“România deşteaptă” nu e în România

Irina Păcurariu este una dintre cele mai bune jurnaliste din România. Ar zice unii, de modă veche. Aş spune eu, profesionistă. Realizează, la TVR1, “România deşteaptă,” o emisiune dedicată deştepţilor care-au plecat din România şi care schimbă lumea. Peste graniţe, căci, la noi acasă, n-au posibilităţile pe care le au în altă parte. Am prins, cred, două jumătăţi de emisiune, în săptămînile care-au trecut, şi-o emisiune întreagă, aseară, de la ora 21.00.

N-o să scriu despre ediţiile precedente, căci nu mai ţin minte toate cazurile prezentate. Români, studenţi pe la Oxford, Cambridge sau Sorbona, ajunşi acolo pentru a-şi valorifica IQ-urile şi pentru a-şi urma pasiunile, pentru a face ceea ce-şi doresc fără să se-ntrebe dacă vor avea din ce trăi sau dacă trebuie să facă cercetare pe echipamente din 1950, precum medicii români cu aparatura de prin spitalele de provincie.

“Aseară”, Irina Păcurariu a fost în Silicon Valley. A stat de vorbă cu George T. Haber, probabil cel mai bogat român din străinătăţuri, cu echipa Sunnytrail, pe care-a întîlnit-o în timp ce căuta investitori, şi cu studenţi români sau americani cu rădăcini româneşti, la UC Berkeley. Aţi auzit de profesorul Daniel Tătaru? Cei extrem de pasionaţi de matematică, probabil, da. Eu, sincer, nu, habar n-aveam cine e. Nu pînă aseară, cel puţin.

Daniel Tătaru a ajuns profesor, la UC Berkeley, la 32 de ani, unde predă cot la cot cu cîştigători de premii Nobel, în condiţiile în care, de regulă, cei mai mulţi profesori ajung la catedra universităţii după împlinirea vîrstei de 50 de ani. Este, după cum îl caracteriza Irina Păcurariu, “Nadia Comăneci a matematicii”, primul din lume care a primit punctajul maxim (40 de puncte) la o olimpiadă internaţională de matematică şi, probabil, profesorul care a fost angajat de instituţie la cea mai “fragedă” vîrstă. Pe lîngă predat, se ocupă de cercetarea unor ecuaţii dubioase, ale căror nume nu am putut să le reţin (dar care pot fi numite “diferenţiale parţiale“.)

Alături de el, în timp ce-i căutam prezentarea pe site-ul Facultăţii de Matematici, am descoperit că, din cei 136 de profesori, pe lîngă Tătaru, mai sînt alţi trei români care predau acolo: Constantin Teleman, Dan-Virgil Voiculescu şi Alexandru Scorpan, cel din urmă în calitate de profesor invitat (deşi, corect ar fi “savant invitat”, căci în “savant” se traduce cuvîntul “scholar”.)

În partea a doua a emisiunii, am văzut cîţiva români angajaţi în cercetare, la MIT. De la o fată care-a terminat facultatea de patru ani în doi ani şi jumătate, la oameni care lucrează în laboratoarele MIT, pasionaţi de ceea ce fac, şi care recunosc că n-ar fi avut nici o şansă în România. Nu într-un sistem educaţional pervers, în care profesorii ştiu totul, iar studenţii sînt notaţi în funcţie de cît de bine au învăţat poezia.

De altfel, asta o spunea, cu alte cuvinte, ce-i drept, şi Radu Catană, conferenţiar universitar la Drept, la Babeş – Bolyiai. Profesorului român, ajuns la rîndu-i la Berkeley, îi poţi citi amarul în priviri, deşi, în cuvinte, încearcă să-l ascundă cît mai bine: eşti într-un loc în care toată lumea este ascultată, iar sistemul de educaţie se bazează pe un dialog din care ai de învăţat, nu pe predare intensivă şi acumulare de informaţii în ordinea în care au fost recitate.

Ne miră “exodul creierelor?” E firesc, noi nu oferim nimic la schimb românilor cu potenţial. Cu toate astea, există unii care se întorc, pentru care a fi în România este mai important decît să fie într-o societate care le oferă totul. Prin ţările prin care studiază, banii nu reprezintă un aspect important în vieţile lor. Sînt plătiţi mai mult decît decent şi au la dispoziţie aproape tot ce vor pentru a-şi desfăşura activitatea cum doresc. Se vor lovi însă în România, la întoarcere, de lefuri care nu le-ajung de azi pe mîine şi de lipsa oricăror condiţii.

Şi, ca să fie tacîmul complet, asemenea unui prieten întors, acum cîţiva ani, din Elveţia, vor da nas în nas cu mentalităţile româneşti care-i vor trimite înapoi. Asemenea prietenului meu, cu triplă cetăţenie, va fi doar o chestiune de timp, chit că asta poate însemnă şase ani. Din păcate, cel mai greu nu este să schimbi complet o infrastructură sau un sistem nefuncţional, ci mentalităţile. Iar asta nu se întîmplă într-un termen căruia îi stabileşti milestones şi deadline-uri, ci în decursul a generaţii.

Din păcate, România deşteaptă nu e în România. Şi, cel mai probabil, nici nu se-ntoarce. Acum, să deprimăm.

4 comentarii

  1. sa ne deprimam de doua ori intr-o zi cu soare?

    mai acu cateva articole pomeneai de Nicusor Dan care a lasat Parisul pt Bucurestiul inchistat in mentalitati si din cate vad nu a ramas in genunchi. cine vrea sa revina stie la ce sa se astepta, si daca ai caracter de invingator, pt ca knowhowl l-au deprins la universitatile americane, reuseste. cine nu, sa se intoarca. macar au la ce ;)

  2. Nu cred ca e corect ce zici, ca Romania desteapta nu e in Romania. Eu zic ca sunt destui si-aici, numai ca noi vorbim la stiri numai despre criza, preturi in crestere, euro la maxim istoric (din nou), crime si toate chestiile negative din lume, cum ar fi sa prezentam si stiri pozitive, in care sa povestim despre lucrurile frumoase pe care le fac oamenii care s-au intors in tara?

    Daca ai potential, stii cum sa il folosesti si unde. Si il poti folosi in tara, trebuie doar sa cauti. Da, sistemul nostru de educatie nu e asa performant ca alte sisteme de educatie dar asta nu inseamna ca aia care au ramas sa invete aici/s-au intors in tara fie sunt resemnati, fie or sa plece curand. Din contra, fix atitudinea asta strica.

  3. Salut,
    am vazut si eu editia de sapt asta a emisiunii “România deşteaptă”. Sincer, am urmarit-o cu gura cascata, fiind deosebit de impresionat.
    Cei care apar in emisiune sunt insa, dupa parerea mea, un caz special a celor care ‘pleaca in afara’. Sunt atat de specializati si atat de performanti in ceea ce fac, incat o intoarcere a lor in tara ar da peste cap programe intregi de cercetare care ne pot schimba radical viata.
    Ei nu mai sunt romani, sunt un bun comun al societatii globale in care traim.
    Au capacitatea de a schimba lumea la nivel global, nu doar la nivelul societatii romanesti. Ori Romania nu are si nu o sa aiba niciodata un sistem care sa sustina astfel de valori. Si nu doar Romania. Maxim 10 tari din lumea asta isi permit acest ‘lux’.
    E posibil ca unii dintre ei sa se intoarca tocmai din acest motiv.
    Pentru ca presiunea si asteptarile fata de ei sunt continue si extrem de mari. Lucru care in Romania, tara lui ‘merge si asa’, nu o sa se intample.
    Si multi dintre noi tocmai de aceea nu pleaca din Romania, chiar daca aici suntem peste medie. Pentru ca ne este frica de sistemele competitive, in care accentul se pune in majoritatea cazurilor pe constanta si valoare.

  4. Pentru ca am cunstinta de aceasta problema, sunt in perfect acord see you ceea ce a scris ,, redraz @ 30.5.2012, 9:47! Din acest grup fac parte acei fosti olimpici internationali care au avut chemare de mici sa studieze si ,, sa dezlege nodul in 14 ,, cum zice romanul. Ei sunt acei bursieri pentru care multe universitati americane au venit see you oferte de burse pentru studiu aprofundat. Ei sunt categoria aparte , oameni foarte normali in comportament, oameni care sunt see you aplecare deosebita catre studiu si cercetare…si care au rezultate deosebite in munca depusa!
    – Exista si o alta categorie de absolventi in strainatate , cei care merg la sudii in afara tarii pe banii tatii, care iau cursuri de cea mai mica valoare ( sunt optionale!) si care obtin diploma si atat. Unii din ei chiar au tupeu si prin surprinderea noasta ajug sa-si faca nu stiu ce imagine prin intermediul televiziunii. Oricum strinatatea e greu de pacalit si nu-i retin acolo pe cei din urma…
    – Cand o sa invatam sa fim corecti si onesti atunci adevaratii performeri vor reveni see you inima dechisa acasa.