Sfaturile financiare pentru săraci

M-a amuzat textul ăsta al lui Eftimie, e evident că trollează un pic, deși, pe fond, are dreptate. Dar face aceeași greșeală pe care o face și Marius de când a învățat expresia “fuck you money“, că presupune că toată lumea își permite să pună bani deoparte.

Realitatea e că majoritatea oamenilor trăiesc de la un salariu la altul. Și da, dacă ar lăsa fumatul sau alcoolul, poate le-ar rămâne niște bani la finalul lunii, dar nu așa funcționează creierul. Suntem niște animale care funcționăm ca măgarul ăla antologic, cu bățul și morcovul.

Or, pentru mulți, morcovul e pachetul ăla de țigări sau berea. Textul ăsta al lui Marius e greșit pe atât de multe niveluri, că nici n-aș ști de unde să încep:

  • lipsă de empatie
  • presupunerea că toți au din ce să pună bani deoparte
  • presupunerea că oamenii știu exact ce valoare are munca lor (newsflash: nu, nu știu să se vândă și nu știu să cuantifice valoarea muncii lor)
  • presupunerea că, atunci când începi o afacere, o faci cu banii altuia, nu din propriile economii, că îți pică din cer capitalul
  • presupunerea că toată lumea e Mafalda și va ști exact când va veni o pandemie, deci modelul tău de business e prost din start

Eu evit să dau sfaturi financiare din simplul motiv că eu nu sunt un etalon. Am făcut niște bani, i-am tocat, am făcut alții și tot așa. Dar sunt câteva chestii pe care le-am învățat în toți anii ăștia (mai ales în ultimii doi, în Anglia). Pe scurt:

  • ideal ar fi să câștigi de patru ori mai mult decât costurile cu locuința (chirie/rată + utilități)
  • dacă locuința te costă 25% din venit, atunci:
    • 25% ar trebui să meargă în economii,
    • 25% sunt probabil cheltuieli cu nevoile zilnice (mâncare, alcool, tutun, ce-o fi),
    • 25% sunt entertainment, shopping, călătorii/concedii dacă asta îți face plăcere. Dacă te scremi un pic și nu arunci cu banii, ce rămâne la finalul lunii ar trebui să se ducă tot către economii
  • zic că nu sunt exemplu pentru că, în cazul meu, 25% din salariu se duce la Fisc, că plătesc taxele pentru veniturile din 2018. De aia nici nu dau sfaturi

Răsplata

Dar asta e situația ideală pentru un om care joacă în liga medie, nu în liga mică, la concurență cu șomerii sau în liga mare, la concurență cu milionarii. Și aici intervine fix partea asta cu o înțelegere de bază a modului în care funcționăm, în care vrem să fim răsplătiți pentru ce facem sau, pur și simplu, pentru cine suntem.

Pentru liga medie, răsplata aia ține de un concediu sau un city-break, iPhone-ul nou în octombrie, o tură prin mall etc. Pentru cei din liga mică, răsplata înseamnă o pereche nouă de blugi de Crăciun și un pachet de țigări pe zi. Ăla e luxul pe care și-l permit cei care câștigă puțin.

Se pot optimiza cheltuielile inclusiv atunci când câștigi puțin? Evident. Știe toată lumea cum s-o facă sau are toată lumea disciplina necesară? Firește că nu. Și asta pentru că e foarte important contextul cultural din care provin oamenii respectivi.

Contextul cultural

Iar în majoritatea cazurilor, din contextul cultural respectiv înveți că nu poți să-ți depășești condiția. Una că imprimă o mentalitate de a te mulțumi cu puțin, alta că, după eșecuri repetate în încercările de a-ți depăși condiția, ajungi să fii tu însuți convins că mai mult nu poți sau, mai grav, că nu meriți.

Eftimie nu zice rău cu exemplul lui: dacă pui 10 euro lunar deoparte, peste zece ani ai 1.200 euro. Una că 1.200 euro sunt bani de semințe, trecem peste aspectul ăsta, dar răsplata e insignifiantă când te gândești la ce înseamnă zece ani. E o groază de timp, nu vezi rezultatul imediat, iar asta îți omoară motivația.

E fix ca în cazul oamenilor care vor să slăbească: merg la un antrenor personal, iar ăla le spune că vor vedea rezultate peste trei luni. Mintea se oprește la “vei vedea rezultate”, iar după prima lună renunță din cauză că rezultatele nu se văd.

Instant gratification

Nu avem obișnuința de a face planuri în general, iar lipsa experienței de planificare conduce la incapacitatea de a face o proiecție mentală a rezultatului (morcovul) la un anumit moment în timp. Mai ales că suntem obișnuiți cu instant gratification și mai ales în lipsa unei educații financiare.

În plus, marea majoritate a populației – în România, cel puțin – provine din familii care nu au avut cine știe ce. Părinții mei n-au avut ce să mă învețe despre bani că au lucrat în învățământ, în anii ’90, și erau plătiți cu capace de bere. Ai altora, similar, n-au avut exemple.

Expresia “ban la ban trage și păduche la păduche” e fix despre asta: modele – în principal, familiale – de gestionare a banilor. Cred că 95% dintre cunoștințele mele care au făcut mai mulți bani decât mine (mult mai mulți, adică) se trag din familii în care cel puțin unul dintre părinți a fost antreprenor (patron, bișnițar, nu contează).

Ban la ban și păduche la păduche

Și mai e o chestie: empatia o întâlnești mai des la oamenii săraci decât la cei cu bani. Un sărac n-o să se apuce să vândă pe OLX/forumuri hainele și jucăriile copiilor pe măsură ce cresc – sau căruciorul -, ci le va da mai departe altcuiva. Cineva cu bani le va vinde ca să-și recupereze investiția (exemplu văzut la prima mână, în cercul de apropiați). Într-o comunitate săracă, vezi mai des ajutor reciproc.

Și apropo de expresia preferată a lui Marius, ce înseamnă fuck you money? Să ai bani pentru șase luni puși deoparte? Pentru că vine individul ăsta de mai jos și dă de pământ cu câteva mituri, inclusiv ăsta cu “șase luni” și te face să te simți sărac.

Fuck you money nu e atunci când ai bani pentru șase luni sau un an, ci atunci când nu mai știi câți bani ai. Și zice o chestie foarte deșteaptă în clipul ăsta, ceva de genul ăsta:

M-a lovit criza vârstei mijlocii. M-am uitat în cont, am văzut că îmi permit un Lamborghini și m-am gândit serios să-mi iau unul. Apoi m-am întrebat cât m-ar costa reparațiile în caz că îl lovesc. Dacă te gândești cât te costă reparațiile înseamnă că nu ți-l permiți.

Fuck you money

Parcă fuck you money înseamnă brusc altceva, nu? A penny saved is not the same thing as a penny earned. OK, omul încearcă să fie amuzant pe alocuri și să fie autoironic, ăsta e stilul lui, iar dacă nu i-ai mai văzut nici un clip, o să-l iei drept arogant, dar nu greșește.

Și o spune pe șleau: el e zgârcit. Dacă-mi amintesc eu bine, de aia a divorțat de el nevastă-sa, că stătea pe un sac de bani și trăiau ca niște săraci, fără excursii exotice, fără shopping, de preferat să locuiască la părinții lui (de altfel, milionari și ei) ca să facă economii și alte chestii logic de deranjante într-un cuplu.

Dar, în esență, e vorba de o mentalitate. Pe care o înveți de mic și pe care e greu să o schimbi. De asta și ridic dintr-o sprânceană, de multe ori, când văd cum sunt criticați ăștia mai tineri. Că prea se distrează, că până la 30 ani ar trebui să îți fi cumpărat deja propria casă, că o fi, c-o păți.

Rețeta universală

Și… nu e chiar așa. Toată lumea dă sfaturi:

  • e mai bine să ai copii la 20+ ani că ai părinții care te-ajută
  • e mai bine ca la 20+ ani să muncești să pui bani deoparte
  • e mai bine ca la 20+ ani să îți trăiești viața, că după aia nu mai ai când

Astea de mai sus sunt cel mai des întâlnite. Și toate sunt corecte. Pe care rută pleci? Dacă te distrezi, n-apuci să strângi bani. Dacă muncești, nu te distrezi și nici n-o să ai o familie. Dacă pornești cu familia, o să ai cheltuieli mari încă 20 ani și n-o să apuci să faci economii și nici n-o să te distrezi etc.

Nu există o variantă corectă. Nu există o rețetă universală. Sunt extrem de multe variabile și e greșit să judeci oamenii în funcție de condiția ta.

“Nu uita de unde ai plecat”

Și mai e vorba asta, “Să nu uiți de unde ai plecat.” Nu se referă la cartierul în care ai crescut și nici la oamenii pe care i-ai lăsat în urmă (gen prieteni din copilărie), ci se referă la condiția inițială, cea din care te-ai ridicat.

Pentru că pe măsură ce urci în ierarhia socială sau pe scara contului bancar, creierul se adaptează unei noi realități și dezvoltă o nouă rutină. Începe să presupună că normalitatea ta este norma, nu excepția. Și începi să îi judeci pe alții raportându-te la condiția ta actuală, uitând că tu, poate, ai fost mai norocos, că ai avut acces la alte oportunități, sau că, la un moment dat, ai fost la fel de pârlit ca ăia pe care-i critici acum.

Iar asta duce, în principiu, la pierderea empatiei. La dat verdicte în loc de căutat soluții. Da, nu poți să-i ajuți pe toți cu bani și nici nu e ideal să faci asta. Dar îi poți ajuta cu un link către un job mai bine plătit, cu un articol despre cum să-și negocieze mai bine salariul etc. Deși, sincer, majoritatea articolelor alea sunt bullshit din cauză că sunt scrise superficial.

Cum ziceam, eu nu m-apuc să dau sfaturi financiare, că nu sunt un etalon. Dar pot să dau un sfat general: nu vă pierdeți empatia. Toți avem nevoie de un strop de instant gratification, toți avem nevoie de răsplată, că altfel am fi niște roboți. Serotonină.

17 comentarii

  1. Am auzit și ideea de a te concentra pe creșterea venitului și (dacă e nevoie) de ascensiune profesională pentru a atinge acest obiectiv, în detrimentul economiilor nesemnificative. Americanii dau ca exemplu acele latte care e un exemplu de moft, moft pe care l-ai putea privi ca gratification daca ai face mai mulți bani. Normal, respectivii adepți ai acestei idei continuă cu tehnici de a-ți negocia veniturile sau de a-ți pune la punct cariera și na, unele se aplică ușor altele… mai greu.

    În România mi se pare că oamenii nu încearcă și alte lucruri și e greu să te lovești de oportunități noi când n-ai pasiuni sau nu înveți și lucruri noi. Și din cauza asta așa îi percep și pe cei din jur și au impresia că toți își dau salariul pe telefoane și aia e – pe lângă lipsa de empatie e și o viziune îngustă.

    • Asta zice ăla din clip, “A penny saved is not the same thing as a penny earned”. Că economiile sînt bani de semințe dacă-ți tai un latte sau un pachet de țigări comparativ cu cît poți face negociind mai bine salariul sau pornind cu niște proiecte secundare. Și deși are dreptate, problema cu mentalitatea asta e că nu toată lumea are capital de risc ca să pornească ceva, n-are timă, n-are skill-uri/cunoștințe etc. E ce ziceam în text, teoria ca teoria, da’ practica ne omoară.

  2. Am râs și eu puternic la faza cu uite, sunt milionar, dar stau cu părinții ca să nu plătesc pentru mâncare și locuință. Cred că a trecut în extrema cealaltă, nici așa nu e ok.

    Instant gratification – da, e faină, dar am avut un duș rece prin 2010, când ne-am trezit că urmează să vină primul copil și noi nu aveam nic un ban pus deoparte, deși salariile erau decente pentru vremea aia.

    Fuck you money – sfatul cu bani pentru 6 luni se aplică clasei medii, evident că când ajungi milionar sfaturile de educație financiară se schimbă, și tipul are dreptate, dacă ești bogat ar trebui să poți trăi doar din dobânzi, fără să îți diminuezi averea. Dar prind bine și banii pentru ăia 6 luni, dacă nu îi aveam nu îmi dădeam demisia, nu schimbam orașul, nu încercam să pornesc o firmă pe cont propriu, cu banii mei etc.

    Posibil să nu fiu empatic uneori, dar am o mulțime de articole în care am oferit sfaturi practice, și sunt mai mulți oameni care mi-au mulțumit personal că le-am deschis ochii. Și nu uit de unde am plecat, de fapt nici nu cred că am plecat foarte departe, doar că am reușit să mă ridic un pic și aș vrea să facă și alții asta. https://mariussescu.ro/tag/bani/

    • Am râs și eu puternic la faza cu uite, sunt milionar, dar stau cu părinții ca să nu plătesc pentru mâncare și locuință. Cred că a trecut în extrema cealaltă, nici așa nu e ok.

      Pentru noi, da, ca suntem tara balcanica, crestina, istorie zero pe post de baiatu care spala geamul, e revoltator pentru ca vrem sa fim cu mentalitatea europeana/americana.
      El e cu Asia, Confucius, familia unitara, “if it looks stupid but works, it ain’t stupid”, rusinea e in mintea altora nu a ta si altele fara inhibitii.

      Pana una alta, el e milionar cu parintii, iar noi suntem independenti saraci…

    • Eh, acu’ stă cu părinții că e lockdown, acu’ vreo trei săptămîni stătea în apartamentul lui. Nu știu dac-a renunțat la chirie (ceva gen 4k/lună), dar nu cred.

    • Buna rau asta cu “rusinea e in mintea altora, nu a ta”.
      Adaug ca noi, romanii, mai suntem.si cu fudulia e temelie.

  3. *că când, pana mea, nu mai scriu simultan în 3 tab-uri. :)

  4. Nici eu nu vreau sa dau lectii. Totusi: dimineata, cand ma duc la radio, cam 10 angajati de la curatenie fac o mica socializare in fata cladirii, la cafea si tigari. Le zic buna dimineata, imi raspund, ne cunoastem, deja.

    Uneori, imi vine sa ma opresc si sa-i intreb de ce nu economisesc si ei, fiecare, 1000 de euro anual – dar ma abtin, nu vreau sa-mi incep ziua cu scuipati si injuraturi.

    Totusi, 1000 de euro anual… o vacanta cel putin rezonabila, nu?

    Atata te costa sa fumezi un pachet mediu de tigari pe zi. Bani pe care-i investesti in cancerașul tau prematur, in timp ce te plangi ca nu-ti ajung banutii de la o luna la alta.

    10 euro pe luna? Nu, 100.

    • @Vlad: eu cred că tu n-ai citit textul cu atenție :) Bine, pe de altă parte, pe tema fumatului, tu ești ca antivaxerii, nu se poate înțelege lumea cu tine :D

    • @Petreanu

      Eu am invatat sa pun o intrebare (Socrate, deh) si in functie de cum o Interpretezi, spune multe despre tine: I-ai da slujba ta banoasa sa nu mai fie sarac?

      Repet, depinde cum interpretezi intrebarea. Eu asta vreau sa-i intreb pe cei carora, in sinea lor, stiu ca e ceva neregula dar nu lasa mai mult decat ce permite tapetul.

  5. Una că imprimă o mentalitate de a te mulțumi cu puțin, alta că, după eșecuri repetate în încercările de a-ți depăși condiția, ajungi să fii tu însuți convins că mai mult nu poți sau, mai grav, că nu meriți.

    Din categoria Cum descrieti Romania? si este corect.

  6. Ok, probabil e un pitic al meu pe creier, insa:

    Nu am fost in excursii, nu am iphone, nu am masina, traiesc foarte frugal, am niste bani pusi deoparte. E, acesti bani care imi asigura o plasa de siguranta au fost facuti cu foarte multe lipsuri. Cum am zis, ursus in loc de heineken, gatit acasa si nu mers la restaurant, nu mers in cluburi, nu mers city break-uri nu mers thailanda.

    E, cand vine o criza nu ai cum empatiza cu cineva care traieste clipa. Nu ai cum.
    Si ce ma roade pe mine e ca atunci cand alegeam sa pun banii deoparte si sa nu ii sparg, prietenii si colegii de munca ma evitau pe motiv de #sarak. Acum ii evit eu pe ei.

    Si nu, nu sunt nazi, empatizez cu oamenii care nu au avut aceleasi sanse ca si mine dar care lupta zi de zi pentru o viata mai buna.

    • E, cand vine o criza nu ai cum empatiza cu cineva care traieste clipa. Nu ai cum.

      “Pai bine, ma maica, eu ti-am bagat pe gat lipsusurile?”

    • Și ești mulțumit cu stilul tău frugal de viață? dacă da e ok, deși puțin îngust pentru că presupui că toți am putea fi ca tine, dar în ansamblu ok. În mod normal trebuie să-ți dai seama ce contează pentru tine în viața asta și acolo să lași banii, iar dacă ție nu-ți aduce o satisfacție mâncatul la restaurant atunci da, sunt bani risipiți. Degeaba ai bani la ciorap dacă banii ăia nu-ți asigură viața pe care ți-o dorești. Crizele vin și pleacă, banii și joburile vin și pleacă, iar dacă noi ca oameni nu creștem… well, banii de la ciorap se termină la un moment dat.

      iPhone-ul meu a costat vreo 500 de lei (nou) și știu cum e să-ți fie frig și să n-ai mâncare și curent, dar eu unul n-am să beau Ursus doar pentru că e mai ieftin, ci poate o să beau mai puțin Heineken. Ține de priorități, nu de limitări excesive.

  7. As vrea sa te felicit pentru articol.
    Precum spui tu, nici eu nu inteleg de ce toata lumea simte nevoia sa dea sfaturi. Sa spuna ca varianta lui este cea mai buna si, imediat, sa acuze pe ceilalti. Nu exista povesti de succes, ci doar viata care se intampla.
    Poti incerca sa ai niste repere, dar sunt perioade si perioade. Sunt ani in care ai zece vacante, si poti sa iti cumperi elicopter si ani in care traiesti din imprumuturi.
    Foarte interesanta abordarea cu partea de retea, dar sa nu uitam ca cat avansam in varsta cu atat devenim mai singuri.
    As vrea sa incurajez persoanele empatice. Din pacate nu este cazul meu, realitatea mea imi spune ca nu prea ma intereseaza de ceilalti. Oamenii nu se pot schimba. De ce sa incerc eu?!

  8. Rareori simt nevoia sa comentez cand citesc vreun articol. De data asta mi se pare obligatoriu sa zic ceva: este, de departe, cel mai de bun-simt si mai empatic articol citit de mine in ultimii ani.

  9. A spus unul o vorba ( mu mai stiu cine, dar caut). Iti permiti o masina daca poti sa-ti cumperi doua.
    Aviz amatorilor. In rest, sunt pentru o educatie finaciara ca si pentru una sexuala.