tot asa, trebuia sa dau examen pe locurile scoase la concurs pt clasa a 9-a. S-ar putea sa stii (nu stiu daca ai apucat) ca se spunea de exemplu ca la Sincai, Lazar, etc erau 10-15 pe un loc. Acum, te repartizeaza un soft si ajungi, cu nota mare la un industrial de cartier (nu este o remarca peiorativa la liceele industriale). Este o mare aberatie, la fel cum pentru admiterea la facultate nota la bac reprezinta 50% din media finala de admitere. WTF????

    Si-au batut joc toti asa zisii ministri ai invatamintului de cel putin 15 generatii de elevi iar acum s-a ajuns la situatia in care elevi de liceu sunt semianalfabeti……..

    Viitor de aur ne asteapta.

  6. o gluma de pe twitter:

    La Japonezi, “teste de sarcină” înseamnă că, la 4 luni, fetusul rezolvă probleme de matematică complexe.

    https://twitter.com/nornegru/status/332474983743897600

  7. Sistemul e cretin per ansamblu insa Funeriu a venit cu unele imbunatatiri; clasa 0 asa cum e definita acum este mai buna decat vechea grupa pregatitoare; pentru simplu fapt ca locatia ei e la scoala si desi programa este aceasi rigoarea este de scoala.
    In toate tarile civilizate exista clasa pregatitoare si e la scoala; Problema mare la noi e ca nu exista experienta in domeniul; invatatoarele au fost trimise la un curs de specializare timp de 1 saptamana dupa care au intrat direct in paine… un alt grup de invatatoare va face acelasi lucru anul acesta … si asta nu e chiar oki.
    Programa de asemenea e definita destul de lejer iar activitatiile in teorie sunt destul de oki … incearca sa lege obiectele de studiu intre ele, stiintele naturii de matematica samd… Ce lipseste este experienta.
    Si am terminat cu clasa 0 (unde sunt direct interesat pentru ca am un baietel care incepe scoala in toamna)
    In rest reforma e o gluma; sistemul de invatamant e o continua bataie de joc iar singura problema care apare recurent e legata de salarizarea profesorilor … si foarte rar de calitatea muncii lor.

  8. Intrebi tu:”cînd mama naibii o “reformă a educaţiei” va conţine nişte măsuri care chiar vor reprezenta, adunate, o reformă? ” Pai cine sa faca reforma? Si ce sa mai reformeze? Ca le schimba de zici ca e o tabla de sah si schimba piesele intre ele… Ei au idee ce se intampla in invatamantul romanesc? Au idee ei de anomaliile pe care le provoaca(ma refer la profesori) cand permit nesimtirile la orele de curs?(si daca nu le permit, atunci ce masuri se impun?). Pai staiiiii, poti sa faci si clasa – 1 nu 0 daca mentalitatea e …asa cum e! Important e modul cum te impui ca profesor(nu prin bataie evident), cum transmiti cunostintele tale elevului, cum ajungi sa fi prieten cu acel elev debusolat din diferite motive… Putem sa facem reforma cat si unde vrem, totul e la nivel de act si atat. Important e dialogul cu elevul. El vine la scoala sa invete, sa sustina examene…oricare ar fi ele si oricum ar fi ele. Tu dascal, trebuie sa fi psiholog si sa transmiti mesajul tau…Dar daca nu-ti pasa…tot problema de mentalitate ramane!

  9. Examenul de admitere la liceu era ok, asa cum spune si alt comentator. Am fost vreo 20 pe un loc la clasa la care am intrat eu la Peda. Am invatat in draci, dar a meritat. S-a facut o prima ‘triere’ a elevilor, cei care au fost in stare sa intre unde au dorit au intrat, restul pe unde se poate. Admiterea in facultate cu examen era iar OK, macar nu intrau toti tampitii.

    Examen la clasa a doua mi se pare aiurea. Ce drac’ sa examinezi la copiii astia. Inca un factor de stres amboulea si o portita de coruptie, ca doar asta e importanta pentru conducatorii nostri.

    Clasa pregatitoare mi se pare inutila, am intrat cu totii din grupa mare si nu am mai patit nimic. In mod normal, daca parintele nu-i un tampit, copilul stie deja sa scrie si sa citeasca. Oricum grupa mare in general cam pe asta se axeaza, deci atat familia cat si gradinita cam pregatesc copilul pentru clasa I. Eu stiam sa scriu si sa citesc de la 6 ani, sunt copii chiar mai ‘rapizi’ in asta decat mine.

  10. Cred ca orice “reforma a educatiei” ar trebui sa inceapa cu o evaluare a profesorilor, atat profesionala cat si ca grad de implicare. Iar salarizarea lor ar trebui sa se faca in functie de rezultatele elevilor la concursuri si olimpiade, nu dupa note care de multe ori se maresc artificial, pentru bunul renume al scolii. Cel putin 50% din profesori nu-si fac treaba, adica dau note pe proiecte luate de pe net, nu asculta, isi pun elevii sa-si faca rezumate. Multi profesori sunt prea permisivi cu elevii, iar acestia vin la scoala cu pretentii ca testele trebuiesc anuntate din timp, ca au prea multe teme, prea mult de invatat. Prostii! Invatatura n-a omorat pe nimeni. In timp, tot profesorii mai exigenti sunt apreciati.

    Funeriu a introdus o evaluare a elevilor, si implicit a profesorilor, la inceputul anului si la sfarsitul lui, pentru a vedea ce cunostinte a acumulat. Din perspectiva de parinte, am vazut ca profesorii care nu-si dadeau nici un interes pana atunci, au inceput sa se agite, adica sa-si faca treaba pentru care sunt platiti. Dar apoi a venit Ponta – plagiatorul, nu s-a mai facut nici o evaluare finala, si iar s-au relaxat lucrurile. Exista cativa profesori foarte buni, care pun suflet si nu au nevoie de nici o testare, iar restul sa plece.

    Se tot spune ca avem un invatamant prost, ca iesim ultimii la testele Pisa. Am cautat in librarii si nu am gasit nimic despre asta, desi culegeri exista zeci. Acum 3-4 ani erau, s-a renuntat si la ele. Daca nu suntem buni la ceva, mai bine le scoatem cu totul, in loc sa punem accent tocmai pe ele, sa le aprofundam? Dar si de asta trebuie sa se ocupe cineva, si nu orice functionar angajat cu pile in aparatul bugetar, ci o persoana competenta, care face performanta, si care trebuie platita pe masura.

  11. Clasa 0 a avut si un alt rol, inafara de a atenua socul intrarii la scoala. Avem extrem de putine gradinite care sunt supraaglomerate. Mutarea mai din timp a copiilor la scoala a ajutat enorm in acest sens. Practic gradinitele erau supraaglomerate iar scolile erau aproape goale.

  12. Prima observatie legata de clasa 0: este foarte buna, atata timp cat se face la scoala nu la gradinita. De ce? pentru ca gradinita NU este obligatorie, clasa 0 este, iar foarte multi copii ajungeau la clasa I si habar nu aveau sa tina un creion in mana, pe cand cei care facusera gradinita deja stiau sa numere si sa recunoasca literele. Spun asta in cunostinta de cauza pentru ca am un copil in clasa I. Bastonase si liniute se fac acum la gradinita, la clasa I deja invata efectiv sa scrie litere, cifre si sa citeasca.
    Referitor la examenul pentru clasa a II-a….nu stiu ce sens sau folos are…
    Iar despre felul in care se face invatamantul la noi pot spune ca avem o problema: sunt multi profesori care deja sunt scarbiti de munca lor, poate multi ar trebui sa iasa la pensie dar nu vor, poate este si o problema de remuneratie, dar nu doar profesorii sunt vinovati ci si parintii care merg pe ideea ca scoala trebuie sa le educe copiii si ei nu trebuie sa mai faca nimic. Total gresit!Un profesor trebuie sa se ocupe de peste 20 de copii in clasa si nu va reusi sa-i aduca pe toti la nivelul de a absolvi urmatoarele examene atata timp cat nu este ajutat si de parinti.

  13. Am si eu un copil in a 2-a. Manualul de matematica e absolut jenant. Nu ma refer la continut, banuiesc ca acesta a fost verificat de cineva si ca respecta programa. Ma refer la asezare in pagina, care pare facuta de un copil de scoala generala in Wordpad. Tot textul e scris cu un Arial de 14, foarte inghesuit, nu exista nici un indiciu vizual (text scris cu bold, italic, culori diferite, spatiere diferita) atunci cand se intalnesc notiuni noi, cand se dau definitii etc. Cautarea informatiei e un cosmar. Toate paginile par la fel, difera imaginile imprastiate fara rost pe pagina.
    Bineinteles, costa sa angajezi un om calificat sa faca chestiile astea, costa sa faci manualul mai gros sau mai mare, si atunci vor fi mai putini care sa-ti cumpere manualul si profiturile scad. Din pacate se urmareste doar profitul, nu calitatea actului de invatamant.
    In alta ordine de idei, am remarcat ca inca se pretuieste reproducerea cuvant cu cuvant, nu faptul ca s-a inteles despre ce e vorba. Caz concret: au avut de dat definitia kilogramului. Baiatul meu a raspuns ca e unitatea de masura a GREUTATII. Ei bine, baiatul a fost penalizat pentru ca n-a scris MASA. Evident ca nu s-a chinuit nimeni sa le explice diferenta, nici inainte, nici dupa testul respectiv, si nici nu cred ca e cazul la varsta de 9 ani. Nu stiu cati adulti spun “masa” cand se refera la “masa”, dar cred ca cei mai multi folosesc uzual termenul de “greutate”, chiar daca stiu diferenta intre cele doua notiuni. De altfel, in manual, la lectia respectiva, nu exista definitia kilogramului. Doar lectia poarta titlul de “Masurarea masei”. In rest, exercitiile au formulari “diplomatice”, evita sa foloseasca cuvantul “masa” si prefera intrebari de genul “Cate kilograme de fructe are Vasilica?”.
    Nu vreau sa-mi amintesc de greselile de ortografie (si de lipsa de documentare) din Abecedarul folosit anul trecut. Am gasit lectii cu 4-5 greseli pe pagina.
    La noi s-a facut reforma in invatamant doar cu numele. Anul trecut s-a organizat “Saptamana scoala altfel”. Anul asta am facut reforma, s-a numit “Sa stii mai multe, sa fii mai bun”. S-a luat o idee buna, dar fiindca era a “fostului” a trebuit reformata. Numele “teza” nu mai era bun, s-a trecut la “lucrare semestriala”. Gata reforma.
    De calitatea personalului didactic iar nu am ce comenta, se vede in fiecare an la examenele de titularizare.
    Uite asa, copiii nostri sufera, ne plangem ca scoala scoate tampiti, dar numai ne facem ca reformam.

  14. Logaritmi, integrale si derivate. Doamne, niciodata nu le-am inteles si profesorul cauta sa ni le bage pe cat. Ce ma doare pe mine e ca imi vor trebui doar 3 ore, la proba de BAC :<