Sfaturi despre cum să ieși din sărăcie

Mă distrează de mor articolele alea în care oamenii își dau cu părerea despre cum să ieși din sărăcie. “Nu mai vrei să fii sărac? Cheltuiește mai puțin decât câștigi“, genul ăla.

Mă distrează pentru că, în general, oamenii ăia habar n-au care e situația reală în teren. Spune-i asta unei familii cu două salarii minime pe economie. Auzi, bă, săracule!, vrei să nu mai fii sărac? Ia nu mai cheltui mai mult decât câștigi!

Serios, spune-i asta unui cuplu care încasează 2200 lei lunar și tre’ să plătească chirie, întreținere, probabil și-o rată sau două și să mai și mănânce. Eventual, să mai aibă și doi copii la școală, cărora tre’ să le cumpere caiete, haine șamd.

Realitatea e că, pentru majoritatea oamenilor, să cheltuiască mai puțin decât câștigă este imposibil. Și da, pe măsură ce-ți cresc veniturile, îți cresc și cheltuielile. Pentru că nu te mai duci constant la second hand să-i cumperi copilului haine, ci te duci în magazin. Nu-l mai hrănești doar cu pâine, cartofi și fasole, ci începi să-i dai și carne.

Să dai sfaturi d-astea din burtă e o dovadă de lipsă de empatie și de lipsă de discernământ. Care e suma cu care te simți confortabil și care-ți permite să nu cheltuiești mai mult decât câștigi? O mie de euro lunar? Două mii? Trei mii? Eh, uită-te-n jur și vezi câți câștigă banii ăștia și abia după aia dă sfaturi.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. Și dacă le dai după ce ai fost sărac și ți-ai depășit condiția se pune? După ce ai muncit zilele și ai studiat nopțile, după ce ai avut mai multe joburi simultan? Cam când ai voie să dai sfaturi despre bani?

  2. Întrebarea mea-i alta: de ce simți nevoia să dai sfaturi dacă nu te-a întrebat nimeni “bă, băiatule, zi-mi și mie, cum mă-să ies eu din săracie?”

  3. sfaturi despre bani le dai când există o masă suficient de densă să le folosească. când ești înconjurat de săraci vorbește despre depășirea condiției și despre oportunitățile pe care le oferă, nu despre economii din nimic

  4. Asta-mi aminteste de un comentariu vazut pe zoso, la un articol scris pe tema pensiilor.
    Individul zicea ca e foarte simplu sa nu te bazezi pe pensie. Faci ca el, care pune deoparte cate 300 lei pe saptamana.
    Probabil cu ce gaseste pe jos, cand merge pe strada, se duce in vacanta in Mallorca.

  5. @Cris: era comentariu în subsolul articolului sau comentariul lui Vali? Dacă era comentariul lui, probabil se referea la oamenii care cîștigă relativ decent, pentru că efectiv nu se vor putea baza pe pensii. Nu cred că se referea la amărîți sau la pensionari.

  6. hai sa dau si eu un sfat neintrebat: degeaba. incep cu concluzia, si anume ca in general degeaba se dau sfaturi. ca sa argumentez as aduce in discuti o anumita perspectiva a vietii psihice:
    http://mayhem.ro/cele-17-niveluri-ale-constiintei-partea-1
    http://mayhem.ro/cele-17-niveluri-ale-constiintei-partea-2
    nu cred ca constiinta se masoara in ceva ce poate fi logaritmat si pus pe o scara (asta e teoria completa) insa esenta e ideea unei stari de spirit (sau de constiinta cum e in teoria lui David Hawkins). si cum astfel de stari pot provaca regresie (linkul 1) sau crestere (linkul 2). revenind la cazul particular al ‘sfaturilor despre bani’ degeaba ai o suma ‘imensa’ de bani, daca simti cel putin apatie (si eventual depresie) fata de viata, atunci suma aceea (incredibil de mare’ tot o sa scada. cam asta ar fi situatia ‘castigatorilor’ la loto care dupa cativa ani ajung iarasi saraci.
    ‘ca sa strangi bani trebuie sa cheltui mai putini decat castigi’ – este o observatie de bun simt elementar. daca unii au cheltuieli sa le numim ‘de baza’, ‘esentiale’, ‘indispensabile’ (subiective: pot trai fara internet?) mai mari decat veniturile atunci inseamna ca ei nu pot produce mai mult decat se pot intretine. si asta e tot o metalitate sau stare de spirit, anume ‘in sinea mea nu valorez asa de mult’. mentalitate pierditiva, ceea ce face ca discutia sa fie un caz particular al ideii de mai sus (daca ai perspectiva negativa rezulta ca pierzi)

  7. @Alex
    Nu, era un comentariu de-al unui cititor, n-avea treaba propriu-zisa cu Vali.
    Dar da, e evident ca respectivul statea bine cu banii, daca ceea ce a spus era adevarat.
    Partea trista e ca-i sfatuia si pe ceilalti sa faca la fel, in contextul despre care discutam.