Rezumat pe problemele presei scrise

Mihai Bacalu, acum cîteva zile, lucra la Adevărul de Seară de Cluj. Nu ştiu dacă mai lucrează acolo sau nu. Cert e că am găsit, via Tiberiu Lovin, un articol de pe blogul ziaristului. Şi îmi permit ca, de acolo, să scot un paragraf şi să-l public aici. Iar motivaţia este cît se poate de simplă: rezumă într-un paragraf majoritatea problemelor presei scrise româneşti. Şi, zău!, le regăsesc pe aceleaşi, majoritatea în redacţiile mici, chiar şi la cinci ani după ieşirea din presa locală. Culmea e că se aplică la fel de bine regulile şi în presa naţională. Desigur, cu mici excepţii, dar sînt acolo.

Ce nu pricep, după atâţia ani de presă, prin atâtea redacţii de ziar naţional, cum naibii poţi face aşa încasări slabe, cu aşa investiţii uriaşe. Volanţii se plâng de vreo şase luni că le trebuie veste noi cu marca ziarului, că ale lor sunt zdrenţe. Maşina stă accidentată un an, de nu i se vede clar marca. Fetele de la publicitate stau liniştite şi aşteaptă clienţi, în loc să are sediile firmelor capitaliştilor. Departament de mică publicitate nu este. Ăia din vest au o armată de directori doar la mica publicitate. Volanţii fug cu banii, că nu le cere nimeni deconturile zilnic. Subredacţiile nu ştiu să citească nici măcar dosare din justiţie pe internet. Eu de ce nu pot lucra la fără frecvenţă? De ce trebuie să stau până întunecă să caut subiecte unice?

Eh, alea bolduite sînt baza problemelor. Asta se întîmplă MAI ALES în Bucureşti. Mai ales la ziarele mari, acolo unde nu departamentul de vînzări dictează politica de încasări, ci unde agenţiile de media decid cine ia cîtă reclamă, respectiv unde clientul zice “eu acolo vreau să fiu”.

Se merge atît de des pe ideea de autosuficienţă, încît tinzi să crezi că nu-i adevărat ce se întîmplă. “Băi, eu sînt ziarul X, nu poate să mă ocolească PE MINE, bă, tocmai pe mine, reclama!“. Ba uite că se poate! Exemplu stă Cotidianul, în 2007, cînd Business Standard, proaspăt lansat, avea mai multă reclamă decît ziarul la care prestau colegii de palier din Reînvierii. Dar… cine e prost să muncească la Vînzări? Las’ că vine agenţia de media şi ne dă reclamă…

Şi, uite-aşa, presa scrisă şi-a dat singur foc… Deh, doar unul dintre motivele pentru care moare.

4 comentarii

  1. Aceasta ultima observatie “de vanzari” se poate extrapola si la alte domenii.
    In sensul ca, desi tara geme de agenti de vanzari (agenti comerciali, “seilsmeni”, consultanti de vanzari, Sales Managers sau cum s-or mai numi acesti comis-voiajori) de fapt, foarte putini stiu sa “faca” vanzari cu adevarat, ca pe o meserie. Dupa ’90, multi au ajuns in “vanzari” ca necalificati sau someri din alta meserie, ignorand cu aroganta simplul fapt ca a stii sa vinzi e o meserie in sine si una foarte serioasa. Nu esti doar un impartitor de carti de vizita. Aviz tuturor “Sales Managerilor” din tara asta.

  2. Cele de mai sus sunt doar o bucată din ”plăcinta” problemelor. Ar mai fi de adăugat lipsa de imaginație a celor de la vînzări. Reclama nu e doar simpla poza afisata în ziar, poate fi mult mai mult. Apoi rețeta cărți+cd+dvd nu ține la infinit, mai ales cînd nu toate titlurile definite ca ”obligatorii” de programa de la jurnalul adevărat cotidian reprezintă un succes de casă. După debutul în forță apar umpluturile. Apoi mai ales lipsa de profesionalism. Nu mai pot cumpăra un ziar cînd apar tot soiul de bălării în domeniul în care ma pricep. Deduc că și acolo unde nu mă pricep sunt dude. De ce să-l mai iau? Și să nu uităm de Internet.

  3. dincolo de nepriceperea în publicitate, principala problemă a cotidianelor o reprezintă faptul că edtiția tipărită pur și simplu duplică ediția online ce apare deja după 11-12 noaptea. de ce aș mai cumpăra ziarul?

  4. Poate doar pentru maculatura :D