VIDEO: Cum ar fi arătat România cu Ion Raţiu preşedinte în 1990

Am găsit, aseară, clipul de mai jos. Una dintre primele dezbateri televizate pentru prezidenţiale, în România. În 1990, cu Ion Raţiu, Radu Cîmpeanu şi Ion Iliescu. Urmăriţi, vă rog, cu atenţie, discursurile celor trei şi, mai ales, comparaţi ce spune Ion Raţiu cu textul lui Ion Iliescu. Remarcaţi crezul lui Raţiu şi redundanţa comunistoidă a lui Iliescu, de la care nu se abate nici măcar la 23 de ani după Revoluţie. După care încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi arătat România dacă, în 1990, ar fi ieşit Raţiu preşedinte. Nota bene: Raţiu a făcut, pînă a murit, exact ceea ce a spus în dezbaterea de la TVR. Comparaţi cu promisiunile celorlalţi.

Aş cita, de amorul artei, din răspunsul lui Iliescu la întrebarea “Ce aţi face dacă nu aţi fi ales preşedinte?” “În faţa ţării vor sta probleme foarte grele, care vor necesita o conjucare a eforturilor şi o conclucrare indiferent de pe ce poziţii.” Fabulos. Însă replica mea preferată este următoarea: “Nu va fi o mare plăcere pentru cel care va veni la guvernare. Va fi mult mai simplu să faci opoziţie.” Eh, acum, propun să ne amintim cam cît de puţin plăcut a fost pentru FSN (PDSR, PSDR etc.) la putere, după ce au reuşit să se îmbogăţească o căruţă de şefi din partid. Foarte, foarte puţin plăcut, că n-au reuşit să fure destul în puţinul timp – cei şase ani – în care au guvernat.

PS: Vivi Costache (căci la el am găsit clipul) spunea, pe Facebook, despre cît de civilizată a fost dezbaterea. Are dreptate, am regresat la modul groaznic. Iar pe blog, spune că românii l-au ales pe cel care nu spune nimic, care bate cîmpii cu graţie, dar zîmbeşte larg; ceea ce spune multe despre noi, ca naţie. Cu toate astea, eu găsesc că subiectul înregistrării e cel de mai sus. Dacă se mai îndoia cineva, jocurile erau deja făcute.

7 comentarii

  1. Ar fi aratat ca acum. Pe Ratiu l-ar fi invins serviciile mai ceva decit pe Constantinescu. Sa nu ne facem iluzii ca Presedintele singur are cine stie ce puteri in Romania. Nici Basescu nu are pe cit le place unora sa creada. Dar ne place ideea de “tatuc” si la bine si la rau. Asa avem in cine sa ne punem speranta ca va face lucurile bine in locul nostru, dar avem si pe cine sa injuram cind lucrurile nu ies cum le dorim noi.

  2. Iliescu a fost ceea ce a meritat majoritatea socială din 1990. România nu e pregătită, din păcate, nici astăzi de un om ca Ion Rațiu.

    Suntem încă mult în urmă pe plan al conștiinței civice. Suntem o societate needucată, unde educație înseamnă: respectul regulilor sociale, familiale, politice. Suntem individualiști, fiecare pentru el, nu respectăm regulile de conviețuire. Românii nu au conștiința unui bun comun, care să fie al lor ca popor. Fiecare nu vede mai departe de propria familie. Din acest motiv, românii nu sunt o națiune.

    Și din această societate emană o elită la fel de individualistă, ce nu urmărește binele comunității, ci doar binele individual. A fi în frunte înseamnă mai multe oportunități de a fura din avutul public. Nu mai multe responsabilități, cum ar trebui.

    Românii nu au nici un lucru care să-i unească în afară de limbă. Nu e de-ajuns pentru a fi o națiune. Când vom avea ceva care să ne unească, un bun comun pe care să-l susținem, atunci vom avea și o clasă politică mai responsabilă.

    Chapeaux pentru domnul Ion Rațiu. Păcat că ajuns într-un loc decerebrat, locul numit România cu populația numită români.

  3. Am fi fost exact in aelasi loc.
    Ratiu avea idei inalte si frumoase, din pacate nu poti conduce un Stat si o tara de unul singur, iar echipa ce s-ar fi format in jurul lui ar fi fost la fel de slaba ca cele ce s-au format din 90 pana acum :(

    Avem conducatorii pe care-i meritam, nu te pacali singur

  4. Cu ţărănistul Raţiu Preşedinte, România ar fi trecut exact prin criza liberalului Tăriceanu din 2006-2007, fiindcă şi unul şi celălalt evitau sistematic problema de bază “a provinciei” de la noi, adică faptul că economia modernă şi modul de viaţă modern au fost întotdeauna apanajul Bucureştiului şi al oraşelor mari industriale.

    De fapt, analiza făcută de Capital pe 22.10.2012 a averii aflată în mâinile populaţiei, de la “Dorel cu lopata” până la Căşuneanu şi Ţiriac, a dovedit că judeţele cele mai bogate sunt în primul rând Bucureşti + Ilfov, la o distanţă mare după ele Bihor, Bacău, Constanţa, Cluj, Prahova, Timiş, Iaşi, şi după aceea ciuciu. (Analiza are un mic defect: din moment ce pentru “Dorel cu lopata” cel mai preţios bun pe care îl posedă este casa cu terenul ei, umflarea bulei imobiliare a făcut ca distanţa dintre Bucureşti+Ilfov şi restul să fie exagerată.)

    Această diferenţă manifestată în bani, oportunităţi de a face o meserie bună, oportunităţi de a face şcoală, utilităţi publice (apa, gazul, canalizarea, asfaltul etc), acces la credit, afaceri etc între oraşele mari şi “oraşele moarte monoindustriale” şi între acestea din urmă şi sate a dus în mod evident şi la o diferenţă de mentalitate. Nu ne puteam aştepta ca minerul din iunie 1990 să gândească precum urbanul aceleiaşi vremi, să citească aceleaşi ziare şi să vorbească aceeaşi limbă, aşa cum nu ne puteam aştepta ca piţipoanca de birou a anului 2012 să gândească şi să se exprime precum bunica ei de la ţară.

    Ori atunci când vorbeşti de construcţia unui stat democratic modern, ar trebui să te gândeşti şi dacă statul cel democratic şi modern e pe placul unora al căror mod de viaţă trăgea mult mai multe beneficii materiale şi nu numai de pe urma comunismului (locuitorii semi-rurali ai unui oraş monoindustrial) decât de pe urma unui stat liberalizat (aceiaşi semi-rurali, ajunşi la căpşuni fiindcă alte locuri de muncă după tăierea industriei comuniste nu mai găsesc).

    ~Nautilus

  5. Este incredibil, elena si Mircea Scarlatescu, cum putem noi, romanasii, sa ne vindem faina ieftin si taratele scump. Cum putem sa ne uitam la o foaie alba de hartie, si sa zicem ca e neagra. Lucrurile sunt foarte foarte foarte simple: daca in ultimii 23 de ani poporul asta tembel ar fi votat macar o singura data majoritar cu dreapta, atunci eram cu cativa centimetri lumina mai aproape de Ungaria, macar, ca de Austria sau doamne fereste Germania nu putem visa sa ne apropiem in urmatoarea suta de ani. Dar nu, niciodata dreapta nu a luat mai mult de 30% din sufragii, ca sa conduca a trebuit sa se alieze cu formatiuni dubioase si sinistre (inclusiv cu excrementul produs de voiculescu). Si dupa 23 de ani, explicatia pe care ne-o gasim e: “domnule, nici dreapta nu a facut nimic cand a fost la putere, asa ca: ma leshi?”. Uitand ca de fapt dreapta nu a fost votata, si nu a avut puterea. Tot timpul cat a guvernat, in total 7 ani (1996-2000, 2009-2012) a trebuit sa faca tot felul de compromisuri ca sa nu fie picata la prima motiune de cenzura. Singurele guverne care au picat prin motiune sunt guvernele reformiste (Boc si MRU).
    Mergeti domnule la vot, votati reformistii, si o sa se aeriseasca putin imbacseala asta. Sau stati acasa, ca tot nu aveti cu cine vota, si o sa fim si noi exact la fel ca belarus, ucraina, bulgaria, etc. La urma urmei si astea sunt tari, nu?

  6. Profit de ocazie pentru a arunca pe circuit următoarea problemă:

    Încă de la evenimentul ăsta cu Rațiu încoace ne plîngem că „boborul” alege mereu cel mai prost candidat. Astăzi am ajuns la un morman de penali și alte lepre, votați cu entuziasm. Perfect adevărat !

    Ia să luăm în obiectiv un caz paralel-similar: Dl. Florian Goldstein, patronul ziarului – atenție – BURSA, este făcut arșice de un speculant mititel, pe care doar un orb (ca să nu spun cretin) nu-l depista. Vorbesc din proprie experiență – m-am deplasat 500 de km pînă la WBS ca să investesc niște bani. Imediat le-am întors un spate mare, DUPĂ ce am citit propunerea de contract (orice litigiu se judeca în… insulele Virgine). De Sima încă nu se știa, dar chestia cu insulele Virgine mi-a fost de ajuns.

    Și totuși ziarul BURSA continuă să se vîndă (unui public presupus mai avizat decît media electoratului valah). Nu discutăm aici ce circumstanțe atenuante are Dl. Goldstein, ne-am risipi în detalii zăpăcitoare, așa cum procedăm cu orice.

    ORIUNDE în lumea asta largă BURSA dădea faliment. În România NU ! Nici nu mai detaliez stupiditatea altui „mare” specialist – Daniel Dăianu – CARE CONTINUĂ SĂ FIE INVITAT, CITAT, GÎDILAT, după ce „profesionalismul” său a fost pus la pămînt în mod similar.

    Sau poate nici unul nici altul nu depind sub nici o formă de piața liberă a mass-media ? Adică TREBUIE să ne fie vîrîți pe gît mereu. Adică mass-media nu e liberă nici măcar în asemenea cotloane !

    Q.E.D. !

  7. Îmi plac mult reacțiile din comentarii, mi se pare că dacă le privești un pic abstract și le analizezi, ilustrează foarte bine deficiențele democrației Românești. :-)

    Atitudinea de “hai frate, mă lași, hai să îți zic eu cum stau lucrurile” este foarte activă (și da, nesănătoasă), o parte din popor a cedat presiunilor de a considera că toți sunt tot o apă și un pământ (o percepție nesănătoasă), iar discursul este mai degrabă emoțional, bazat pe gut feelings, decât rațional, calm sau calculat.

    Foarte mișto. :-)