Scurt, despre PUMA Social Party.

Vineri seară, la invitaţia celor de la PUMA, am ajuns şi eu în Oxygen Club din Sun Plaza. Partea proastă e c-am ajuns pe la ora nouă seara, adică abia cînd se strîngea lumea de party. Partea şi mai proastă e c-am plecat pe la zece, că voiam să prind finalul de la Dansez pentru Tine. Glumesc. Cert e că, dacă n-aş fi ajuns atît de devreme, aş fi plecat cel puţin pe la miezul nopţii. Însă mai punem la socoteală şi-o răceală zdravănă de tratat…

Pentru fotografii serioase, vedeţi la Cristi Şerb sau la Vali. Însă nu despre fotografii vreau să scriu, ci despre conceptul de “after-hours athlete“. Cred că n-ar fi găsit un loc mai bun decît Oxygen Club pentru organizarea unei petreceri, mai ales cînd vine vorba despre o companie producătoare de echipament sportiv. Cînd ai la dispoziţie mese de biliard, mese de ping-pong şi piste de bowling, nu-ţi mai trebuie altceva decît muzică bună şi băutură din plin. Pînă la urmă, a fi “sportiv după program” înseamnă cu totul altceva decît a merge la sală.

Şi, sincer, îmi pare rău că n-am putut sta mai mult. Ochisem o masă de biliard şi n-aveam cu cine juca, iar Cristi Şerb era rătăcit prin alte cotloane de club – care, apropo, e suficient de mare încît să-ţi ia ceva căutatul unei persoane, darămite găsitul ei. Prin urmare, după party-ul PUMA Social, după ce-am tînjit la un biliard atîta, îmi propun să devin şi eu “after-hours athlete” măcar o dată la două săptămîni. Şi nu, nu pe Yahoo! Games.

Altfel, cît am stat la PUMA Social Party, am văzut şi cîteva vedete. De exemplu, l-am zărit pe Guess Who. Şi l-am văzut şi pe Puya. Nu m-aş fi aşteptat, dar cel din urmă e doi la buletin. Îmi închipuiam că tre’ să aibă cam 1.80, dar se pare că m-am înşelat. De unde rezultă, nu-i aşa?, că mărimea nu contează. Heh.

Bonus:

Între 12 mai şi pe 30 iunie, PUMA îşi propune să formeze Echipa Naţională de Atleţi After-Hours. Pentru a cîştiga un contract de sponsorizare de la PUMA (plus alte premii), trebuie să te filmezi jucînd Dart’s, tenis de masă, bowling, foosball sau biliard şi să încarci clipul în aplicaţia de Facebook. Apoi, mecanismul e simplu: îţi inviţi prietenii să te voteze. Ceva mai multe detalii, aici. Vorbim de premii serioase, nu jucărele.

5 comentarii

  1. Toate bune si frumoase.
    Dar este foarte trist pentru relatia mea personala cu brandul Puma (inceputa prin desenarea cu vopsea a felinei respective pe unicul meu tricou de fotbal, la anul 1979) ca au simtit nevoia sa inventeze si sa lanseze “conceptul after-hours athlete”. Special pentru o generatie de scutiti la sport (citat dintr-un clasic contemporan).

    Acum ceva vreme, cineva (Hemingway?… Barnaby Conrad?…) zicea ca exista trei sporturi: alpinismul, lupta cu taurii si cursele de masini. Restul sint simple jocuri.

    De acord, lumea s-a cam schimbat in ultimul secol. Dar sa vorbesti de “atleti” cind e vorba de darts, biliard si bowling este deplasat (“lame”, in engleza).
    (Ping-pong-ul nu se pune; e un sport serios, nu inteleg ce cauta in ecuatie.)

    Piata “de lifestyle” (cuprinzind si burtosi care nu merg 100 de metri pe jos intr-un an) e prea mare ca sa fie ignorata. Dar, dragule brand management Puma, nu veni cu chestii d-astea ridicole. Ramai, cit de cit, coerent cu radacinile.

    In plus, anunta-ma cind o sa gasesc macar un magazin serios (oriunde in tara) care sa aiba pe stoc si suficiente modele fara sclipici; si niste angajati care sa poate intelege diferenta dintre pantofi de tenis de masa si cei de alergare (macar).

    Subiectiv, zic.
    :)

    • @Axu: mi se pare corect :) Desi, daca ne gindim mai bine, si dart’s a devenit sport serios. Doar arunca o privire pe Eurosport :P
      Ce-i drept, eu cred ca termenul de “atlet” e folosit voit, ca o doza de ironie.

  2. @Alex:
    “Ce-i drept, eu cred ca termenul de “atlet” e folosit voit, ca o doza de ironie.”
    Ar fi bine sa fie asa; ar mai salva din impresia artistica.
    Dar tot lasat balta ma simt. Subiectiv, cum ziceam :)

    Obiectiv: in orice piata (inclusiv Romania), sa-ti ignori targetul principal (care nu e cel de lifestyle) in prima comunicare locala serioasa de brand (pe care am auzit-o eu) este o problema majora.
    Ori n-au ajuns alte actiuni la mine (iar eu sint cumparator/utilizator hardcore), ori au gresit ordinea operatiilor in ecuatie. In ambele cazuri: nasol.

  3. E clar ca Axu, are ceva dreptate in ceea ce zice, dar marii Adidas shi Nike au figuri precum Messi shi CR7, e cea mai buna strategie de a face fatza competitziei!!! Cat despre magazinele din Romania shi incultzii care-shi iau bani pe zambete nu cred ca e vinovata marca, ci noi ca popor, in fine alte meleaguri cu alte plaiuri !

    Fan Puma !