Pseudo-review: Nokia 3310, versiunea 2017

Pseudo-review: Nokia 3310, versiunea 2017

Primul meu telefon, prin liceu, a fost un Alcatel One Touch Easy. Ştiu, v-aţi fi aşteptat să fie un Nokia. Ei bine, n-a fost să fie. A fost un OTE mare cât un bolovan şi greu tot cât un bolovan, căci aş fi putut sparge capul cuiva cu el.

În zilele în care aveam sport şi mă mai duceam la şcoală direct în pantaloni de trening, trebuia să leg bine şnururile, că altfel ar fi căzut de pe mine din cauza telefonului din buzunar.

Un strop de istorie

Am folosit telefonul ăla timp de vreo săptămână, până l-am dat înapoi (ideea era să-l cumpăr de la cineva), că n-aveam cu cine să vorbesc, aşa de puţine mobile erau la vremea aia. Vreo doi ani mai târziu, când m-am angajat în presă, mi-am luat un Siemens A50, apoi am trecut la un Nokia cu ecran color.

Dar primele telefoane cu care am jucat fotbal în clasă au fost două modele de Nokia. Primul era altă cărămidă, similară cu Alcatelul meu, adică un 5110 zdravăn ca betonul. Al doilea, un 3310 aproape revoluţionar pentru perioada aia, căci a fost, dacă-mi amintesc bine, primul model Nokia “miniaturizat”, comparabil cu Motorola Startac la dimensiuni.

Noul Nokia 3310, versiunea 2017

La sfârşitul lunii februarie, când HMD Global a anunţat reînvierea lui 3310, am râs un pic. Zilele trecute însă, HMD Global (un startup finlandez care a preluat brandul Nokia pe această nişă, la care se întâmplă să lucreze şi foşti angajaţi ai Nokia) a avut o activare simpatică şi mi-au pasat şi mie jucăria.

Mai exact, cea din poza de mai sus, pe un albastru aproape similar cu cel original. Ecran color, cameră foto, telefon uşor şi subţire, m-am distrat un pic cu el.

Asemănări şi diferenţe între generaţiile de Nokia 3310

Prima diferenţă sesizabilă este mărimea şi forma. Noul Nokia 3310 are aproape jumătate din grosimea originalului, este ceva mai mic şi mai rotunjit, cu un ecran mai mare (şi, evident, color; ştiu, truism, asta e), dar pare aproximativ la fel de rezistent.

Mai exact, primul lucru pe care l-am făcut când l-am scos din plastic… a fost să-l scap din mână. Nu-mi propusesem asta, dar ecranul nu s-a zgâriat, însă plasticul de pe spate a căpătat două urme cât o gămălie de bold. Asta e, nu te baţi cu asfaltul.

Ce mi s-a părut interesant e că n-a sărit capacul din spate. Într-un mod complet dubios, deşi clemele alea par foarte mici şi amărâte, nu cred că un utilizator al noului 3310 riscă să trebuiască să pună bateria la loc după un impact.

Ce poţi să faci cu un Nokia 3310

N-am de unde să ştiu cât ţine bateria, că nu m-am obosit să-l folosesc, dar bănuiesc că duce lejer o săptămână, la fel ca strămoşul lui, mai ales că n-ai la ce să-l foloseşti.

Serios, n-are o conexiune 3G, browserul e un Opera Mini inutil, camera e doar de dragul de-a avea o cameră etc. Desigur, e bun pentru apeluri şi SMS-uri, ca telefon secundar – poate – şi… nu ştiu, probabil pentru persoanele care nu sunt tehnice. De dat părinţilor bătrâni, de exemplu.

Ce mi se pare interesant, totuşi, este că 3310, dacă e să mă iau după informaţiile din instrucţiunile de utilizare (da, m-am uitat în ele, căci capacul din spate se desface groaznic de greu – cum ziceam, cleme bune – şi am zis că-s eu prost şi nu mă pricep), ar trebui să existe şi într-o variantă dual-SIM.

Cel pe care l-am primit eu n-are decât un singur slot de SIM, iar deasupra lui e un slot de card microSD. La ce-o folosi, nu ştiu, că nu-s convins că ai ce stoca pe el.

Ideal pentru hipstăreală

Zău, acum, dacă vrei să faci mişto de prietenii tăi – şi, evident, dacă nu eşti dependent de smartphone -, poţi să ieşi la bere cu prietenii şi să ai la tine un Nokia 3310, eventual, să-l etalezi pe masă, ca pe vremuri, când ne lăudam, la băut, cu ce telefoane mai ţinem prin buzunare. Sau, mă rog, să agăţăm gagici, aşa cum, vreo câţiva ani mai târziu, îşi lăsau băieţii cheile de la maşină la vedere.

Altfel, cum ziceam, telefonul e subţire, uşor, pare destul de rezistent, are baterie bună, sunt convins că, măcar de dragul nostalgiei, va găsi destui cumpărători, mai ales pentru oferit părinţilor în vârstă.

Preţul e ridicol, costă 250 lei fără abonament – la eMag nu l-am văzut încă, dar oamenii s-au mişcat destul de bine pe partea de lanţ de vânzări – sau la 9 euro, din ce văzusem într-un comunicat de presă, la abonament Vodafone de 8 euro lunar. Culmea e că n-apare pe site-ul lor, iar la ceilalţi operatori nu m-am obosit să-l caut (bănui că nici la ei).

Post scriptum

Sincer, ar fi fost haios să-i testez rezistenţa cu un “fotbal” ca pe vremuri, dar telefonul chiar arată mişto, e mic şi finuţ şi mi-a fost milă, am preferat să-l cedez cuiva care chiar o să-l folosească.

Gluma deoparte, dacă vreţi să vă distraţi, costul e neglijabil. Eu, unul, sunt în continuare curios de noile telefoane cu Android, câtă vreme acolo e piaţa Nokia, de fapt.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. Cum bre, nu ai făcut o poză cu superba-i cameră să pui și matale aici un sample de demo?

  2. @ion iliescu: Aş fi făcut, apoi mi-am adus aminte că am aruncat toate cablurile USB din casă şi n-aş fi avut cum s-o scot de pe telefon 😛