Să abuzăm de emoticoane, zic!

A trecut o bună bucată de vreme de cînd nu prea mai stau pe Yahoo! Messenger, iar atunci cînd se întîmplă să intru, folosesc opţiunea de invisible. Am de muncă suficient de mult, încît recomand folosirea cu încredere a mail-ului. Asta se întîmplă, în principiu, din cauză că eu aleg momentul cînd să citesc despre ce e vorba, respectiv cînd să răspund. E mai comod şi, în acelaşi timp, îl pot folosi pe post de agendă.

Dar nu despre asta vreau să scriu, ci despre emoticoane. Mi-am adus aminte de modul grosolan în care se poate abuza de ele. Într-un rînd de text cu cinci cuvinte, cel puţin trei emoticoane diferite şi minimum unul repetat de vreo cinci ori în coada rîndului. Pe bune, chiar e necesar?

Nu am neapărat o problemă cu emoticoanele, dar uneori te întrebi dacă trebuie să citeşti ce zice omul sau dacă să te uiţi lung la un şir de .gif-uri animate. Cred că dacă ar fi folosite cu o anumită măsură, ar fi extraordinar de bine. Maximum două într-o frază, unul singur ar fi ideal, iar ăla folosit doar acolo unde e nevoie, nu chiar la fiecare enter apăsat. Nu-i aşa că ar fi mai puţin stresant?

Asta aşa, că mi-am adus aminte după ce am văzut clipul de mai jos:

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

19 comentarii

  1. Periculoase rau 😛 .

  2. da, e vreme sa se faca si niste filme SF, cum erau alea in care robotii preluau conducerea lumii.

  3. am observat recent ca am si eu tendinta de a abuza de :P, 🙂 si :D. Dar imi dau seama de obicei si ma opresc. Oricum, a scazut mult numarul de ore petrecute pe mess intr-o saptamana.

  4. Nu stiu cum a devenit asa un subiect la moda cel legat de abuzul de emoticoane. 😀 Fac parte din categoria de oameni care a descoperit mess-ul acum vreo 9 ani, la inceputurile sale (ID-ul meu sta martor), l-a abandonat o vreme si apoi l-a redescoperit ca unelta de comunicare cu prieteni de pe alte meleaguri. Emoticoanele au rolul lor, cand nu-i vezi fata celuilalt te ajuta sa-ti dai seama de tonul unei fraze. Si o conversatie ar parea mult mai austera fara fetele acelea vesele. Just my 2 cents. 🙂

  5. N-am inteles niciodata faza cu invizibil, la ce mai intri pe messenger daca intri invizibil, sa te ascunzi de prieteni?! 🙂 atunci la ce mai intri?!

    Despre emoticoane n-am nimic cu ele, am ceva cu oamenii care nu stiu sa vorbeasca pe messenger si nu stiu sa vorbeasca decit in “emoticoane”… Le zici ceva care tie ti se pare interesant mai mult sau mai putin, sau chiar din contra, primesti un zimbet, nici macar nu se obosesc sa traga un “da mah ce timpenie”… In concluzie, nu emoticoanele sint de vina ci prostu care le foloseste cu kuru 🙂

  6. Ce v-a casunat la toti pe emoticoane taticule. Fix in aceeasi zi si aici si pe arhiblog acelasi subiect? Da-o incolo de coincidenta, ca doar nu se schimba matricea 🙂
    Hai mai iesiti la plimbare pe strazi sa mai prindeti subiecte ca o dati in diverse. Sau a fost lectia de compunere cu subiect impus pe 8 :-))

    V-am pupat pe 😀 😀

  7. intri cu invizibil pentru ca poate vrei sa vorbesti doar cu o persoana din lista nu sa te streseze toata lista……zic eu

  8. De parca nu ai putea sa-ti pui status ca esti ocupat si ca nu poti sa vorbeshti momentan 🙂 Mie invizibil mi se pare o timpenie, dar probabil ca multor altora nu, ca altfel nu ar fi fost acolo 🙂

  9. Hai ma ca is frumoase :))

  10. Mie imi plac emoticoanele. Dau un pic sa devoare frazei. Ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca inca se mai foloseste ‘lol’. Si la fel de iritant mi se pare semnul doua puncte urmat de un sir interminabil de paranteze. Am inteles, esti amuzat, doua paranteze sunt arhisuficiente.
    Altfel… dupa cum spunea si cineva mai sus, nu e nimic rau cu ele, atata vreme cat sunt folosite cu bun simt.

  11. absolut corect. Plus ca sunt destui oameni care nu stiu sa foloseasca messengerul. Ca reguli de bun simt si eficienta intre oamenii care au ceva in cap, as zice:
    1) nu da enter la fiecare 3-4 cuvinte. Amice, esti idiot? Sau in clasa I-a? Scrie o fraza, un mesaj mai complex, nu ma obliga sa citesc asa de parca ai fi handicapat.
    2) dupa ce scrii, de preferinta o fraza mai complexa, ca sa inteleg “cine esti si ce vrei” ca sa-l parafrazez pe Iliescu, asteapta sa iti raspund. Si daca vezi jos in ferestruica …typing …. nu ma intreba ca prostul dupa 5 secunde: ” ??? ”
    Ai rabdare sa iti raspund la fel, complex, nu sa dau eneter la 3 secunde, ok?

    Una peste alta, messengerul e un consumator urias de timp. De o buna bucata de vreme nu mai vorbesc decat cu nevasta-mea, ca mi-e lene daca am calculatorul deschis si ea la fel sa dau sms-uri.

    Si cu emoticoanele, adesea m-am gandit cum ar fi ii spui omului o poanta si sa incepi sa razi si sa dai din maini ca sa se prinda si el.
    >:D<

  12. […] Alex, Nihasa, uite ce tragedie ati provocat… […]

  13. Clipul e teribil.
    Nu stiu… Mie imi plac emoticoanele; nu ma deranjeaza defel, mai ales ca nu am vazut atatea abuzuri.