De ce săracii rămân săraci

N-aş putea spune că am dus-o rău în ultimii zece ani, dar nici nu m-aş putea lăuda că m-au dat banii afară din casă. Mi-am făcut o groază de mofturi, m-am plimbat cât am putut, dar n-am pus niciodată bani deoparte la modul serios.

Ştiu cum e să trăieşti la limita sărăciei, am experimentat fără voia mea genul ăsta de situaţie până prin 2005, acea lungă perioadă în care politicienii români şi-au bătut joc de economie şi, implicit, de oameni.

Nu e tocmai uşor să creşti din lefurile a doi părinţi angajaţi în învăţământ, plătiţi prost, care-şi dădeau aproape un sfert de venituri pe navetă, pentru că, până la urmă, cineva trebuia să predea şi la ţară.

Mă gândeam că e o oarecare coeziune socială în sărăcie, însă aşa cum o numea cineva pe Facebook, zilele trecute (nu-mi mai amintesc cine), e mai degrabă un fel de generozitate venită dintr-un resentiment.

Acu’ vreo trei-patru ani, mă uitam la amicii mei cu afaceri de sute de mii de euro anual şi trăgeam concluzia că toţi au aceleaşi lucruri în comun: ori au avut părinţi întreprinzători (sau antreprenori, după caz), de la care au învăţat valoarea banului, ori au început de mici să facă bani din ceva, orice (de la vândut ochelari de soare la reparat ceasuri electronice).

Oamenii, în general, nu înţeleg valoarea banului. Proful meu de filozofie din facultate a zis, la un moment dat, o chestie deşteaptă: “Nu există blestem mai mare pentru un om decât să câştige la loto mai mulţi bani decât poate socoti.

Şi dacă te uiţi în istoricul câştigătorilor la loto, toţi cei care au “împuşcat” milioane de euro şi proveneau din medii modeste au reuşit performanţa de a toca toţi banii în decurs de trei-patru ani, ajungând în aceeaşi situaţie în care erau înainte de a primi banii.

Zilele trecute mă gândeam la nişte amici – întâmplător, oameni cu finanţe mult, mult mai sănătoase ca ale mele – care au scos la vânzare pe OLX nişte mărunţişuri (prostioare de 50-100 lei), lucruri pe care, la nivelul oamenilor “normali”, ca mine sau ca altcineva, le-am fi dat de pomană.

Cumva, de asta şi ziceam că există o coeziune în sărăcie, o generozitate pornită dintr-un soi de resentiment faţă de condiţia socială. Un om care înţelege valoarea unui lucru nu-l dă de pomană.

Făceam o socoteală, zilele trecute, că tot s-a dus vara, cam cât am cheltuit pe tutun şi bere şi mi-a dat cu virgulă. Dacă aş pune banii ăia deoparte în fiecare lună, în vreun an, aşa, mi-aş cumpăra o maşină decentă, veche de vreo şapte-opt ani, scoasă la vânzare într-o intersecţie.

Făcea mişto Eftimie, acu’ vreun an-doi (nu mai găsesc link-ul), că motivul pentru care românii sunt săraci e că nu se lasă de fumat şi de băut. Ei bine… Da, cam asta-i treaba cu valoarea banului. Bani puţini cu bani puţini se fac bani mulţi. Şi nu e vorba de zgârcenie, ci de matematică.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

2 comentarii

  1. 2 parinti dintr-o familie de 4 consuma cam 20% din buget pe tigari, alcool si cafea. Daca pui asta in 20-30 de ani e diferenta dintre o facultate in UK/Germania si salarii de +50ky si salariul minim pentru copii (a doua generatie).

    exista o reteta de iesit din saracie si inseamna timp+atentie la orice cheltuiala+ o combinatie de crescut veniturile (educatie, mutat in alt oras sau alta tara); ar trebui predat in scoala.

  2. alexnicolae: ultimele 5 cuvinte ale matale sună ca proverbul strămoșesc ”lupul paznic la oi.”