O posibilă soluție pentru a împiedica incidentele/sinuciderile la metrou

Am scris aseară pe facebook, reiau și aici ideea, să rămână undeva unde poate fi găsită, ușor rescrisă. După crima aseară, de la Dristor 1, am așteptat un tren în direcția Preciziei timp de vreo 30 minute, timp în care, pe celălalt sens, poliție, jandarmi și CSI românesc.

Am observat cum toate metrourile care intrau în stație o făceau cu viteza melcului, ceva gen 5 km/h. Și, aveam să descopăr ulterior, până la destinație, aceeași frânare înainte ca trenul să ajungă în dreptul peronului.

Mi se pare o posibilă soluție și o chestie de bun simț dacă vrei să previi astfel de evenimente: să frînezi trenul înainte de peron pentru ca, în cazul unui accident – sare sau cade cineva pe șine -, chiar dacă e o frînă mai bruscă, să poți opri în 30-50 cm fără să moară cel din fața ta.

Asta dacă nu vrem să ajungem ca ultimele patru-cinci stații dinainte de La Defense, în Paris, unde au montat, pur și simplu, garduri cu uși automate ce se deschid doar simultan cu ale trenului. Sau, nu știu, precum Copenhaga, unde sunt garduri de sticlă în toate stațiile și pe toate peroanele.

În fond, trebuie doar să faci un calcul scurt legat de cîte secunde pierzi cu frînarea înainte de peron și cît de mare trebuie să fie pauza de la capătul de linie. Doar o ajustare de timpi, nimic mai mult.

Nu e ca și cînd trenurile din metroul bucureștean n-ar fi automatizate la fel ca-n tot restul Europei civilizate; rolul mecanicului e mai mult de decor și mai puțin acela de a conduce – sau, mă rog, rolul lui e cel de supervizare și de a trage frîna de urgență în astfel de cazuri.

Nu e chiar atât de greu, zău. E doar un pic de matematică în birourile Metrorex. Asta, desigur, dacă nu vrem garduri – cel mai probabil, cumpărate de la UTI pe zeci de milioane euro. Deși, sincer, niște astfel de garduri ar trebui să fie obligatorii la Victoriei, Unirii, Dristor și Pipera, stații unde e tot timpul aglomerație la orele de vârf (serios, vezi imaginea de sus).

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Dar nu înțeleg, de ce ar fi rău să se monteze garduri? Sunt efectiv un mijloc de protecție, de orice eventualitate.
    Nu trebuie neapărat să se arunce cineva în fața metroului, poți aluneca, îți poate pica telefonul, interesanții care decorează pereții ar ajunge mai greu la linie, șamd.

  2. La Paris doar pe rutele unde circula metroul fara conductor sint usile de care vorbesti.

  3. Nu dragă, nu stăm să pierdem timpul după sinuciderile si omorurile unor nebuni care știu bine de ce o fac, și care oricum sunt rare și izolate, punând în balanță timpul majorității de 99,98% și viața sinucigasilor cred că îți dai seama cine câștigă, cât despre schizofrenici care împing oameni nevinovați în fața trenului, cazuri poate o dată la 10 ani, le-aș recomanda să se arunce ei pe șină iar majoritatea să fie mai precaută și să nu-și belească ochii în telefon și să nu depășească linia de demarcare de siguranță !!

  4. @Ciprian: am priceput ironia, dar la modul practic, nu e de pierdut timpul. Cea mai lungă magistrală are 15 stații. Dacă-ți ia 10 secunde să frînezi în fiecare stație, înseamnă două minute jumate în total, per întregul traseu. În loc să stai 9-10 minute la capăt de linie, așa cum se face acum, stai cu două minute jumate mai puțin. Nu e mare brînză. E doar un calcul matematic.

  5. Metrorex a raspuns “prompt” cu limba de lemn si fizica de maidan ca nu poate reduce viteza trenurilor la iesirea din tunel:
    “Precizam ca distanta de franare este direct proportionala cu masa inertiala a trenului de metrou care este foarte mare, ceea ce implica o distanta de franare mai mare”
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22178201-metrorex-dupa-incidentele-metrou-reducerea-vitezei-intrarea-statie-trenurilor-creeaza-intervale-mai-mari-timp-intre-trenuri-care-pot-duce-supraaglomerare.htm