Se închide BBC România. Şi jurnaliştii?

BBC Romania

Ieri după-amiază, stînd de vorbă cu Costin Ionescu în redacţia Hotnews.ro, făceam mişto pe seama închiderii BBC România. Să nu fiu înţeles greşit, e nasol că se închide, se pierd nişte programe de radio realizate profi, se pierde una dintre cele mai tari şcoli de presă. Da’ n-am putut să mă abţin de la a-l întreba pe Costin – care a stat de vorbă cu cineva de la BBC – ce se va întîmpla cu jurnaliştii. El zicea că unora le va fi destul de greu să se adapteze la cotidian sau, eventual, la online.

Moment în care, mai în glumă, mai în serios, am zis că se vor angaja la Vîntu, că tot îi cumpără pe toţi. Deşi am zis la mişto, ulterior mi-a picat fisa: n-aş fi deloc departe de adevăr. Să ne gîndim în primul rînd la ce angajări a făcut în ultima perioadă (dintre care, de departe, cea mai prost inspirată mi se pare aducerea lui Adrian Ursu în redacţia Cotidianul) şi, mai ales, să ne gîndim la acel departament special, creat pentru reportaje, investigaţii şi alte materiale de impact (cel puţin teoretic), care ar trebui să producă pentru tot trustul Realitatea-Caţavencu.

Punem pariu că o serie dintre angajaţii BBC România vor fi luaţi de Realitatea?

4 comentarii

  1. salut, vezi ca “departe” se scrie legat si nu e tot aia cu “de parte”

    EDIT: Deh, typo. Mersi, am modificat.

  2. O asa dilema ar trebui sa se rezolve mintenas.
    Pai cand e vorba de ziaristi facuti la scoala BBC ( o fi acelasi BBC care a castigat the Second War?) sa nu-si gaseasca de lucru? Greu e imaginat!

  3. sunt jurnalisti si jurnalisti! a nu se uita ca sectia romaneasca a BBC a fost condusa de alde Mititelu, care numai profi nu era, in schimb servea interese politice cat incape! faptul ca nulitati gen Sever Voinescu sau Turcanu au fost angajate la BBC-ul romanesc da serios de gandit

  4. Eu si surorile mele am fost salvati dela moarte de BBC care era ascultat permanent de fratele nostr Ion foat magistrat care in Aprilie 1944 ne-a telefonat la Bucurtesti sa parasim iumediat orasul Intradevar la 3 Apr.am prasit eu cu cele 2 surori Bucurestiul si daca plecat pe 4 Appr,noi eram mrti in Gara de nord care a fost violent bombardata.De atunci toata familie este ascultatoare a BBC.Rog nu intrerupei emisiunea caci Tara noastra mai are mult pana la o democratie occidentala acum este”una originala de stanga”Tara noastra mmai are mult de invatati dela voi.Partidela istorice sunt poe duca iar cele extremisrte si zise sicial demicrate isi fac de cap. Nu va lasdati desfinati bancherii vostrii trebuie sa inteleagadorinta noastra ca sa nu pateasca c e am patit noi 50 anio decomunism,
    Succese Zagan Vichente