Sclifosiților!

Mvai, dar eu nu am pe cine să votez!” și “Nu îmi place Nicușor Dan, e ca o momâie, nu l-am văzut la televizor niciodată” și “Toate partidele, aceeași mizerie” și “Ăștia din USRPLUS numa’ într-un scandal o țin, cum pot să am încredere în ei?” și, în general, știți placa.

În primăvară, îmi propusesem să vin de alegeri în țară, să dau cu ștampila peste tot pe unde ar fi fost posibil. Apoi a luat-o numărul de cazuri la sănătoasa și m-am calmat un pic. Am și uitat să verific când sunt alegeri anul ăsta și, evident, n-o să votez, că dacă e să iau mizeria aia de virus, mai degrabă aș prefera să fiu internat într-un spital curat, în care să nu intru cu una și din care să ies cu zece.

Nu că italienii ar fi neapărat mai cu moț decât românii, că tot mi-am luat concediu și m-am cărat la soră-mea, dar am o vagă bănuială că spitalele lor nu colcăie de bacterii. În fine, ideea e că am buletin de București și aș fi preferat să pot să votez anul ăsta, dar, având în vedere situația și lipsa mea de încredere în comportamentul conaționalilor, tura asta stau acasă – în Anglia.

Unde voiam să ajung însă: vă luați prea în serios. Aveți impresia că dacă citiți știrile politice și economice, că dacă – eventual – ați terminat o facultate, sunteți mai inteligenți, mai capabili să înțelegeți căile întortocheate ale vieții și ale societății, că sunteți mai buni, că meritați mai mult, că lumea în întregimea ei vă e datoare cu ceva, că trebuie să se învârtă în jurul vostru.

Trăiți cu această falsă impresie că societatea trebuie să se ghideze după valorile voastre, alea personale, că valorile voastre, că modul vostru de gândire e cel corect, sunteți niște neînțeleși, nu pricepeți cum de restul lumii nu vede evidentul, că gândirea celorlalți e atât de coruptă, sunteți dezamăgiți că nu există candidați perfecți cu care să fiți sută la sută de acord.

Ei bine, sunteți niște idioți. PSD nu câștiga alegerile din ’89 până acum dacă nu erau alții ca voi, dezamăgiți că “n-au de unde alege“, principiali până-n măduva dialecticii voastre mentale.

Nu le câștiga dacă voi, ăștia principiali până la os, cu valori de nestrămutat în timp ce aruncați mucurile de țigară pe trotuar și paharul de plastic de flat white pe lângă coșul de gunoi, ați fi priceput că politica e un joc, nu matematică, ori că politica nu e serioasă, ci e ca algoritmul facebook, în continuă schimbare și adaptare.

Ați pus cu toții botul la marota aia cu “răul cel mai mic“, dar mvai!, m-am săturat să-i votez pe ăia mai puțin periculoși, am obosit. Ați devenit cu toții – inclusiv eu, pentru mulți ani – captivii ideii că toți sunt o apă și-un pământ, că nu poți schimba nimic. Ați cedat cu toții – inclusiv eu – controlul asupra vieții publice în mâinile politicienilor și v-ați victimizat, dar mvai, nu putem schimba nimic de fapt.

Realitatea e că vă luați prea în serios și luați politica prea în serios. Iar ei, ăia din partide – mai ales alea mari – știu asta. De aia toți ăia din PSD stau liniștiți, că voi vreți să aveți de unde să alegeți. Ai lor, ăia care îi votează, n-au decât o singură opțiune.

Ei n-au principii, ei au nevoi: le e foame, le trebuie bani de facturi, le trebuie bani de căldură iarna, le trebuie mărunțiș de alcool și tutun. Ei nu votează pentru feminism și pentru drepturile minorităților, ei votează pentru stomac. Ei votează pentru 10% în plus la pensie sau pentru încă 50 lei la ajutorul social și trei pungi de făină în campania electorală.

Văd chestia asta, de ani de zile, în România. O văd, mai nou, și pe Twitter, pe la americani și pe la britanici. Oameni serioși, foști editori pe la ziare mari, care nu votează cu B*den, că mvai!, n-a vorbit destul despre definanțarea poliției, uitând că celălalt candidat, Trump, a ordonat poliției să tragă în oameni cu gloanțe de cauciuc.

Politica e un joc, iar jucătorul cel mai puternic e publicul. Ăla votant. Când o să înțelegeți că e un joc pervers și neserios, când o să vă scoateți bățul din cur și o să pricepeți că puteți să începeți să vă distrați voi în loc să-i lăsați doar pe ei să se distreze, atunci o să pricepeți care e puterea unui simplu vot.

Dacă ne relaxăm un pic, poate pricepem cu toții că, și dacă “n-ai pe cine să votezi“, tot te poți distra trimițând pe altul în consiliul local sau în parlament. Dacă nu poți să-i dai jos, poți să-i încurci, că și ei ne încurcă pe noi. Dacă nu poți să scapi de ei, poți să-i enervezi, că și ei ne enervează pe noi.

Ca bărbat, n-o să găsești niciodată femeia perfectă. Ca femeie, n-o să găsești niciodată bărbatul perfect. Ca cetățeni, n-o să găsim niciodată politicianul perfect. Ca oameni, n-o să avem niciodată o viață perfectă. Nu mai căutați perfecțiunea, că n-o s-o găsiți nicăieri. Cu atât mai puțin în politică.

Da, mă, da’ tu nu mai trăiești aici, tu te-ai mutat într-o țară civilizată” nu e un argument. Mă uit la ăștia mai tineri ca mine și mă umflă râsul. Prin 2004, eu îmi luam coate-n coaste, pe la tăieri de panglici, de la sepepiștii domnului senator PSD, ziariștii erau bătuți pe stradă de oamenii lui Năstase, alții făceau sute de milioane de dolari din contracte cu statul cu șpăgi pe față. România de-acum nu mai e aia de acu’ 20 ani.

În general, țara s-a schimbat, societatea s-a schimbat. Sclifoseala asta e semn că realitatea în care trăim cu toții e mai bună. Nu poți să fii sclifosit dacă n-ai trăi mai bine. Nu poți să faci nazuri la tocănița de cartofi când ți-e foame dacă tot ce ai în debara sunt cartofi și pâine. Voi le-aveți pe toate acum, de aia faceți figuri.

Poate tocmai din cauză că aveți prea multe vreți și mai multă diversificare. O să se-ajungă și-acolo, dar mai lăsați dracu’ social media, că v-a învățat prost cu instant gratification. Lumea nu se schimbă pe cât de repede vă doriți voi, dar eu, dacă mă uit în urmă, nu-mi imaginam, în 2005, că 2020 va arăta atât de diferit, că România în sine va fi atât de aproape de Vest.

Poate că voi nu vă dați seama de asta, că stați acolo și deprimați că “n-avem pe cine să votăm” în timp ce Firea nu vă dă apă caldă, așteptând să pice Hristos din cer să facă o minune, eventual să curgă vin la robinet. Dar lumea se schimbă. Chiar mai repede decât credeți. Regăsiți-vă răbdarea.

Distrați-vă. Jucați-vă cu politica în loc să vă resemnați. Schimbați-i ca pe șosete. Nici un politician nu e îndreptățit la un anumit public și nici un cetățean nu e îndreptățit la ce vrea el și doar el. Nu meriți tu mai mult pe motiv că valorile tale sunt mai cu moț. Politica e un joc colectiv. Meriți ceea ce majoritatea alege, iar tu poți fi parte din majoritatea aia. Democrația e un joc mișto, e ca la loto: nu joci, nu câștigi.

Viața nu e, în general, despre a pierde sau a câștiga. În vorbele nemuritorului Steven Tyler, life’s a journey, not a destination, că destinația o știm cu toții, e cimitirul, important e cum trăiești. E ca un poker cu prietenii, nu contează dacă câștigi sau pierzi, important e să te distrezi. Și politica e la fel. Relaxați-vă și tratați jocul ăsta ca pe oricare altul. Distrați-vă. Terminați cu sclifoseala asta de copii răsfățați. Asta e tot, nu e nici un secret.

3 comentarii

  1. La momentul in care scriu, acest comentariu, oscilez intre a ma duce la vot si a nu ma duce la vot. Si mai jos, o sa ma explic de.
    In primul si primul rand, Romania post-decembrista cu a ei clasa politica a fost modelata de societate si de votul dat de societate. Am inceput prost cu Iliescu in 90, numai ca sa speram frumos in 96 cu marele Constantinescu, ce a urmat apoi din 2000 este clasa politica actuala modelata dupa chipul si asemanarea societatii romanesti care i-a girat pe politicieni. Si nu ma intelege, gresit este misto sa gasesti pe cineva care sa te reprezinte si sa-l votezi, numai ca partea aia din romani ce s-a prezentat constant la vot si a sperat in mai bine, nu a facut decat sa gireze toti impostorii din politica romaneasca. Sunt localitati din Romania unde oamenii voteaza acelasi primar de 20 de ani si in continuare traiesc prost. Sunt localitati, care au conducta de gaze la 100 de metri si primaria nu a gasit oportun sa le aduca gaze in localitate, pentru a nu se mai incalzi cu lemne. Sunt localitati cu drum neasfaltat de 30 de ani, daramite canalizari. Toate aceste localitati, mai precis localnicii au votat acelasi primar de ani si ani de zile. Nu mai spun de orase unde apa de la robinet nu este potabila, pentru ca s-au grabit scumpit la tarate, vezi cazul Slobozia, oras care din 2009 apa de la robinet nu este potabila…
    In al doilea rand, democratia romaneasca nu are “anticorpii” corespunzatori pentru a contracara apucaturile de dictator din politica romaneasca. Am iesit in strada ca era Dragnea la butoane, dar daca se intampla ca in locul lui Dragnea sa fie unul pe care bula asta care indeamna la vot, l-a legitimat, ce faci?! Nu de alta, dar nu am absolut nici o garantie, ca de va fi Nicusor Dan primar, apucaturile doamnei Firea vor disparea, in fond, nu costa nimic sa promiti nu?!
    Ceea ce ma duce la punctul trei si poate cel mai relevant. Legitimitatea unui primar, politician, este data de numarul de voturi stranse, raportat la populatia disponibila pentru a-l vota. Perfect, mergem la vot in numar cat mai mare si legitimam un impostor(ce este viitor dovedit), ce am rezolvat?! Pentru ca in fond, politicieni, testeaza diverse chestii si vad reactiile in societate. Cu cat, au un numar mare de voturi sau apropiat de proiectiile lor, cu atat sangele le creste mai mult in instalatie. Cu cat vin mai putini la vot sau isi anuleaza votul, incep sa-si puna problemele. Pentru ca tu te apuci de furat, sau continui, dar reactia societatii in anumite momente este imprevizibila.
    Asa ca da, sa mergem la vot, este un indemn valabil, dar nu inseamna ca trebuie sa legitimez niste impostori cu un votul meu, pot alege sa-l anulez. Si cred, ca lucrul asta ar trebui sa fie indemnul corect!

  2. Argumentare pe care am folosit-o în toate ocaziile posibile, public.

    Schimbarea este un proces de durată, și durata este formată din cicluri electorale. Sunt bune izbucnirile populare dar în lumea în care trăim. dacă nu aspirăm la o dictatură, votul contează. Deasemenea, ținând seama de faptul că este un proces, este nevoie de persistență, insistență și acumulare. Vrei schimbare, ții cu cineva, fii consecvent/ă și votează constant cu cine crezi că te reprezintă. În câteva cicluri electorale vor reuși.

    Un scrutin electoral nu este o dispută de tipul câștig/pierdere, adică nu votez cu X că nu o să câștige. Contextul este mult mai sofisticat sau complex. Se pot crea n combinații de primari, cu configurații de consilii locale (la sectoare), configurații de locale cu cea de CGMB. Plus configurații la nivel județean, foarte complexe, și mai apoi la nivel de țară. Ca atare orice vot are sens și rost pentru că de fapt este puterea lui Unu. Ridicat la puterea N.

    Orice scrutin este comparabil, prin rezultatele sale complexe, cu scrutinul anterior, similar. Ce au pierdut, ce au câștigat unii și alții comparativ cu anul 2016, aceasta ar trebuie să fie analiza.

    Nu în ultimul rând un scrutin electoral trebuie judecat în contextul său mai larg. Alegeri generale în noiembrie 2020, contextul european – suntem la marginea noului cadru financiar multianual, cu o anumită reflectare în PE – acolo unde am trimis deputați în anul 2019. Este un proces, step-by-step. Bastilia și căderea ei au fost mai degrabă evenimente de imagine, despre revoltă, ceva simbolic. De fapt schimbarea plutea în societatea franceză.

    Și aș mai adăuga că scrutinul electoral este o ocazie, un prilej de a se construi o agendă publică – ce oferă competitorii. În ciuda comentatorilor de pe margine (care se uită un pic de la înălțime, gen CTP, Cristian Pîrvulescu, ce au spus, ca și alții, că nu au fost propuneri politice) am urmărit la sectorul 4, campania în Facebook, materialele electorale, am participat la trei întâlniri de stradă, și pot spune că am aflat ce se propune. Desigur acum 4 ani, în 2016, un graffiti ironiza pe Cioloș că transparența nu ține de foame. Corect, prostituția electorală & și cumetriile politice, pe bani publici, alea da, țin de foame. Revin la idee – orice campanie electorală este un amestec de cafea, lapte, ingrediente. Și orice rezultate s-ar obține, prin simplificare – câștigă sau nu X sau Y, lume noastră nu va mai fi la fel. Chiar dacă a câștigat primarul sau primăreasa (mai rar) care nu îți convin, lumea se va fi schimbat. Pentru că primarii, unii vor trebui să cam facă ce au promis pentru alegătorii lor, și să țină de sensibilitățile celor care nu i-au votat.

    Nu în cele din urmă, studiile despre alegeri – vezi Mecanismul votului (SUA, anii 40) arată clar cum se petrec lucrurile. În plus majoritățile decid. Dacă o parte din public se lamentează de probabila inutilitate a votului, să nu uite că atunci când majoritate votează, minoritatea nu dictează. Nu lăsați minoritatea să aleagă un primar. Mergeți la vot întotdeauna!

    Așadar oamenii cu cap nu își pun problema să nu participe la vot pentru că au de ce să participe. Este o investiție de circa 1 oră sau mai multe care este fun, este bună pentru sănătatea democrației românești.